Autobiografia lui Oleg Gordievski

Semnal editorial: Agent dublu în Războiul Rece. Autobiografia lui Oleg Gordievski

Oleg Gordievski a fost ofițerul cel mai înalt în rang din KGB care a fugit vreodată în Marea Britanie. Prin faptul că a furnizat instituțiilor occidentale din domeniul securității informații ample despre mentalitatea foștilor săi colegi, despre metodele folosite de aceștia, ca și despre organizarea și funcționarea puterii sovietice, a contribuit în mare măsură la prăbușirea comunismului și, odată cu aceasta, la sfârșitul Războiului Rece.

Autobiografia sa apare acum, după aproape 25 de ani, într-o nouă versiune în limba română, cu o prefață a cunoscutului istoric Florian Banu, specializat în domeniul serviciilor secrete. Populându-și narațiunea cu tot soiul de personaje ciudate, periculoase, corupte, Gordievski îl introduce pe cititor în extraordinara lume a ambasadei sovietice de la Londra. El vorbește despre parlamentarii și sindicaliștii britanici care i-au ajutat pe sovietici și au luat bani de la KGB, dezvăluind în cele din urmă mesajele importante pe care le-a comunicat lui Margaret Thatcher, precum și altor lideri mondiali. În 1987, președintele american Ronald Reagan l-a primit cu multă căldură la Casa Albă, spunându-i: „Vă suntem recunoscători pentru ceea ce ați făcut pentru Occident”.

Oleg Gordievski s-a născut la Moscova, în 1938. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale, specializându-se în limba germană. În august 1961, a fost trimis în Berlinul de Est pentru a-și face ucenicia în domeniul diplomației. La două zile de la sosirea sa la post, a fost ridicat Zidul Berlinului. În 1962, a intrat în KGB, fiind trimis la Copenhaga și la Londra. Din 1974, a lucrat ca agent dublu vreme de 11 ani, până la dramatica sa fugă în Occident, petrecută în 1985. Este autorul mai multor cărți de succes despre serviciul secret sovietic: KGB: The Inside Story (1990), Instructions from the Centre: Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–85 (1991), More Instructions from the Centre: Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–85 (1992). În 2007, regina Elisabeta a II‑a l‑a decorat cu Ordinul „St Michael and St George” pentru „serviciile aduse securității Marii Britanii”.

Agent dublu în Războiul Rece reprezintă o incursiune fascinantă în viața unui ofițer de informații, autorul realizând un impresionant tablou al obsesiilor bolnave, incompetenței, intrigilor și meschinăriei absolute a membrilor unei instituții, KGB, atotcuprinzătoare și, uneori, ridicole.

Autobiografia lui Oleg Gordievski

 

1-61639839

La mulţi ani, Oana Sârbu!

O voce caldă, o prezenţă delicată, un om cu un suflet luminos şi un zâmbet cuceritor, Oana Sârbu îşi aniversează pe 13 mai ziua de naştere. Iar noi îi dorim ca toate planurile ambiţioase şi toate visele frumoase să i se împlinească. Spre bucuria ei şi a noastră.

La mulţi ani!

Alex-Velea

La mulţi ani, Alex Velea!

Energie, farmec, dinamism. Născut într-o zi de 13 (mai), Alex Velea face praf toate superstiţiile. Are noroc în dragoste, succes în carieră şi e iubit şi admirat de public. Celui care este un adevărat om spectacol îi urăm ca şi de aici înainte să aibă parte numai de veşti bine, oameni veseli, surprize plăcute şi inspiraţie!

 

La mulţi ani!

RDW

IQOS se alătură Romanian Design Week 2021

Romanian Design Week și IQOS dezvoltă pentru programul festivalului de anul acesta o serie de inițiative, expoziții, instalații și evenimente care aduc în prim plan importanța colaborării și a unei viziuni orientate spre viitor, bazată pe optimism și creativitate.

Tema ediției din acest an a Romanian Design Week este #together. În perioada 4-13 iunie, în cadrul festivalului va fi conturată o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul, precum și a organizațiilor, studiourilor și profesioniștilor ce caută noi moduri artistice de a redefini viața de zi cu zi, cu preocupare pentru impactul asupra mediului, pentru viitorul pe care îl creăm împreună, pentru colaborare și incluziune.

IQOS este un susținător al artei și al designerilor români prin asocierea cu activități în cadrul festivalului, precum un mural realizat în centrul Bucureștiului și o instalație la Combinatul Fondului Plastic. Muralul va oferi Bucureștiului o nouă perspectivă asupra spațiului public și va reprezenta o celebrare a pasiunii și culorii, precum și un exemplu de îmbunătățire a mediului înconjurător și a calității aerului din oraș prin folosirea unor vopseluri speciale, care absorb poluarea. La Combinatul Fondului Plastic, în strada Băiculești nr. 29, IQOS prezintă vizitatorilor Romanian Design Week o instalație care reprezintă o experiență imersivă, cu scopul de a inspira, de a genera schimbări pozitive și ajuta la descoperirea a unor noi perspective conturate cu instrumentele și talentele specifice disciplinelor creative.

Qreator by IQOS din Bulevardul Aviatorilor nr. 8A va fi un punct de întâlnire important pentru comunitatea creativă din București. Aici va fi prezentată, în cadrul unui pop-up concept store, o selecție de produse reprezentative pentru designul românesc, atent curatoriate, de la obiecte de ceramică, piese vestimentare, cărți, până la papetărie, accesorii sau bijuterii.

În plus, patru expoziții de design contemporan internațional, care vor conecta publicul local la cele mai vibrante manifestări ale designului de pe scena internațională, vor fi găzduite de Qreator by IQOS în cadrul Design Flags. Cele patru expoziții sunt: „Sustain Able Voices – Young Swedish Design”, „Graphic Days® – Singular Plural”, „Madrid Design Portrait” și „Carteles de Barcelona”.

Expoziția „Sustain Able Voices – Young Swedish Design” va prezenta proiecte inovatoare, trans-disciplinare ale unor designeri suedezi din perioada 2004-2020, posibile răspunsuri la problemele climatice și la impactul negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.  Selecția variată include atât soluții la probleme practice ale vieții de zi cu zi, precum și proiecte conceptuale, care pot da speranță în viitor, prin natura lor experimentală, prin curaj și deschidere.

„Graphic Days® – Singular Plural” este un proiect al Graphic Days®, curatoriat de Fabio Guida și Ilaria Reposo. Expoziția propune un traseu expozițional unic, care parcurge perioade și zone geografice diferite, cu scopul de a prezenta rădăcinile tradițiilor și istoriei italiene. Expoziția colectivă stă sub semnul conceptului teoretic de „regionalism cristic”, inspirat de mișcarea arhitecturală omonimă a lui Frampton. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată în timpul Festivalului Graphic Days®, organizat în Torino (Italia) în octombrie 2020.

„Madrid Design Portrait” prezintă lucrările unor designeri care au fost parte din proiectul audiovizual Madrid Design Portrait. Lucrările lor prezintă o imagine panoramică asupra exuberanței și diversității unei industrii care joacă un rol din ce în ce mai important pe scena culturală a Madridului. Printre numeroasele discipline reprezentate în acest portret de grup, un loc de cinste îl au designerii cu o conexiune puternică cu arhitectura, designul de produs și cel de textile, oferind o imagine despre ceea ce înseamnă designul madrilen în prezent.

Expoziția „Carteles de Barcelona” spune poveștile orașului spaniol printr-o colecție de postere semnate de 25 de designeri.

Expozițiile de design internațional vor fi deschise publicului larg în perioada 5-13 iunie, între orele 10:00 și 20:00, accesul fiind gratuit. Qreator by IQOS este un spațiu care se adresează exclusiv fumătorilor adulți. Accesul minorilor nu este permis. Evenimentul va fi organizat ținând cont de distanțarea socială și de toate regulile și recomandările valabile la momentul respectiv.

RDW

Artă la domiciliu

Teatrul de Comedie vă oferă Artă la domiciliu

Un spectacol antrenant, provocator, modern, un amestec de absurd, umor dar și candoare, în care Dragoș Huluba propune un scenariu original după textele lui Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Dumitru Solomon și I.L. Caragiale. În distribuţie: Liviu Pintileasa, Smaranda Caragea, Simona Stoicescu, Angel Popescu, Răzvan Krem Alexe, Violeta Huluba, Dragoş Huluba. Decor: Teodor Badiu. Costume: Violeta Huluba.

Trăim într-un show mediatic, mereu în centrul atenției, dornici să fim văzuți, apreciați, răsplătiți cu like-uri și view-uri. Declarațiile de iubire sunt zgomotoase și colorate, făcute în lumina reflectoarelor, în studiourile TV sau online. Comunicăm tot mai mult și ne înțelegem tot mai puțin.  Ne certăm din nimic dând mereu vina unii pe ceilalți de parcă ne-am afla cu toții îngrămădiți într-un lift oprit între etaje și o luăm mereu și mereu de la capăt, pentru că nu știm să punem punct cu adevărat conflictelor fără sens.

Primele reprezentaţii sunt programate vineri 14 şi sâmbătă 15 mai, de la orele 19:00, la Sala Radu Beligan.

Artă la domiciliu

Anuala de Artă Religioasă și Restaurare

Anuala de Artă Religioasă și Restaurare 2021 la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România împreună cu Muzeul Național al Satului,,Dimitrie Gusti” organizează Anuala de Artă Religioasă și Restaurare 2021. Ca în fiecare an, vernisajul a avut loc la începutul Săptămânii Mari, în Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor, atunci când sărbătorim Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Patimile și Învierea Sa. Anuala de Artă Religioasă și Restaurare este un eveniment deja consacrat pe simezele Muzeului, începând din 2015.

Anul acesta, participă artişti plastici profesionişti – membri AFAPRR a UAP din România, dar și alți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România sau studenți UNARTE, artiști și/sau restauratori din muzee, artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale. Organizată în ziua Floriilor, expoziția va încerca să promoveze tinerii artiști alături de numele consacrate ale breslei într-o notă de diversitate și libertate de exprimare, deja consacrată în evenimentele ultimilor ani.

Curatorii expoziției sunt Cristina Georgescu și Irina Sava, iar echipa organizatorică: Claudiu Victor Gheorghiu, Florian Mihăilescu, Cristian Olteanu.

Expoziția este deschisă publicului până la sfârșitul lunii mai și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Anuala de Artă Religioasă și Restaurare

114 Video Tapes_2

Cristina David – „114 Video Tapes”

Artista Cristina David va fi promovată cu proiectul „114 Video Tapes” în Galeria Mică a IRCCU Veneția, în colaborare cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), în perioada 29 aprilie – 30 iunie 2021.

„114 Video Tapes” (video color cu sunet, 2015, 12:03 min.) a artistei Cristina David, este parte din colecția MNAC, în urma sesiunii de achiziții de anul trecut. Lucrarea cuprinde 114 secvențe video realizate de artistă de-a lungul câtorva rezidențe de creație și călătorii de documentare, inclusiv la Veneția.

Lucrarea va putea fi vizionată în galerie zilnic în intervalul orar 11:00 – 17:00, cu programare prealabilă, cu respectarea normativelor impuse de statul italian în condițiile pandemiei cu COVID-19.

Cristina David este una dintre cele mai cunoscute artiste contemporane din România, care folosește în lucrările sale fotografia și imaginile filmate. Parcursul său artistic internațional include numeroase expoziții personale, participări la expoziții de grup și rezidențe artistice.

114 Video Tapes_1

hqdefault

La mulţi ani, Gheorghe Roşoga!

Mare sărbătoare mare pe plaiuri olteneşti! Unul dintre cei mai remarcabili, talentaţi şi iubiţi interpreţi ai folclorului din această regiune îşi aniversează ziua de naştere. Vestitutului rapsod al Motrului şi Jiului, îi dorim ani mulţi cu sănătate, inspiraţie, bucurii şi cât mai multe motive de joc şi voie bună!

Transylvanian Symphonic Tales 2

Transylvanian Symphonic Tales – 10 ani de Koszika & The HotShots

Formația mureșeană Koszika & The HotShots – care împlinește anul acesta 10 ani de existență – în parteneriat cu Teatrul Național Târgu-Mureș și Asociația Cvartetul Grazioso, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) și al Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, organizează un eveniment special:

Transylvanian Symphonic Tales, adică Povești Simfonice Transilvănene promite un concert vocal-simfonic extraordinar, cu participarea a peste 50 de muzicieni care vor cânta o muzică eclectică. Solista Koszorus Krisztina Koszika, împreună cu trupa Koszika & The HotShots și invitații lor, însoțiţi de o orchestră simfonică completă, vor cânta în primul rând piese din repertoriul popular maghiar și românesc, într-o interpretare inovatoare, dar şi compoziţii originale ale formației, precum şi câteva melodii pop binecunoscute și hit-uri nostalgice. Sound-ul concertului va fi unul al secolului 21, colorat, eclectic și electric şi va servi ca punte între lumea tradițională, cea clasică și cea contemporană.

Concertul va beneficia de videoproiecții și jocuri de lumini care vor contribui la crearea unui efect de show, iar solista Koszorus Krisztina Koszika – una dintre creatoarele evenimentului – va pune în context piesele cântate și vă va ghida prin procesele creației. La concert vă vor cânta artiști din Transilvania, cu câteva excepții, cum ar fi muzicianul neozeelandez Vaughn Roberts – directorul muzical al concertului – care a realizat majoritatea transcrierilor şi orchestrațiilor special pentru acest eveniment, și care va dirija orchestra.

Concertul va avea loc sâmbătă, 15 mai, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș, iar din cauza locurilor limitate în sală și pentru a fi în conformitate cu prevederile legale privind prevenirea răspândirii coronavirusului și profitând de vremea plăcută adusă de primăvară, organizatorii îl vor transmite live în Piața Teatrului, unde vor amenaja un spațiu delimitat, cu scaune pentru spectatori. Evenimentul se transformă astfel într-un mult-așteptat concert în aer liber.

Transylvanian Symphonic Tales 1

Teatrul Stela Popescu

Teatrul „Stela Popescu” îşi reia activitatea cu public în sală

Teatrul „Stela Popescu” revine în faţa publicului său începând din 14 mai. Reconectarea la atmosfera ce se creează la contactul direct cu publicul este aşteptată cu nerăbdare atât de actori, cât şi de spectatori.

Titlurile care deschid seria, programate la Sala mică a Palatului copiilor sunt Ceapa de Aldo Nicolaj, în regia lui Dan Tudor (14 mai, ora 19) şi Femeia, eterna poveste, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer (21 şi 28 mai, ora 19).

Cei trei creatori ai spectacolului Ceapa de Aldo Nicolaj – regizorul Dan Tudor, scenografa Corina Grămoşteanu şi muzicianul Vlaicu Golcea – propun o comedie cu note grave, avându-i în distribuţie pe Adrian Păduraru (Piero della Pineda), Alexandra Velniciuc (Giulia), Sorin Aurel Sandu (Oreste), Silvia Stanciu (Bianca), Cătălin Frăsinescu (Mimo Rassi), Ana Maria Ivan (Lucia), Andreea Şovan (Liza), Cristian Neacșu (Nando). În Ceapa se spune povestea lui Piero, un prosper impresar, care se hotărăște, cu o luciditate rece, să pună capăt vieții sale aparent fericite chiar în momentul ei de apogeu. El se “dezbracă” în fața publicului de rolurile pe care le joacă în propria-i viață, exact așa cum s-ar desface foile unei… cepe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc raporturile cu Piero, spre surprinderea acestuia.

Spectacolul Femeia, eterna poveste, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie îi are în distribuţie pe actorii Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu, soliști vocali Crina Matei şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Ioana Petric, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile. Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă. O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.

Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile noastre aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă – aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane – îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou.

O incursiune în lumea hărților

O incursiune în lumea hărților

Hărți ale lumii, hărți ale țării, planuri de orașe: toate acestea sunt reprezentări care ne ajută să înțelegem mai bine lumea și să ne orientăm în ea. Unde mă aflu, de unde vin, unde vreau să ajung? Indiferent că folosim hărți digitale sau printate, informațiile transmise și fascinația estetică nu au frontiere!

Cu toții ne localizăm viețile pe hărți. Unde se află patria mea? Cel mai îndrăgit loc de vacanță? O destinație de vis? Care este pentru noi, astăzi raportul dintre hărțile tipărite și cele digitale? Cum ne ajută ele să înțelegem contextele politice, sociale și culturale complexe? De ce sunt mulți artiști fascinați de hărți și le încorporează în creațiile lor? Cum și de ce au fost falsificate unele hărți în trecut?

Goethe-Institut vă oferă între 15 mai și 4 iunie posibilitatea de a descoperi, în mai multe locații, hărți și planuri de orașe.

Veniţi în curtea din Calea Dorobanți nr. 32, unde veți putea expolra hărți cu ajutorul unor aplicații de realitate augmentată; în Pavilion 32 veți descoperi expoziția de artă; în bibliotecă, colecția de cărți și hărți; la care se adaugă o serie de discuții, ateliere și filme.

Următoarele expoziții și evenimente conexe pot fi vizitate în cadrul proiectului fără frontiere la Goethe-Institut:

Descoperiri fără frontiere: Aplicații AR

În curtea din fața Goethe-Institut veți putea descoperi două hărți ale Germaniei și României. Acestea sunt ilustrate de artiștii Martin Haake și Dem Demetrescu. Cu ajutorul aplicațiilor mobile borderless AR, dezvoltată de Augmented Space Agency și animată de Skeptic Dog Studio și Artivive, cele două hărți vor prinde viață.

Imaginație fără frontiere: Expoziție de artă

În Pavilion 32 puteți descoperi abordări artistice asupra hărților. Sunt expuși atât artiști români de renume, cât și internaționali. Curatorul expoziției este istoricul de artă Adrian Buga.

Fantezie fără frontiere: Colecție de cărți și hărți

De asemenea, organizatorii vor pregăti în bibliotecă și în zona cursurilor de limbă germană o selecție de cărți, hărți, jocuri sau puzzle-uri!

Gândire fără frontiere: Discuții online

În contextul proiectului, vor fi organizate discuții săptămânale în care diferite voci ale proiectului, precum Martin Haake și Adrian Buga, vor dezbate pe tema hărților.

Documentare fără frontiere: Proiecții de filme Open-Air

La Goethe-Institut vor fi proiectate o serie de filme tematice. Vor fi prezentate filme precum „Die Vermessung der Welt” și „Pașaport de Germania”.

Experiență fără frontiere: Ateliere

Diverse ateliere pentru toate vârstele vor fi organizate atât la Goethe-Institut, cât și online. Pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Naționale a Copilului, se va organiza ceva deosebit, în special pentru publicul nostru mai tânăr.

Nu în ultimul rând, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi va prezenta în colaborare cu Goethe-Institut expoziția „Fake Maps”.

MNLR_Expo-18-scriitori-romani_Plaza_1920x1080-1

18 scriitori români în viziunea graficienilor lumii

Expoziția „18 scriitori români în viziunea graficienilor lumii”, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române cu sprijinul Plaza România (Bulevardul Timișoara 26), în parteneriat cu Centrul de Tineret al Municipiului București, în perioada 10 – 31 mai 2021, reunește desenele artiștilor străini din Africa de Sud, Argentina, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Brazilia, Canada, China, Croația, Danemarca, Egipt, Filipine, Finlanda, Franța, Ghana, Indonezia, Iran, Irak, Japonia, Malaiezia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Spania, SUA, Ucraina, și Ungaria.

Expoziția valorifică lucrări prezente în albumul „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii” (Editura Muzeul Literaturii Române, în 2009). Proiectul editorial, inițiat de artistul Nicolae Ioniță, s-a dovedit a fi o promovare inedită a literaturii și culturii române prin invitația adresată unor personalități ale artei internaționale, deopotrivă formatori de opinie în țările lor, să realizeze portrete ale unor nume importante ale vieții culturale românești, din sfera artistică și literară. Lucrările din cadrul expoziției reprezintă o selecție din cele aproximativ 4.000 de desene aflate în posesia artistului, adunate de la peste 1.000 de graficieni din 128 de ţări, în perioada 2000-2010.

Vizitatorii vor putea reface, prin intermediul desenelor, traseul principalelor momente ale literaturii române, marcate de marii povestitori, romancieri, critici literari și dramaturgi. Așezate împreună, lucrările se disting prin stilurile diferite de abordare, prin adaptări la cutumele naționale sau demontări ale prejudecățile literare și estetice. Printre lucrările pe care sigur le veți remarca, menționăm desenul care îl înfățișează pe dramaturgul Eugen Ionescu în stil oriental.

MNLR_Expo-18-scriitori-romani_Plaza_1920x1080-1