AFIS LUDWIG DOMBROWSKY_1

Expoziția „Zbucium și serenitate”, o călătorie în universul creației graficianului Ludwig Dombrowsky

Până la 26 iulie, Muzeul de Istorie din cadrul Palatul Culturii din Iași găzduieşte expoziția retrospective „Zbucium și serenitate”, ce comemorează existența artistică a graficianului ieșean Ludwig Dombrowsky (1920-2007). Expoziția este organizată de Asociația Culturală AltIași, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Scopul proiectului îl reprezintă redescoperirea artistului ieșean Ludwig Dombrowsky iar prezenta expoziție se înscrie într-un demers mai amplu al familiei artistului de a reda societății ieșene creația graficianului, alcătuită din câteva mii de lucrări păstrate în atelierul acestuia.

Expoziția, definită prin culoare și contraste, reprezintă o călătorie în universul creației artistului, ce oferă o imagine de ansamblu asupra personalității acestuia și surprinde lupta interioară atât a graficianului cât și a omului Ludwig Dombrowsky.

Deschisă chiar în spaţiul în care graficianul şi-a petrecut o jumătate de deceniu în calitate de desenator, expoziția ilustrează două ipostaze: substanţa discursului artistic, materializată în cele două săli dedicate ilustraţiilor pentru „Harap Alb” şi „Cântecul Nibelungilor” și imaginarul intim, cel al schiţelor şi crochiurilor, al sintetizărilor prin linie.

Printre trăsăturile definitorii descrise de critici se numără remarcabila atenţie şi minuţiozitate în redarea atmosferei, curajul de a experimenta și aprofunda formule grafice deosebit de îndrăznețe, precum și contrastele puternice prin care artistul transfigurează lupta interioară a personajelor.

Născut în anul 1920, debutează că desenator încă din anii `30, când realizează primele portrete, dar va întra în mediul artistic abia după 1950, când devine membru al Fondului Plastic din Iași și, cu scurte intermitențe, până în 1983, desenator artistic la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași.

Ludwig Dombrowsky a slujit, cu mijloacele sale artistice, muzeele din Palatul Culturii Iași, contribuind, în anii ’70 ai secolului trecut, la realizarea de facsimile sau grafică de expoziție. Afișele, cataloagele, publicațiile instituției din vremea respectivă au beneficiat de concepția grafică a acestui înzestrat grafician.

În viziunea criticului de artă Petru Bejan, devine astfel oportună și necesară o mai consistentă valorificarea postumă a portofoliului său artistic, aducând în atenție nu doar lucrări de certă valoare, ci și o figură importantă a Iașului cultural de odinioară.

Expoziția „Zbucium și serenitate” este organizată în cadrul proiectului „Pe urmele lui Ludwig Dombrowsky”, realizat de Asociația Culturală AltIasi și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

AFIS LUDWIG DOMBROWSKY_1

Perlea

Concursul de arte plastice Ionel Perlea capată dimensiune internațională

Prima ediție a Concursului Internațional de Arte plastice care poartă numele marelui muzician Ionel Perlea, o competiție organizată de Asociatia Pro Valores, în parteneriat cu Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”, se bucură de un nou parteneriat.

Centrul de excelență al Universității Naționale de Muzică din București va oferi un premiu exceptional: cea mai bună lucrare din concurs, cea care va primi și Trofeul Ionel Perlea, va fi expusă într-o expoziție de prestigiu cu circuit international, probabil din metropola în care Ionel Perlea a murit la 29 august 1970.

Competiția cu premii de peste 10000 lei se adresează tuturor tinerilor talentați, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație.

Ea este dedicată marelui compozitor și dirijor Ionel Perlea, artistului cu o carieră excepțională, de la a cărui naștere se implinesc 120 de ani, iar de la trecerea sa în eternitate (New York, 29 august) marcăm în 2020, 50 de ani.

Concursul se va desfășura on-line și este dedicat tinerilor artiști plastici cu vârste de maxim 25 de ani.

Fotografiile lucrărilor și documentele necesare încrierii vor putea fi trimise în perioada 15 iunie – 20 iulie 2020, pe adresa: concursulionelperlea@gmail.com.

Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de: Artistul vizual Petru Lucaci, profesor la Universitatea Națională de Arte București și Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin și jurnalistul Sebastian Crăciun, realizator Radio România Cultural, vor fi aduse în atenția publicului cu ocazia Festivalului Ionel Perlea, care se va desfășura între 29 iulie și 1 august 2020, la Slobozia.

Lucrările premiate vor face obiectul expoziției permanente care va fi organizată în Casa memorială Ionel Perlea, un adevărat muzeu păstrător al memoriei marelui muzician.

Amănunte despre conditiile de participare la aceasta competiție găsiți pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-ionel-perlea-inscrieri-arte-plastice/

Premiile, oferite cu spijinul Consiliului Județean Ialomița, depășesc suma de 10000 lei.

Regulamentul complet pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-ionel-perlea-regulament/

clujotronic_electroart

Festivalul de artă digitală și muzică electronică CLUJOTRONIC

Atât arta, cât și tehnologia ne influențează percepția despre lume și modelează felul în care interacționăm cu ea. Întâlnirea dintre ele duce la inovație, potențează creativitatea și mijloacele de expresie ale artiștilor contemporani. Din dorința de a încuraja sectorul cultural înspre dezvoltarea și extinderea în sfera digitală, atât de importantă în contextul actualei pandemii, CLUJOTRONIC lansează o provocare artiștilor din România: aceea de a crea un proiect care îmbină arta și tehnologia. Cele 3 proiecte câștigătoare vor primi fiecare un grant pentru dezvoltarea și implementarea proiectului artistic, care va fi prezentat în cadrul festivalului în 2-4 octombrie 2020.

Apelul vizează proiecte de artă digitală din domeniile: Instalații multimedia interactive, Artă vizuală digitală, Expoziție de artă în realitate augmentată, Artă performativă care utilizează tehnologii digitale.

Clujotronic este o platformă de promovare a artiștilor din sfera new media, oferind un spațiu de întâlnire și fuziune între artă și tehnologie. Organizat de către Institutul Francez din România la Cluj-Napoca și Centrul Cultural German din Cluj, acest eveniment aduce împreună artiști și specialiști francezi, germani și români în fața unui public plin de curiozitate și dinamic, care reunește anual aproximativ 3000 de participanți. A 9-a ediție va avea loc în perioada 2 – 4 octombrie 2020 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Termenul limită de aplicare este 15 iulie 2020.

ZIUA DRAPELULUI NATIONAL

Ziua Tricolorului

Roşu, Galben, Albastru. Sugestie de asortare: în ordinea inversă, cu albastru la lance. Sugestii de purtare: în varianta micro – la rever, sub formă de brăţară pe mâna stângă, pictat discret pe obraz la meciurile cu impact şi miză. În varianta maxi: pe spate la mitinguri, fluturat asiduu ori de câte ori emoţia o cere şi ardoarea patriotică o impune. Se păstrează la adăpost (preferabil arborat în siguranţă), ferit de praf, lipsă de respect şi indiferenţă. Cât mai aproape de inimă (la propriu şi la figurat). În orice împrejurare, purtaţi-vă tricolor(ul)! Nu doar o modă, ci mai ales o stare de suflet. Azi e ziua lui. Să fim demni de trecutul lui, să îl infigem pe cât mai multe redute victorioase, să ne poarte noroc! Cum am zice, să trăiască!

ana-ularu-distribuita-intr-un-serial-britanic-alaturi-de-vedete-din-urzeala-tronurilor-bohemian-rhapsody_1_size24

La mulţi ani, Ana Ularu!

Inteligenţă, graţie şi varietate a mijloacelor expresive – sunt ingredientele accesate cu virtuozitate de Ana Ularu în întruchiperea unui personaj, pe scenă sau pe marele ecran. Un amestec de senzualitate, spiritualitate şi ludicitate care ne fascinează de ani buni. Astăzi, la aniversare, îi dorim noroc, întâlniri rodnice şi surprize plăcute!

Mavrocordat

Deschiderea expoziției tematice “Bucureștiul medieval al familiei Mavrocordat”, la Palatul Suțu

Veacul domniilor fanariote, blamat de istorici mai ales pentru împilarea adusă claselor de jos, a intrat în conștiința națională drept o epocă neagră din trecutul țării. Aceasta fără a fi luate în considerare și beneficiile cultural-artistice pe care le-au adus foștii dragomani greci ai Sublimei Porți deveniți vremelnici bey (principi) cu trei tuiuri în Țările Române: ridicarea de biserici sau repararea celor preexistente, edificarea de spitale, aducerea de dascăli și organizarea învățământului superior, încurajarea scrierilor cronicărești și traducerilor din limbi străine (cu precădere franceză), tipărirea de cărți de beletristică în limba română, inaugurarea spectacolelor de teatru românesc, într-un cuvânt ridicarea intelectuală a principatelor. Boierii fanarioți, veniți în Principate în urma carelor cu bagajele Hospodarului fanariot, uimiți de luxul boierilor pământeni, doritori a-și susține rangul ce le-a dat Domnul, voiesc să rivalizeze și să întreacă chiar pe boierii pămâneni în fală. Bizanțul se prăbușise de aproape 300 de ani dar acești principi, creștini ortodocși, se considerau moștenitorii basileilor și, după puterile, averea și gradul de educație al fiecărei familii, continuau tradițiile fastului aulic deprins de la curtea Paleologilor și Comnenilor.

Cetate a credinței, împodobită cu nenumărate biserici care stârnesc uimirea vizitatorilor, dar și oraș al deliciilor lumești, Bucureștiul domnilor fanarioți (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici în Valahia) devine o lumină a creștinătății din Imperiul Otoman. Cetatea lui Bucur apare călătorilor străini, ca un oraș al bisericilor și al mănăstirilor a căror prezență îi întâmpină la fiecare pas, oferind un tablou variat și o vedere captivantă ce stârnea imaginația, părând drept un oraș persan prin turlele, cupolele și minaretele ce se înălțau deasupra grădinilor, după spusele lui Sir Robert Ker Porter. Acesta, ca mulți alți călători în aceste ținuturi aflate la Porțile Orientului spunea că bisericile sunt atât de numeroase în București, ”încât umblă vorba că ar fi mai multe decât zilele dintr-un an”.

Bucureștiul, capitala necontestată a Țării Românești în epoca fanariotă, devastat de războaie și calamități periodice, izbutește să renască de mai multe ori din propria cenușă, dobândind un aspect eclectic și cosmopolit, deopotrivă oriental si occidental. Credința creștină continuă, în veacul fanariot, să constituie unul dintre cele mai importante repere ale bucureșteanului, indiferent de mediul social din care provenea. Ctitorii bisericilor bucureștene aparțin tuturor claselor sociale, chiar și meșteșugarilor și negustorilor, fețelor bisericești, dar și domnilor. În ciuda obligațiilor financiare în creștere față de Înalta Portă și a duratei relativ scurte a domniei, mulți dintre primii fanarioți au dorit să își lege numele de cel puțin o ctitorie. Primul domn fanariot din Țara Românească, Nicolae Mavrocordat (1716, 1719-1730) ridică la Văcărești cel mai mare ansamblu monastic pe care l-a cunoscut vreodată Țara Românească. Tot el reface Paraclisul Mitropoliei Bucureștilor, în vreme ce fiul său, Constantin Mavrocordat (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758, 1761-1763) zidește mânăstirea Sfântul Spiridon Vechi la 1747, repară și a extinde Biserica Bunei Vestiri de la Curtea Domnească.

De asemenea, tradiția prezenței unei case domnești în marile complexe monastice a fost continuată de Nicolae Mavrocordat, în cazul ctitoriei sale de la Văcărești. Pe lângă aceste case, Nicolae Mavrocordat își va ridica la scurt timp o altă reședință, pe un teren ce aparținea Mănăstirii Radu Vodă, pentru a-i oferi clipe de tihnă în mijlocul unui cadru natural îmbietor. Aceasta se va numi Casa de la Foișor. Neînzestrând casa domnească cu un paraclis, după cum se obișnuia, doamna sa, Smaranda (Smaragda), va ridica la 1745 o biserică, Biserica de lângă Casa de Priveală, rămasă cu denumirea Biserica Foișor.

Muzeul Municipiului București este păstrătorul vestigiilor de la Mănăstirea Văcărești, cea care a avut cumplita soartă să fie demolată în decembrie 1984. Fresce din ansamblul monumentului onorează cu prezența lor săli de expunere ale Palatului Suțu, loc în care poate fi completată povestea Bucureștilor din timpul domniei ctitorului ansamblului monastic Văcărești.

Litografii cu lăcașe de cult ridicate în București în prima jumătate a secolului al XVIII-lea pot să recompună imaginea de oraș al bisericilor și al mănăstirilor. Expoziția care va fi realizată în jurul frescelor de la Văcărești poate reînvia convingător imaginea capitalei într-o epocă fascinantă, care a pregătit trecerea la modernitatea românească.

De asemenea, ne putem imagina spațiul citadin în care erau etalate veșmintele, luxul, dar și culoarea, prin această scurtă incursiune în spațiul dintre zidurile domnești. Icoane și Obiecte de cult, monede de secol XVIII, piese de arheologie medievală, veșminte de epocă și accesorii, gravuri, documente, litografii, obiecte de artă decorativă, toate din colecțiile Muzeului Municipiului București ne pot oferi, într-o concepție expozițională în sala cu fresce de la Palatul Suțu o imagine a Bucureștiului valaho-fanariot din vremea domniei ctitorului mănăstirii Văcărești, Nicolae Mavrocordat, o imagine a vieții creștine, dar și cu elemente din viața cotidiană.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 3 – 31 iulie.

Mavrocordat

byron

Byron în concert

Duminică 28 iunie, începând cu orele 20:30, Byron îţi dă întâlnirire în Parcarea Coresi Mall din Braşov.

Byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci 6 albume de studio și trei DVD-uri live. Sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România. Din când în când fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și în decembrie 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe. Cel mai recent disc, „Eternal Return”,a fost înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.

La sfârșitul anului 2016, trupa a susținut un turneu național pentru sărbătorirea a 10 ani de activitate, concertul de la București fiind filmat și difuzat de Televiziunea Națională. Începutul lui 2017 a adus cu el câte un album propriu de studio de la fiecare membru al trupei (plus sunetistul), cele cinci materiale fiind reunite în proiectul comun „Solo Together”.

Primul single lansat în 2018, „Anima”, este una dintre piesele compuse de către formație în songwriting session-ul avut la Transylvania Guesthouses în Cincșor, piese care se regăsesc pe noul album de studio byron, compus în totalitate în limba română și lansat în noiembrie 2019. „Nouă” este un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe aţă.

Laborator

Colectiv A Cluj și Goethe-Institut București lansează cea de-a patra ediția a Cultural Management Academy (27 iulie – 1 august)

Colectiv A Cluj, Goethe-Institut București și EUNIC România au plăcerea să anunțe lansarea apelului deschis de participare la Cultural Management Academy 2020: Laboratorul corpului absent | Scenarii de readaptare în artele performative.

După trei ediții regionale, Cultural Management Academy continuă în 2020 cu un laborator digital local, care va avea loc online între 27 iulie – 1 august și va fi deschis pentru participanți din România și Republica Moldova.

Ediția din acest an a Cultural Management Academy, curatoriată de Miki Braniște și facilitată de Laura Panait, este dedicată sectorului artelor performative. Aceasta explorează scenarii care pot resuscita sensul artelor spectacolului în noul context post-pandemic și anticipează nevoia de a modela și regândi modul lor de existență și relația cu publicul.

Seminarul este dedicat profesioniștilor din România și Republica Moldova care activează în domeniul cultural, din sectorul public, privat sau independent, cu cel puțin 2 ani de experiență: producători, manageri culturali, artiști, curatori, jurnaliști culturali, critici de artele spectacolului PR și manageri din domeniul artelor spectacolului.

Participarea este gratuită, iar numărul maxim de participanți este de 15. Înscrierile sunt deschise până în data de 5 iulie, ora 23:59.

Pentru înscrieri și mai multe detalii, sunteți invitați să consultați website-ul proiectului:

bit.ly/CulturalManagementAcademy2020.

Pe lângă laboratorul digital de o săptămână dedicat exclusiv participanților selectați după apelul deschis pentru manageri culturali, Cultural Management Academy va găzdui trei discuții publice online la finalul lunii iulie. Teoreticieni ai culturii și artelor spectacolului, manageri culturali de renume internațional și național se vor angaja într-un dialog despre noile provocări cu care se confruntă în prezent sectorul artelor performative. Discuțiile vor fi deschise publicului larg prin intermediul transmisiei live pe platformele de social media. De asemenea, pentru a contribui la procesul de consolidare a capacității organizaționale, CMA oferă două premii participanților la seminar, prin intermediul Fondului CMA, sprijinind noi soluții pentru adaptarea sectorului.

Poster QV5

Andrei Tudor, Iulian Vrăbete și Ștefan Gheorghiu, invitați la Quo Vadis, Cultura? Ep. 5

UPDATE: Înregistrarea integrală a emisiunii este disponibilă aici:


 

Cel de-al cincilea episod Quo Vadis, Cultura? îi va aduce în luminile reflectoarelor pe dirijorul și compozitorul Andrei Tudor alături de basistul formației Holograf, Iulian Vrăbete, pe scena Studioului de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București.

Evenimentul moderat de muzicologul Valentina Sandu – Dediu va avea loc joi, 25 iunie, de la ora 17:00, în direct pe www.EnjoyTV.ro și va rămâne disponibil online pe Facebook și YouTube pentru toți cei interesați de îmbunătățirea mediului cultural românesc.

Cultura, așezată între vocație și economie, are nevoie să iasă din sfera subiectelor tabu, sunt de părere artiștii și deopotrivă specialiștii care au vorbit pe cuprinsul celor 4 evenimente. În sprijinul lor va fi prezent și la această ediție Ștefan Gheorghiu, Directorul executiv CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

Despre provocarea de a fi artist în România, mai cu seamă în contextul pandemiei, dirijor, compozitor și chitarist într-una dintre cele mai faimoase trupe românești a tuturor timpurilor sunt tot atâtea teme de pornire care cu siguranță că vor aprinde un nou dialog pasionant pentru fiecare iubitor de cultură.

Expunerile invitaților vor fi completate și cu acest prilej de intermedii artistice live.

*

Seria Quo Vadis, Cultura? va aduce în lumina reflectoarelor și la această ediție relația dintre vocație, profesie și economie în contextul în care mediul artistic necesită în acest moment sprijin din toate punctele de vedere pentru cele mai bune practici. Astfel, la inițiativa CREDIDAM și UCIMR, a fost ales formatul unui dialog echilibrat și deschis către public promovat de Round Table România.

La prima ediție tematică, desfășurată în după-amiaza zilei de joi, 28 mai, pe scena Studioului de Operă și Multimedia al UNMB, s-a vorbit despre rolul culturii în societate, legitimitatea artiștilor, drepturi și mijloace de dialog social, necesitatea de a face parte dintr-o structură asociativă, lipsa educației fiscale și în mare măsură despre lucrurile care ar fi trebuit îndeplinite pentru a preveni situația prezentă a artistului la venirea crizei cauzate de pandemie. Au susținut atunci expuneri concentrate Dumitru Costin, Președintele BNS – Blocul Național Sindical,  Ștefan Gheorghiu, Director executiv CREDIDAM și actorul și regizorul Lucian Pavel. Înregistrarea evenimentului este disponibilă pe canalul de YouTube al EnjoyTV Romania la această adresă:

La cea de-a doua întrunire, desfășurată la data de 4 iunie pe tema situației sectorului independent, s-a vorbit despre problemele vechi de 30 de ani din organizarea culturală, despre practici reușite abordate de cunoscute instituții culturale internaționale, importanța unei strategii, invitații conturând scenarii posibile care ar duce la deblocarea anumitor ramuri artistice. Au luat cuvântul: Irina Cios – director AFCN, Cosmin Manolescu, manager cultural al Fundației „Gabriela Tudor”, Ștefan Gheorghiu, director executiv CREDIDAM. Înregistrarea este disponibilă la adresa:

Cultura între vocație și taxe a fost tema celei de-a treia ediții din, 11 iunie, unde invitați au fost actrița Alexandra Velniciuc, avocatul Mădălin Niculeasa alături de Ștefan Gheorghiu. S-a discutat despre forme juridice și probleme contractuale reale din breasla extinsă a artiștilor în România, indiferent de specializare. Invitat special a fost actorul Ștefan Velniciuc. Acesta a susținut un monolog impresionant pe tema profesiei sale. Înregistrarea se află la această adresă:

La întrunirea cu numărul 4 s-a vorbit despre viitorul profesiilor culturale în contextul actual, invitate fiind Consilierul Prezidențial Ligia Deca – Departamentul Educație și Cercetare, Diana Moș – Rector al Universității Naționale de Muzică din București. Una dintre concluziile principale ale serii a fost faptul că educația culturală alături de aptitudinile creative sunt criteriile care desăvârșesc personalități de succes ale viitorului, promovarea acestui tip de educație fiind o prioritate pentru statele europene. Înregistrarea poate fi urmărită aici:

Următoarele ediții vor avea loc în fiecare joi, de la ora 17:00, pe EnjoyTV.ro. Round Table România seria „Quo Vadis Cultura?” este o inițiativă CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Parteneri culturali: Universitatea Națională de Muzică din București, Exces Music. Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Cronica Română, Agenția de Carte, Zile și Nopți, Capital Cultural, România Pozitivă, Profil Cultural, Bucureșteni.ro

 Poster QV5

dorel-visan-3_19900000

La mulţi ani, Dorel Vişan!

Senator (al melcilor), poliţist, miliţian, gardian, Ion Creangă şi Petru Groza, preot şi ţăran fruntaş (ăl de ţinea morţiş să cumpere salcâmul lui Ilie Moromete), Dorel Vişan are un merit incontestabil: a făcut din fiecare personaj care i-a fost încredinţat o capodoperă, un hit, o poveste artistică memorabilă.

Însă, puţini ştiu că Dorel Vişan este şi un poet special, că personalitatea sa histrionică este miraculos dublată de un vital tezaur liric şi spiritual. Versurile sale emoţionează, copleşesc, răscolesc şi vindecă.

Astăzi, Dorel Vişan împlineşte 83 de ani. Actorului, poetului, omului, creatorului îi dorim la mulţi, sănătoşi, senini şi generoşi ani!

maxresdefault

La mulţi ani, Doru Stănculescu!

„Ion Crâşmaru”, „Șambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai…”, „Ecou de romanță”, „Fără petale” – atâtea hituri şi un singur nume de referinţă pentru iubitorii folk-ului românesc. Încă de la debutul său din 1968, Doru Stănculescu spune poveşti minunate cu personaje fabuloase ascunse într-un cotidian aparent banal. Îi dorim inspiraţie, bucurii şi viaţă lungă!

Atelier-de-Maiestrie-dans-IDEO-IDEIS-2019_photocredit-Lavinia-Cioaca-1024x683

Trupele de teatru tânăr aduc festivalul în nouă oraşe din ţară

Anul acesta IDEO IDEIS îmbrățișează schimbarea din toate punctele de vedere și ia o formă nouă, adaptată contextului actual și măsurilor impuse de acesta, dar care va asigura în continuare o experiență autentică pentru adolescenții implicați în program. Evenimentul, dedicat procesului de educație alternativă pentru tinerii liceeni, se va desfășura simultan, într-un format concentrat, între 5 și 9 august, în Alexandria și în alte 8 orașe din țară, orașe gazdă ale trupelor de teatru tânăr selectate. Astfel, în 2020 IDEO IDEIS va ajunge în 9 orașe din România, punând accent pe experiențele de învățare și transformare prin care liceenii au șansa de a trece în urma interacțiunii cu trainerii și mentorii.

Trupele din afara Alexandriei selectate pentru cea de-a 15-a ediție IDEO IDEIS sunt Brightside Drama (București), Drama Club (Botoșani), The Snoop (Baia Mare), 3,14 (Buzău), Heavenly Hell (Timișoara), Mircea Albulescu (Câmpina), Gong (Roman) și Art Attack (Sibiu). Din comisia de selecție au făcut parte Alexandru Ion (actor, co-președinte Asociația TETA), Oana Furdea (manager cultural, Director IDEO IDEIS), Alexandra Murăruș (actriță, Director Artistic IDEO IDEIS) și Elena Călinoiu (coordonator departament Relații Participanți IDEO IDEIS).

„Momentul în care treci prin procesul de selecție al trupelor participante la IDEO IDEIS este momentul în care te poți conecta cu adevărat la atmosfera festivalului și poți înțelege de unde și-a luat timp de 14 ani echipa energia de a fi, de a crește și de a rămâne cool și relevantă. Mix-ul de seriozitate și nonșalanță pe care l-am regăsit în aplicații a fost pentru mine cel mai bun tonic în a regăsi determinarea de a face lucrurile să se miște în orașe în care evenimentele culturale sunt o prezență rară. Iar faptul că în 2020, un an al provocărilor și schimbărilor din toate punctele de vedere, vom reuși să aducem IDEO IDEIS în 9 orașe, reprezintă una dintre cele mai mari mulțumiri pe care o puteam avea la această ediție aniversară”, a declarat Oana Furdea (Director IDEO IDEIS)

IDEO IDEIS deschide de azi înscrierile pentru participanții individuali, începând cu ora 17:00. Ajuns la 15 ani de experiență, festivalul dorește să lărgească familia alumnilor, lucrând și cu liceenii care nu fac neapărat parte din trupe de teatru, dar sunt atrași de lumea artei și sunt interesați de impactul pe care manifestările artistice îl au în comunitatea lor.

Participanții individuali se pot înscrie online. Fiecare oraș are disponibile maxim 15 locuri care vor fi ocupate de primii care se înscriu respectând complet cerințele Ghidului, dar nu mai târziu de 30 iunie. Excepție face Alexandria care are la dispoziție 45 de locuri. Lista finală a participanților înscriși va fi anunțată până pe 3 iulie pe site-ul festivalului. Pot aplica și cei care nu locuiesc în orașele anunțate, ci în apropierea lor, cu condiția să aibă posibilitatea de a fi în orașul selectat pe perioada IDEO IDEIS (5-9 august) și să își acopere cheltuielile legate de transport, cazare și masă.

Trupele de teatru și participanții individuali vor participa în 4 din cele 5 zile de festival la Atelierele de Teatru Tânăr și Atelierele de Măiestrie, coordonate de traineri dedicați și asignați fiecărui oraș. În plus, adolescenții vor petrece 2 zile în compania unuia dintre cei 9 mentori ai festivalului. Împreună, vor lua parte la un schimb de know-how intergenerațional, în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai larg.

În Alexandria organizatorii promit o ediție aniversară cu un program bogat în evenimente speciale. Cele mai importante momente vor fi transmise LIVE și în mediul online pentru a fi accesibile audienței din orașele participante, dar și din restul țării. Pentru a sărbători 15 ani de IDEO IDEIS și a transmite generațiilor viitoare o promisiune către viitor, 3 artiști vizuali vor concepe câte un mural special, iar un altul o instalație dedicată. Printre alte evenimente care vor avea loc se numără un concert cvartet de coarde mobil, spectacole de teatru audio cu alumnii IDEO, proiecții de film și un spectacol de teatru în aer liber, montat și regizat de Bogdan Georgescu, cu actori amatori, aleși exclusiv din comunitatea din Alexandria. Toate evenimentele  speciale se vor desfășura respectând normele de siguranță impuse de autorități.

Masterclass-urile și Seara Povestitorilor, secțiunile festivalului care aduc în fiecare an în fața publicului povești ale unora dintre cei mai relevanți specialiști și inovatori ai prezentului, vor rămâne și anul acesta în program și vor fi transmise online.

Mai multe detalii despre acțiunile de dezvoltare comunitară, programul din fiecare oraș și invitații din acest an vor fi anunțate în curând.