poster-DIPLOMA-saptamana-artistilor-proaspeti

DIPLOMA: săptămâna artiştilor proaspeţi

Diploma, festivalul dedicat absolvenţilor de facultăţi creative, un proiect iniţiat de The Institute, va avea loc anul acesta între 6 şi 15 octombrie.

Evenimentele şi expoziţiile din cadrul Diploma au în vedere atragerea unui public interesat de artă şi cultură, precum şi generearea unui dialog dintre tinerii absolvenţi şi profesioniştii seniori din industriile creative. Astfel, festivalul, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie, marchează debutul celei mai proaspete generaţii de artişti şi creativi din România.

Programul festivalului, care se va desfăşura anul acesta pe parcursul a 10 zile, va include atât o serie de expoziţii dedicate Artelor plastice şi Artelor aplicate, care vor avea loc la Palatul Ştirbei de pe Calea Victoriei numărul 107, precum şi o serie de audiţii şi evenimente dedicate Artelor Scenei, care vor fi găzduite de partenerii festivalului, teatrul Apollo 111 şi Linotip (Brezoianu 23-25),  şi cafeneaua The Institute (Ştirbei Vodă 104-106).

Unul dintre obiectivele asumate ale proiectului Diploma a fost, încă de la început, dezvoltarea dialogului dintre tinerii absolvenţi şi profesioniştii seniori din industriile creative.

La această ediţie, din dorinţa de a amplifica acest dialog, dar şi din convingerea că astfel tinerii vor beneficia de îndrumare şi un important prim contact cu mediul profesionist, proiectul Diploma va avea un board creativ format din peste 20 de profesionişti consacraţi: curatori, manageri culturali, galerişti, arhitecţi, designeri, regizori, producători de televiziune şi directori de teatre. Aceştia vor selecta lucrările prezezntate în cadrul expoziţiilor de arte plastice şi arte aplicate şi vor oferi sfaturi şi exemple valoroase tinerilor absolvenţi.

Pentru selecţia absolvenţilor, Diploma se bucură încă de la prima ediţie de suportul universităţilor partenere – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Muzică, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Arhitectură, Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – Facultatea De Horticultură – Secţia Peisagistică.

Proiect finanţat în Programul Bucureşti oraş participativ. (R.N.)

 poster-DIPLOMA-saptamana-artistilor-proaspeti

plastic

Cea mai recentă producție de teatru marca ARCUB este reluată în această stagiune pe 17 și 18 octombrie “Plastic” – o satiră cu umor cinic despre familia modernă

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București începe o nouă serie de reprezentații ale spectacolului “Plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu și scenografia Velicăi Panduru – cea mai recentă producție teatrală marca ARCUB. Reprezentațiile vor avea loc marți, 17 octombrie 2017, ora 19.00 și miercuri, 18 octombrie 2017, ora 16.00 la ARCUB, Sala Mare. Din distribuție fac parte actorii: Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter, Ioana Mărcoiu.

Piesa a fost scrisă de dramaturgul german Marius von Mayenburg în 2015 și a fost montată recent, cu mare succes și la Teatrul Regal din Bath, Marea Britanie. Textul propune o temă de actualitate: problematica presiunilor pe care societatea le pune pe umerii fiecăruia dintre noi, pentru a fi la modă și acceptat de cei din jur.

“Plastic” dezvăluie povestea unui cuplu modern, Ulrike și Michael, părinți ai unui copil aflat la pubertate, Vincent, care încearcă să țină pasul cu tendințele superficiale și acaparatoare ale secolului XXI – succesul în carieră, acumularea materială, vacanțele luxoase etc. Însă, pentru că nu fac față, decid să angajeze o femeie care să îi ajute cu treburile zilnice. Prezența acesteia în casa lor, în viața lor, va scoate la suprafață aspecte neașteptate. Efectul ei în familia disfuncțională va fi acela de catalizator al conflictelor latente, de revelator al impulsurilor secrete, de generator involuntar al unor situații jenante.

Regizorul Theodor-Cristian Popescu dă viață textului tradus de Elise Wilk, cu acea bogăție ideatică și siguranță, care îl caracterizează ca artist, cu un umor cald, dar punând întrebări grave: E omul capabil să-și creeze un mediu funcțional, nedestructiv? De ce nu merge nimic din ceea ce încercăm decât parțial, chinuit, ridicol?

Scenografia, semnată de Velica Panduru, reproduce cu succes tema dominantă, printr-o sufragerie cu un design extrem, un „sanctuar” modern, care seamănă cu o lucrare  de artă plastică minimalistă, contemporană. Muzica este semnată de Lucian Ban – renumitul pianist new yorkez de jazz, de origine română, apreciat în întreaga lume.

În ultimii doi ani, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și-a îndreptat atenția către reinventarea stagiunii teatrale, aducând publicului producții contemporane, ce mizează pe teme de interes general și social. (R.N.)

plastic

Echipa Pororoca

Bogdan Dumitrache, câştigătorul trofeului pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian

Actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu.

În cadrul Galei de Premiere care a avut loc în această seară, trofeul i-a fost înmânat de către actriţa Dolores Fonzi. Bogdan Dumitrache a mulţumit regizorului Constantin Popescu şi a dedicat trofeul celor două fiice ale sale.

“Pentru mine, a fost o experienţă extraordinară. Pentru un actor, este o oportunitate foarte rară să întâlneşti un aşa scenariu, un personaj care are parte de o transformare atât de mare, de la o viaţă normală la abis, cu un cumul atât de variat de emoţii şi trăiri.”, a declarat Bogdan Dumitrache la conferinţa de presă de la San Sebastian.

Bogdan Dumitrache

Presa spaniolă a primit cu entuziasm prezenţa echipei româneşti, iar cronicile la superlativ a plasat filmul românesc printre favoritele la marile trofee ale festivalului, încă de la prima proiecţie.

Canalul TCM l-a nominalizat pe actorul Bogdan Dumitrache ca “principal candidat la trofeul pentru Cel mai bun actor”, şi a numit “Pororoca” drept un film “colosal”. Revista de cinema eam Magazine spune despre film că este “o demonstraţie de mizanscenă, ce subliniază talentul unui cineast care distruge spiritul rigid obişnuit al cinemaului practicat de conaţionalii săi şi ce atinge un pisc inedit al excelenţei în cinemaul recent european”, în timp ce EcoDiario vorbeşte despre modul în care regizorul reuşeşte, prin Pororoca, “să îşi scufunde publicul într-o silenţioasă putere a vinei”.

Juriul Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian din acest an a fost prezidat de John Malkovich şi i-a avut ca membri pe actriţele Dolores Fonzi şi Emma Suárez, regizorul William Oldroyd, producătorul Paula Vaccaro, scenaristul Jorge Guerricaechevarría şi André Szankowski, director de imagine. Câştigătorul trofeului Concha de oro din acest an a fost James Franco, pentru filmul “The Disaster Artist”.

“Pororoca” spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) şi a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Bogdan Dumitrache este unul dintre cei mai importanţi actori ai Noului Val, în portofoliul lui regăsindu-se titluri precum: “Trafic”, de Cătălin Mitulescu, “Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, de Cătălin Mitulescu, “Portretul luptătorului la tinereţe”, de Constantin Popescu, “Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru (Cel mai bun actor la Festivalului Internaţional de Film de la Locarno în 2011), “Poziţia copilului” de Călin Netzer, “Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu.

Ajuns la cea de-a 65-a ediţie, prestigiosul Festival de Film de la San Sebastian, Spania, adună anual unele dintre cele mai importante nume ale cinematografiei mondiale. Anul acesta, filmul românesc a concurat alături de nume precum Antonio Méndez Esparza (”La vida y nada más”), Jon Garaño şi Aitor Arregi (”Handia”), Manuel Martín Cuenca (”El autor”), Nobuhiro Suwa (”The Lion Sleeps Tonight”), Olivier Nakache şi Eric Toledano (”C’est la vie!”), Barbara Albert (”Licht”), Alexandros Avranas (”Love Me Not”), Matt Porterfield (”Sollers Point”), James Franco (”The disaster artist”), Diego Lerman (”Una especie de familia”), Anahi Berneri (”Alanis”), Ivana Mladenovic (“Soldaţii”), Urszula Antoniak (”Beyond Words”), Robert Schwentke (”The Captain”), Emmanuel Finkiel (”La Douleur”), Jean Libon şi Yves Hinant (”Ni Juge, Ni Soumise”).

“Pororoca” este o producţie Scharf Film, Irrévérence Films, susţinut de CNC România, Centre national du cinéma et de l’image animée, Aide aux Cinémas du Monde, Institut Français, cu sprijinul Eurimages.

Scenariul şi regia sunt semnate de Constantin Popescu. Din distribuţia filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos. (R.N.)

 S.O._Pororoca_En_el_Festival_26756

Timishort_poster2017

Timishort 2017: peste 80 de scurtmetraje, 8 secţiuni, workshopuri, expoziţii, dezbateri, concerte şi proiecţii speciale la cea de-a 9-a ediţie

Cea de-a 9-a ediţie a Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, va avea loc anul acesta în perioada 12-15 octombrie, la Timişoara. Timp de 4 zile, timişorenii vor avea ocazia de a vedea peste 80 de scurtmetraje împărţite în 8 secţiuni, 4 dintre ele fiind competiţionale: o competiţie internaţională, una naţională, o competiţie dedicată filmelor experimentale (Videorama) şi competiţia de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids).

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 12 octombrie, la Cinema Timiş. O noutate a acestui an, Timishort se va deschide cu o serie de scurtmetraje cu succes internaţional, filme apreciate de publicul din întreaga lume. Scurtmetrajele alese pentru deschiderea festivalului se adresează atât iubitorilor de gen, cât şi publicului mai puţin obişnuit să vadă filme scurte în cinematograf.

Competiţia internatională aduce la Timişoara 20 de scurtmetraje din tot atâtea ţări, majoritatea în premieră în România. Cele patru proiecţii ale competiţiei oferă o imagine de ansamblu asupra scurtmetrajelor la nivel mondial şi aduce timişorenilor o serie de filem prietenoase, adresate în primul rând publicului.

În Competiţia Naţională au fost selectate anul acesta 12 scurtmetraje. Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc este oferit de Institutul Cultural Român şi este în valoare de 1000 de euro.

Secţiunea Videorama va cuprinde anul acesta 6 scurtmetraje şi mizează pe film experimental şi artă video, mult prea puţin promovate în România, tocmai pentru ca spectatorii să aibă şansa de a cunoaşte artişti video talentaţi. Criteriul principal de selecţie a fost acela al poveştii spune prin mijloace neconvenţionale.

Şi anul acesta Timishort aduce 14 scurtmetraje pentru copii, împărţite în două secţiuni Timikids, pe categorii de vârstă: Secţiunea 6-10 ani  şi secţiunea 11-14 ani.

Juriul Timishort de anul acesta este format din: Maja Šuša, directorul artistic al “Bašta fest” (Serbia), Shai Levy, director de imagine (Germania), Ana Maria Pîrvan (producător, România), Seán Breathnach (regizor, Irlanda) şi Flavia Dima (critic de film).

Aşa cum şi-a obişnuit deja spectatorii, Timishort va aduce două ecţiuni de filme premiate internaţional, un focus pe autor şi o secţiune de animaţie. De asemenea, pe lângă tradiţionalele secţiuni de competiţie şi de proiecţii de scurtmetraje din afara competiţiei, Timishort pregăteşte şi o serie de evenimente conexe care îşi propun să dinamizeze peisajul cultural al Timişoarei şi să contribuie totodată la promovarea unor artişti locali.

Cea de-a 9-a ediţie a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României va avea loc anul acesta în perioada 12-15 octombrie, la Cinema Timiş şi Casa Artelor. (R.N.)

Timishort_poster2017

mother

“mother!”, cel mai nou film regizat de Darren Aronofsky, deschide Dracula Film Festival

Cel mai nou film al regizorului Darren Aronofsky, mother!, a cărui premieră a avut loc recent în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, va deschide Dracula Film Festival, fiind proiectat în avanpremieră naţională. Cea de-a cincea ediţie a festivalului dedicat filmelor horror şi fantasy, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie, la Braşov.

mother!, filmul pe care publicaţia americană The New Yorker l-a numit “o încântătoare, înspăimântătoare şi aproape incredibilă satiră a faimei”, are în rolurile principale doi actori câştigători ai premiului Oscar: Jennifer Lawrence (Silver Linings Playbook) şi Javier Bardem (No Country For Old Men). Regia şi scenariul sunt semnate de Darren Aronofsky, (nominalizat la Premiul Oscar pentru Black Swan), iar distribuţia este completată de Ed Harris şi Michelle Pfeiffer.

Filmul, despre care autorul a declarat că este născut din supa primordială a furiei şi neputinţei, spune povestea unui cuplu, a cărui relaţie e pusă la grea încercare când în casă le sosesc oaspeţi neinvitaţi, care le vor da peste cap existenţa liniştită. Un thriller psihologic tulburător despre iubire, devotament şi sacrificiu, mother!, distribuit în România de Ro Image, va avea premiera pe marile ecrane pe 20 octombrie.

Timp de cinci zile, pasionaţii de filme horror şi fantasy, vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi şi apreciate filme de gen, atât în cadrul competiţiilor de lungmetraj, scurtmetraj internaţional şi românesc, cât şi în afara lor. Începând cu ediţia 2016, Dracula Film Festival a adaugat în program o nouă secţiune, Dracula Digital, dedicată amatorilor care realizează filme cu telefonul mobil.

Dracula Film Festival va avea loc în Braşov, în perioada 18 – 22 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One şi Centrul Cultural Reduta.

Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat de Viasat History. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Naţional al Cinematografiei. (R.N.)

mother (2)

mother

Mara-Meraki-Ensemble

Mara & Meraki Ensemble în concert la Teatrelli

Duminică 15 octombrie, de la orele 19:00, Teatrelli găzduieşte un recital Mara & Meraki Ensemble. Este imposibil să n-o îndrăgeşti pe Mara dacă îi asculţi vocea, cântând sau vorbind, pe CD sau pe scenă, în spoturi la radio şi tv, gazdă a festivalului Enescu sau pur şi simplu pe stradă.

Prezenţă constantă în ultimii 20 de ani pe scena muzicală românească, Mara vrăjeşte întotdeauna, indiferent ce cântă, de la nu-jazz la world music, motiv pentru care a şi fost invitată deseori de artişti de renume în concerte şi turnee sau pe albumele lor, precum Subcarpaţi, Sensor, AG Weinberger, Vama Veche, Zob, Nemos, N.S.K. şi mulţi alţii. De asemenea, a împărţit scena cu Faithless, Chicane, Prodigy, Scorpions, Genesis, Bonobo, Crystal Method şi a participat la mai multe festivaluri şi evenimente internaţionale.

În prezent, cântă cu membri ai Ansamblului Meraki în diferite formule şi îşi pregăteşte noul album din această toamnă. Discografia ei oficială include peste 60 de piese şi 8 videoclipuri dar ce o distinge pe Mara este scopul profund de a se conecta cu publicul într-un mod aproape spiritual. Versurile ei conţin un mesaj puternic despre evoluţia prin dragoste şi sunt îmbrăcate muzical într-un melanj eclectic de instrumente live cu elemente electronice, de la tradiţional la experimental.

Fiecare apariţie live este memorabilă iar pentru acest eveniment Mara a pregătit un setlist bazat pe vechi melodii aromâne, într-o formă contemporană şi o formulă live ce conţine şi alţi muzicieni cu renume. (R.N.)

Mara-Meraki-Ensemble

luminita_0541cdd1d5

La mulţi ani, Luminiţa Anghel!

Una dintre cele mai puternice voci pop de la noi, Luminiţa Anghel, îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Profesionalismul desăvârşit, rigoarea şi respectul pentru public sunt calităţi emblematice ale aceste soliste care ştie să facă din fiecare apariţie a sa un eveniment artistic memorabil. Acestui veritabil ambasador al muzicii de calitate şi agent al emoţiei autentice îi dorim ani mulţi, sănătate şi izbânzi!

fnt on air

FNT – ON AIR. TEATRU RADIOFONIC

Ca în fiecare an, colaborarea dintre Festivalul Naţional de Teatru şi Societatea Română de Radiodifuziune este una de excepţie, justificând pe deplin titlul de “Partener de Tradiţie” pe care Radioul public şi l-a căpătat de-a lungul timpului.

Pe lângă programele comune şi mediatizarea de mare anvergură prin cele patru posturi principale ale Radio România (Actualităţi, Cultural, Internaţional, Bucureşti FM), Redacţia TEATRU a SRR oferă în perioada de desfăşurare a FNT un adevărat festival în Festival, prin difuzarea în întreaga ţară a 42 de producţii realizate de Teatrul Naţional Radiofonic. Spiritul Thaliei va pătrunde astfel în fiecare casă, dând efervescenţei teatrale ce va cuprinde Capitala între 20 și 30 octombrie o anvergură literalmente naţională.

Anul acesta, selecţia pieselor de teatru radiofonic propusă se conturează în jurul personalităţii celui căruia îi este dedicată cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: actorul Victor Rebengiuc.

“Fără îndoială că una dintre cele mai importante şi mai semnificative prezenţe artistice, la Teatrul Naţional Radiofonic, este, de mai multe decenii încoace, aceea a maestrului Victor Rebengiuc. Cinstim opera lui Victor Rebengiuc! – acesta este genericul simbolic, sub care se desfăşoară programele teatrale radiofonice, spectacolele sonore, al căror protagonist este marele actor, pe toată durata Festivalului Naţional de Teatru. Talentul său copleşitor, uriaşa disponibilitate a mijloacelor artistice, capacitatea de a conferi culoare şi autenticitate celor mai diverse stări, situaţii, întâmplări, au făcut ca Victor Rebengiuc să fie distribuit, în spectacolele radiofonice, încă de la începuturile sale actoriceşti, întruchipând, doar prin inflexiunile glasului, împletite cu tăceri pline de semnificaţii ori cu emoţii nerostite, zeci şi sute depersonaje, făcându-le să trăiască în mintea şi-n sufletul ascultătorilor… Eroi de prim-plan, din diferite zone ale dramaturgiei româneşti şi universale, tipologii de facturi deosebite au căpătat realitate sonoră, prin măiestria fără egal a lui Victor Rebengiuc, prin atenţia la valoarea cuvântului rostit, prin jocul său profund, implicat, nuanţat… De aceea, cinstim azi şi mereu opera lui Victor Rebengiuc şi-i aducem, prin programele teatrale pe care le-am gândit, spre a fi difuzate la Radio România în această perioadă, un semn de adâncă preţuire, de mare respect şi de nesfârşită iubire”, a declarat Atila Vizauer – redactor-şef al Redacţiei TEATRU – Radiodifuziunea Română. (R.N.)

ouale1

“Ouăle lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon, în competiţia Russian Open Documentary Film Festival 2017

Documentarul “Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiţia Russian Open Documentary Film Festival “Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova, în perioada 6 – 12 decembrie.

Cel mai important festival de film documentar din Rusia selectează în competiţia principală şi în programul necompetiţional “Sreda” producţii care au fost filmate în această ţară sau filme vorbite în limbi ale Federaţiei Ruse şi filmate în alte părţi ale lumii ori pelicule regizate de cineaşti ruşi, care au fost finalizate cu nu mai mult de 18 luni înainte de începerea festivalului.

ouale 3

“Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Acum, producţia va concura cu şase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, şi experimentele făcute acolo, şi este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet şi Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

Filmul, care va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie, este o producţie Hi Film Productions (România), în coproducţie cu Seppia (Franţa) cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franţa), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa şi cu participarea HBO Europe. (R.N.)

ouale1

ouale4

ouale2

landscape-1-465x390

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii revine cu “100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Ion Creangă, organizează, în perioada 7 – 14 octombrie 2017, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii.

Festivalul se desfăşoară sub titlul “100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” şi oferă celor mici un program complex de educaţie teatrală şi culturalizare.

Evenimentul reuneşte 22 de producţii adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 12 ani, maratonul FITC 2017 însumând peste 40 de reprezentaţii, dar şi activităţi conexe, adresate tuturor celor care recunosc rolul teatrului şi al artei în educarea tinerei generaţii.

Realizate de artişti din 9 ţări, spectacolele selecţionate prilejuiesc întâlniri memorabile, vorbind despre diferenţele dintre oameni, despre graniţe şi despre adaptare, producţiile alese aducând în atenţia copiilor o diversitate de personaje şi abordări. Pinguini curioşi, cuprinşi de întrebări filozofice, muncitori care visează, din inima unui depozit, o călătorie în jurul lumii în 80 de cutii, sau o poveste cu susul în jos, în care cuvintele scrise pe foi albe devin realitate, acestea sunt doar câteva dintre scenariile care aduc pe scena Festivalului universul plin de mirare şi de sens al artelor spectacolului pentru publicul tânăr.

Printre invitaţii acestei ediţii se numără teatre şi companii din Austria (Teatrul Asou), Belgia (Compania Gambalo; Teatrul de Spiegel), Israel (Teatrul Elmina; Teatrul Nephesh), Italia (Compania Factoria Transadriatica; La Societta della Civetta, Teatrul La Baracca – Testoni Ragazzi; Teatrul Telaio), Polonia (Centrul de Artă pentru copii din Poznań), Rusia (Teatrul CEH), Spania (Compania Da.Te Danza; Compania Markeliñe; Teatrul Labú) şi Suedia (Teatrul Tre). FITC se bucură şi de prezenţa unor trupe valoroase din ţară, de la Braşov (Teatrul pentru Copii Arlechino) şi Cluj-Napoca (Teatrul de Păpuşi Puck; MiniREACTOR), programul fiind completat de o suită de producţii din repertoriul Teatrului Ion Creangă.

Şi publicul adult beneficiază de întâlniri şi experienţe speciale. Pentru părinţi, educatori şi specialişti din domeniul teatrului pentru copii sunt programate workshop-uri, conferinţe şi laboratoare de parenting, dezbateri pe teme de interes în domeniul artelor spectacolului.

Festivalul se desfăşoară atât la Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei, nr. 21-23), cât şi în alte teatre şi centre culturale din Capitală. Printre instituţiile partenere care găzduiesc spectacolele şi activităţile conexe FITC 2017 se numără: Teatrul de Comedie – Sala Nouă şi Sala Studio, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie.

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii este, de asemenea, un concurs. Astfel, cele mai spectaculoase performanţe actoriceşti şi cele mai valoroase producţii vor fi recompensate de către juriul alcătuit din Robert Seguin (Director al Centrelor Culturale Municipale Limoges şi al Festivalului “Kaolin şi Barbotine”, Franţa), Vlad Massaci (Regizor, România) şi Adrian Titieni (actor şi profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, România).

În semn de recunoaştere a importanţei sale, competiţia este sprijinită începând cu anul 2016 de către Institutul Cultural Român, care acordă cele două distincţii decernate producţiilor: Premiul “Cornel Todea” şi Premiul “Educaţia Timpurie”. (R.N.)

Asou Theater - Oamenii Pinguin

LaBaracca - O poveste cu susul in jos

holograf

Concert Holograf şi EDDA Művek la Cluj

Holograf şi EDDA Művek, două dintre cele mai cunoscute şi mai iubite formaţii rock din România, respectiv din Ungaria, vor concerta în 7 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Formaţia Holograf a fost înfiinţată în anul 1978 şi este în continuare foarte activă pe marile scene din ţară, cu concerte foarte bine primite de public. Printre cele mai cunoscute melodii ale trupei sunt Banii vorbesc, Vino, Umbre pe cer, Dincolo de nori, Ţi-am dat un inel, Undeva departe, Să nu-mi iei niciodată dragostea, Cât de departe sau Vine o zi.

EDDA Művek, unul din brandurile rock ale Ungariei, a luat naştere în 1973, în oraşul maghiar Miskolc, sub numele de Griff. De-a lungul carierei cu peste 20 de albume şi sute de concerte, rockerii de la EDDA au avut succes cu hituri precum A kőr, A hűtlen, Éjjel érkezem, A keselyű, Ünnep, Elhagyom a várost sau Gyere őrult.

Concertul Holograf şi EDDA Művek este organizat de Backstage Production.

Dracula FF LR

Competiția Dracula Film Festival: dincolo de horror. Armand Assante este invitatul special al festivalului

Șase filme, extrem de variate, de la comedie fantastică la musical horror, vor concura pentru trofeul Dracula 2017. Printre ele se numără și producția românească The Wanderers, în regia lui Dragoș Buliga, cu Armand Assante în rolul principal. Celebrul actor american este invitat de onoare al festivalului și va participa la proiecția filmului sâmbătă, 21 octombrie, ora 20.00, la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov.

Cea de-a cincea ediție a Dracula Film Festival aduce pe marile ecrane din Brașov șase povești prezentate sau premiate la cele mai importante festivaluri de horror și fantasy din lume: Double Date (R. Benjamin Barfoot), The Night of the Virgin (R. Roberto San Sebastián), The Wanderers (R. Dragoș Buliga), Replace (R. Norbert Keil), Zombiology: Enjoy Yourself Tonight (R. Alan Lo), The Lure (R. Agnieszka Smoczynska).

De patru ori nominalizat la Globul de Aur, Armand Assante va fi prezent la Dracula Film Festival pentru proiecția horror-ului fantasy The Wanderers, în care își reîntâlnește partenerul de platou din California Dreamin’ (Nesfârșit), Răzvan Vasilescu, zece ani mai târziu.

În The Wanderers (R. Dragoș Buliga, România, 2017), experimentatul vânător de vampiri Louis Moudon (Armand Assante) şi companionul său jurnalist ajung într-un izolat sat din Transilvania pentru a investiga misterul din jurul unui eveniment bizar. Alături de călăuza lor, tânăra localnică Sorana, şi de echipa unui reality show, ei vor afla că sătenii se confruntă cu o năpastă cumplită. Louis va trebui curând să înfrunte o descoperire cu totul surprinzătoare. Proiecția filmului va avea loc în prezența actorului principal Armand Assante.

Armand Assante The Wanderers 2

Double Date (R. Benjamin Barfoot, UK, 2017) este o comedie savuroasă, o variație provocatoare la peliculele ce înfățișează sinistrele eforturi ale tinerilor de a-și pierde virginitatea. Britanicii demonstrează încă o dată că horror-ul necesită o doză bună de exagerare. Și cum să provoci fiori altfel decât printr-o combinație de tensiune, excitare și umor? Filmul a făcut parte din selecția festivalului de film de la la Karlovy Vary și nu este recomandat minorilor sub 16 ani.

Tot despre virginitate este vorba și în The Night of the Virgin (R. Roberto San Sebastián, Spania, 2016). De Anul Nou, Nico, un naiv tânăr de 20 de ani, vrea să-și piardă virginitatea cu orice preț. Chiar în toiul petrecerii, privirea sa o întâlnește pe cea a Medeei, o femeie matură, vicleană și atractivă. Ceea ce promite a fi un debut sexual epic, plin de pasiune și fără tabuuri, sfârșește prin a deveni cel mai mare coșmar al său. Un coșmar plin de sânge, sudoare și diverse alte dejecții. Filmul a fost premiat la Nightmares Film Festival 2016 (SUA) și a făcut parte din selecția festivalului FrightFest 2017 (Marea Britanie).

Un alt film nerecomandat minorilor sub 16 ani este și Replace (R. Norbert Keil, Germania – Canada, 2017), un “body horror” spus dintr-o perspectivă feminină ce examinează dorința vanitoasă pentru tinerețe eternă. Filmul a fost nominalizat pentru Cel mai bun film european la Festivalul Internațional de Film Fantasy de la Bruxelles 2017.

În Zombiology: Enjoy Yourself Tonight (R. Alan Lo, Hong Kong, 2017), Lung și Chi-Yeung sunt doi tineri excentrici și temperamentali care duc o viață aventuroasă: se cred super-eroi. Totuși, Lung nu-și poate salva propria viață, plină de dezastre personale. Atunci când un monstru din banda desenată preferată a lui Lung apare în oraș și îi transformă pe oameni în zombi, haosul se instaurează. Când până și Chan-Yat este dat dispărut, Lung trebuie singur să ducă o batălie contra unei armate de zombi. Zombiology a făcut parte din selecția festivalului Sitges.

The Lure (R. Agnieszka Smoczynska, Polonia, 2015), filmul de debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska şi câştigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi de asemenea văzut la Dracula Film Festival. În Varșovia, două sirene surori sunt adoptate de un cabaret. În timp ce una caută dragostea umană, cealăltă vrea să se înfrupte cu populația orașului. Un muzical horror extravagant și sonat, adorat în circuitul festivalier.

Dracula Film Festival va avea loc în Brașov, în perioada 18 – 22 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta. (R.N.)
Dracula FF LR