Zilele Filmului de Umor

Zilele Filmului de Umor à la française la Ceau, Cinema

Ceau, Cinema! şi Institutul Francez îşi unesc forţele în acest an pentru a aduce comedia franceză de calitate la Timişoara.

Zilele Filmului de Umor à la française vor avea loc în cadrul Festivalului Ceau, Cinema!, care se va desfăşura în format restrâns, în perioada 16-19 iulie, la Grădina de Vară Capitol, la fostul cinematograf Arta şi în grădina Institutului Francez. Proiecţiile vor avea loc exclusiv în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse de autorităţi.

Programul Zilelor Filmului de Umor à la française la Ceau, Cinema!

Vineri, 17 iulie, orele 20:00, Grădina Institutului Francez

 „Călătoria Fantastică a Maronei” (Franța/ România/ Belgia, 2019), animație (7+). Regia: Anca Damian

22:00, Grădina de vară „Capitol”

Enormă” (Franța, 2019). Regia: Sophie Letourneur

Duminică, 19 iulie, orele 22:00, Grădina de vară „Capitol”

Paradisul, probabil” (Franța/Palestina, 2019). Regia: Elia Suleiman

Întregul program al Festivalului Ceau, Cinema! și informații despre bilete vor fi disponibile în curând pe www.ceaucinema.ro.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, ajuns la a șaptea ediție, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Zilele Filmului de Umor sunt un eveniment organizat de mai bine de un deceniu de Institutul Francez din Timişoara.

Proiecţii de filme peruane

Proiecţii de filme peruane

După luni întregi de proiecte desfășurate exclusive online, în iulie, Institutul Cervantes din București, în parteneriat cu Ambasada Republicii Peru la București, cu sprijinul Hotel Cișmigiu, le propune iubitorilor de cultură din capitală primele evenimente în aer liber.

Este vorba despre o serie de proiecții de filme peruane, subtitrate în limba engleză, care vor rula în EL PATIO, curtea interioară a Institutului, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38.

Accesul la evenimente este liber, în limita locurilor disponibile, și se obține printr-un e-mail transmis către cultbuc@cervantes.es. Rezervarea devine valabilă numai dacă solicitantul a primit în scris o confirmare a disponibilității de locuri și instrucțiuni privind accesul si măsurile de protecție.

Ultimele două pelicule care vor rula cu începere de la ora 21.30 sunt reprezentative pentru cinematografia peruană contemporană, în același timp drame psihologice care merg în profunzimea și în nuanțele trăsăturilor de caracter, dar și drame sociale, ce analizează impactul pe care politicul și economicul îl au asupra vieții personale. Două filme care invită la a privi dincolo de aparențe. Este vorba de  Siete Semillas / Șapte Semințe (miercuri 15 iulie) şi  La Última Tarde / Ultima După-Amiază (miercuri 22 iulie).

Siete Semillas / Șapte Semințe, în regia lui Daniel Rodríguez Risco, cu Carlos Alcántara, Javier Cámara, Federico Luppi, spune povestea lui Ignacio (Carlos Alcántara), un om de afaceri aflat la vârsta de mijloc, căruia pare că nu-i lipsește nimic. Este directorul unei mari fabrici de textile, are o soție frumoasă (Gianella Neyra), care este fiica proprietarului afacerii (Federico Luppi), au un fiu și locuiesc într-un penthouse cu piscină. Dar totul este o aparență: soția lui este deranjată de faptul că Ignacio pune munca pe primul loc, pentru fiul lui este un străin, afacerea este în criză, partenerii se dovedesc a fi lipsiți de scrupule. Este momentul pentru Ignacio să pornească într-o redescoperire de sine și de recuperare a ceea ce este important în viața lui.

La Última Tarde / Ultima După-Amiază, în regia lui Joel Calero, cu Katerina D’Onofrio și Lucho Cáceres.

Laura, o tânără din înalta societate din Lima, îl cunoaște în Cuzco pe Ramón, un universitar afiliat mișcării de stânga. Se îndrăgostesc și se alătură Sendero Luminoso (Partidul Comunist peruan), luptând împotriva guvernului. După o vreme, cei doi se despart în circumstanțe stranii. Peste douăzeci de ani, se reîntâlnesc pentru a finaliza divorțul, ocazie cu care vor putea, în sfârșit, discuta despre tot ceea ce i-a îndepărtat unul de celălalt, într-o călătorie plină de emoție pe drumul amintirilor.

Premii: Premiul pentru Cea mai bună actriță și Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film Gramado, 2017; Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Film Latino-american din Lima, 2016; Premiul publicului pentru Joel Calero, la Festivalul de Film Latino-american din Lima, 2016; Nominalizare la Festivalul de Film Mar del Plata pentru cel mai bun film latino-american, 2016.

Iarmaroc

Iarmaroc de Sf. Ilie la Muzeul Satului

În perioada 18-19 iulie 2020, Muzeul Naţional al Satului vă invită la Iarmarocul de Sfântul Ilie, eveniment prilejuit de marea sărbătoare calendaristică a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Calendarul Ortodox în data de 20 iulie.

Sf. Ilie, patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice marchează, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munți se organizau nedei, ciobanii separau berbecii de oi și apicultorii retezau fagurii de miere. Acum au loc practici de pomenire a morților și ofrande rituale, iar oamenii duc la biserică flori și busuioc spre sfințire. Pentru alungarea ploilor torențiale, a vijeliilor și grindinei se făceau vrăji și descântece și tot acum se culeg tot felul de plante de leac pentru cei bolnavi.

Programul evenimentului, menit să refacă atmosfera vechilor târguri organizate în satul de odinioară cu acest prilej, cuprinde un târg al meșterilor populari, ateliere de creație, momente muzicale,  teatru de umbre pentru cei mici. Alături ne vor fi editura Univers și scriitoarea Cristina Andone cu proiectul editorial inspirat de satele transilvănene și intitulat „Cartea Bunătății. Povești din Ardeal”. Merindar, Cumintenaș, Dealul cu Fluturi, Ziua în care nu ne vom uita, Podul cu Zmeuc sunt poveștile care ne aduc mai aproape de valori precum tihna, bună-cuviința, grija, generozitatea.

Organizatorii nu au uitat că suntem în luna lui cuptor și e bine să aflăm „Povestea Soarelui”, așa cum este ea spusă muzical de artista Doina Lavric-Parghel, însoțită de cobza ei. Recitalul Doinei este o înșiruire de cântece, poveşti şi descântece vechi, culese în ani de zile din Bucovina natală.

Iarmaroc

martha

Concursul Internațional de Literatură “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații

Prima ediție a Concursului Internațional de Literatură “Martha Bibescu” s-a încheiat. Evenimentul a fost organizat de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, cu sprijinul  https://www.delirs.com/. 

Un juriu alcătuit din scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, Lamia Beligan – actrița a Teatrului Național din București, Alexandru Turcu – secretar literar al Teatrului de Comedie din București și Olesea Savvateeva – jurnalistă, redactor Radio România Internațional a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai bune lucrări. La cele patru categorii de vârstă, de la fiecare mare categorie – poezie și eseu, s-au înscris zeci de concurenți cu vârste între 10 și 25 de ani, din Irlanda, Republica Moldova și România.

S-au acordat patru premii I. La secțiunea poezie, la două dintre categoriile de vârstă s-au impus: Ana Maria Karis Stârcea – 13 ani și Andrei Teodor Stârcea – 17 ani. Ambii sunt elevi ai Colegiul Romano-Catolic “Sf. Iosif”, din București și au la activ mai multe premii obținute la concursuri literare.

Alte două premii I s-au acordat la secțiunea eseu. La categoria A s-a impus Theodor Ștefan Tărnăuceanu de numai 10 ani, din satul Valea Adâncă, elev al Școlii “Gheorghe Asachi” din Iași, iar la categoria C, câștigătoare a fost tot o ieșeancă, Adina Alexandra Efime, masterandă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Ion_Marin

Dirijorul Ion Marin, invitat de onoare la faimoasa UNIVERSITÄT MOZARTEUM

În perioada 14 – 16 iulie 2020, dirijorul Ion Marin va susține un Masterclass Dirijoral în calitate de profesor invitat al celei mai prestigioase Universități de Muzică din Europa – Mozarteum Salzburg, Austria.

La cursurile de perfecționare în arta dirijorală, coordonate de celebrul muzician român, participă studenți și dirijori de cor și orchestră din întreaga lume. Masterclass-ul se va desfășura pe parcursul a trei zile, în Max Schlereth Saal (Großes Studio), cea mai modernă sală de evenimente a universității din Salzburg. Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Orchestră și Management de Cor a Universității Mozarteum și se va desfășura cu respectarea tuturor normelor sanitare și de distanțare socială impuse de situația COVID 19, la nivel mondial.

Masterclass-urile coordonate de dirijorul Ion Marin reprezintă instrumente educative esențiale în traiectoria profesională a oricărui dirijor, fie el consacrat sau în devenire. Tematica acestor cursuri va fi centrată în jurul dezvoltării abilităților gestuale dirijorale, capacitatea de transmitere prin gest a sensurilor profunde ale muzicii dar și abordarea holistică a dirijatului, ca interacțiune complexă între intenția compozitorului și cea a dirijorului, dar mai ales maniera în care instrumentul orchestral poate fi utilizat la cel mai înalt nivel pentru a transmite către public emoția muzicală.

Cu o istorie de peste 170 de ani, Universitatea Mozarteum a fost fondată în onoarea lui Wolfgang Amadeus Mozart, născut în Salzburg, și, alături de Fundația Internațională și Orchestra cu același nume, face parte din emblematica triadă cultural – educațională „Mozarteum”, dedicată în mod oficial memoriei genialului compozitor austriac. Pe lângă excepționala activitate didactică, Universitatea Mozarteum este implicată în desfășurarea celebrului Festival Mozartwoche, considerat unul dintre cele mai valoroase și reputate festivaluri de muzică cultă, care atrage anual cei mai reputați artiști ai lumii.

Colaborarea dirijorului Ion Marin cu Universitatea Mozarteum va continua și anul viitor, acesta fiind deja invitat la pupitrul Orchestrei Universității în cadrul Mozartwoche 2021. Alăuri de aceste două nume celebre, va participa în premieră pentru România și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, pentru una dintre cele mai maiestoase capodopere ale muzicii sacre – Missa solemnis în Do minor Waisenhausmesse, K. 139, aparținând lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Mozartwoche 2021 va reuni, între 21 și 31 ianuarie, nume faimoase din lumea muzicii instrumentale, operei, dar și a coregrafiei sau artei interpretative, cum ar fi: Sir András Schiff, Daniel Barenboim, Martha Argerich, Marianne Crebassa, Andreas Heise sau Magdalena Kožená.

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, dirijorul Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei. Este invitat frecvent să dirijeze pe marile scene ale lumii și a condus majoritatea orchestrelor importante, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Simfonică din Hamburg, Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Beijing, Royal Opera House Muscat, Orchestra Simfonică Bournemouth etc.

Pe plan național și european, maestrul Ion Marin este o personalitate recunoscută în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România, instituit în 2011 la inițiativa domniei sale. Din ianuarie 2019, odată cu înființarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat președinția rotativă a CE, Maestrul Ion Marin a fost numit manager si director artistic al acestui amplu proiect de diplomație culturală.

VIZUAL ANONIMUL 2020

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc între 12-16 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării

ANONIMUL IIFF, festivalul la care publicul votează filmul câștigător, anunță cea de-a 17-a ediție, care va avea loc între 12 – 16 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Având în vedere măsurile de restricție, siguranță și prevenție adoptate de autorități în această primăvară, cea de-a 17-a ediție a ANONIMUL se va desfășura în exclusivitate în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se va face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august.

Programul ANONIMUL 2020 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

„Încă de la începutul pandemiei ne-a fost clar că o întâlnire online nu s-ar potrivi cu festivalul nostru, unde este vorba despre public și Deltă, despre întâlniri  cu cineaști și discuții lungi în noapte, despre conexiunea dintre sute (anul acesta) de oameni în fața unui ecran de cinema în aer liber. ANONIMUL va arăta cu totul altfel anul acesta, este clar, însă nu putem renunța la întâlnirea noastră de fiecare august, decât dacă autoritățile ne-ar impune acest lucru, prin măsurile adoptate până la data Festivalului.”, spune Miruna Berescu, directorul ANONIMUL IIFF.

Mai multe detalii, precum și programul festivalului, vor fi comunicate pe parcursul săptămânilor viitoare pe http://www.festival-anonimul.ro/

maxresdefault

La mulţi ani, Maria Dragomiroiu!

Ne însoţeşte de ani buni toate petrecerile, toate bucuriile şi prilejurile de voie bună. O frumuseţe aparte, un simbol al calităţii în interpretare, al autenticităţii şi respectului pentru tradiţia veritabilă şi pentru înaintaşi, Maria Dragomiroiu este sărbătorita noastră de azi. Îi dorim viaţă lungă, sănătate şi fericire!

14-foto-2-15-col-seicaru

La mulţi ani, Vasile Şeicaru!

Unul dintre cei mai iubiţi folkişti români îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere. Vasile Şeicaru este admirat pentru discreţie, melodicitatea creaţiilor sale, pentru sensibilitatea şi candoarea vocii. Un romantic incurabil, un artist de atmosferă, o inepuizabilă sursă de emoţie. La mulţi ani fericiţi!

rendezvous-at-goethe-cluj-formatkey-png-default

Întâlnire cu fotograful german Miron Zownir

Rendevous@Goethe este noul eveniment online al Goethe-Institut Bucuresti, care aduce împreună, săptămânal, oameni de cultură germani, români și europeni, pentru a ne împărtăși soluțiile lor creative în contextul situației actuale.

În cadrul acestei serii, îl vom întâlni pe fotograful german Miron Zownir. Cunoscut pentru fotografia drastică, uneori provocatoare a comunităților marginalizate, Zownir a vizitat în 2018 mai multe ghetouri rome din România. Expoziția rezultată, intitulată „Romania Raw”, urma să fie vernisată la Cluj în primăvara anului 2020, dar a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19.

Moderatorul acestui episod este Ingo Tegge, directorul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca. Puteți urmări conversația live pe paginile Facebook: Centrul Cultural German Cluj-Napoca și Goethe-Institut Bucuresti, joi, 16 iulie, de la ora 18:00. Interacțiunea este importantă, aşadar privitorii pot pune întrebări live, în secțiunea Facebook Comments!

Discuția va avea loc în limba engleză.

Miron Zownir (născut în 1953 la Karlsruhe) locuiește în Berlin. Primele expoziții de fotografie le-a avut în anii 1980 în New York, orașul în care locuia  Zownir în acea perioadă. Subiectul central al activității sale fotografice îl reprezintă formele extreme și neobișnuite ale condiției umane. Prin imaginile sale cu oameni de la periferiile societății a devenit recunoscut la nivel internațional – autorul american Terry Southern numindu-l „Poet of Radical Photography”. Pe lângă fotografie, Miron Zownir se dedică, de asemenea, cu succes, filmului și a publicat mai multe romane polițiste.

Outernational

Outernational Virtual Festival pe 25-26 iulie 2020 în județul Vaslui

Outernational se alătură campaniei World Vision România pentru digitalizarea și modernizarea școlilor din mediul rural.

În 2020, festivalul Outernational migrează în spațiul rural din județul Vaslui, după trei ediții anterioare organizate în București.

Outernational Virtual Festival este o ediție specială derivată din festivalul Outernational Days, organizat de platforma culturală The Attic. Festivalul va fi difuzat online, pe paginile de Facebook ale organizatorilor (The Attic și Outernational Days) între 25 și 26 iulie 2020.

Festivalul propune o evadare virtuală din mediul urban, din confortul casei tale, pentru o experiență multiculturală în mijlocul naturii, într-un spațiu rural autentic, natural. Programul va include concerte live, filme de scurt metraj, panel-uri de discuții și conferințe/lectures.

Majoritatea concertelor vor fi transmise live dintr-un sat din județul Vaslui.

Vor cânta atât trupe și artiști români (Ansamblul Anton Pann, Bogdana Dima & Diana Miron, Corina Sârghi și Taraful Jean Americanu, Mitoș Micleușanu, Multumult, Sillyconductor, etc) cât și artiști străini (Mohamad Zatari (Siria) & Avadhut Kasinadhuni (India) & Sara Nezamoleslami (Iran), Stefan Fraunberger (Austria), Katharina Ernst (Austria). Festivalul va include și o apariție specială a Fanfarei de la Valea Mare din județul Vaslui, precum și concertul Milan W & The Tulnic Ensemble of Avram Iancu (proiect curatoriat de The Attic, ce a debutat în 2019 la festivalul Europalia-România din Belgia)

Mai mult, programul va include o discuție despre județul Vaslui, o discuție despre situația pădurilor din România și a defrișărilor abuzive, precum și două filme de scurt metraj ce evocă spațiul rural românesc.

Festivalul Outernational celebrează diversitatea în toate formele ei și militează pentru incluziunea socială, pentru eliminarea granițelor culturale și a barierelor sociale. Scopul inițiativei este de a deconstrui stereotipurile privind zona Vaslui și de a o plasa pe harta culturală națională. Totodată, concertele și filmele își propun să genereze un spațiu de discuții privind moștenirea culturală rurală.

FESTIVALUL MUZICII MAGHIARE

Festivalul Muzicii Maghiare. Ediţia a XVI-a

Ediția a XVI-a a Festivalului Muzicii Maghiare, desfășurându-se în spaţiul virtual, s-a dovedit un succes.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, datorită situaţiei create, a organizat ediţia a 16-a a Festivalului Muzicii Maghiare într-un mod neobişnuit, online. Festivalul şi-a păstrat structura şi regulile, astfel că participanţii au pregătit cânte-un program cu o durată de 20–25 minute, cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară în proporţie de minimum o treime din timp, alături de compoziţii din literatura muzicală românească şi/sau universală.

Data festivalului a fost mutată de la mijlocul lunii mai la sfârşitul lunii iunie, sperând până în ultima clipă în revenirea la normal, adică în sala de concert a Institutului. Pozitiv este că s-a putut participa la festival și de la foarte mare distanță (studenți români care se află acum în Statele Unite ale Americii), am ajuns la un public mult mai mare datorită faptului că cele trei zile de concurs și gala de decernare a premiilor au fost transmise integral pe site-ul Institutului și pe platformele social media.

Un aspect ieșit din comun a fost faptul că au lipsit de la festival programele de pian solo, pare-se că pianiștii au fost cei mai afectați de restricțiile premergătoare festivalului în care nu au avut acces la instrument.

În program pe lângă compozitorii clasici, cunoscuți Liszt Ferenc, Bartók Béla şi Kodály Zoltán, la ediţia din acest au fost prezentați piese și de la Dohnányi Ernő, Montág Vilmos, Járdányi Pál, Ligeti György și Pavlovits Dávid.

Juriul format din format din Tóth István, președintele juriului fondator de școală de muzică la Maglód (Ungaria); pianista Verona Maier, prorector al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti; criticul muzical Ecaterina Stan; compozitorul şi criticul muzical Makkai Gyöngyvér, profesor la Universitatea de Artă din Târgu Mureş; şi compozitorul Ioan Dobrinescu, membru al Comisiei de Evaluare a Înregistrărilor Muzicale Radio, a decis următoarele:

Premiul I a fost acordat contrabasistului Vlad Rațiu, proaspăt absolvent al Universității Naționale de Muzică București. El va susține un recital la Bruxelles în organizarea Serviciului Cultural al Ambasadei Ungariei de la Bruxelles;

Premiul II a fost acordat mezosopranei Alina Dragnea și pianistului Tudor Scripcariu care vor avea posibilitatea de a concerta la Institutul Maghiar din Paris;

Deținătorul premiului III, chitaristul Filip Zsombor, student la Facultatea de muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, va susține un recital la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta;

Premiul In memoriam Ludovic Bács acordat împreună cu Fundația ACCUMM, a fost obținut de flautista târgumureșană Pethő Rebeka, studentă în anul I la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Ea va susține un recital la Academia Maghiară din Roma și va avea onoarea să cânte în cadrul concertului In memoriam Ludovic Bács organizat la Institutul nostru în ianuarie 2021, în apropierea zilei de naștere a maestrului.

Publicul, votând în jur de zece mii de persoane, a ales ca în concertul de Crăciun care va avea loc în decembrie la Institut, să se prezinte trompetistul Paul Grosar și pianista Bordos Nagy Csilla, proaspeți absolvenți ai studiilor de master la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru.

Conform tradiției, fiecare ediție a Festivalului Muzicii Maghiare este dedicată unei personalități importante din istoria şi cultura muzicală maghiară. În acest an am invocat personalitatea unei mari pianiste, Fischer Annie, o interpretă desăvârșită a creației beethoveniene, cu ocazia împlinirii unui sfert de secol de la dispariția ei. L-am invitat pe Ionuţ Diaconu, laureat al concursului nostru, ediția din 2016, în prezent student în an terminal la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa de pian a prof. Vlad Dimulescu, ca la gala de decernare a premiilor să interpreteze Partea I din Sonata Apassionata de Ludwig van Beethoven și studiul La Campanella de Liszt Ferenc, un program inspirat din repertoriul reputatei pianiste maghiare.

FESTIVALUL MUZICII MAGHIARE

Prin România. Carnete de drum

În curs de apariţie: Prin România. Carnete de drum de Mirel Bănică. Cu ilustrații de Dan Perjovschi.

În iulie-august 2019, autorul străbate România timp de 45 de zile la volanul mașinii sale, convins că prea puțini dintre noi își cunosc țara cu adevărat și că pentru a întîlni ineditul, diferitul, alteritatea nu este obligatoriu să călătorim spre îndepărtate destinații exotice. Îl animă, de asemenea, o dorință firească pentru cineva care a cunoscut anii 1980 și excursiile cu familia „în circuit” prin țară: aceea de a redescoperi România la 30 de ani după căderea regimului comunist. Ce a mai rămas din „ctitoriile” acestuia după prăbușirea lui? Ce a apărut nou?

România pe care o descriu Carnetele de drum este cea a capitalelor de județ, dar și a unor orașe mai mici, cu parcurile, piețele, muzeele și monumentele lor mai bine sau mai prost întreținute ori renovate, a stațiunilor turistice vechi și noi unde conservarea își dă mîna cu inovația și kitsch-ul, dar și a parcărilor de pe autostradă sau a cîrciumilor și magazinelor sătești de pe marginea șoselelor. O particularitate a acestor note de călătorie, care constituie de altfel și farmecul lor, este că observațiile precise sînt deseori colorate de memoria afectivă, iar metoda obiectivă a cercetătorului se îmbină cu subiectivitatea asumată a călătorului și scriitorului.

Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În perioada 2008‑2012 a fost cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi la Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere). Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Lector al Fundaţiei „Calea Victoriei” din Bucureşti. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei (Paris).

Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Semnează capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia.

În România a publicat volumele: „Locul celuilalt”. Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Institutul European, 2007) şi Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (EIKON, 2015). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007), Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014; Premiul de Excelenţă al revistelor Dilema Veche şi Observator cultural, precum şi distincţia „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordată de Asociaţia Editorilor din România şi Ministerul Culturii, toate în anul 2015) şi BaftaDevla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor (2019).

Prin România. Carnete de drum