Vape Me In_afiș

Adolescența între tentații și alegeri. Spectacolul „Vape me in” ajunge în șapte orașe din țară.

Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) organizează turneul național de teatru „Vape me in”, un proiect care explorează vulnerabilitatea adolescenților și riscurile consumului de substanțe periculoase în rândul acestora. Spectacolul ajunge în centre comerciale din șapte orașe ale României, în perioada 23 septembrie și 1 octombrie. Accesul publicului este gratuit.

„Vape me in” spune povestea gemenilor Raluca și Radu, care se pregătesc să împlinească 14 ani. Crescuți de o mamă singură și marcați de absența tatălui plecat în străinătate, cei doi frați sunt atrași în lumea consumului de țigări electronice și a altor substanțe interzise de o prietenă mai mare, Dora. Pentru Radu, aceasta pare șansa de a ieși din umbra surorii și de a o impresiona pe fata de care s-a îndrăgostit. Dar fiecare alegere are consecințe, iar gemenii vor descoperi cât de rapid lucrurile pot scăpa de sub control.

Textul este creat și regizat de Oana Răsuceanu, iar în rolurile principale îi regăsim pe Ioana Alexuc, Lavinia Pele și Vlad Crudu, actori care dau viață acestei povești atât de relevante pentru tineri. Fiecare spectacol va fi urmat de un dialog cu echipa proiectului și cu psihologi specializați în prevenția dependențelor la adolescenți.

Proiectul „Vape me in” ajunge anul acesta la a doua ediție, după ce, în octombrie 2024, a debutat în mall-urile din portofoliul NEPI Rockcastle și a atras peste 1.600 de adolescenți din întreaga țară. Noul turneu continuă firesc parcursul început, confirmând impactul pozitiv pe care teatrul îl poate avea în educația tinerilor.

„Prin teatru putem spune adevăruri dificile fără să pară că le dăm lecții, pentru că adolescenții nu primesc lecțiile cu ușurință la această vârstă. «Vape me in» este un spațiu de dialog și o oglindă în care ei pot recunoaște situații reale, din gașca sau viața lor de zi cu zi. Mă bucur că jucăm aceste spectacole chiar în mall-uri, nu în spații culturale care să intimideze. Alegerea nu este întâmplătoare, mall-urile sunt spațiile unde adolescenții merg firesc cu prietenii lor, iar faptul că putem ajunge la ei prin rețeaua NEPI Rockcastle ne oferă ocazia de a le vorbi direct, acolo unde se simt cel mai în largul lor”, spune Eugen Lumezianu, președintele ACEA.

Turneul debutează la București, pe 23 septembrie, de la ora 12:00, la Centrul Comercial Auchan Titan, într-una din sălile de cinema Cineplexx Titan. Spectacolul va fi urmat de o discuție cu publicul, în cadrul căreia va interveni dr. Emanuela Andrei, medic primar psihiatru pediatric la Spitalul „Prof. Dr. Al. Obregia”.

Vape Me In_afiș

Pădurea de molizi

Adevărul nu poate fi îngropat. Pădurea de molizi, un nou film semnat de Tudor Giurgiu

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din toată țara a unui nou film semnat de Tudor Giurgiu, inspirat din istoria recentă a României. După Libertate (2023), bazat pe o întâmplare mai puțin cunoscută din timpul Revoluției din decembrie 1989, Pădurea de molizi aduce în actualitate momentul 1 aprilie 1941, când o comunitate românească din Basarabia a fost masacrată la Fântâna Albă de către sovietici. Ficționalizând poveștile supraviețuitorilor, filmul readuce pe marele ecran doi dintre cei mai valoroși actori români – Coca Bloos și Mircea Andreescu – într-un tête-à-tête impresionant. Din distribuție mai fac parte Ionuț Caras și Silva Helena Schmidt. Pădurea de molizi va intra în cinematografele din toată țara începând cu 7 octombrie.

În perioada septembrie – octombrie, echipa filmului va pleca într-un turneu de promovare prin țară, care va include opriri în cinematografe, dar și licee. Mai mult detalii vor fi comunicate în curând.

În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, azi aflat în Ucraina. Cei mai mulți dintre românii ocupați de ruși au avut un singur vis: să-și reîntregească famillile și să se întoarcă acasă. Pădurea de molizi explorează una dintre cele mai întunecate pagini din istoria României. Inspirat de drama de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, filmul reconstituie destinul unei comunități românești din Basarabia, masacrată în tentativa disperată de a-și găsi refugiu în fața ocupației sovietice. Mărturia unui supraviețuitor al acestui genocid (Mircea Andreescu) devine fundalul peste care se suprapun imagini de arhivă și amintirile din Siberia ale soției lui (Coca Bloos), într-un joc de oglinzi vertiginos care pune sub semnul întrebării noțiunea de adevăr istoric și revelează traume uitate cu consecințe, potențial devastatoare, în prezent.

Scenariul filmului este semnat de Tudor Giurgiu și Gabriel Gheorghe, imaginea de Marius Panduru și Toma Velio, iar montajul de Alex Pintică.

„M-a preocupat să pun în discuție felul în care ne raportăm la adevărul istoric și la traumele noastre colective. Pe multe dintre ele le-am uitat, dar consecințele lor au ecouri și astăzi. Asta cred că este miza filmului. Chiar dacă inițial, după ce am descoperit aceste povești, am avut tentația să fac un film epic, cu cât am citit mai mult mi-am dat seama că ceea ce e absolut cutremurător e tragedia umană – a celor care au supraviețuit masacrului și au reușit să treacă granița înapoi în România, dar mai ales a celor care au rămas în satele din Basarabia și Bucovina de Nord și au fost deportați. Aceste povești sunt cele care sper să miște inimile, sufletele, conștiința oamenilor, indiferent de vârstă”, a spus regizorul Tudor Giurgiu.

001 Orizont Sonor - Afiș

Orizont Sonor – festivalul de podcast, radio și creație sonoră – revine cu o nouă ediție, de data aceasta la București, între 25-28 septembrie

Institutul Francez din România, în parteneriat cu asociațiile Semi Silent și Art I.K.S. din România, Making Waves (FR) și festivalul Longueur d’Ondes (Brest), organizează cea de-a doua ediție a Festivalului Orizont Sonor, care se va desfășura la București între 25 și 28 septembrie 2025.

Lansat în 2024, cu ocazia Centenarului Institutului Francez din România, festivalul a prins contur din inițiativa de a pune în valoare universul radioului, al podcastului și al creației sonore. Orizont Sonor își propune să devină un cadru de referință pentru dialog, cooperare și reflecție asupra viitorului acestui sector, reunind profesioniști, artiști și publicul larg.

Prin acest proiect, Institutul Francez din România își reafirmă angajamentul pentru cooperarea internațională, dialogul intercultural și consolidarea relațiilor regionale. La București vor fi prezenți artiști și jurnaliști din Franța, România, Republica Moldova, Bulgaria, Armenia, precum și din Germania, Italia și Elveția, care și-au confirmat participarea la cea de-a doua ediție a festivalului.

Pe lângă dimensiunea profesională, proiectul se adresează și publicul larg, invitat să exploreze diversitatea creației sonore și a podcastului printr-o programare variată și accesibilă. Pe parcursul celor patru zile, evenimentele vor avea loc în mai multe spații culturale și artistice din capitală precum Institutul Francez din România la București, Teatrul Național București (TNB), Grădina Botanică, Club Control, Echoes și Mojo – și vor include sesiuni de ascultare, instalații sonore, întâlniri cu artiști și jurnaliști, masterclass-uri, dezbateri, spectacole și teatru radiofonic transmis în direct.

Repere din program:

  • Joi, 25 septembrie – Deschiderea oficială a festivalului la Institutul Francez din România din București și o serie de ateliere și masterclass-uri pentru tineri (liceeni și studenți) și profesori, organizate în parteneriat cu asociațiile Partons à la Campagne, Les Herbes Folles și cu ENS Louis-Lumière și în asociere cu OIF (Organizația Internaționala a Francofoniei).
  • Vineri, 26 septembrie – Zi dedicată profesioniștilor, podcasterilor, jurnaliștilor și studenților, organizată la Institutul Francez din România, în parteneriat cu Goethe-Institut, Forumul Cultural Austriac și proiectul NARDIV. Programul va include discuții despre creația sonoră europeană, difuzarea acesteia și o masă rotundă consacrată inovației.
  • Sâmbătă, 27 septembrie – Momentul central al zilei va fi prezentarea piesei radiofonice „Monde”, semnată de scriitoarea și regizoarea Alexandra Badea, pe scena Teatrului Național din București. În distribuție: Alexandra Badea și Emilian Oprea, alături de artiștii francezi Alexandre Plank (regie) și Marie Guérin (muzică și design sonor). Spectacolul este realizat de asociația Making Waves și coprodus de Institutul Francez din România, fiind adaptat pentru a fi prezentat la festival.
  • Duminică, 28 septembrie – Festivalul se încheie cu sesiuni de audiție, performance și discuții în Grădina Botanică, într-un cadru inedit și imersiv.

Serile festivalului vor fi animate de momente festive, concerte live, DJ set-uri și sesiuni de karaoke, care vor adăuga un plus de energie și spontaneitate atmosferei evenimentului.

001 Orizont Sonor - Afiș

Moartea domnului Lăzărescu

Proiecție de gală la 20 de ani de la lansarea în cinematografe a celebrului film „Moartea domnului Lăzărescu”

Mandragora, producătorul filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, unul dintre cele mai cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, invită publicul bucureștean la un eveniment special: premiera de gală după 20 de ani de la prima prezență în cinematografe.

Marți, 23 septembrie, Cinema City AFI Cotroceni găzduiește, de la ora 19:00, întâlnirea cu o mare parte din echipa filmului, alături de invitați, vedete și spectatori cinefili. Biletele sunt disponibile online și la casieria cinematografului.

La 20 de ani de la succesul răsunător al lui Cristi Puiu de la Festival de Cannes 2005, se anunță inițiativa Dosarul Lăzărescu: redeschis – Două decenii de la un clasic – o invitație la reflecție a tuturor, adresată și unei noi generații de spectatori,

dar mai ales un gest de recunoaștere a impactului său asupra cinematografiei românești și a modului în care privim societatea, o privire nouă pentru universalitatea subiectului delicat-uman revelat în film: dragostea pentru aproapele nostru, empatia îmbinată cu fragilitatea umană de care avem nevoie cu toții, în fiecare zi.

Filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu, va fi relansat, beneficiind de tehnologia prezentă de proiecție, în zeci de cinematografe din toată țara, din 24 octombrie. În mai multe orașe vor avea loc întâlniri cu publicul la care vor participa actori și membri ai echipei de producție, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Dacin Sara și sub patronajul Ministerului Culturii.

„Moartea domnului Lăzărescu” a devenit un reper cultural care a schimbat felul în care privim cinematografia românească. Este un titlu de patrimoniu cinematografic, cu rezonanță universală, care continuă să emoționeze și să provoace reflecții atât generațiilor care l-au descoperit la premiera din 2005, cât și celor care îl vor vedea acum pentru prima dată pe marele ecran.

Descris de cei mai importanți critici ai momentului drept un „film cult”, „o capodoperă incomodă”, „marea descoperire de la Cannes”, „o satiră acerbă care nu expune doar neajunsurile unui sistem medical, ci ale umanității moderne” și devenind „unul dintre cele mai citate și apreciate filme românești”, „Moartea domnului Lăzărescu”, îi are în rolurile principale pe celebrii actorii plecați dintre noi Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu și Doru Ana.

Filmul scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu a avut un parcurs festivalier impresionant: a câștigat Premiul secțiunii Un Certain Regard la Festival de Cannes, în 2005, a călătorit peste tot prin lume și a obținut peste 50 de premii și nominalizări internaționale și naționale, a fost propunerea României pentru premiile Academiei Americane 2006, nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu. Este filmul care a născut un nou curent artistic în cinematografia mondială, Noul Val Românesc.

Inspirat de un caz real, filmul spune povestea unui bătrân pe nume Dante Remus Lăzărescu, însoțit într-o noapte de asistenta de ambulanță Mioara Avram și transportat de la un spital la altul, în căutarea unui diagnostic și a unei soluții clare care îl poate salva, toată această odisee realizată cu o „subtilitate reținută și o sensibilitate fermecătoare” așa cum îl descria Jay Weissberg in revista Variety.

Alături de Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu și Doru Ana, din distribuția filmului mai fac parte: Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Alina Berzunțeanu, Dorian Boguță, Mimi Brănescu, Mihai Brătilă, Dragoș Bucur, Robert Bumbeș, Dănuț Chiriac, Mirela Ciobă, Laura Creț, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Alexandru Fifea, Ioan Fiscuteanu, Florina Alina Gleznea, Tudor Hristescu, Rodica Ionescu, Cerasela Iosifescu, Irina Kozsa, Iulia Lazăr, Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Simona Popescu, Alexandru Cristian Potocan, Călin Adrian Puia, Anca Puiu, Emil Puiu, Iuliana Puiu, Smaranda Puiu, Gabriel Spahiu, Jean Lorin Steria, Mariana Stoica, Maria Șerb, Andrei Șerban, Adrian Titieni, Cristian Turungiu, Clara Vodă, Ionel Zaharia, Florin Zamfirescu, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mircea Dinescu, Radu Moraru, Adriana Muraru.

Imaginea filmului „Moartea domnului Lăzărescu” este semnată de Oleg Mutu și camera de Andrei Butică,  iar montajul de Dana Bunescu.

Moartea domnului Lăzărescu

BIEFF

Filme de la Berlinale, Locarno, Rotterdam și Toronto, în Competiția Internațională de Lungmetraj de la BIEFF.15

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) aduce și anul acesta în fața publicului cinefil o selecție de titluri care impresionează prin diversitatea și inventivitatea formală și sunt semnate de unii dintre cei mai apreciați regizori emergenți ai momentului. Ajunsă la cea de-a patra ediție, Competiția Internațională de Lungmetraj a BIEFF este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj și reunește cinci filme care au fost prezentate în ultimul an la festivaluri prestigioase precum Berlinale, Locarno, Rotterdam, Toronto sau FIDMarseille.

După ce a lucrat alături de Miguel Gomes la „The Tsugua Diaries” și „Grand Tour”, cineasta franceză stabilită în Lisabona Maureen Fazendeiro revine cu „The Seasons”, selectat anul acesta la Locarno, în Competiția Oficială, dar și la Toronto. Îmbinând relatări ale muncitorilor din mediul rural cu notițele de teren ale unor arheologi, imagini de amator cu desene științifice, legende, poezii și cântece, filmul reprezintă atât o călătorie prin istoria reală și prin poveștile regiunii Alentejo din sudul Portugaliei, cât și un portret al oamenilor care au trăit acolo.

Tot de la Toronto, unde va avea zilele acestea premiera mondială, vine și enigmaticul „Levers”, cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei canadiene Rhayne Vermette. În urma unui fenomen solar neașteptat care duce la o eclipsă totală de o zi, viețile unui sculptor, unui agent de pază și unui funcționar public neînfricat din Red River Valley se intersectează în moduri misterioase în această explorare a doliului colectiv, filmată pe peliculă de 16mm cu ajutorul mai multor camere Bolex defecte, care se remarcă prin estetica sa suprarealistă și narațiunea criptică.

„Debut, or, Objects of the Field of Debris as Currently Catalogued” al americanului Julian Castronovo, care a avut premiera la începutul acestui an la Rotterdam, prezintă noi posibilități pentru cinematografia independentă ultra-lo-fi. Realizat cu un buget modest de doar 900 de dolari și propunând o abordare inovativă de tip DIY, filmul inspirat de „F for Fake” al lui Orson Welles pornește de la cazul real al galeristului newyorkez Eli Sakhai, condamnat pentru falsificarea mai multor opere de artă, pentru a construi o poveste cu detectivi fascinantă, plină din indicii evazive și răsturnări de situație — totul de pe ecranul computerului din dormitor.

Pentru primul său lungmetraj, „MACDO”, prezentat vara aceasta în competiția dedicată debuturilor de la FIDMarseille, cineasta mexicană Racornelia se inspiră din propria copilărie și din estetica telenovelelor și a filmelor de familie pentru a ne arunca în mijlocul unei mese de Crăciun de la finalul anilor ’90. Pe fundalul sărbătorii aparent călduroase, filmul dezvăluie dinamica din sânul unei familii care încearcă să apară perfectă în ochii musafirilor, expunând modul complex în care iubirea și puterea se intersectează, estompând granițele dintre apropiere și dominare.

Prezentat anul acesta la Berlinale, în secțiunea Forum, și recompensat cu marele premiu la Nowe Horyzonty, „Punku”, al peruvianului Juan Daniel Fernández Molero, se inspiră din David Lynch și Maya Deren pentru a ne purta de-a lungul Amazonului, unde o adolescentă indigenă din tribul Matsigenka descoperă un băiat dispărut de doi ani și considerat mort. Hotărâtă să-l salveze, pornește într-o călătorie care îi va schimba pe amândoi.

Filmele selectate în Competiția Internațională de Lungmetraj BIEFF.15 vor putea fi văzute între 23 și 27 septembrie la Cinema Elvire Popesco, patru dintre ele în premieră națională, și concurează pentru Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj. Câștigătorul va fi ales de un juriu format din Savina Petkova, critic de film, curator și redactor-șef la „Talking Shorts”, o platformă dedicată criticii de film specializate pe formatul de scurtmetraj, Cătălin Cristuțiu, monteur și consultant de montaj cunoscut pentru întreaga filmografie a lui Radu Jude și alte peste 100 de lungmetraje, scurtmetraje și seriale TV, și Vanja Milena Munjin Paiva, programatoare de film, cercetătoare și membră a comitetului de selecție al Festivalului Internațional de Film de la Valdivia.

Colectivul argentinian El Pampero Cine, o prezență formidabilă în cinematografia independentă contemporană, va fi subiectul unui focus special la BIEFF.15, cu patru titluri din catalogul de peste 25 de filme produse în ultimele două decenii proiectate în premieră la București, dar și un masterclass susținut de regizorii Laura Citarella, Mariano Llinás și Agustín Mendilaharzu.

Unul dintre cele mai lungi filme din istorie și capodopera regizorului Mariano Llinás, „La Flor”, o narațiune complexă din șase povești separate legate între ele de aceleași patru actrițe (Pilar Gamboa, Elisa Carricajo, Laura Paredes și Valeria Correa), ne poartă în sens invers cronologic pe firul istoriei cinemaului, dinspre formate populare ca horror-ul și telenovela înspre pastișă și experiment pur, lucrând în interiorul convențiilor și în același timp destabilizându-le total. Filmul cu o durată totală de 13 ore și jumătate va fi proiectat între 26 și 28 septembrie la Cinema Union, sub forma a trei proiecții cu intermisii.

Prezentat în Competiția Orizzonti a Festivalului de la Veneția în 2022 și ales cel mai bun film al anului 2023 de publicația Cahiers du Cinéma, monumentalul „Trenque Lauquen” al Laurei Citarella urmărește doi bărbați din orașul argentinian care pornesc în căutarea unei femei dispărute a căror dragoste o împărtășesc. O epopee plină de mister și elemente supranaturale, de la fantome la creaturi mutante subacvatice, filmul de patru ore se va putea vedea joi, 25 septembrie, la Cinema Union, într-o proiecție în două părți.

Cel mai recent dintre titlurile propuse, „Folk Traditions of the Land” al lui Mariano Llinás îl aduce în prim-plan pe muzicianul Ignacio Corsini, a cărui viață și operă reprezintă o adevărată poartă către istoria Argentinei, de la istoria muzicii până la politica sa din prezent. Filmul va fi proiectat marți, 23 septembrie, la Cinema Union, în deschiderea focusului special dedicat colectivului El Pampero Cine.

Totodată, regizorii Laura Citarella, Mariano Llinás și Agustín Mendilaharzu se vor afla la București, unde vor susține și un masterclass deschis despre metoda de lucru unică a colectivului El Pampero Cine, definită de un mod de a produce filme cu resurse extrem de limitate, care favorizează o formă de independență creativă și politică deplină, permițând membrilor colectivului să testeze și să rescrie convențiile și limitele mediului cu care lucrează la fiecare nou proiect. Masterclass-ul va avea loc miercuri, 24 septembrie, la Sala Cinema de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, iar intrarea este liberă.

Evenimentul va fi precedat de proiecția filmului „Clementina”, realizat de Agustín Mendilaharzu și Constanza Feldman. Filmat în timpul pandemiei și prezentat în 2022 la Rotterdam, filmul îi găsește pe directorul de imagine și regizorul Agustín Mendilaharzu și actrița Constanza Feldman locuind pentru prima oară împreună în timpul carantinei. Departe de vechea lor viață, cei doi decid să filmeze un scurtmetraj inspirat de greutățile Constanzei în a se adapta la noua locuință, însă după ce filmul este gata, problemele din viața reală continuă – începutul unei noi comedii, cu Clementina în rolul principal.

Atelierul de poetică teatrală Ion Caramitru

Atelierul de poetică teatrală „Ion Caramitru”, Alba Iulia, 22–28 septembrie 2025

În Cetatea Alba Carolina, între ziduri încărcate de istorie, cuvintele și imaginile se transformă în respirație teatrală. În perioada 22–28 septembrie 2025, Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia va găzdui Atelierul de poetică teatrală „Ion Caramitru”, un proiect al UNITER, realizat în parteneriat cu Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Evenimentul aduce împreună 11 tineri actori de teatru și film din întreaga țară, deja validați de colaborările cu cei mai importanți regizori – Oana Predescu, Oana Jindiceanu, Cosmina Olariu, Mălina Lazăr, Laura Gabriela Oana, Mihai Munteniţă, Mihai Niţu, Iustinian Turcu, Dragoș Ioniţă, Iosif Paştina și Iulian Costea.

Aceștia vor lucra sub îndrumarea a doi mentori de excepție: Marcel Iureș, un actor fascinant, recunoscut pentru subtilitatea descifrării textului teatral și Marina Constantinescu, critic de teatru, scriitoare și realizatoare TV, un filolog de marcă și un reper de rigoare. Astfel, artiștii vor explora forța Sonetelor lui Shakespeare și puterea rostirii poetice, pentru a regăsi o cale de cunoaștere și de comunicare.

Ion Caramitru este personalitatea care a dăruit teatrului românesc strălucirea rostirii poetice. Acest proiect continuă preocuparea-i pentru arta poetică teatrală și pentru cercetarea profundă a textului, a cuvântului.

Programul cultural include și două expoziții de mare impact emoțional și vizual:

Expoziția „Ion Caramitru” (21 septembrie – 4 octombrie 2025) la Atrium Centurionum – Consiliul Județean Alba, Cetatea Alba Carolina, o incursiune vizuală în universul său personal și artistic. Program: Luni – Duminică: 10.00 – 16.00

Expoziția „Marcel Iureș” (22 septembrie – 4 octombrie 2025, Muzeul Național al Unirii, Sala Unirii – aripa de nord), un omagiu vizual adus unuia dintre cei mai carismatici și profunzi actori români. Program: Marți – Duminică: 10.00 – 17.00. Vernisajul este programat luni, 22 septembrie, ora 17.00. Intrarea este liberă.

Finalul atelierului va fi marcat printr-un demo susținut de participanți, sub amprenta mentorilor, unde publicul va putea descoperi farmecul unor sonete shakesperiene, dar și fragmentele lucrate pe parcursul laboratorului de cercetare. Evenimentul are loc duminică, 28 septembrie, ora 18.30, la Teatrul Prichindel, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

Prin acest atelier, păstrăm vie memoria lui Ion Caramitru și ducem mai departe drumul pe care el l-a luminat pentru teatrul românesc.

Atelierul de poetică teatrală Ion Caramitru

ducu-bertzi

La mulţi ani, Ducu Bertzi!

Cu o carieră prodigioasă, atâtea hituri lansate şi ascultate şi azi cu aceeaşi plăcere de numeroşi fani, Ducu Bertzi este – incontestabil – o personalitate remarcabilă a genului folk autohton. Azi, la aniversare, îi dorim sănătate, inspiraţie şi succes!

ll

La mulţi ani, Laura Lavric!

Azi avem prilej de joc şi voie bună, căci sărbătorim o veritabilă vedetă a muzicii populare. Laura Lavric este un artist cu personalitate, iubit şi admirat de întreaga suflare românească. Îi dorim ani mulţi, sănătate, bucurii şi o carieră cât mai lungă, încununată de succes!

29

La mulţi ani, CREDIDAM!

Azi CREDIDAM aniversează 29 de ani de existenţă, o vârstă indubitabil a maturităţii, dar şi o celebrare a rezilienţei şi continuităţii. Într-o societate marcată de schimbare (adesea obsedată de schimbare), CREDIDAM a făcut faţă tuturor provocărilor, cu responsabilitate şi profesionalism.

În toţi aceşti ani am susţinut, şi continuăm să o facem, respectarea drepturilor artiştilor interpreţi. În acest sens, schimbarea abordării, a atitudinii şi în ultimă instanţă a mentalităţii tuturor entităţilor implicate – fie ele instituţii sau persoane juridice – a fost şi rămâne principala noastră misiune.

Artistul interpret este un creator de frumos, opera sa este unică. Nu suntem „lucrători” culturali, nu „prestăm servicii” în beneficiul comunităţii. Creaţia noastră este produsul talentului nostru, ea costă şi ne costă. Artiştii au drepturi, garantate şi european, iar ele trebuie respectate. Iar CREDIDAM încearcă să fie garantul şi gardianul respectării muncii şi demnităţii artistului interpret.

Tuturor membrilor CREDIDAM le urăm ani mulţi, sănătoşi şi prodigioşi. La mulţi ani nouă, celor care credem în bine, dreptate şi frumos!

Afiș Final.cdr

Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare”

Muzeul Național de Artă al României, alături de Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, vă invită la vernisajul expoziției „József Klein și Școala de la Baia Mare”, care va avea loc joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00, la parterul Galeriei Naționale (A4), Calea Victoriei 49-53.

Curatorii expoziției sunt Alina Petrescu, șef Secția Artă Românească Modernă, Muzeul Național de Artă al României și Robert Strebeli, director Muzeul Județean Baia Mare „Centrul Artistic Baia Mare”.

Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare” aniversează 129 de ani de la nașterea pictorului și cuprinde o amplă selecție de lucrări de pictură, grafică, sculptură și documente, provenite majoritar din atelierul pictorului și devenite parte din patrimoniul Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Acestora li se alătură lucrări de la Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeului de Artă din Cluj, Centrul de Cultură, Artă și Agrement din Târgu-Mureș, dar și din colecții private din Budapesta și din Paris.

Este pentru prima dată când publicul din București are ocazia să vadă 80 de opere din creația lui József Klein, care prezintă opera artistului dintr-o perspectivă nouă, puțin cercetată, ca membru al Coloniei artistice de la Baia Mare.

Născut într-o familie modestă din județul Arad, József Klein (1896-1945) a fost marcat de o copilărire plină de neajunsuri și greutăți, motiv pentru care scenele din viața cotidiană a oamenilor simpli au devenit o temă recurentă în pictura sa. Suferințele celor mulți din primii ani l-au făcut să înfățișeze lumea înconjurătoare într-o manieră realistă. În ciuda condițiilor precare și a discriminării care l-au urmărit toată viața, Klein a dat dovadă de o perseverență greu de egalat și a devenit creatorul unei arte atente la dramele omului de rând, care a îmbogățit formele picturii tradiționale cu experimente ale impresionismului și fovismului.

Pictor, gravor și sculptor, József Klein s-a format la Budapesta, la clasele profesorilor Károly Ferenczy și Istvan Réti. Dacă de la primul dintre profesori a învățat tehnicile picturii impresioniste, cel din urmă îl inspiră să se alăture grupului de artiști condus de Janos Thorma din Colonia de la Baia Mare, unde descoperă plăcerea de-a lucra în aer liber. Picturile  realizate aici figurează în 1922 în expozițiile de grup ale Școlii de la Baia Mare, la Satu Mare, Cluj, Oradea și Timișoara.

Școala de pictură de la Baia Mare, întemeiată de Simon Hollósy, Istvan Réti, János Thorma, Bélla Iványi-Grünwald și Károly Ferenczy, respinge conservatorismului academic și pune accent pe învățarea meșteșugului picturii prin studiul după natură. Încurajat de prietenii și colegii săi de breaslă Istvan Réti și Janos Thorma, Hollósy inaugurează în anul 1896 Școala de Pictură de la Baia Mare, deschizând calea unor noi abordări în pictură, bazate pe refuzul convențiilor academice, dar cu o apetență pentru pictura în plein-air și studiul după modelele oferite de pictorii francezi.

Câțiva ani mai târziu József Klein ia contact, de asemenea, cu efervescența artistică din Paris, unde asimilează maniera impresionistă și intensitatea cromatică fovistă și se apropie de mișcarea artistică Noua Obiectivitate.

După revenirea din Franța organizează prima expoziție personală la Baia-Mare, pe care o itinerează la Cluj și Arad. József Klein expune ulterior la București și Timișoara lucrări care îl consacră drept un pictor avangardist. Repertoriul său tematic se diversifică odată cu abordarea unor subiecte sociale, dar și printr-o atenție sporită oferită mesajului transmis de opera de artă. Încercarea sa de conectare la marile curente europene, asimilarea inovațiilor în materie de limbaj artistic și experimentarea unor tehnici noi l-au ajutat pe Klein să își descopere propriul stil.

În 1944, Klein și soția sa, Piroska Kohn, sunt deportați din Baia Mare în lagărul Auschwitz-Birkenau, unde își găsesc sfârșitul. O parte semnificativă de lucrări din atelierul pictorului a fost salvată în timpul Holocaustului de pictorul maghiar Kriszán János.

Expoziția „József Klein și Școala de la Baia Mare” rămâne deschisă în perioada 18 septembrie 2025 – 28 februarie 2025 și este însoțită de o serie de evenimente conexe.

Afiș Final.cdr

Coregraful spaniol Samuel Retortillo caută participanți pentru un Recensământ Poetic la BUK

Coregraful spaniol Samuel Retortillo caută participanți pentru un Recensământ Poetic la BUK-REȘTI

Dansator și coregraf cu o carieră internațională de peste 30 de ani, spaniolul Samuel Retortillo organizează la București, între 18 și 28 septembrie, un atelier de mișcare menit să deseneze o hartă afectivă a orașului. Dacă un recensământ guvernamental oferă informații cantitative despre o societate, Recensământul Poetic propus de Retortillo generează secvențe în mișcare, explorând patrimoniul imaterial al participanților. Denumit BUK-REȘTI, programul este dedicat dansatorilor profesioniști, dar și oricărei persoane pasionate de mișcare și de oraș, și se va încheia cu o prezentare publică în spațiul / SAC Malmaison.

Astfel, timp de zece zile, Samuel Retortillo invită participanții să fie activi și să exploreze împreună corpul ca un nod viu de conexiuni între mișcare, scriere, discurs, mediile audio-video și artele vizuale. Acest atelier este un proces participativ, care își propune să cartografieze o imagine afectivă, calitativă și diversă a societății bucureștene contemporane. Cei interesați sunt rugați să completeze un formular online.

Retortillo a mai fost în România anul trecut, invitat de Bucharest International Dance Film Festival: „Întoarcerea la București este împlinirea unei dorințe. Anul trecut, când am participat la BIDFF, m-am îndrăgostit de oameni și de oraș și am vrut să lansez Recensământul Poetic aici. Cred că această întâlnire va dezvălui o altă fațetă a Bucureștiului, una foarte umană și poetică. Vă invit să veniți cu mintea deschisă, să fiți pregătiți să vă mișcați, să desenați, să fotografiați și, mai ales, să împărtășiți povești despre orașul în care locuiți în prezent”.

Coregraful a organizat ateliere similare în Spania, Argentina, Chile, Bolivia și Ecuador.

Samuel Retortillo a dansat cu numeroase companii de renume din Europa, în repertoriul clasic și contemporan, și a colaborat cu unii dintre cei mai importanți coregrafi din ultimii 30 de ani, dansând în peste 100 de spectacole. A coregrafiat 8 spectacole, inclusiv spectacolul care comemorează 50 de ani de la înființarea Companiei Naționale de Dans din Ecuador. A creat, de asemenea, filme de dans și videoclipuri muzicale. Deține o diplomă în studii de dans de la Școala Națională de Dans din Marsilia și o diplomă de masterat de la Muzeul Reina Sofia din Madrid și Universitatea din Castilla-La Mancha.

Apelul pentru filme One World Romania 19 este acum deschis

Apelul pentru filme One World Romania 19 este acum deschis

Iniţiatorii One World Romania vă invită să trimiteți filmele voastre documentare pentru cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, ce va avea loc între 24 aprilie – 2 mai 2026 la București.

One World Romania este primul festival de film documentar din București și singurul din România dedicat drepturilor omului. De-a lungul primelor 18 ediții, festivalul s-a transformat într-o platformă civică și cinefilă, promovând filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume, ca mediu ce provoacă la reflecție și formează comunități.

Înscrierile sunt deschise până pe 16 noiembrie 2025 și se realizează exclusiv prin platforma FilmFreeway.

Dacă filmul dumneavoastră este un documentar creativ de scurt, mediu sau lungmetraj, realizat după 1 ianuarie 2024, indiferent de statusul de premieră, sunteţi rugat să îl trimiteți pentru a fi luat în considerare pentru una dintre secțiunile festivalului.

Festivalul se concentrează pe filme non-fictive care tratează subiecte precum: drepturile omului, probleme sociale/politice/de mediu/rasiale, LGBTQIA+, civism/cetățeni globali, justiție, accesul la liberă exprimare.

Bine de știut: Filmele documentare din Estul Europei și Sudul Global vor fi prioritizate, pentru a încuraja comunicarea dintre diferite culturi și promovarea filmelor din teritorii mai puțin privilegiate.

Apelul pentru filme One World Romania 19 este acum deschis