Bursa Bonte

Muzeul Național de Artă al României lansează concursul pentru acordarea Bursei Bonte 2026 – 2027

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte organizează, în perioada 19 mai –  30 iulie 2026, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR.

Aflată la cea de-a patra ediție, bursa se adresează cercetătorilor cu studii doctorale în curs sau finalizate, având o tematică specifică de istoria și teoria artei, estetică sau studii interdisciplinare. Bursa în valoare de o mie de euro brut lunar, timp de un an, va fi atribuită prin concurs unui proiect dedicat cercetării patrimoniului artistic al MNAR.

Dosarele vor fi depuse în perioada 20 mai – 21 iunie 2026; rezultatele evaluărilor vor fi publicate în data de 2 iulie 2026; interviurile vor avea loc la sediul muzeului sau online în perioada 8-9 iulie 2026; anunțarea câștigătorului Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic mobil al MNAR se va face pe site-ul muzeului în data de 30 iulie 2026. Bursa va fi acordată în intervalul 1 septembrie 2026 – 31 august 2027.

Bursa face parte din instrumentele strategice concepute de MNAR pentru a susține cercetarea de specialitate din România în cadrul muzeului. Aceasta oferă câștigătorului posibilitatea de a avea acces, cu asistență de specialitate, la patrimoniul artistic și documentar pe care îl deține muzeul, de a beneficia de informațiile cu caracter științific și de a folosi gratuit, în lucrări științifice, imagini ale operelor cercetate.

Bursa Bonte se alătură Bursei Micaela Eleutheriade, oferite de MNAR în sprijinirea cercetării artistice și teoretice în artele vizuale. Fundația Bonte a fost înființată de Alain Bonte, om de afaceri de origine franceză. Fundația colaborează cu MNAR din anul 2017,  sprijinind  revenirea în Galeria Națională a două importante opere de artă. Alain Bonte face parte din consiliul director al Asociației Prietenii Muzeului Național de Artă al României și a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, pentru contribuțiile aduse promovării intereselor economice și culturale ale României în Portugalia şi în spaţiul european.

„Cu sprijinul bursei oferite cu generozitate de Fundația Bonte, MNAR se bucură, pentru al patrulea an consecutiv, de posibilitatea de a extinde cercetarea științifică de profunzime a patrimoniului național pe care îl administrează. Bursa este destinată tinerilor specialiști din afara MNAR, ale căror investigații se adaugă cercetării permanente efectuate de specialiștii muzeului. Această complementaritate între cercetarea sistematică și permanentă din interiorul muzeului, pe teme multianuale și cercetarea anuală și punctuală a specialiștilor finanțați de Fundația Bonte, care abordează teme inedite, care pot să conducă la descoperiri sau viziuni cu totul aparte asupra patrimoniului național, contribuie la o excepțională dinamică între consecvență și schimbare de perspectivă, cu efecte benefice asupra valorificării patrimoniului”, apreciază Erwin Kessler, director general al MNAR.

„Credem că mecenatul cultural înseamnă mai mult decât susținerea unor proiecte artistice. Inseamnă asumarea responsabilității de a păstra vie memoria culturală și de a face posibilă redescoperirea patrimoniului încă nevăzut. Prin Bursa Fundației Bonte, ne dorim să susținem această explorare esențială a patrimoniului mai puțin cunoscut și să încurajăm noi perspective asupra istoriei artei românești. Credem că cercetarea este un act de recuperare culturală: ea redă vizibilitate unor creații uitate și contribuie la construirea unei memorii culturale vii, accesibile și relevante pentru generațiile viitoare’’, consideră Alain Bonte, președinte al Fundației Bonte.

Condițiile de participare și regulamentul concursului se regăsesc pe site-ul MNAR.

Bursa Bonte

cg

La mulţi ani, Călin Goia!

Energie, solidaritate, entuziasm sunt atributele solistului Călin Goia care azi îşi aniversează ziua de naştere. Respectul pentru public şi pasiunea pentru muzică fac din Voltaj una dintre cele mai iubite formaţii româneşti din toate timpurile. Celui mai „vocal” dintre membrii formaţiei îi dorim sănătate, bucurii, noroc şi inspiraţie!

TIFF.25 - filmele celor două competiții internaționale

TIFF.25: filmele celor două competiții internaționale

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

Un cuplu inventează o boală terminală pentru a câștiga bani. Succesul crește odată cu lăcomia, iar finalul nu iartă pe nimeni. Titrat ca un horror capitalist, cu influențe coreene și lipsit de orice compromis, Sicko este un tur de forță expansiv al debutantului Aitore Zholdaskali și e deja blockbuster în Kazakhstan. Tot un thriller, de această dată între patru pereți și în vâna lui Lanthimos, este și Aici mă simt acasă (Feels Like Home, r. Gábor Holtai), debutul maghiar premiat la Sitges, care transformă familia în lichidul amniotic necesar pentru a naște un individ. Cu forța.

Vincent Maël Cardona revine după Magnetic Beats (TIFF 2022) cu Regele Soare (Le Roi Soleil, Franța), un amestec sofisticat și high concept de heist movie și slasher în jurul unui bilet de loto câștigător, unde patima avuției duce povestea spre un deznodământ surprinzător. Din Thailanda, O fantomă utilă (A Useful Ghost, r. Ratchapoom Boonbunchachoke) propune o poveste la fel de neobișnuită: o logodnică revenită sub forma unui aspirator roșu vorbitor. Un film zănatec și nonconformist despre iubire și nedreptăți care cer să fie reparate, indiferent de formă.

Lionel, debutul regizorului spaniol Carlos Saiz, e un experiment atât în fața camerei, cât și în spatele ei, pe un scenariu de road movie care nu le-a fost arătat niciodată actorilor (familie reală), dar care dezvelește și universalizează emoționant relația dintre un tată și un fiu. Realitatea din spatele ficțiunii se face simțită și în Se face zi (The Night Is Fading Away), debutul regizorilor argentinieni Ramiro Sonzini și Ezequiel Salinas – o fabulă cinefilă dulce-amară în care un proiecționist își pierde casa și jobul și se mută ca paznic de noapte în cinematograful pe cale de renovare, punând bazele unei comunități atipice de iubitori de filme vechi.

Gol-goluț (Truly Naked, Olanda), debutul regizoarei Muriel d’Ansembourg, este un coming-of-age curajos, în care sexul și goliciunea sunt normalitate, iar întrebarea devine dacă hainele au vreun rol în a-ți deschide cu adevărat sufletul. Tot coming-of-age, dar cu focus pe o școală de tinere care se pregătesc să devină sirene profesioniste, este Titanic Ocean (r. Konstantina Kotzamani, Grecia), singurul film în coproducție cu România din line-up, cu premiera la Cannes anul acesta. Aici veșmintele contribuie la fantezie, iar transformarea e forțată de o lume care s-a învățat să ceară mereu schimbare.

În Butterfly (r. Itonje Søimer Guttormsen, Norvegia), schimbarea e forțată de autocunoaștere, această monedă de schimb contemporană, pe fondul căreia două surori trebuie să negocieze umbra și moștenirea emoțională a unei mame-guru. Umbra tatălui meu (My Father’s Shadow), debutul anglo-nigerian al lui Akinola Davies Jr., este un vis-amintire ce vorbește mai clar ca orice înregistrare despre un moment de turnură politică și cum reverberează el în viața unei familii.

Inspirat de un tragic caz real, Tatăl nostru (Our Father, r. Goran Stankovic) explorează cultul figurii paterne surogat dintr-o mănăstire sârbească pentru toxicomani și dificultatea de a-l deconstrui în strania lui complexitate atunci când binele se face prin rău. Și tot o poveste adevărată stă la baza Hangarului roșu (The Red Hangar, Chile, r. Juan Pablo Sallato), venit direct de la Berlinală – un thriller latino-american tensionat despre onoare și datorie în timpul loviturii de stat a lui Pinochet, construit admirabil cu resurse minimale.

Este al cincilea an în care secțiunea What’s Up Doc? are o competiție dedicată în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, iar cele 10 titluri alese propun o diversitate caleidoscopică de genuri: pe lângă formatul clasic, selecția mai include o animație cu coioți, un poem-hibrid, o mostră impecabilă de jurnalism sau o serie ludică de B-movies.

Ne-ai lăsat singuri (We Were Left Alone, Spania, r. Adrian Canoura) e o scrisoare de dragoste a fiului pentru tatăl marinar. Într-o lume de părinți plecați departe, acest debut, atipic în repetitivitatea lui, stilizat și experimental, este iubire prin absență, iertare și acceptare, o instalație imersivă sub formă de film. Depărtări aproape nesfârșite găsim și în Adio, surori (Goodbye Sisters, r. Alexander Murphy), o coproducție Franța-Nepal care ne poartă până acasă la protagoniste pentru o ultimă vizită, într-o poveste realistă și picturală despre familie și șansă.

Bouchra (r. Orian Yani Barki, Meriem Bennani) este despre asumarea propriei identități în fața părinților și a ta. Este o poveste de coming-out copleșitor de umană, sensibilă și, mai ales, adevărată, transformată original într-o superbă animație cu coioți.  La rândul lui, Motel Paraiso transformă viața unor bunici excentrici într-o serie ludică de filme de serie B, cu umor și tandrețe. Totul în Mexic, în regia lui Jose Eduardo Castilla Ponce.

Hex este povestea adevărată a trei prietene care fac un pact să devină celebre ca vrăjitoare și formație de heavy metal. Cum privești femeia când îți urlă în față, se mânjește cu sânge de menstruație și înșiră gutural incantații? Debutul, surprinzător de elegant, al regizoarei norvegiene Maja Holand reușește să facă de rușine absolut toate glumele la adresa feministelor.

Variațiuni pe o temă (Variations on a Theme, r. Jason Jacobs, Devon Delmar) e un hibrid poetic pur-sânge, ce ne transportă în Africa de Sud și ne arată cum trădarea sistematizată, acoperită de liniște și ani, își poartă ecoul peste generații, ghidată de speranța care, naiv, ne face să visăm la nemurire și dreptate.

„Aici, în Numbi, unii au mâinile mânjite de sânge, alții de noroi. Dar toți cei din lumea asta au coltan în buzunar”. Despre noroi și sânge (Of Mud and Blood, Franța, r. Jean-Gabriel Leynaud) explorează realitatea coltanului din Congo și poveștile de viață pe care le zdrobește, într-un demers cu accente steinbeckiene. E despre fragilitatea viselor, în timp ce Gardienii din Seul (The Guardians of Seoul, r. Kim Jong-woo, Kim Shin-wan, Cho Chul-young) e despre puterea lor. Documentarul, construit ca un thriller și filmat în noaptea când locuitorii din Seul s-au organizat să oprească decretarea legii marțiale, este o mărturie vie că puterea stă în oameni, iar trecutul există pentru ca noi să învățăm din el.

Ori, pentru a face asta, e important să ni-l amintim. Memorie (Memory), debutul de la Veneția deja titrat al Vladlenei Sandu, este o fascinantă plimbare prin amintirile unui copil care a trăit căderea Uniunii Sovietice și ruptura familiei între Cecenia și Crimeea. Istoria aproape improbabilă, ce se desfășoară cu păpuși ca actanți, e presărată de întrebări mari și aparent naive, care însă rezonează dureros și astăzi. Și tot întrebările stau la baza celui mai minat film din competiție, Departe de Maine (Far from Maine). În această coproducție Franța-Italia-Ungaria, născută în Israel, regizorul Roy Cohen are extraordinarul curaj de interoga incomod despre ce doare, de ce doare și cum îi sună durerea asta celuilalt, într-una dintre cele mai puternice și echilibrate pledoarii pentru pace.

afis - The Greatest of Puccini_pe scena ONB

„The Greatest of Puccini” cu Orchestra Festivalului Puccini – Torre del Lago-Viareggio, prima dată la Bucureşti la Bucharest Opera Festival, pe 17 iunie

Orchestra celebrului Festival Puccini de la Torre del Lago – Viareggio va fi oaspetele Bucharest Opera Festival, pe 17 iunie 2026, ora 19:00. Orchestra Festivalului considerat cel mai important eveniment puccinian din lume, ajuns în 2026 la ediţia cu numărul 72, va veni la Bucureşti cu un concert-spectacol inedit, intitulat „The Greatest of Puccini”.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul croat Jure Bučević, regia îi aparţine lui Marco Iezzi, iar seara va aduce pe scenă o distribuție internațională de excepție: soprana Maria Cristina Bellantuono, mezzosoprana Maria Salvini, tenorii David Baños și Giovanni Formisano și baritonul Alberto Gazale. Conceput ca o incursiune amplă prin opera pucciniană, spectacolul propune o selecție a celor mai cunoscute pagini compuse de maestrul toscan, de la Edgar – operă de tinerețe din 1889 – până la Turandot, testamentul său artistic neterminat. Anul acesta se marchează o sută de ani de la premiera absolută Turandot, ocazie ce va fi celebrată și în cadrul Festivalului Puccini din vara anului 2026, la Marele Teatru de pe malul lacului Massaciuccoli.

Programul pentru Bucharest Opera Festival, intitulat The Greatest of Puccini, își propune să construiască un parcurs narativ prin titlurile lui Puccini. În deschidere, publicul va putea asculta „Un bel dì vedremo” din Madama Butterfly și „Tre sbirri, una carrozza” din Tosca, alături de fragmente mai rar interpretate, precum „Tu il cor mi strazii” din Edgar. Secțiunea următoare va fi dominată de lirism și scene dramatice de anvergură, culminând cu finalul dedicat operei Turandot, prin ariile „In questa reggia” și „Nessun dorma”. Viziunea regizorală a lui Marco Iezzi transformă concertul într-un spectacol teatral, integrând mișcarea scenică, muzica vocală și narațiunea pentru a evoca, într-o formă sintetică, dar intensă, universul emoțional al operelor pucciniene. Publicul este astfel invitat la o experiență imersivă care îmbină audiția cu spectacolul vizual, respectând matricea teatrală a fiecărei pagini muzicale.

Participarea la Bucharest Opera Festival reprezintă un moment de mare însemnătate pentru Festivalul Puccini, chemat să reprezinte Italia, canto-ul liric (Patrimoniu imaterial UNESCO) și tradiția operistică pucciniană într-un context internațional de înalt nivel. Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul de la Bucureşti – programat între 11 și 22 iunie 2026 și intitulat anul acesta „Love Affairs” – reunește pe scena Operei Naționale București companii și instituții din întreaga lume, inclusiv din Polonia, Moldova, Bulgaria și Japonia, alături de principalele instituții lirice din România. Cu douăsprezece seri consecutive dedicate operei, baletului și teatrului muzical și peste 1.500 de artiști implicați, Bucharest Opera Festival s-a afirmat rapid ca o ocazie internațională de dialog cultural și schimb artistic, capabilă să atragă un public larg și diversificat și să pună în valoare producția lirică contemporană alături de marile titluri ale repertoriului universal.

În acest context, prezența Orchestrei Festivalului Puccini capătă o semnificație deosebită: aceea de a purta în întreaga lume muzica lui Giacomo Puccini, pornind din locul simbolic Torre del Lago și de a reafirma legătura dintre compozitor și „locul său de suflet”, care, prin intermediul Festivalului, îi păstrează și îi reînnoiește moștenirea. Este o avanpremieră internațională care însoţeşte publicul către cea de-a 72-a ediție a Festivalului Puccini de la Torre del Lago (iulie-septembrie 2026), dedicată centenarului operei Turandot.

„Participarea la Bucharest Opera Festival” – subliniază Președintele Fundației Festivalului Puccinian – „reprezintă pentru noi o etapă semnificativă în parcursul de dezvoltare internațională a Festivalului Puccini. A aduce orchestra noastră și muzica lui Puccini într-un context atât de relevant înseamnă a consolida rolul localității Torre del Lago ca punct de referință mondial pentru acest repertoriu. Doresc să îi mulțumesc directorului artistic Angelo Taddeo pentru munca pe care o desfășoară cu viziune și determinare: de la proiecte internaționale precum acesta, la stagiunea de primăvară „Așteptând Turandot”, până la planificarea deja începută a următoarelor ediții, cu o privire extinsă spre 2027 și formarea distribuțiilor. Este un parcurs care oferă soliditate și perspectivă Festivalului, consolidându-i prezența în panorama lirică internațională”.

Bucharest Opera Festival este unul dintre cele mai prestigioase și dinamice evenimente culturale din România, reunind instituții lirice de renume, artiști consacrați și mii de iubitori ai operei într-o celebrare unică a excelenței, creativității și colaborării artistice. Organizat anual în inima capitalei, festivalul a devenit rapid un reper cultural național și o platformă internațională recunoscută pentru promovarea producțiilor lirice de înaltă calitate.

Ajuns, în 2026, la cea de-a cincea ediție, Festivalul de Operă București își propune să își consolideze impactul printr-un program extins, care are în centru atât capodopere clasice, cât și producții contemporane inovatoare. Festivalul reunește companii de operă, balet şi teatru din România și din străinătate, încurajând schimburile artistice, diplomația culturală și dezvoltarea de noi publicuri pentru artele spectacolului.

În total, peste 1500 de artiști și membri ai echipelor tehnice vor urca, pe rând, pe aceeași scenă, de-a lungul celor 12 zile de festival.

afis - The Greatest of Puccini_pe scena ONB

Carmina Burana

„Carmina Burana” – premieră în aer liber, cu tenorul Ștefan von Korch, pe 17 iulie, la Grădina de Vară Herăstrău din București

„Carmina Burana” – lucrarea emblemă a muzicii clasice va fi pusă în scenă în premieră în aer liber, la Bucureşti, pe 17 iulie la Grădina de Vară Herăstrău, într-o producţie grandioasă, ce aduce pe aceeaşi scenă 3 solişti lirici de prestigiu – Ştefan von Korch – tenor, Oana Maria Șerban – soprană şi Fang Shuang – bariton , cărora li se alătură Orchestra Filarmonicii Pitești și Corul Filarmonicii Oltenia Craiova, într-o desfăşurare de forţe impresionantă, sub direcţia muzicală a dirijorului Alexandru Ilie.

Reprezentaţia va însemna pentru melomani şansa de a-l asculta pe tenorul Ştefan von Korch în partitura sa „semnătură”, acesta deschizând de-a lungul carierei Festivalul Palermo Classica din Italia dar şi multe stagiuni ale filarmonicilor naţionale cu Carmina Burana.

Linia solistică va fi întregită de soprana Oana Maria Şerban – recent aplaudată pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în „Bărbierul din Sevilla” şi de baritonul Fang Shuang, apreciat în spectacole puse în scenă la Opera Comică pentru Copii.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alexandru Ilie, invitat frecvent pe scenele filarmonicilor naţionale şi dirijor permanent la singurul teatru de operetă şi musical din Bucureşti şi la Opera Comică pentru Copii.

Grandoarea impresionantă a lucrării va fi întregită de Orchestra Simfonică de la Filarmonica Piteşti şi de Corul de la Filarmoninca Oltenia Craiova – maestru de cor Pavel Şopov.

„Prin îmbinarea dintre orchestra, cor și soliști, Carmina Burana aduce în fața publicului o muzică de mare impact, profundă, pe alocuri primitivă și aproape hipnotică. Publicul va avea parte de un spectacol exploziv, copleșitor, cu pasaje vocale spectaculoase, aflate la limita capacității vocale umane, ritmurile repetitive şi efecte percutante, prinse într-o ţesătură sonoră monumentală”m spune tenorul Ștefan von Korch, coordonator al stagiunii Musical Extravaganza, din care face parte spectacolul.

„Iar dincolo de muzica de o intensitate ieșita din comun, ceea ce o face cu adevărat fascinantă, este universalitatea temelor: deși datează din perioada medievală, textele vorbesc despre lucruri pe care oamenii le trăiesc și astăzi: dragoste, noroc și ghinion, plăceri, fragilitatea vieții și forța destinului”, completează solistul.

„Carmina Burana” este considerată de mulţi cea mai recognoscibilă lucrare vocal-simfonică din lume. În special celebra secvență corală „O Fortuna” – a devenit aproape un simbol al forței și dramatismului în muzica clasică. Iar dincolo de popularitate, lucrarea are o poveste fascinantă și o structură foarte inteligent construită: lucrarea a fost compusă de Carl Orff între 1935 și 1936 și a avut premiera pe 8 iunie 1937 la Frankfurt. La baza lucrării stau textele dintr-un manuscris medieval numit tot „Carmina Burana”, o colecție de 254 de poezii scrise în secolele XI–XIII în latină, germană medievală și franceză veche.

Din acest volum, Orff a selectat 24 de texte, transformându-le în cantata monumentală aplaudată astăzi peste tot în lume. Structurată în 24 de tablouri, este concepută aproape ca un arc dramatic despre destin, natură și dorință.

Carmina Burana

Calle Málaga

Distribuitorul Good Time Films își anunță lansarea în România cu un titlu din competiția de la Cannes

Good Time Films, o nouă companie de distribuție de filme din România, își anunță lansarea oficială cu două titluri importante: „Parallel Tales” / „Povești paralele” (regia Asghar Farhadi) și „Calle Málaga” / „Strada Málaga” (regia Maryam Touzani).

Selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de la Cannes (12-23 mai 2026), „Parallel Tales” / „Povești paralele” îi are în distribuție pe Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel, Pierre Niney, Adam Bessa și Catherine Deneuve. Filmul scris și regizat de Asghar Farhadi, unul din cei mai importanți cineaști ai secolului XXI, câștigător a două premii Oscar pentru Cel mai bun film internațional (cu filmele „A separation” și „The Salesman”), urmărește povestea unei scriitoare aflate în căutarea inspirației pentru noul său roman, care își observă în secret vecinii din blocul de vizavi. Decizia de a angaja un tânăr care să o ajute în viața de zi cu zi îi transformă existența, până când ficțiunea pe care o închipuise ajunge să depășească realitatea și imaginația tuturor. Lansarea în cinematografele din România va avea loc în iarna acestui an.

Al doilea titlu achiziționat de Good Time Films este „Calle Málaga” / „Strada Málaga”, o peliculă regizată de Maryam Touzani, prezentată în 2025 în cadrul secțiunii Venice Spotlight la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde a câștigat Premiul Publicului. Drama emoționantă cu celebra actriță Carmen Maura în rolul principal a fost propunerea oficială a Marocului pentru categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional” la Premiile Oscar din 2026. Filmul va ajunge în această toamnă în cinematografele din România.

Fondată de Victor Benderra, specialist cu experiență în vânzări internaționale și achiziții de film la companiile franceze mk2 films și Le Pacte, fost coordonator Les Films de Cannes à Bucarest și fost programator al American Independent Film Festival, compania independentă Good Time Films își propune să distribuie filme artistice de excepție, contribuind la diversificarea ofertei cinematografice din România.

Good Time Films și-a început activitatea în toamna trecută, co-distribuind împreună cu Independența Film filmele „Nouvelle Vague” (regia Richard Linklater) și „Nu mă lăsa să mor” (regia Andrei Epure).

Victor Benderra a venit în România în 2021 ca responsabil pentru audiovizual la Institutul Francez din România, unde a organizat mai multe ediții ale Festivalului Filmului Francez.

A colaborat apoi cu diferite festivaluri de film din România. Inspirat de interesul publicului cinefil pentru producții arthouse prezentate în festivaluri sau aduse în cinematografe de distribuitori independenți, a decis în 2025 să își lanseze propria compania de distribuție, prin care să aducă în fața publicului titluri noi și atractive, povești relevante și interesante.

Good Time Films va anunța, după participarea la Festivalul Internațional de Film de la Cannes,  noi titluri pe care intenționează să le aducă în cinematografele din România.

Shrek

De pe Broadway la București, Shrek Musicalul revine pe scena ONB de Ziua Copilului. Horia Brenciu, în rolul căpcăunului simpatic

Shrek, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, revine sub forma musicalului Shrek, pe scena Operei Naționale București pe 3 și 4 iunie, ora 18:30.

Din distribuție fac parte artiști consacrați precum Horia Brenciu, care va intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya (Dragonița), Ernest Fazekaș (Lord Farquaad). Spectacolul este produs de Opera Națională București și Musicals.ro, aceeași echipa din spatele altor producții de succes precum „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia” și „My Fair Lady”.

Plasat într-o lume mitică din vremuri demult apuse, Shrek Musicalul spune povestea unui căpcăun uriaș și verde, care, după ce a fost batjocorit și temut întreaga lui viață de orice și oricine i-a trecut prin cale, se retrage într-o mlaștină ca să își trăiască viața găsind bucurie în izolare. Destinul lui se schimbă pe măsură ce factori extern îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze și, în final, să înceapă să înțeleagă mai bine valoarea prieteniei și a iubirii.

„Cum ar fi lumea dacă am fi cu toții identici, asemenea produselor fabricate în masă? Cum ar fi dacă toți am căuta același ideal de frumusețe, dacă doar cei „perfecți” ar fi modele de viață? Shrek Musicalul este o aventură condimentată cu personaje de poveste, cu scene eroice de salvare a prințesei, cu momente dinamice de evadare din ghiarele dragonului, toate într-o lume utopica, cu replici fresh și pline de umor. Îl veți descoperi sau redescoperi pe Shrek, un căpcăun care nu este atât de înspăimântător precum pare, o prințesă capabilă să fie stăpâna propriului său destin, dar și un măgăruș mai empatic decât o ființă umană”, declară organizatorii.

Filmul Shrek i-a avut în distribuție pe cunoscuții actori americani Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz și John Lithgow, pelicula fiind prezentată la Festivalul de Film de la Cannes din 2001, unde a concurat pentru Palme d’Or, făcându-l primul film de animație după Peter Pan din 1953 selectat în competiția cinematografică. Filmul a fost lansat în cinematografele de DreamWorks Pictures în Statele Unite pe 18 mai 2001 și a încasat peste 492 de milioane de dolari în întreaga lume, devenind al patrulea film cu cele mai mari încasări din 2001.

Filmul a fost lăudat pe scară largă de critici pentru animație, spectacole vocale, coloana sonoră, scenariu și umor. Shrek a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și a câștigat primul premiu Oscar pentru cel mai bun film animat. De asemenea a mai obținut șase nominalizări la Academia Britanică de Arte de Film și Televiziune (BAFTA), câștigând pentru cel mai bun scenariu adaptat .

Ulterior au fost lansate altre trei filme: Shrek 2 (2004), Shrek al treilea (2007) și Shrek Forever After (2010), împreună cu două filme spin-off:  Puss in Boots (2011) și Puss in Boots: The Last Wish ( 2022). De asemenea, Shrek este considerat unul dintre cele mai influente filme de animație ale anilor 2000 și unul dintre cele mai importante filme de animație realizate vreodată. Biblioteca Congresului SUA selectând Shrek pentru a fi arhivat în Registrul Național de Film în 2020,  devenind astfel primul film de animație din secolul 21 care a fost inclus în această listă. Pe lângă faptul că a fost un succes incredibil de box office, Shrek a primit o largă apreciere a criticilor,  88% din 211 recenzii ale filmului de pe faimosul Rotten Tomatoes fiind pozitive.

Shrek Musicalul va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini și video care vor da spectacolului un aer actual, dar și o estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, dar în același timp care invită la introspecție și explorarea propriilor emoții. Este un spectacol despre prietenie și despre diferența dintre aparență și esență, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveștilor copilăriei noastre”, au concluzionat reprezentanții musicalului.

Shrek va avea o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu același nume produs de DreamWorks Animation și cartea lui William Steig. Musicalul Shrek a fost produs inițial pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Stree Productions. Vârsta minimă recomandată este de opt ani.

 

 

Roman Gutek primește Premiul Janovics Jenő la TIFF

Roman Gutek primește Premiul Janovics Jenő la TIFF.25

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii. Dedicată memoriei unui pionier al cinematografiei clujene și europene, distincția Janovics Jenő este acordată unei personalități care a marcat cinemaul prin spirit de pionierat, viziune și capacitatea de a deschide drumuri noi în industrie. Gutek este așteptat la Cluj-Napoca și în calitate de membru al juriului Competiției Oficiale și va urca pe scenă la Gala de Închidere TIFF.25.

Roman Gutek este un cunoscut pentru fondarea companiei Gutek Film în 1994 și pentru promovarea cinematografiei de autor și de artă în Polonia, atât prin distribuție, cât și prin organizarea de festivaluri. Activitatea sa a introdus publicul polonez în universul unor cineaști internaționali precum Pedro Almodóvar, Wim Wenders, Jim Jarmusch și Lars von Trier. Gutek a înființat Festivalul de Film de la Varșovia în 1985 și a fost directorul acestuia până în 1992, după care a fondat Festivalul Internațional de Film Nowe Horyzonty în 2001, eveniment care a evoluat și a devenit cel mai important festival de film din Polonia. În 2010 a lansat American Film Festival la Wrocław, cu scopul de a pune în lumină filmele independente și de autor americane, adesea ignorate de circuitul de distribuție mainstream. Cel mai recent festival creat de Gutek este Timeless Film Festival din Varșovia, care readuce în fața publicului filme clasice. A administrat cinematograful de artă Muranów din Varșovia, distins în 2004 cu titlul de Cel mai bun cinematograf al Rețelei Europa Cinemas.

Pentru eforturile depuse în promovarea culturii și cinematografiei franceze în Polonia, inclusiv prin organizarea de retrospective și a Festivalului de Film Francez, a primit în 2004 distincția Chevalier des Arts et Lettres. Prin intermediul companiei Gutek Film, care a distribuit sute de filme și a ajuns la milioane de spectatori, Gutek și-a păstrat consecvent angajamentul de a aduce publicului polonez o cinematografie diversă și de înaltă calitate, în pofida provocărilor constante.

Începând cu ediția aniversară cu numărul 25, TIFF a introdus Premiul Janovics Jenő, în memoria celui care a creat „Hollywood-ul transilvănean”. Numele lui Janovics Jenő (1872 – 1945) este strâns legat de începuturile cinematografiei din Cluj, și din această parte a Europei. Om de teatru, director al Teatrului Maghiar din oraș, Janovics a înțeles extrem de devreme că filmul nu este o curiozitate tehnică, ci noua artă populară a secolului XX. La începutul anilor 1910, când cinemaul era încă un experiment ambulant, el a transformat Clujul într-un centru de producție. Moștenirea lui Janovics rămâne decisivă: el a creat primul ecosistem cinematografic din regiune, a format profesioniști, a conectat producția locală la rețele internaționale și a demonstrat că filmul poate deveni industrie culturală în regiune. A pus Clujul pe harta cinemaului european înainte ca ideea unei industrii românești de film să fie stabilă.

PLAY Giurgiu

PLAY Giurgiu: A treia ediție transformă orașul într-un laborator de creativitate și explorare pentru copii și adolescenți

Festivalul PLAY Giurgiu, organizat de Asociația Animest, revine anul acesta între 26 și 28 iunie pentru cea de-a 3-a ediție consecutivă. Într-un oraș provocat de lipsa infrastructurii cinematografice, PLAY continuă misiunea de a aduce filmul și cultura aproape de oameni, transformând orașul Giurgiu într-o destinație-reper pentru învățare prin joacă și artă.

Și în acest an piesa de rezistență este ecranul open-air din centrul orașului, un punct de atracție care poate să transforme festivalul într-o destinație de weekend și pentru cei din afara localității, invitați astfel să descopere farmecul orașului dunărean prin intermediul cinemaului în aer liber.

„PLAY Giurgiu revine în orașul de la Dunăre și tinde sa devină evenimentul care să strângă comunitatea an de an în jurul unui ecran. Ne-am dorit să creăm pentru copiii și adolescenții de aici șansa pe care mulți dintre noi am avut-o când am descoperit magia filmului pentru prima dată și care pentru ei s-a pierdut odată cu absența infrastructurii necesare.

Cred că filmul poate să deschidă imaginația, să apropie oamenii și să te facă să vezi lumea altfel. Sper ca festivalul să devină un loc de întâlnire pentru comunitate, pentru publicul tânăr din Giurgiu și o invitație de a descoperi, împreună, frumusețea celei de-a șaptea arte”, a declarat Mihai Mitrică, fondatorul PLAY, originar din orașul Giurgiu.

Ediția de anul acesta pune un accent deosebit pe dimensiunea interactivă, invitându-i pe tineri să treacă de la statutul de spectatori la cel de creatori. Această incursiune începe în universul tehnicii cinematografice, unde, sub îndrumarea Nicoletei Miron, copiii între 6 și 12 ani vor descoperi magia animației stop-motion. Folosind piese LEGO și software profesionist, micuții participanți vor învăța să dea viață unor povești personale, înțelegând mecanismele din spatele personajelor preferate de pe marele ecran.

Curiozitatea vizuală cultivată în ateliere se extinde însă dincolo de sala de cinema, direct în inima naturii. Experiența PLAY Giurgiu 2026 propune, în parteneriat cu Asociația Mai Mult Verde, o reconectare cu mediul înconjurător prin atelierele ECO desfășurate pe Canalul Cama. Aici, biologul Andrei Nicoară va ghida participanții într-o investigație fascinantă la microscop, dezvăluind universul ascuns al apelor – de la alge transparente la microorganisme uimitoare. Această lecție de biodiversitate este completată de o expediție în caiac, realizată în parteneriat cu echipa Kayak Champions și programul #CuApeleCurate. Navigând pe apă, participanții vor descoperi ecosistemul local dintr-o perspectivă inedită, reflectând asupra responsabilității de a proteja natura și observând picturile murale care atrag atenția asupra impactului poluării cu plastic. Potrivită pentru toate nivelurile de experiență, începând cu vârsta de 6 ani, această activitate îmbină aventura pe apă cu explorarea unui spațiu verde urban, conceput pentru a educa și a apropia comunitatea de mediu.

PLAY Giurgiu funcționează astfel ca o platformă de acces la experiențe care, în mod obișnuit, rămân la distanță de publicul local. Într-un oraș cu o ofertă culturală restrânsă, atelierele devin punți esențiale către noi forme de cunoaștere, oferindu-le copiilor și adolescenților șansa de a interacționa cu profesioniști și instrumente creative la care nu ar avea acces în viața de zi cu zi.

PLAY Giurgiu continuă misiunea începută de Animest: aceea de a aduce filmul aproape de oameni, chiar și acolo unde infrastructura lipsește. Dacă în anii trecuți se vorbea despre „orașul fără cinematograf”, ediția 2026, deja a 3-a consecutivă, transformă Giurgiu într-un loc de pus pe harta iubitorilor de cultură și film.

Dincolo de activitățile educaționale din program, weekendul de festival propune un maraton de titluri care au făcut senzație la Cannes și Annecy. Titluri precum Flow, o pisică fără frică (r. Gints Zilbalodis), Hola Frida (r. Karine Vézina, André Kadi), Copilăria mea la Versailles (r. Clémence Madeleine-Perdrillat, Nathaniel H’limi) sau Micuța Amélie  (r. Liane-Cho Han Jin Kuang, Maïlys Vallade) sunt incluse în programul de anul acesta.

Identitatea vizuală a ediției din acest an poartă semnătura lui Chilly, un adolescent talentat din Giurgiu, care a reușit să surprindă prin arta sa spiritul ludic și efervescent al PLAY. Această colaborare subliniază încă o dată misiunea festivalului de a fi o platformă de lansare și un spațiu de exprimare pentru tinerii creativi.

PLAY Giurgiu

Fuze

Thrillerul „FUZE: Diversiune explozivă” cu Aaron Taylor-Johnson, Theo James, Sam Worthington și Dragoș Bucur, vine în cinematografele din România

„FUZE: Diversiune explozivă”, un thriller semnat de regizorul nominalizat la Oscar David Mackenzie, care urmărește o misiune contracronometru: dezamorsarea unei bombe și securizarea centrului Londrei, vine în cinematografele din România din 26 mai, distribuit de T.R.I.B.E Films!

În rolurile principale îi regăsim pe Aaron Taylor-Johnson, Theo James, Gugu Mbatha-Raw și Sam Worthington, alături de Dragoș Bucur, Saffron Hocking, Elham Ehsas, Honor Swinton Byrne și mulți alții.

Prezentat la festivalurile internaționale de film de la Toronto și Palm Springs, filmul semnat de regizorul David Mackenzie, cunoscut pentru titluri precum „Relay” (2024), „Outlaw King” (2018), „Hell or High Water” (2016), „Starred Up” (2013), „Spread” (2009), se bazează pe scenariul semnat de Ben Hopkins („The Nine Lives of Tomas Katz”) și a fost produs de Sébastien Raybaud, Callum Grant, David Mackenzie și Gillian Berrie.

În mijlocul haosului și al tensiunii în creștere, o operațiune criminală îndrăzneață prinde contur: un jaf planificat cu precizie milimetrică este camuflat în spatele unei crize. Pe măsură ce autoritățile aleargă contracronometru pentru a controla situația, alianțele se destramă și granițele morale dispar, iar filmul propulsează spectatorii printr-o serie de răsturnări de situație bine calculate, într-o cursă cinematografică de neuitat.

Maiorul Will Tranter (Aaron Taylor-Johnson), șeful echipei pirotehnice, e preocupat să oprească explozia și să salveze mii de vieți, în timp ce Karalis (Theo James) și partenerul său X (Sam Worthington) profită de haos pentru a sparge una dintre cele mai sigure bănci din centrul capitalei. O operațiune militară se transformă într‑o cursă contracronometru în care atât oamenii legii cât și răufăcătorii depind de un singur fitil.

Filmat la Londra, „FUZE: Diversiune explozivă” pornește de la descoperirea unei bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial pe un șantier din inima orașului — un eveniment care declanșează evacuarea masivă a capitalei. Astfel de situații s-au întâmplat în realitate, descoperirea de muniții neexplodate fiind un fenomen recurent în Marea Britanie, chiar la aproape 80 de ani de la încheierea războiului. Bombe neexplodate descoperite pe șantiere în zone centrale (precum Southwark, Soho, Kingston upon Thames, Plymouth, Northumberland), exact ca în premisa filmului. Evacuări de sute sau mii de oameni, cordoane de siguranță de sute de metri, poduri și străzi importante închise ore întregi, iar operațiuni de eliminare a munițiilor au fost declanșate pentru a neutraliza toate dispozitivele.

„Cu FUZE am vrut să creez ceva cinetic și cinematografic – să îmbin entuziasmul unui film despre un jaf cu tensiunea sufocantă a unui film despre o bombă gata să explodeze. Intensitatea și adrenalina filmului prind cu adevărat viață pe marele ecran”, spune regizorul David Mackenzie.

Regizorul s-a gândit la ideea filmului cu peste zece ani înainte de filmare — avea viziunea unui „mashup” între tensiunea unui film cu bombă neexplodată și dinamica unui jaf bancar. Ideea a rămas în sertar până când a simțit că are nevoie de ceva diferit față de „Relay” (2024): „Era ceva destul de solitar și de intens. Voiam să creez ceva mai viu, mai nebun. Am simțit că e momentul potrivit. (…) Am dorit să fac ceva pur distractiv, visceral și cinematografic — fără să urmăresc vreun mesaj. Este o experiență cu mize mari, sper că incitantă. Vreau ca publicul să simtă ușurare când se termină filmul și să fi trăit o experiență captivantă a unui thriller contemporan de jaf cu tensiune maximă”, menționează David Mackenzie.

„FUZE: Diversiune explozivă” marchează a șaptea colaborare dintre directorul de imagine Giles Nuttgens și regizorul David Mackenzie – un parteneriat artistic excepțional în cinematografia britanică contemporană, care a produs unele dintre cele mai interesante și apreciate thrillere ale ultimelor două decenii. Imaginea filmului, construită în decorul real al Londrei pe picior de evacuare, este apreciată drept un element esențial al tensiunii cinetice și cinematografice pe care Mackenzie a urmărit-o.

Coloana sonoră a filmului este semnată de Tony Doogan, celebru compozitor, producător muzical și inginer de sunet scoțian, a cărui carieră acoperă trei decenii de muzică de film, televiziune și producție discografică de înalt nivel. Înainte de a se dedica muzicii de film, Doogan a fost unul dintre cei mai căutați producători ai scenei indie britanice și post-rock internaționale, modelând sunetul unor trupe devenite ulterior iconice. Muzica din „Fuze” este construită — conform metodei sale consacrate — în jurul unui concept sonic specific filmului: tensiunea dublă a dezamorsării și a jafului, un contracronometru sonor care susține ritmul cinetic al imaginii lui Giles Nuttgens.

Rolul principal (pozitiv) este jucat de Aaron Taylor-Johnson („Nowhere Boy” „Kick-Ass”, „Savages” , „Godzilla”, „Avengers: Age of Ultron”, „Nocturnal Animals”, „Bullet Train”, „Kraven the Hunter”) unul dintre cei mai versatili actori britanici ai generației sale, cu o carieră construită consecvent și roluri diverse în producțiile de gen și cinematografia de autor.

Antagonistul filmului este interpretat  Theo James, un actor cu capacitate remarcabilă de a construi personaje complexe („Archive” , „Lying and Stealing”, „Backstabbing for Beginners”, „The White Lotus”, „The Gentlemen”). Mâna lui dreaptă și partenerul său de jaf, taciturn și imprevizibil este Sam Worthington, actorul australian ajunge la statutul de superstar planetar odată cu rolul din seria filmelor „Avatar”, după o carieră construită cu modestie și perseverență („Bootmen”, Terminator Salvation” , „Clash of the Titans”, „Wrath of the Titans”, „Texas Killing Fields”, „The Keeping Room”).

T.R.I.B.E Films aduce „FUZE: Diversiune explozivă”, un film produs de Sigma Films și Anton, din 26 mai în cinematografele din România.

Compania de distribuție fondată de Alex Teodorescu, Alex Coteț și Cristian Anastasiu a distribuit, până în prezent, atât filme internaționale („Nuremberg”, „Proud princess”, „Cleaner”, „Finnick 2”, precum și producții românești precum „Dinți de lapte” (r. Mihai Mincan) recent răsplătit cu trei trofee la Premiile Gopo 2026, „Hoții de subiecte” (r. Tudor Petremarin), „În pielea mea” (r. Paul Decu). Anul acesta va distribui în cinematografe lungmetrajul „Atlasul Universului” (r. Paul Negoescu) și se va implica în producția unui nou film românesc independent.

Fuze

Aripi spre viitor

„Aripi spre viitor” este tema celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Turda

În perioada 26 iunie – 5 iulie 2026, Festivalul Internațional de Teatru Turda va celebra ediția aniversară cu numărul zece, desfășurată sub tema „Aripi spre viitor”. Acest moment marchează nu doar continuitatea acestui eveniment important pentru Turda și pentru întreaga regiune, ci și deschiderea unei noi etape în parcursul festivalului.

Ajuns la 10 ani de existență, FITT privește înainte, păstrând legătura cu valorile care l-au definit de-a lungul timpului: deschiderea către public, diversitatea formelor teatrale, dialogul între generații și susținerea creației artistice în contexte cât mai variate.

Prin spectacolele prezentate, prin prezența artiștilor din țară și din străinătate și prin relația constantă cu publicul local, național și internațional, festivalul s-a consolidat de-a lungul timpului ca un important reper cultural al orașului și ca un spațiu de întâlnire, schimb artistic și colaborare.

Tema ediției FITT 2026, „Aripi spre viitor”, propune o privire deschisă asupra direcțiilor în care teatrul se poate dezvolta astăzi: prin dialog, mobilitate, curaj artistic, colaborare și capacitatea de a imagina noi forme de expresie. În același timp, tema invită la reflecție asupra parcursului festivalului de până acum, asupra comunității care l-a susținut și asupra felului în care arta poate deveni un spațiu al transformării și al construirii unui viitor comun.

Afis-Leonid-Dimov-700x1000mm-vernisaj-scaled

„La început a fost Visul. Leonid Dimov – 100” – expoziție documentară

Muzeul Național al Literaturii Române îi invită pe iubitorii de cultură din capitală joi, 21 mai 2026, începând cu ora 18.30, la vernisajul expoziției „La început a fost Visul. Leonid Dimov – 100”. Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Amfitrionul evenimentului va fi criticul și istoricul literar Ioan Cristescu – directorul Muzeului Național al Literaturii Române, iar lista invitaților îi include pe: criticul literar și scriitoarea Luminița Corneanu – curatorul expoziției, alături de prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter și conf. univ. dr. Răzvan Voncu, critici și istorici literari.

Expoziția valorifică documente (manuscrise, fotografii, acte personale, extrase din documente ale Securității sau dedicații autografe, multe dintre acestea, inedite) provenind din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, din arhiva personală a fiicei poetului, Ileana Moise-Dimov, din arhiva personală a profesorului Ion Bogdan Lefter, din arhiva CNSAS și de la Arhivele Naționale ale României, precum și înregistrări din arhiva Radio România.

Biografia și opera lui Leonid Dimov sunt prezentate în contextul epocii, cu un accent particular pe apartenența poetului la Grupul Oniric și pe urmărirea extensivă a membrilor acestuia de către organele Securității timp de peste două decenii.

Născut la opt ani după Marea Unire, Leonid Dimov a traversat cele patru dictaturi succesive ale României secolului XX: regimul regal autoritar, dictatura antonesciană, perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej și regimul Ceaușescu. Istoria i-a marcat profund biografia: în copilărie a fost discriminat din cauza originii sale evreiești, iar în adolescență a fost exmatriculat din același motiv. Ca adult, a fost închis pentru „agitație publică”, iar un deceniu mai târziu a intrat în atenția Securității, după ce s-a alăturat unui grup de scriitori care susțineau libertatea de exprimare în plin regim ceaușist. Fire introvertită, Dimov se refugiază de adolescent în lumea visului, din care, la vârsta adultă, va face o poetică personală ce a fascinat generații de cititori.

Expoziția „La început a fost Visul. Leonid Dimov – 100” invită publicul într-o călătorie prin universul poetic al lui Leonid Dimov, unde bogăția sonoră, luxurianța imaginilor și fantezia desfășurărilor epice devin modalități de evadare dintr-o realitate apăsătoare, în care omul este constrâns să se facă mic și să tacă pentru a putea supraviețui.

Afis-Leonid-Dimov-700x1000mm-vernisaj-scaled