Școala nevestelor

„Școala nevestelor” vă așteaptă din nou

Luna aceasta Centrul Cultural LUMINA a pregătit pentru public mai multe reprezentații cu spectacolul „Școala nevestelor” de J.B. Molière.

Realizată după rescrierea dramatică în versuri alexandrine semnată de Adrian Nicolae, comedia este programată la ROMEXPO, Pavilion C3, în zilele de 17, 18, 20, 21 și 24 noiembrie, la ora 18.00.

Pe scenă spectatorii vor putea vedea actori îndrăgiți: Adrian Nicolae, Alexandru Pavel, Ana Crețu, Tudor Cucu-Dumitrescu, Codrin Boldea, Voicu Aaniței. Direcția de scenă îi aparține lui Victor Ioan Frunză, iar decorul și costumele sunt create de scenografa Adriana Grand.

Jean-Baptiste Poquelin Molière (1622-1673) a scris Școala nevestelor în plină maturitate. Piesa a avut premiera în anul 1662, la scurtă vreme după căsătoria dramaturgului cu Armande Béjart, și ridiculiza educația limitată a tinerelor din familiile avute.

Până la momentul acela, autorul scrisese peste zece comedii. Fiu al unei familii prospere, Molière a studiat la Collège de Clermont și a intrat devreme în lumea teatrului. La 21 de ani și-a înființat prima trupă, intitulată Illustre Théâtre, împreună cu Armande Béjart. În doi ani în care a jucat mai multe spectacole, compania a acumulat datorii uriașe și nu se știe nici astăzi cine este binefăcătorul care, plătindu-le, l-a scos pe dramaturg din închisoare. Tot atunci acesta a început să-și spună Molière, luându-și numele din denumirea unui sat din Frața, pentru a-și scuti tatăl de rușinea de a avea un actor în familie. Și tot de atunci o nouă trupă ambulantă pe care a creat-o, intrând în grațiile lui Filip I, duce de Orléans, avea să colinde în jur de treisprezece ani țara și să cucerească din ce în ce mai mulți spectatori.

Dintre piesele create de Molière în această perioadă, puține au supraviețuit, iar Școala nevestelor, scrisă la un an după Școala bărbaților, este considerată prima sa capodoperă, apărută în momentul în care autorul lăsa în urmă commedia dell’arte și se apropia din ce în ce mai mult de satiră. Acesta a fost începutul unei serii remarcabile de comedii, care, în decursul secolelor, aveau să-i confere autorului statutul de „geniu al comediei” și cel mai mare autor de comedii din toate timpurile. Printre ele, Tartuffe sau Impostorul, Dom Juan, Mizantropul, Burghezul gentilom etc.

Școala nevestelor

afis apostu_pt_maria_pasc

Călătorii în timp – Expoziție la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”

Simpozionul Național de Estetică, eveniment cu tradiție desfășurat la Centrul de Cultură „George Apostu”, a debutat cu vernisarea expoziției „Călătorii în timp”.

Expoziția, găzduită în perioada 11 noiembrie – 22 noiembrie de Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, reunește un fond de 125 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și fotografie, semnate de 37 de artiști. Lucrările prezentate publicului sunt realizate de artiști români și străini, pe parcursul a cinci ediții ale „Rezidenței Tescani”.

Taberele de la Tescani inițiate de artistul băcăuan Ilie Boca, iar de cinci ani continuate ca moștenire culturală și trecute-n actualitate sub denumirea „Rezidenței Tescani” de artistul Ovidiu Ungureanu, este un eveniment care reunește an de an, într-un adevărat cantonament artistic, pictori, sculptori, graficieni, fotografi, ceramiști și metaliști români care sunt provocați creativ să realizeze lucrări inspirate de farmecul aparte al Tescaniului.

Despre ediția 2021 a rezidenței, istoricul de artă Maria Pașc, curatorul ediției, nota: „Tescaniul de care azi ne despărțim este altul decât cel care ne-a deschis porțile acum zece zile, când ne-am adunat, puși împreună de organizatorii ediției 2021 a Rezidenței Tescani. L-am înțeles, întâi de toate, ca loc de întâlnire. Întâlnire colegială între pictori, graficieni, ceramiști, fotografi, caligrafi, muzeografi, istorici ai artei. Tescaniul este un fundal pe care s-au trasat relații umane speciale, spațiu al bucuriei, efervescent și provocator. A produs coagulare, climat. Amestecurile n-au fost numai de culoare, cum ar fi de așteptat într-o rezidență artistică, s-au combinat zelul intelectual cu buna-dispoziție, sobrietatea compozițiilor cu „ebrietatea” îmbietoare a umorului. De toate cele bine-făcătoare simțurilor am avut parte în această rezidență: frumos, firesc, plăcere, ludic, excentric, șoapte, miresme, fantasme. Artiștii s-au lăsat provocați de peisajul și ambianța Tescaniului, au lucrat mult, dar, mai ales, au lucrat bine. Nu-i ușor lucru! Un loc nou te obligă să ieși din tine, să pui în mișcare un potențial pe care nu-l puteai anticipa. Ni s-a repus în drepturi bucuria simțurilor. Ne luăm rămas bun cu o senzație de plenitudine, cu o mulțime de proiecte noi și cu pofta de a le face”.

Lucrările prezentate în cadrul expoziției „Călătorii în timp” se află în custodia comună a artistului Ovidiu Ungureanu, fondatorul Chromatique Photo Studio & Art Gallery, și a colecționarului Iosif Cernic.

Expoziția „Călătorii în timp” (11 – 22 noiembrie, Centrul de Cultură „George Apostu”) poate fi vizitată respectând orele de funcționare a instituției și normele de prevenire a pandemiei de coronavirus.

afis apostu_pt_maria_pasc

Spectacolul incepe cu o lectura 4

Texte inedite, la un click distanță, pe site-ul Teatrului Nottara

O preocupare constantă a Teatrului Nottara, în ultimul deceniu, a fost să descopere și să ofere atât publicului larg, cât și specialiștilor, acces la unele dintre cele mai valoroase texte scrise de dramaturgi contemporani din toată lumea. În acest context, proiectul Spectacolul începe cu o lectură, în cadrul căruia au fost traduse și transformate în spectacole-lectură texte aparținând unor zone și unor personalități artistice diverse, a însemnat o deschidere necesară către tipuri de scriitură și către universuri mai puțin cunoscute în România. O călătorie dintr-o parte în alta a lumii, Teatrul Nottara vă oferă acum o bibliotecă virtuală unde puteți citi povești care ar putea fi adunate sub același slogan: Dramaturgia contemporană este „oglinda lumii”.

Proiectul inițiat de Teatrul Nottara a debutat, în anul 2013, cu ediția dedicată dramaturgiei contemporane cehe. Au urmat: dramaturgia românească, mexicană, maghiară, rusă, poloneză, italiană, greacă și o ediție mixtă.

Piesele de teatru adunate în cele nouă ediții ale proiectului Spectacolul începe cu o lectură sunt, acum, la un click distanță, pe site-ul Teatrului Nottara. Promovarea și cunoașterea acestora este cu atât mai importantă, cu cât ele au fost prezentate, la vremea respectivă, în premieră pentru România. Textele sunt însoțite de distribuțiile spectacolelor-lectură și de fotografii.

Afis Casa traditionala la Muzeul Taranului Roman

Casa tradițională – reper identitar Sala Acvariu, Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Consiliul Județean Olt și Muzeul Județean Olt, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă invită să vizitaţi expoziţia Casa tradițională – reper identitar, găzduită la Sala Acvariu.

România a avut un bogat patrimoniu construit în satele care, în unele locuri, încă mai încântă ochii vizitatorilor.

Depopularea satelor, lipsa banilor, nepăsarea sau ignorarea valorilor arhitecturale tradiţionale au dus, în timp, la situaţii nefireşti: casele de la ţară sunt fie lăsate să se dărâme, fie li se schimbă arhitectura odată cu reabilitarea lor.

„Casa tradițională – reper identitar” este un proiect inițiat de Consiliul Județean Olt și Muzeul Județean Olt și se va derula pe parcursul mai multor ani.

Acest proiect este o încercare de salvgardare a arhitecturii rurale tradiţionale, de tezaurizare a acesteia și, de ce nu, de a pune bazele constituirii și la Olt a unui nucleu pentru un viitor muzeu al satului din județul Olt, care are (încă) foarte multe case cu specific unic, așa cum dealtfel sunt și cele din Vâlcea sau Gorj.

Tot parteneri în proiectul nostru vor fi și primăriile din localitățile care dețin case tradiționale cu arhitectură mai deosebită dar și parteneri persoane fizice sau juridice interesate de scopul pentru care am inițiat acest proiect, care se va derula în mai multe etape.

La nivelul judeţului Olt au fost identificate trei zone în care se pot oricând constitui rezervaţii arhitecturale: comuna Poboru (satul Cornățelu), comuna Făgeţelu şi comuna Oporelu (satul Rădeşti). Case construite în stilul arhitectural tradițional se mai găsesc pe alocuri și în alte sate din nordul județului Olt: Topana, Leleasca, Sâmburești, Vitomirești.

Prima etapă a proiectului o reprezintă prezenta expoziție cu câteva dintre desenele realizate în urmă cu câțiva ani de studenți sau viitori studenți la arhitectură în satul Cornățelu din comuna Poboru și satul Rădești din comuna Oporelu.

Alături de acestea sunt expuse fotografii reprezentative pentru arealul etnografic reprezentat de Țara Oltului de Jos.

În etapa următoare, care va începe în primăvara anului 2022, vor avea loc deplasări în teren pentru identificarea caselor tradiționale cât mai bine conservate precum și a proprietarilor acestora, inventarierea, realizarea de relevee și fotografierea, întocmirea unui studiu statistic.

În cea de-a treia etapă va fi întocmit un proiect prin care urmărim constituirea unui nucleu pentru un sat tradițional care să cuprindă case din zonele cu arhitectură specifică din nordul județului Olt. Acest sat ne dorim să fie un sat viu, în care să poată veni oameni împreună cu copiii lor pentru a experimenta – pentru o perioadă – traiul într-o gospodărie țărănească, în care se vor crește păsări, animale, se vor cultiva legume și zarzavaturi, se vor practica meșteșuguri tradiționale specifice satului oltean, adică se va putea trăi strict ca pe vremea bunicilor din secolul trecut.

Vor fi realizate cataloage, albume, ilustrate, miniaturi ale celor mai interesante și frumoase case descoperite în teren, se va încerca păstrarea în condiții cât mai bune a caselor tradiționale bine conservate și restaurarea altora – stabilite de specialiștii muzeului de la Râmnicu Vâlcea și ai Ordinului Arhitecților din România -, care să merite a fi restaurate.

Se va face promovarea zonelor prin includerea lor într-un circuit de turism cultural, circuit care să includă și Muzeul Nicolae M. Nica de la Chilia – Făgețelu precum și alte colecții etnografice din județul Olt, ateliere ale meșterilor etc.

O secțiune a site-ului Muzeului Județean Olt va fi dedicată acestui proiect urmând ca, în timp, să aibă site propriu.

Afis Casa traditionala la Muzeul Taranului Roman

Imagine coperta Lucruri nespuse (1)

„Lucruri nespuse“ de Leta Popescu şi Maria Manolescu (regia Leta Popescu): o frescă a diferitelor tipuri de iubire

Irina ajunge la casa de la țară a colegilor ei, Tudor și Bogdan, doi frați îndrăgostiți de ea cu care lucrează într-o agenție de publicitate. În cele trei zile și trei nopți în care cei trei trebuie să conceapă o reclamă la salam vănătoresc, încep să se spună lucruri care nu s-au spus niciodată. Prin întâlnirea cu băieții simpli de la țară, prieteni ai celor doi frați, Irina își pune la îndoială relația cu logodnicul rămas acasă, iar în final va trebui să ia o decizie.

Spectacolul „Lucruri nespuse“ este o comedie poetică, una în care adevărurile dure despre iubire sunt spuse simplu și firesc. Spectacolul este o frescă a diferitelor tipuri de iubire, cea maternă, cea aproape matură din pragul unei căsnicii, cea incipientă a celor foarte îndrăgostiți, cea funcțională între oameni căsătoriți dar lipsiți de pasiune. Spectacolul este totodată o frescă a ceea ce înseamnă masculin-feminin astăzi, a raporturilor dintre bărbați și femei, cu o reîntoarcere la lucrurile general acceptate și cu o privire ageră la ceea ce se dorește astăzi.

„Lucruri nespuse“ este primul spectacol din programul de regie al Letei Popescu din următorii 3 ani, un program de teatru popular în care regizoarea revizitează structurile clasice, mecanismele comice, poveștile cu tâlc, într-o rescriere care nu trădează căutările artistice. Totodată, spectacolul marchează premiera absolută a piesei „Lucruri nespuse“.

Din distribuţie fac parte actorii: Dan Rădulescu – Ştefan (Tatăl), Georgiana Ghergu – Sandra (Mama), Cristian Iorga – Bogdan (Fiul), Ştefan Dogaru – Tudor (Fiul), Laura Mihalache – Irina (Femeia măritată), Theo Marton – Bărbatul, iar în rolul meşterilor: Ştefan Mura / Csaba Ciugulitu – Alex, Andi Gherghe – Andrei, Mihai Crăciun – Genucu, Luchian Pantea – Marian şi Tiberius Vasiniuc – Valerică.

Piesa a fost scrisă de Leta Popescu şi Maria Manolescu, regia artistică este semnată de Leta Popescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Păcurar, muzica a fost compusă de Magor Bocsárdi, mișcarea scenică a fost concepută de Mihai Mihalcea, sufleor este Laura Moldovan, iar regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.

Următoarea reprezentaţie va avea loc marţi, 16 noiembrie, ora 18.00, la Sala Mare, a Naţionalului din Târgu-Mureş.

Spectacolul are o durată de 2 ore şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani!

Nunzio_landscape

Actorii Mircea Andreescu și Ion Grosu revin la Arcub, pe 17 și 26 noiembrie, în spectacolul de teatru „Nunzio”

Actorii Mircea Andreescu și Ion Grosu își dau întâlnire cu iubitorii de teatru din Capitală, pe 17 și 26 noiembrie, la Sala Mare ARCUB, pentru două reprezentații ale spectacolului „Nunzio” de Spiro Scimone, în regia Alinei Hiristea.

Timp de aproximativ 90 de minute, protagoniștii spectacolului îi vor purta pe spectatori într-o poveste fascinantă, menită să le amintească de puterea fiecăruia de a-i vindeca pe ceilalți, prin propriul exemplu, prin candoare, discreție și prin acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi. Împreună cu actorii, publicul va explora povestea contemporană a unui ucigaș plătit, un hit-man (Ion Grosu) care poate fi îmblânzit și vindecat de frustrare și ură de către un bătrân naiv până la tragi-comic, un homeless (Mircea Andreescu).

„Solidaritatea umană încă există. Omul rătăcit, tulburat, traumatizat, care ajunge să fie agresiv, ca reacție la răul lumii, poate fi ajutat să se întoarcă la umanitatea pierdută, la acel tânăr curat, care își dorea să trăiască frumos. Este un cutremur interior și o renaștere, o reconstrucție interioară, din temeliile ființei. […] Omul simplu are resorturi interioare nebănuite”, spune Alina Hiristea.

Prima piesă scrisă de actorul şi autorul italian Spiro Scimone, „Nunzio” a fost distinsă cu titlul „Autori Noi” în anul 1994 şi cu Medalia de Aur pentru dramaturgie în 1995, din partea Institutului Italian de Dramă (I.D.I.).

Scrisă în dialectul messinez, „Nunzio” introduce un nou limbaj teatral şi cucereşte publicul şi critica din lumea întreagă. Textul lui Spiro Scimone a fost tradus în limba română de Eva Simon, în cadrul proiectului internaţional de promovare a dramaturgiei contemporane „Fabula Mundi. Playwriting Europe”, realizat în 2012 de către Teatrul Odeon.

În montarea de la ARCUB, „Nunzio” pune accent pe tragi-comicul situaţiilor prin tuşe dramatice contracarate de pusee de ludic, care apar precum plantele prin crăpăturile din asfalt, cu o vitalitate uimitoare, la ambele personaje.

Nunzio_landscape

Stagiunea de marti

Stagiunea de marți seara. Laureați ai Concursului Internațional Remember Enescu 2021, editia a XX-a

Deseori, Stagiunea de marți seara își alege invitații din rândul laureaților unor concursuri naționale și internaționale. Gestul de dorește, în egală măsură, o recompensă, o dovadă de încredere și o încurajare pentru viitor. Marți, 16 noiembrie, ora 19, în Sala mică a Ateneului Român vor putea fi ascultate violonistele Lois Muntean și Sofia Smărăndescu și mezzo-soprana Adelina-Maria Cociobanu , toate laureate a celei de a XX-ea ediții a Concursului International Remember Enescu, competiție de tradiție încheiată cu doar câteva zile în urmă.

Lois Muntean este elevă în clasa a VII-a la Liceul de Artă “Ion Vidu” din Timișoara. Este deținătoarea unui palmares impresionant de premii și apariții scenice, atât în țară cât și în străinătate, dintre care amintim Premiul I la Concursul Muse Online din Grecia 2021.

Mezzo-soprana Adelina-Maria Cociobanu este studentă la Universitatea Națională de Muzică București, în anul 4-licență, la clasa de canto a conf. univ. dr. Iulia Isaev, solistă a Operei Naționale București.  O recomandă activitatea diversă, numeroasele burse de studii obținute și acum, acest premiu care îi oferă un nou sprijin concret pentru lansarea unei frumoase cariere.

Sofia Smărăndescu s-a născut în orașul Nara, Japonia, a  început studiul viorii la vârsta de patru ani cu mama ei, Masami Smărăndescu și l-a continuat cu prof. Olivia Papa la Colegiul Național de Muzică „George Enescu“.  În prezent, este elevă în clasa a XI –a la clasa prof. Magdalena Ursu, de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“ din București. Violonista a fost desemnată concertmaistru al Orchestrei Junior, stagiunea 2020 si 2021. A sustinut recitaluri atât in România, cât și în străinătate.

Captain Amazing_Vanner Collective

Vulnerabilitatea ca super-putere naște un tip nou de supererou – spectacolul Captain Amazing poate fi văzut online pe unteatru cinematic între 16-21 noiembrie

Captain Amazing propune o abordare specială a felului în care ne spunem povestea.

Spectacolul Captain Amazing, produs de Vanner Collective, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, aduce o formă specială de a spune povestea eroului, un mix de tehnologie, simplitate și imaginație, pentru a aduce în conștiință acceptarea vulnerabilității și transformarea ei în super-putere. Spectacolul poate fi văzut online pe platforma unteatru cinematic, între 16-21 noiembrie.

Captain Amazing vorbește despre vulnerabilitate și eșec, curaj și fragilitate. Cât efort depunem să devenim super-eroi în ochii noștri și ai celor dragi, să ne protejăm și să-i protejăm de tragedii, când adevăratul efort ar trebui canalizat către asumarea vulnerabilității ca superputere?

Captain Amazing e o călătorie emoțională spre descoperirea propriilor super-puteri.

Regizorul Nicolae Constantin Tănase explică: „Povestea m-a atins într-un mod profund și personal încă de la prima întâlnire cu textul. Treptat s-a transformat într-o nevoie genuină de a-l ajuta pe erou să-și spună povestea și să facă pace cu el și cu întâmplările din viață pe care nu le poate controla.

Spectacolul vorbește cu o vulnerabilitate voalată despre emoții care rezonează profund și în mine, și o face cu o sinceritate dezarmantă. „Captain Amazing” este o poveste puternică și emoționantă despre prezență și despre cum alegem să ne povestim viața”.

„Captain Amazing”, este produs de Vanner Collective în parteneriat cu unteatru cu sprijinul Centrului de Tineret al Municipiului București. Spectacolul îl are în distribuție pe Liviu Romanescu, iar regia îi aparține lui Nicolae Constantin Tănase. Scenografia spectacolului este semnată de Tudor Prodan, universul sonor este creat de Adrian Piciorea, mișcarea scenică a fost coregrafiată de Teodora Velescu, iar light design-ul îi aparține lui Dragoș Mărgineanu. Spectacolul se bucură de montajul live al Ramonei Chistruga.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie, în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.

Nicolae Constantin Tănase – regie

Și-a început studiile la Şcoala de film şi televiziune a Academiei de Arte din Praga și a terminat Regie de Film în cadrul U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”. Scurtmetrajele sale au câștigat numeroase premii, printre care Cel mai bun scurt metraj Românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Premiul pentru Tânără Speranță la Gala Premiilor Gopo și selecții în numeroase festivaluri internaționale. Lungmetrajul de debut Lumea e a mea (2015) a avut premiera în cadrul TIFF, unde a câștigat Premiul pentru cel mai bun debut. A fost premiat la festivalurile Karlovy Vary, ANONIMUL și Cottbus. Al doilea său film, Cap și Pajură, a intrat in cinematografe în 2019, după premiera mondială la Prague International Film Festival – FebioFest.

Captain Amazing este cel de-al patrulea spectacol montat în teatru după Lungs de la Teatrul Act, Tot ce-i minunat în lume la Unteatru și Monster la Centrul de Teatru Educațional Replika.

Liviu Romanescu – actor

Liviu Romanescu este actor, producător și trainer. Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L.Caragiale” din București și al The Oxford School of Drama. Experiența lui în teatru include spectacole precum Lungs, de Duncan Macmillan (Teatrul ACT), Biloxi Blues, de Neil Simon (Teatrul Național din București), Monster de Duncan Macmillan (Centrul de Teatru Educațional Replika), Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons de Sam Steiner, Aici, Moscova de Iulia Pespelova (unteatru). Este co-fondator al hubului artistic Româno-Britanic Vanner Collective, alături de care din 2015 organizează turnee naționale și campanii de informare prin intermediul spectacolelor de teatru, abordând subiecte precum sănătatea mentală, cenzura, empatia, fenomenul de bullying, masculinitatea toxică sau tema moștenirilor trasngeneraționale pe filiera mamă-fiică.

Tudor Prodan – scenografie

A urmat cursuri în cadrul UAUIM din București, secția Design Interior, Arhitectura și Tehnologie și Arhitectura. Din 2009 profesează ca scenograf freelancer și visual artist atât în teatrul independent, cât și în cel de stat. Pe proiectele de scenografie a colaborat cu mai mulți regizori dintre care Radu Iacoban, Vlad Massaci, Florin Piersic Jr. Are la activ două expoziții de grafică, Borris Borsh și Introvert Pervert. A semnat visual-ul mai multor spectacole dintre care In event of Moone disaster (unteatru), Viața şi moartea lui Richard al doilea (Teatrul Mic București), Creștini (Teatrul Regina Maria Oradea). A obținut două premii pentru cea mai bună scenografie, în cadrul Maratonului de teatru independent pentru spectacolul Menajeria de sticlă (Point) şi Bad Talks (unteatru) în cadrul Undercloud 2019.

Adrian Piciorea – compozitor univers sonor

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta actorului. La 14 ani și-a descoperit pasiunea pentru sound design. De atunci, nu s-a oprit din a învăța să compună muzică de unul singur. Datorită studiilor sale teatrale,  a reușit să pătrundă cu ușurință în viziunile de spectacol ale regizorilor cu care a colaborat. Unele dintre spectacolele pentru care a realizat muzica și sound design-ul sunt MEDEAs BOYs – regia Andrei Măjeri (Apollo111), Fete – regia Andreea Ciocîrlan (Teatrul Național „Marin Sorescu”), Las Meninas – regia Andrei Măjeri (Teatrul Național Maghiar de Stat din Cluj), The Last Raid of HumanKind – regia & coregrafia Daniel Dragomir, Verde Tăiat – regia Adina Lazăr (Pro Teatru).

Teodora Velescu – mișcare scenică

Este absolventă a programelor de licență (Creație coregrafică) și master (Coregrafie și Performanță în Dans) din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie. S-a specializat în dans clasic la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, iar din 2011 și până în prezent a colaborat cu instituții culturale de stat ca Opera Națională București, Teatrul Național București, Opera Comică pentru Copii și Centrul Național al Dansului București. A dansat în spectacole semnate de regizori și coregrafi precum Francisc Valkay, George Iancu, Vasily Medvedev, Simona Șomăcescu, Amalia Strinopoulou, Gigi Căciuleanu, Arcadie Rusu A participat la festivaluri naționale și internaționale, precum FNT, Undercloud, PlusDans 2017, International Fringe Fest (Israel), Altofest (Italia), Off Europa (Germania). Semnează coregrafia/mișcarea scenică a spectacolelor Brainstorm (r. George Lepădatu) și Captain Amazing (r. Nicolae Tănase).

Ramona Chistruga – montaj live

Este studentă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București la Facultatea de Film, specializarea Multimedia: sunet-montaj. Colaborează cu Itsy Bitsy pe transmisiuni live și este intern pe parte de Ambasadori la Festivalul Internațional de Filme pentru Adolescenți „SUPER”. A lucrat pe montaj la numeroase filme și documentare, printre care La Passion de L’Absurde, care a obținut premiul I la Filmes de poche organizat de Institutul Francez, Inexorabil, Eșecul, Love your body(documentar), Nimic împărțit la doi ERPS (documentar). A montat numeroase videoclipuri și reclame. Este la cea de-a treia colaborare în teatru, după spectacolele Cu fiecare atingere vom renaște și Corp Fluid.

Captain Amazing_Vanner Collective

BIEFF

BIEFF 2021: Filmele care au cucerit premiile celor mai importante festivaluri europene, pe marele ecran din București

O celebrare a puterii imaginației și a forței transformatoare a cinematografului, filmele prezentate la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) continuă să surprindă prin inventivitatea lor formală care testează  limitele convenționalului, invitând  totodată la reflecție asupra naturii și existenței umane. Două dintre cele mai apreciate lungmetraje prezentate anul acesta la Cannes, dar și o selecție de scurtmetraje recent premiate de marile festivaluri europene, incluse în programul Golden Shorts, se vor vedea pentru prima dată pe marele ecran din România, în perioada 17-21 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Muzeul Național de Artă al României (Sala Auditorium).

Îmbinând ficțiunea cu vise, amintiri, fantezii și anxietăți personale, A Night of Knowing Nothing trasează contururile unei povești de dragoste imposibile, desfășurate pe fundalul mișcărilor studențești de protest din India zilelor noastre. ,,Un portret viu al revoltei și opresiunii, al iubirii și durerii și al gândirii filozofice amenințate de agenda naționalistă’’ (IndieWire), debutul  regizoarei Payal Kapadia, a fost distins cu premiul L’Oeil d’or pentru cel mai bun film documentar la ediția din 2021 a Festivalului de Film de la Cannes, iar la București se va vedea în premieră națională joi, pe 18 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie.

Tot de la Cannes, din secțiunea independentă Quinzaine des Réalisateurs, ajunge pe marele ecran BIEFF The Tsugua Diaries, una dintre cele mai reconfortante lucrări cinematografice realizate în era pandemică. Filmat pe peliculă de 16 mm pe fundalul scăldat de soare al Sintrei, acest jucăuș experiment cinematografic semnat de Maureen Fazendeiro și Miguel Gomes e construit ca un jurnal în revers (după cum sugerează și titlul) al întâmplărilor cotidiene prin care trec trei prieteni auto-izolați pe durata unei luni de de august într-o fermă spațioasă.

Filmul va fi proiectat vineri, pe 19 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie, și duminică, în ultima zi de festival, de la ora 16:30, la Cinema Elvire Popesco. Ambele lungmetraje sunt proiectate la București în parteneriat cu secțiunea independentă Quinzaine des réalisateurs.

O selecție de cinci scurtmetraje de aur, care celebrează varietatea tematică și stilistică a cinematografiei contemporane și inventivitatea formală a noii generații de cineaști, programul Golden Shorts reunește la această ediție producțiile remarcabile premiate în 2021 la Berlinale, Oberhausen, Rotterdam, Locarno și Veneția. Filmele prezentate în parteneriat cu cele mai mari evenimente cinematografice ale lumii vor putea fi urmărite la cea de-a 11-a ediție BIEFF duminică, pe 21 noiembrie, de la ora 18:30, la Muzeul Național de Artă al României, în Sala Auditorium.

În Transparent I Am, cineasta și poeta japoneză Yuri Muraoka examinează natura propriei afecțiuni mentale, prin filtrul situației pandemice globale. Filmul în care artista împărtășește câteva dintre cele mai întunecate și mai intime gânduri pe care le experimentează, îmbinând tehnici cinematografice inovatoare, a fost distins anul acesta cu Marele Premiu al Festivalului Internațional de Scurtmetraje de la Oberhausen. Despre o experiență personală traumatică vorbește și documentarul Nanu Tudor, câștigătorul Ursului de Aur pentru Cel mai bun scurtmetraj la Berlinale. După 20 de ani de tăcere, cineasta Olga Lucovnicova se întoarce în locurile în care și-a petrecut primii ani de viață pentru a-l confrunta pe unchiul care a abuzat-o în copilărie. Extrem de curajos și cu adevărat remarcabil, filmul ei conturează o oglindă a societății bolnave în care agresorii scapă nepedepsiți.

,,Mi-aș dori mult ca oamenii să devină mai conștienți de locurile în care trăiesc, uitându-se un pic mai atent la cursul istoric al lucrurilor care au făcut posibilă șederea lor în acele locuri’’, subliniază Fox Maxy, regizorul Maat means Land, premiat cu Ammodo Tiger Short la  Festivalul  Internațional de Film de la Rotterdam. În The Bones, scurtmetrajul animat premiat în secțiunea Orizzonti la Festivalul Internațional de film de la Veneția, artiștii chillieni Cristobal León și Joaquín Cociña reimaginează procesul de creație din spatele primei animații stop-motion din istorie – un ritual pus la cale de o fată care pare să folosească rămășițe umane. O experiență cine-senzorială complexă, Criatura ne însoțește într-o călătorie către ,,ceea ce doare”, punându-ne față în față cu această creatură din adâncurile minților noastre care este durerea.. Filmul regizoarei Maria Silvia Esteve a fost distins anul acesta cu Leopardul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj de autor la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

cati-bani-castiga-vasile-muraru-1

La mulţi ani, Vasile Muraru!

Un actor care dă consistenţă şi personalitate comediei, cu o carieră remarcabilă alături de regretatul Nae Lăzărescu, Vasile Muraru continuă să bucure publicul Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi nu numai. Azi, la aniversare, îi dorim sănătate, voioşie şi multă inspiraţie!

WASP

W.A.S.P. va susține un concert special la București

Formația americană W.A.S.P. va susține pe 17 mai anul viitor un concert special la Romexpo, în București. Evenimentul va face parte din cadrul turneului „40th Anniversary World Tour”.

Ziua de 6 iunie 2022 va marca cea de-a 40-a aniversare a uneia dintre cele mai scandaloase, renumite și controversate trupe de heavy metal din lume – W.A.S.P.

Puține trupe din istoria Rock N ’Roll-ului au incitat vreodată la dragoste, ură sau emoție pură așa cum a făcut-o W.A.S.P. Încă de la începuturi, din perioada concertelor în micile locații din Los Angeles, California și mai târziu, în întreaga lume, când au început să le fie interzise aparițiile live, stilul unic al americanilor a provocat numeroase organizații religioase, autorități locale și chiar Senatul din Washington D.C., să se unească în efortul de a le interzice concertele și vânzarea discurilor.

Membrul fondator al trupei, liderul Blackie Lawless, a condus formația ca solist vocal și compozitor principal încă de la înființare. Stilul său unic și discursul articulat au condus formația către faima internațională, reușind să vândă milioane de discuri și să aibă nenumărate concerte sold-out pe parcursul a 4 decenii.

Alături de basistul Mike Duda și chitaristul Doug Blair, care s-au alăturat W.A.S.P. acum 26 și respectiv 18 ani și împreună cu extraordinarul baterist Aquiles Priester, Blackie Lawless va duce fanii înapoi în timp, la începuturile formației, în cadrul unui show unic și extravagant.

WASP

Afis-general-SNAC-2021

Salonul de Arte Decorative, la Muzeul Național al Țăranului Român. 5 noiembrie – 1 decembrie 2021, Sala Irina Nicolau.

Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, are plăcerea de a anunța deschiderea Salonului de Arte Decorative, din cadrul Salonului Național de Artă Contemporană (SNAC) 2021, un eveniment organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii.

Expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român va prezenta publicului lucrările de arte decorative a peste 70 de artiști din toată țara, curatoare fiind doamnele Dorina Horătău, Cristina Popescu Russu și Ioana Stelea.

Expozițiile din cadrul SNAC 2021 se vor desfășura în şase galerii și două muzee naționale din București, conform următorului calendar expozițional:

Combinatul Fondului Plastic- UNAgaleria, S.E.N.A.T., Spațiul The Institute (Strada Băiculești nr. 29, București), 5-20 noiembrie 2021

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala de Sticlă (Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 28-30, București), 4 noiembrie-1 decembrie 2021

Muzeul Național al Țăranului Român (Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 3, București), 5 noiembrie-1 decembrie 2021

Galeria Simeza (Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 20, București), 4-29 noiembrie 2021

Galeria Căminul Artei/Centrul Artelor Vizuale (Strada Biserica Enei nr. 16, București), 5-20 noiembrie 2021

Galeria Orizont (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 23A, București), 5-20 noiembrie 2021

Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC), ediția 2021, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale anului, care marchează continuitatea în contemporaneitate a conceptului de salon, plecând de la un model lansat încă din anul 1864 și trecând istoric prin diferite formule de percepție și de prezentare culturală.

În cadrul expozițiilor organizate în luna noiembrie 2021, în cele 8 spaţii expoziţionale, vor expune peste 370 de artiști contemporani, din genurile: pictură, sculptură, grafică, multimedia, artă religioasă și restaurare și, respectiv, arte decorative, într-una dintre cele mai ambițioase expuneri din cadrul formulei SNAC, curatoriate de către dna. Magda Cârneci.

Anul acesta, SNAC își menține discursul pentru unitate în diversitate, facilitând un dialog între generații, genuri artistice și tendințe stilistice, în spiritul propriu al Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizația reprezentativă a artiștilor profesioniști din România.

Ediția SNAC 2021 este dedicată împlinirii a 100 de ani de organizare profesională a artiștilor din România, respectiv de la înființarea Sindicatului Artelor Frumoase, precursorul Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Expoziţia de la Muzeul Național al Țăranului Român va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau până în ziua de 1 decembrie 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Afis-general-SNAC-2021