awake-festival-2017

Prelungeşte vara la AWAKE Festival 2017

Anul acesta vara se prelungeşte cu încă trei zile de distracţie pentru iubitorii de muzică, artă şi vacanţă: pe domeniul Teleki din Gorneşti, Mureş festivalul AWAKE îşi începe povestea în weekendul 1 – 3 septembrie 2017. Printre artiştii confirmaţi la prima ediţie se numără Rag’n’Bone Man, revelaţia muzicală a anului, Tom Odell, dar şi trupe ungureşti şi româneşti, ca Mary PopKids, Subcarpaţi, Golan, Jurjak şi Les Elephants Bizarres.

AWAKE îşi propune trei zile în care participanţii se vor putea bucura de concerte şi party-uri, vor putea petrece până în zori alături de prieteni vechi şi noi, îşi vor putea exprima liber creativitatea sau vor putea lenevi fără remuşcări la umbra copacilor.

Amplasat în inima Transilvaniei, domeniul Teleki din Gorneşti include un parc dendrologic de 6.5 ha, cu arbori seculari şi poieniţe încântătoare, ce înconjoară castelul Teleki, monument arhitectural din secolul al XVIII-lea, supranumit de localnici „cel mai frumos castel din Ardeal”. Natura şi istoria au creat aici un loc de joacă de poveste, un spaţiu perfect pentru o explozie de culoare, sunete şi good vibes. AWAKE îşi propune să ofere publicului o experienţă eclectică, concentrându-se nu doar pe muzică, dar şi pe armonia dintre natură şi artă, integrând în peisajul feeric al domeniului Teleki diverse elemente creative, precum instalaţii artistice, proiecţii video, teatru interactiv sau sesiuni de spoken word poetry. (R.N.)

 awake-festival-2017

humanitas

Cea mai bună carte de ficţiune a anului 2016 va fi publicată în limba română

Cea mai buna carte de ficţiune a momentului, un adevărat fenomen editorial, romanul “The Underground Railroad” de Colson Whitehead, cu titlu de lucru în română “Ruta subterană”, va fi publicat pentru ediţia din acest an a târgului de carte Gaudeamus în colecţia “Raftul Denisei“, la Editura Humanitas Fiction, traducerea fiind semnată de Justina Bandol.

Apărut anul trecut la editura americană Doubleday, “The Underground Railroad”, al şaselea roman al scriitorului american Colson Whitehead, este considerat atât de critica internaţională, cât şi de public cea mai bună carte de ficţiune a anului. Mărturie stau prestigioasele distincţii primite în 2016, printre care National Book Award şi Andrew Carnegie Medal for Excellence, încununate în 2017 cu Pulitzer Prize for Fiction şi cu recentul Arthur C. Clarke Award. Romanul se află de asemenea pe lista scurtă la Man Booker Prize 2017.

Cartea a atins primul loc în cele mai importante topuri de carte americane: bestseller “New York Times”, bestseller “The Washington Post”, bestseller Barnes&Noble, bestseller Amazon.com – Cartea anului 2016 (Best Book of the Year), bestseller “The New York Times Book Review” – Cel mai bun roman al anului. Primul loc în topul Publishers Marketplace – Cele mai bune cărţi ale anului 2016, primul loc în Indie Bestseller List şi în toate listele Indie Bestseller regionale. Prestigioasa revista “Publishers Weekly”, în numărul intitulat “Best Books of 2016“, i-a dedicat coperta lui Colson Whitehead. Scriitorul american a fost desemnat autorul anului 2016 de publicaţia “USA Today”. Romanul este pe prima poziţie în topurile de vânzări din Belgia şi Olanda, iar Amazon a finalizat negocierile pentru adaptarea cărţii pentru micul ecran, în regia deţinătorului premiului Oscar 2017 pentru pelicula “Moonlight”, Barry Jenkins. Romanul a fost publicat sau se află în curs de publicare în peste 40 de ţări.

“The Underground Railroad” este un magnific tur de forţă care narează aventurile unei tinere sclave de culoare în încercarea disperată de a-şi dobândi libertatea fugind din Sud, înaintea izbucnirii Războiului Civil. Cora este o tânără sclavă de pe o plantaţie de bumbac din Georgia. Viaţa este un iad pentru toţi sclavii, dar cu atât mai mult pentru Cora, care e marginalizată chiar şi de cei apropiaţi. Atunci când îl întâlneşte pe Caesar, un sclav alfabetizat, recent sosit din Virginia, Cora află despre un misterios tren subteran şi despre o rută clandestină (Underground Railroad) prin care poate scăpa din infern. Împreună decid să îşi asume riscul şi fug de pe plantaţie. Lucrurile nu merg însă aşa cum au plănuit: Cora ucide un alb care încearcă să o prindă. Cei doi reuşesc să găsească o staţie şi să se îndrepte spre nord, dar sunt în permanenţă urmăriţi şi vânaţi. Drumul spre libertate se află mereu sub semnul precarităţii iar siguranţa nu poate fi decât temporară. Romanul se dovedeşte uimitor de actual.

Precum protagostinistul “Călătoriilor lui Gulliver”, Cora întâlneşte lumi diferite în fiecare etapă a călătoriei sale – o odisee deopotrivă în timp şi spaţiu. Romanul lui Colson Whitehead este povestea sinuoasă a aventurilor trăite de o femeie însufleţită de o voinţă sălbatică de a fugi de ororile scaviei şi o zguduitoare, profundă meditaţie pe marginea istoriei.

Colson Whitehead s-a născut în New York pe 6 noiembrie 1969 şi a crescut în Manhattan. În 1991 a absolvit Universitatea din Harvard. Este autorul a şase romane şi a două cărţi de nonficţiune. A debutat în 1991 cu romanul “The Intuitionist”, urmat de “John Henry Days” (2003) şi eseul “The Colossus of New York” (2003), o meditaţie despre viaţa în Manhattan. Au urmat romanele “Apex Hides the Hurt” (2006), “Sah Harbor” (2009), “Zone One” (2011), bestseller “New York Times”, şi “The Underground Railroad” (2016), carte care a câştigat câteva dintre cele mai prestigioase premii literare, ca National Book Award (2016), Andrew Carnegie Medal for Excellence (2016), Pulitzer Prize for Fiction (2017) şi Arthur C. Clarke Award (2017). Cartea a fost primită cu entuziasm de public, iar numeroase personalităţi, printre care Oprah Winfrey sau fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Barak Obama, au nominalizat-o pe lista cărţilor preferate din 2016. Colson Whitehead are, de asemenea, o intensă activitate publicistică, eseurile sale apărând în publicaţii prestigioase de peste Ocean, ca “New York Times”, “New Yorker” sau “Harper’s”. (R.N.)

bookfest

Bookfest revine în forţă la Chişinău

De pe 30 august şi până pe 3 septembrie, Chişinăul devine, cu ajutorul Bookfest, capitala culturii scrise româneşti. Peste 50.000 de volume ale editorilor din România trec Prutul pentru Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău 2017. Vizitatorii Bookfest Chişinău vor fi aşteptaţi, din partea editorilor din România, cu o ofertă de peste 50.000 de volume din cele mai variate domenii, la cele mai avantajoase preţuri. Bookfest Chişinău ”pune în valoare patrimoniul nostru cultural comun, cu precădere cel de limbă şi de simţire”, consideră preşedintele ICR Liliana Ţuroiu, principalul finanţator al evenimentului.

Publicul din Chişinău va avea, săptămâna viitoare, ocazia să-şi cumpere cele mai noi apariţii editoriale la preţuri promoţionale de la Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău (30 august-3 septembrie). După o primă ediţie de succes anul trecut, Bookfest revine în capitala Republicii Moldova cu o ofertă de peste 50.000 de cărţi numai de la editurile din România, şi alte câteva zeci de mii de cărţi de la editurile din partea stângă a Prutului. Copiii vor fi vedetele acestui Salon Internaţional de Carte, pentru că majoritatea standurilor vor avea titluri şi reduceri speciale la cărţile destinate elevilor, 1 septembrie fiind şi prima zi de şcoală în Republica Moldova.

Ca şi precedenta ediţie, evenimentul este organizat de un consorţiu de parteneri din România şi Republica Moldova condus de Ministerul Culturii, Educaţiei şi Cercetării de la Chişinău, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi Asociaţia Editorilor din România.

Organizatorii promit o ediţie spectaculoasă, date fiind aşteptările ridicate pe care le-a creat prima participare a editorilor, în 2016. Cele mai importante edituri din România şi Republica Moldova vor participa la ediţia 2017 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău; în cele circa 50 de standuri de la Moldexpo vizitatorii vor găsi cele mai recente producţii editoriale de la Humanitas, RAO, ART, Cartier, Curtea Veche, ALL, Trei, Publica, Litera, Cartdidact, Eurodidactica, Nemira, Prut, Epigraf, Corint şi multe altele, de pe ambele maluri ale Prutului. (R.N.)

 bookfest

02250832-1358375999

În amintirea lui Nicole Herlea, la 90 de ani de la nașterea celui mai strălucit bariton al României

Acum 90 de ani, pe 28 august 1927, la București, se năștea Nicolae Herlea, unul dintre cei mai apreciați baritoni care au făcut gloria școlii românești de canto. Așadar, nu este de mirare cum, de-a lungul anilor, presa internaţională l-a numit ,,Regele baritonilor” sau ,,fenomenul Nicolae Herlea”. Maestrul însuşi declara: “N-aş vrea să intru în categoria bărbaţilor frumoşi. Eu am fost un bărbat echilibrat. Am ştiut ce trebuie să fac, când să fac şi cum să fac. (…) Scena a fost viaţa mea, iar aplauzele au fost hrana sufletului meu”.

Pe maestrul Nicolae Herlea, ni-l amintim și astăzi cu aceeași emoție și admirație, cu mândrie și entuziasm pentru creațiile sale, vocea inconfundabilă și splendidă sonoritate. Pe toate meridianele globului, publicul l-a aplaudat frenetic pentru talentul său, iar CREDIDAM îl aplaudă astăzi și se înclină în fața carierei sale excepţionale, a rigorii stilistice și a prezenței scenice nemuritoare.

Despre artistul Nicolae Herlea

Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera “Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo, în vechiul teatru “Regina Maria”.

În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării. Dincolo de cariera excepţională desfăşurată în faţa publicului din România, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase Opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balşoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris.

Rolul de referinţă al carierei sale a fost Figaro în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini, dar de neuitat rămân şi interpretările rolurilor principale de bariton din “Rigoletto”, “Paiaţe”, “Bal mascat”, “Trubadurul”, “Tosca” şi multe altele.

A cântat alături de fenomene mondiale precum: Montserrat Caballé, Placido Domingo, Giuseppe di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Mirella Freni sau Nicolai Gedda. A colaborat cu Maurice Bejart şi cu Herbert von Karajan. Angela Gheorghiu spunea despre cel care a interpretat de peste 500 de ori Figaro că “a fost şi rămâne artistul, omul şi vocea perfectă”.

Trooper_poza_si_sigla

Trooper lansează “Maturizare”, cover după Tudor Gheorghe, şi un videoclip filmat 360°

Trooper lansează propria variantă a piesei “Maturizare”, cover după piesa cu acelaşi nume a maestrului Tudor Gheorghe. Lansarea este însoţită de un videoclip filmat în format 360°, o premieră în lumea metal autohtonă.

“Nu vreau să văd bariere în muzică” spune Alin Dincă (Coiotu’), vocalul Trooper, despre întâlnirea cu impresionanta piesă a lui Tudor Gheorghe, dragoste la prima vedere, şi momentul în care au decis că vor face un cover după ea. “Înţeleg că ne separă religia, politica, sportul, culoarea pielii, zidurile construite de minţi bolnave… însă în muzică nu trebuie să existe bariere. Când am ascultat prima oară Maturizare am rămas blocat! Căror cruci şi căror Dumnezei / Mieii-şi varsă sângele-n cuţite?…. un mesaj teribil pe un suport muzical perfect!”

Absolvent de Conservator, pasionat iremediabil de folclorul românesc (şi-a susţinut lucrarea de licenţă pe acest subiect şi ascultă folclor în mod constant, alături de multe alte genuri) Alin spune că Maturizare este un semnal de alarmă, care se leagă într-un fel de povestea din În ziua a opta, piesă lansată de Trooper în urmă cu doi ani. “Ambele deplâng starea umanităţii. Ambele vorbesc despre răutatea crescândă a oamenilor. Tudor Gheorghe surprinde asta în versurile lui mai bine ca oricine – este unul dintre artiştii care ne fac viaţa mai frumoasă”.

Când o piesă este perfectă în forma sa iniţială, este foarte dificil să inventezi alte lucruri, astfel că Trooper a decis păstrarea liniei melodice iniţiale, adăugând pasiunea şi forţa rock cu care şi-au câştigat respectul şi loialitatea absolută a scenei metal româneşti. Înainte de-a porni la drum, cei şase Trooper (Alin Dincă, Aurelian “Balaurul” Dincă – chitară, Cristian Oftez – chitară, Laurenţiu Popa – chitară, Ionuţ “Oscar” Rădulescu – bas) i-au cerut permisiunea lui Tudor Gheorghe pentru preluarea melodiei. “A fost încântat de idee. Puţini stiu asta, dar este un mare iubitor de rock. Cât despre noi, de la jumătatea anilor ’80 îi ascultam muzica, iar eu, când eram copil, îi cântam piesele. Sperăm ca într-o zi să putem cânta piesa asta împreună pe o scenă” mărturiseşte Alin Dincă.

Continuând cu aceeaşi cromatică severă, alb-negru, un amestec de lumină şi întuneric din În ziua a opta, Maturizare e o metaforă despre goliciune şi tristeţe, depre cum “Nu mai lăcrimează nici un sfânt / Şi s-a şters vopseaua din icoane”. Videoclipul filmat în format 360°, o premieră pentru muzica metal românească, a fost realizat de Ion Andrei Puican şi echipa myStage Video. Filmările s-au derulat într-un ritm accelerat, sunt brutal de sincere şi neretuşate. Proaspăt întorşi dintr-un weekend încărcat cu concerte, componenţii trupei au aterizat direct pe platoul de fimare, un acoperiş urban din Capitală. Îşi doreau de mult timp să filmeze un clip 360°, iar Ion Andrei Puican i-a ajutat să îşi ducă la capăt acest vis. Au fost filmate mai multe duble pentru a “amesteca timpurile”, fiecare dintre baieţii din trupă fiind captat într-un moment diferit al zilei.

Trooper este una dintre cele mai cunoscute formaţii de metal românescă, cu opt albume de studio în spate şi multe concerte la activ. În cei 20 de ani de activitate au adus tribut unora dintre cele mai mari voci româneşti, au realizat preluări după Phoenix, Iris, Vali Sterian, Chrom Dioxid, Metropol şi au lucrat alături de muzicieni importanţi – Nicu Covaci, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Călin Pop, Mihai Georgescu, tenorul Florin Georgescu, Laurenţiu Rădulescu şi mulţi alţii. Pe viitor, membrii Trooper privesc spre colaborări cu alţi uriaşi ai muzicii româneşti, precum Dan Andrei Aldea, Grigore Leşe, Gheorghe Zamfir sau Adi Igrişan. (R.N.)

Afis Piata Festivalului George Enescu

Piața Festivalului George Enescu revine în septembrie la București

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în luna septembrie o nouă serie de concerte de muzică clasică în aer liber. Eveniment conex al celei mai importante manifestări muzicale găzduite de România, Festivalul Internațional George Enescu, Piața Festivalului are loc în perioada 2 – 10 septembrie, în Piața George Enescu, unde bucureștenii se vor bucura de concerte de muzică clasică live cu acces liber.

În continuarea concertelor live, între 11 și 24 septembrie, publicul are ocazia să urmărească în Piața Festivalului transmisiunile în direct ale concertelor de la Sala Palatului. În aceeași perioadă, pe scena din Piața George Enescu vor avea loc zilnic, între orele 17 și 19, concerte și spectacole ale elevilor de la școlile de muzică din București și ale studenților de la Conservatoarele din țară.

Din programul ediției din acest an al Pieței Festivalului, organizatorii anunță colaborări spectaculoase ale orchestrelor, dirijorilor și instrumentiștilor români cu muzicieni din Austria, Italia, Franța, Spania, Germania, Cehia și Venezuela, dar și prezența artistului Alexandru Tomescu care urcă pe scena din fața Ateneului Român cu vioara Stradivarius Elder. De neratat în cele nouă zile de concerte live dedicate celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului George Enescu este și colaborarea unuia dintre cele mai vechi ansambluri muzicale din România, Filarmonica de Stat Sibiu, cu cel mai nonconformist dirijor al momentului, Cristian Lupeș.

Orchestra Simfonică București deschide ediția din 2017 a Pieței Festivalului sub bagheta dirijorului francez Benoît Fromanger, alături de care în 2013 concerta în premieră în America de Sud în calitate de ambasador cultural al României. Cu o istorie de peste jumătate de secol, Orchestra de Cameră Radio vine în Piața George Enescu împreună cu dirijorul Tiberiu Oprea și pianista Mădălina Pașol, iar trompetistul Sergiu Cârstea susține un concert alături de Bucharest Baroque Ensemble. O prezență constantă în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Camerata Regală colaborează pentru Piața Festivalului din acest an cu dirijorul Constantin Adrian Grigore și cu violonistul George Tudorache. Violonistul Roman Patočka din Cehia va fi solistul concertului susținut de Orchestra Națională Radio.

Printre premierele ediției din 2017, spectacolul internațional de succes La Vida Loca prezintă cele mai îndrăgite cântece și dansuri latino americane intrepretate de Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles.

Alexandru Tomescu cântă în fața publicului din Piața George Enescu la vioara Stradivarius Elder – Voicu în acompaniamentul Sînzianei Mircea la pian și al argentinianului Omar Massa la bandoneon. Călătoria muzicală unică propusă de marele violinist român aniversează în 2017, 10 ani de concerte în cadrul Turneului Internațional Stradivarius.

O prezență importantă în programul festivalului din acest an este The Enescu Project, grupul de tineri muzicieni înființat cu scopul de a readuce în atenția publicului muzica de cameră compusă de George Enescu. Proiectul a fost creat anul trecut de violonista germană de origini române Alexandra Bartoi și a prezentat deja muzica maestrului în Europa și mai ales Germania.

Orchestra Metropolitană București dirijată de Daniel Jinga va fi prezentă în festival alături de  renumiții tenori de talie internațională Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr cu un program de arii celebre.

În închiderea Pieței Festivalului din acest an, tânăra orchestră din Capitala Austriei, Sinfonietta Wien aduce la București spiritul aristocratic vienez în concertul de închidere a Pieței Festivalului 2017, alături de dirijorul Cristian Nenescu, de soprana Rodica Vică și baritonul din Spania Marco di Sappia. (R.N.)

 Afis Piata Festivalului George Enescu

00000007523-aa40-1200x1200-n-d1b4640a

DELIA în concert pe 6 septembrie la Hard Rock Café

Miercuri, pe 6 septembrie, eşti aşteptat la un nou concert cu DELIA în cadrul unui show LIVE de excepţie, la Hard Rock Cafe din Bucureşti, începând cu ora 21:30. Pentru un show total, nu vor exista mese în faţa scenei pe ringul de dans.

Dacă ai călătorit “Pe aripi de vânt” şi ai fredonat “Da, mamă” sau “1234 Unde Dragoste Nu E” şi ai aflat “Cine m-a făcut om mare”, eşti invitat pe 6 septembrie la Hard Rock Cafe! DELIA te aşteaptă la un show ca pe Broadway, cu cele mai tari hituri proprii, dar şi cu melodii din repertoriul internaţional! DELIA va fi însoţită de trupa sa de acompaniament şi va pune în scenă un spectacol vibrant, în care pofta de dans va fi cu siguranţă molipsitoare.

DELIA a pătruns pe scena muzicală din România la sfârşitul anilor `90, ca parte a duetului de mare succes N & D şi de peste 15 ani se menţine în atenţia publicului, printr-o carieră solo remarcabilă.

Cameleonica solistă reuşeşte să se reinventeze în mod constant şi să încânte publicul prin apariţii spectaculoase, prezenţă scenică debordantă şi piese pe măsură. Dacă super hitul “Pe aripi de vânt” i-a adus artistei zeci de milioane de vizualizări pe You Tube, piese precum “Da, mamă”, “1234” sau “Ce are ea” au adus-o, din nou, în fruntea topurilor de specialitate şi în rândul celor mai difuzaţi artişti pe staţiile radio & tv cu profil muzical.

Invitat special în deschiderea acestui show este SAVE – un artist/autor cu un aer fresh, un tânăr foarte creativ a cărui voce îţi rămâne în cap, aduce un suflu original şi diferit de ceea ce aţi auzit până acum. Stare, Atitudine, Voce, Emoţie (SAVE). (R.N.)

 delia

titluri stagiunea 56

Cartea junglei şi Gigi Căciuleanu în noua stagiune la Naţionalul din Târgu Mureş

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş a pus în vânzare noile abonamente pentru Stagiunea 2017-2018.

Ca şi în stagiunea trecută, iubitorii de teatru târgumureşeni îşi pot achiziţiona trei tipuri de abonamente.

În stagiunea 56, Compania Liviu Rebreanu vă aşteaptă cu cinci titluri noi: Cartea junglei de Dés László, Geszti Péter, Békés Pál, în regia Oanei Leahu, Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri, în regia lui Gigi Căciuleanu, Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, în regia Letei Popescu, Identităţi de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu şi eurOpinions - în baza pieselor câştigătoare ale concursului cu acelaşi nume, produs în colaborare cu Teatru 3G şi regizat de Olga Macrinici şi Andi Gherghe.

În afară de premierele stagiunii 56, Compania Liviu Rebreanu îşi aşteaptă publicul la spectacolele preferate din stagiunea trecută: Bulgakov 17, Femei în pragul unei crize de nervi, Dinte pentru dinte, O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie, Vivaldi şi anotimpurile, Şcoala nevestelor şi Steaua fără nume la Sala Mare, precum şi: Campionatul de improvizaţie, Camera 701, Cloaca, În trafic, Portughezul, Soţ de vânzare, Double Bind,  :P patru piesuţe politice despre duşmani, Trei surori,  Limba maternă – Mameloschn, O viaţă sigură şi Supernove la Sala Mică.(R.N.)

image-2017-08-22-21964558-0-bucurestii-lui-caragiale-2017

Bucureştii lui Caragiale în Parcul Cişmigiu

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 28 august – 3 septembrie 2017, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Bucureştii lui Caragiale, un amplu program care pune sub lumina reflectoarelor imaginea lui I.L. Caragiale, reputat cronicar de caractere şi moravuri.

7 zile, 2 scene, 68 de activităţi susţinute de peste 300 de artişti; 14 spectacol prezentate de teatre din capitală şi din ţară; 9 concerte, 25 de ateliere, 2 expoziţii, demonstraţii si activităţi pentru copii. Cu această ocazie, cea mai veche grădină a Capitalei – Parcul Cişmigiu devine loc de întâlnire pentru nu mai puţin de 330 de actori, muzicieni, acrobaţi şi artişti plastici care recreează, timp de o săptămână, un fragment din universul Bucureştilor de altădată.

Publicul va lua astfel parte la sărbătoarea unui oraş colorat şi imprevizibil, plin de umor şi farmec, lumea surprinsă în opera lui I.L.Caragiale fiind reconstituită într-un caleidoscop de activităţi. Peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, activităţi pentru copii, ateliere, expoziţii de fotografie şi maşini de epocă sunt programate la cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora, în foişoare cu dichis, pe alei transformate în zone expoziţionale şi în spaţiile de relaxare, unde negustorii aduc bragă, limonadă şi alte bunătăţi.

Principala secţiune din cadrul programului cuprinde montări de amploare, aducând pe cele două scene piesele celebrului dramaturg, dar şi alte comedii care atacă moravuri şi năravuri, produse de companii teatrale independente.

Vor fi prezenţi actori de la Teatrul Masca (“Nastasia” – 28.08, ora 20:30, Scena mare), Teatrul Evreiesc de Stat (“Mic şi-al dracu'”, 28.08, ora 18:30, Scena mica), Teatrul Mignon (“Moftul român”, 29.08, ora 18:00, Scena mică), Teatrul de Nord – Satu Mare (“D’ale carnavalului”, 29.08, ora 19:00, Scena mare), Teatrul Arte dell’Anima (“O noapte furtunoasă”, 30.08, ora 20:00, Scena mare), Teatrul Tony Bulandra – Târgovişte (“Mofturile lui Nenea Iancu”, 31.08, ora 20:00, Scena mare) şi Compania tais – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (“Grand Hotel Caragiale”, 01.09, ora 21:00, Scena mare).

Ultima seară a Festivalului (03.09, ora 20:00, Scena mare) prilejuieşte o întâlnire memorabilă: Horaţiu Mălăele va susţine recitalul-eveniment “Sunt un orb”, un spectacol de gală care valorifică cu firesc şi geniu comic operele unor autori diferiti ca stil sau gândire.

Nu doar personajele lui Caragiale animă atmosfera, ci şi muzicienii talentaţi care urcă de miercuri până duminică pe Scena mică a Festivalului. Maria Răducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, însoţiţi de banduri, vor interpreta poveşti despre vremuri îndepărtate. Repertoriul de folclor românesc, şansonete şi improvizaţie de jazz este completat de un concert inedit, susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române.

Accesul la evenimentele programate în cadrul Festivalului este liber.

Iniţiat în 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea dramaturgului I. L. Caragiale, festivalul a cunoscut de-a lungul celor şase ediţii diferite formate, ticurile, caracterele şi mecanismele suprinse în creaţia caragialiană fiind transpuse atât pe scenă, cât şi în activităţile şi spaţiile conexe, cu scopul de a crea o experienţă completă. (R.N.)

image-2017-08-22-21964554-41-afis-festivalul-bucurestii-lui-caragiale-2017

horia_brenciu

La mulţi ani, Horia Brenciu!

Oriunde apare, show-ul e garantat. Dinamic, efervescent, inepuizabil, Horia Brenciu şi-a pus amprenta deopotrivă asupra emisiunilor de divertisment cât şi a muzicii pop. O personalitate carismatică, puternică, mereu în căutare de surprize, căreia azi îi spunem La mulţi ani fericiţi!

republica moldova La Multi Ani

La mulţi ani, Republica Moldova!

Pentru că „tot ce-i românesc nu piere” iar adevăratele idealuri îşi vor găsi întotdeauna o cale de a se împlini, urăm tuturor basarabenilor, azi de ziua lor, la mulţi ani rodnici, fericiţi, în pace şi bunăvoire! Nu există anotimp mai frumos şi mai senin decât cel constituit de limba în care ai învăţat să iubeşti, să creezi şi să suferi. Sărbătoarea de azi este şi una a limbii române. Indiferent pe care mal al Prutului ne-am afla – vremelnic – graiul românesc rămâne pentru noi toţi chezăşia fraternităţii şi a continuităţii noastre.

mihai malaimare_27 aug

La mulţi ani, Mihai Mălaimare!

Fără el şi fără Masca, teatrul de stradă ar fi fost mai sărac, mai improvizat, mai banal. Mereu aproape de public, în parcuri şi cartiere, Mihai Mălaimare a redat în toţi aceşti ani spectatorilor bucuria de a participa, a descoperi şi a comunica. Masca este o poveste frumoasă, inspiratoare, născută din dragoste şi generozitate. Azi, la aniversare, îi dorim lui Mihai Mălaimare sănătate, public numeros şi la cât mai multe proiecte reuşite!