nicolae-voiculet

La mulţi ani, Nicolae Voiculeţ!

Discreţie, demnitate şi profesionalism sunt doar trei din nenumăratele cuvinte care ar putea să definească personalitatea artistică şi umană complexă a naistului de geniu Nicolae Voiculeţ. Multă sănătate, bucurii şi împliniri, azi şi în anii ce vin!

program sarbatori iarna

Programul CREDIDAM în perioada sărbătorilor de iarnă

Dragi artiști și colaboratori, vă informăm că în zilele de 24, 28, 29, 30 și 31 Decembrie 2020, precum și în ziua de 4 Ianuarie 2021, CREDIDAM nu va avea program cu publicul.

De asemenea, în zilele de 25 Decembrie 2020 și 1 Ianuarie 2021 sediul asociației va fi închis.

După această perioadă, accesul în sediu se va face, în continuare, doar în baza unei programări prealabile și cu obligativitatea de a purta mască.

Precizăm că programările zilnice sunt limitate (luni-joi), dată fiind necesitatea asigurării unei distanțe de minim 1,5 m între persoane, aerisirea și dezinfectarea spațiului după fiecare utilizare (măsuri impuse prin Hotărârea nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul Sars-Cov-2).

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă urăm sărbători fericite, cu bucurii și împliniri!

Sindromul Quijote

Sindromul Quijote – Câștigătorul primei ediții a proiectului Lecturi³

Prima ediție a proiectului „Lecturi³” derulat de Naționalul ieșean și-a desemnat câștigătorul: „Sindromul Quijote” de Carmen Dominte, în regia lui Radu Ghilaș.  În acest moment, la Sala Studio, echipa spectacolului a început repetițiile pentru ca această producție să intre în repertoriul nostru, la finalul lunii decembrie. Revenim cu mai multe informații.

Din distribuție fac parte: Dumitru Georgescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu. Scenografie: Rodica Arghir. Video design: Andrei Cozlac.

Dedicat promovării dramaturgiei românești contemporane și dezvoltat împreună cu partenerii noștri – Muzeul Național al Literaturii Române și revista Alecart -, proiectul a început prin  parcurgerea unui fond de  texte de teatru de către un juriu de lectură.

În  prima etapă, derulată pe parcursul stagiunii 2019-2020, au fost selecționate șase piese care au ajuns la public sub forma spectacolelor-lectură: „Dispariții” de Elise Wilk, „Autorul” de Radu Herjeu, „Gertrude” de Radu F.Alexandru, „Sindromul Quijote” de Carmen Dominte, „Primele șapte comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman și „Bărbatul cu trei picioare” de Mircea M. Ionescu.

În etapa finală, în urma evaluărilor juriului, s-a decis care dintre cele șase texte prezentate în lectură publică va fi produs de Teatrul Național și va intra în repertoriu până la sfârșitul acestui an.

Piranesi 03 web

Expoziție aniversară: 300 de ani de la nașterea lui Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778)

Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă până în martie 2021.

Expoziția aniversară dedicată marelui erudit Giovanni Piranesi – excepțional personaj al secolului XVIII – intitulată Piranesi. Arhitecturi și fantasme aniversează cei 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR. Este prezentată o selecție de 39 de gravuri de Piranesi, grupate în trei serii: Grotteschi, Carceri d’invenzione și Vedute di Roma. Stampele piranesiene sunt însoțite și contextualizate de un grupaj de 13 desene și gravuri, realizate de artiști europeni activi în secolul al XVIII-lea, precum Gaspar van Wittel, Giandomenico Tiepolo, Antonio Canaletto, Hubert Robert, Edmé Bouchardon și Francisco de Goya. Toate cele 52 de opere grafice provin din patrimoniul MNAR.

Giovanni Battista Piranesi a fost unul dintre cei mai iluștri gravori din toate timpurile, scenograf, arhitect, restaurator, decorator, colecționar, anticar, comerciant, arheolog și cărturar. Activitatea sa formidabilă a sfârșit prin a însuma – alături de lucrări de erudiție arheologică, texte polemice, amenajări interioare și obiecte decorative – mai bine de o mie de plăci incizate într-o tehnică de multe ori novatoare, imprimate vreme de două secole într-un număr imens de exemplare.

Născut și format la Veneția, sub influența unor mari maeștri precum Giambattista Tiepolo și Antonio Canaletto, Piranesi și-a petrecut aproape două treimi din viață la Roma, unde asimilează, în domeniul vedutei, inovațiile pictorului Giovanni Paolo Pannini și ale gravorului Giuseppe Vasi. În cele aproape patru decenii petrecute la Roma, Piranesi s-a instalat gradual într-o rețea de relații profesional-umane și într-un spațiu al circuitului cultural pe care le-a modelat pe parcurs, prin intermediul imaginii imprimate și al textelor de erudiție sau polemice. Personalitatea și activitatea lui Piranesi au avut un impact considerabil și formativ asupra epocii sale. Opera lui a modelat imaginarul european, încă mult după moarte, fixând o anumită imagine a Romei: magnifică și strivitoare în starea fragmentară a patrimoniului antic, pitorească și profund umană în dimensiunea ei modernă. Totodată, opera sa, în mod constant fundamentată pe erudiție, a contribuit masiv la evoluția arheologiei, la instaurarea stilului neoclasic, dar și la eclectismul specific artei oficiale din epoca Primului Imperiu francez.

Expoziția este însoțită de un catalog de 160 de pagini, substanțial documentat și bogat ilustrat, care include, alături de reproducerile celor 52 de lucrări, circa patruzeci de imagini complementare. Acesta poate fi achiziționat de la magazinele MNAR. Expoziția poate fi vizitată până în martie 2021, conform programului muzeului, la sediul din Calea Victoriei 49 – 53, parter, Corp Auditorium, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2. Preț bilet: 12 lei/persoană.

harta-OFF-COURSE-BOULEVARD-1024x576

One Night Gallery deschide granițele imaginației

Pentru pasionații de călătorii ale căror planuri au fost anulate în 2020, la inițiativa glo™, One Night Gallery recreează cele mai exotice destinații ale lumii și le aduce împreună în București. Într-un demers cultural de a deschide granițele imaginației, care susține artiștii români și scena de new media art OFF COURSE este menită să demonstreze că întotdeauna putem avea perspective diferite și că ne putem bucura de ele, oricât de contradictorii ar părea. Destinațiile preferate pentru călătorii sunt reimaginate de artiștii români, într-o expoziție de artă stradală pe Calea Victoriei.

Publicul este invitat să experimenteze OFF COURSE finalul lui 2020: călătorii OFF, dar cel mai exotic city break al imaginației ON. Astfel, vizitatorilor li se propune o călătorie cu imaginația chiar și celor cu pasiuni contradictorii: le place iarna, dar iubesc și tropicele sau sunt urbani și fascinați de jungle în același timp. Expoziția stradală reunește un șir de experiențe desprinse din lumi diferite și reinterpretate de artiști români, în cea mai lungă călătorie de pe Calea Victoriei.

Vizitatorii glo™ OFF COURSE BOULEVARD pot călători de la Tokyo la Madagascar, de la Insulele Comore la Ibiza, de la Bali la Chile, adică de la Novotel până la A1, cu vederi din întreaga lume, ilustrații, video-mapping, instalații de artă și imaginația artiștilor care îmbină diferite stări într-una singură.

Expoziția poate fi vizitată până pe 2 ianuarie, între orele 17:00-22:00. Cele nouă lucrări ale artiștilor reuniți de One Night Gallery se pot vedea la Hotel Novotel, Grand Hotel Continental, Athene Palace Hilton, Hotel Radisson, Zaganu Craft Beer Bar, Galeria 1001 Arte, Bar A1

harta-OFF-COURSE-BOULEVARD-1024x576

colaj_Cele-patru-colturi

Roman inedit de Françoise Sagan, în Biblioteca Polirom: Cele patru colţuri ale inimii

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unei cărţi-eveniment, romanul inedit Cele patru colţuri ale inimii de Françoise Sagan, o experienţă tipic saganescă din care nu lipseşte nimic, un roman cu totul bulversat. Descoperit în manuscris de fiul romancierei, Cele patru colţuri ale inimii a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză și note de Mădălina Ghiu.

Cele patru colţuri ale inimii pune în scenă un subiect predilect al operei lui Françoise Sagan – un păienjeniş de tensiuni amoroase în sânul unei familii burgheze. Ludovic Cresson, fiul unui industriaş bogat, se reface după accidentul de maşină provocat de soţia sa, Marie-Laure, „sofisticată, incultă”, o femeie care acum îl tratează ca pe un handicapat, îndepărtându-l de ea. Când mama acesteia soseşte la reşedinţa lor de pe domeniul La Cressonnade, tânărul se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Inteligenţa, umorul, eleganţa cu care autoarea trece peste drame, toate acestea la un loc construiesc o experienţă tipic saganescă din care nu lipseşte nimic în acest roman bulversant.

Françoise Sagan (pseudonimul lui Françoise Quoirez, inspirat de numele prinţului de Sagan, un personaj al lui Proust) şi-a făcut debutul la nici 19 ani, cu romanul Bonjour tristesse (1954; Polirom, 2015, 2018), distins cu Premiul Criticii în acelaşi an. A dus o viaţă intensă, plină de succes, fiind considerată copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50-’60. A publicat peste 50 de titluri, romane, povestiri, piese de teatru, eseuri şi memorii, dintre care amintim: Un certain sourire (1956), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms (1959; Vă place Brahms?, Polirom, 2015), Toxique (1964), Des bleus à l’âme (1972), Musiques de scènes (1981), Avec mon meilleur souvenir (1984), De guerre lasse (1985) şi Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987). În 1985 a fost recompensată cu Premiul Prinţul de Monaco pentru întreaga operă. S-a stins din viaţă în 2004. Multe dintre romanele ei s-au bucurat de ecranizări celebre, cu distribuţii de excepţie. În 2010, în onoarea mamei sale, Denis Westhoff a înfiinţat Premiul Françoise Sagan.

colaj_Cele-patru-colturi

SPATE

Black Sea Arts Festival, evenimentul care ridică granițe și apropie oameni, va avea loc din 2021 la Călărași

Graniţele au fos mereu un concept volatil pentru țările din jurul Mării Negre iar impunerea lor a delimitat mai mult decât simple hotare teritoriale – câteodată desparte familii, rupe relaţii şi pornește războaie. Tot mai greu sesizăm cât de apropiaţi sunt oamenii de lângă noi – vecinii și acesta este contextul în care a apărut Black Sea Arts Festival în 2016, un eveniment ce și-a propus să aplaneze divergenţele interumane şi interetnice dintre popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

După două ediții desfășurate la interval de câte doi ani în București, festivalul internațional și multidisciplinar Black Sea Art Festival (BSAF) urma să aducă în toamna lui 2020 o infuzie de artă pe malul Dunării, în Călărași, asumându-și misiunea de a aduce conținutul curatoriat în cadrul evenimentului într-o comunitate cu mai puțin acces dar cu o deschidere chiar mai mare către evenimente culturale și artistice.

Până la derularea festivalului în condiții de siguranță pentru public, organizatorii au făcut primii pași pentru integrarea evenimentului în comunitate și au pus la cale o sesiune strategică, menită să aducă împreună oamenii creativi din Călărași pentru a împărtăși idei și planuri de dezvoltare culturală a orașului, dar și a regiunii și de a-i implica în cea de-a treia ediție a festivalului, programată pentru 2021.

În cadrul sesiunii, speakerii Krolikowski Art, un duo artistic multidisciplinar din Ucraina, Anca Spiridon, PR cultural, Constantin Ioniță, fondator al festivalului 3 Smoked Olives și Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, au povestit despre arhitectură socială și practicile conștiente care duc la o autonomie competentă și la dezvoltarea comunității din resurse proprii, despre felul cum influențează festivalurile dezvoltarea localităților în care au loc și despre surse de finanțare pentru evenimentele culturale.

Printre planurile de viitor pentru Călărași, în afară de festival, care va fi unul anual, alături de gazdele Karina Staicova, fondatoarea Black Sea Arts Festival și Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului, au povestit  despre intenția de a deschide o reședință de artă interdisciplinară la Călărași, care va accepta artiști din diferite domenii și care vor fi de acord, în cadrul rezidenței, să creeze obiecte cu mesaj social (sculpturi în parc, arhitectură, streetart, etc.). De asemenea, o condiție obligatorie pentru participanții rezidenți  va fi organizarea de masterclasses  pentru copiii și tinerii locali.

„Pentru orice proiect de acest fel, echipa este extrem de importantă. Echipa noastră include manageri culturali cu experiență din România, Armenia și Ucraina. Interesul lor personal este de a influența situațiile sociale dificile, de a găsi modalități de reconciliere între părțile aflate în conflict folosind limbajul artei care este de înțeles fără cuvinte, ceea ce face proiectul nostru unic și extrem de viabil”, povestește Karina Staicova, fondatoarea BSAF.

Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului: „Rolul geopolitic al României în regiune este mai relevant ca niciodată căci România are tot ce este necesar pentru a forma stări de spirit pozitive și legături de prietenie între reprezentanții țărilor din regiunea Mării Negre”.

Detalii despre festival și următoarea ediție vor fi anunțate pe site-ul http://www.pamanteni.ro/ și pe pagina de Facebook.

Black Sea Arts Festival este primul eveniment care reunește sub aceeaşi umbrelă artişti din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România prin proiecţii de filme artistice şi documentare, expoziţii de foto – video şi pictură, dezbateri şi Q&A-uri, teatru, concerte, workshop-uri şi proiecte de arhitectură.

Totodată, Black Sea Arts Festival atrage atenţia asupra situaţiei socio-politice şi economice din zona Mării Negre, alături de experţi, realizatori şi jurnalişti din zonă, prezentând filme şi dezbateri legate de cultură şi de cele mai recente evenimente din ţările de la Marea Neagră, 9 țări toate grav afectate de conflicte militare puternice în trecutul recent. Singura cale de aplanare a divergențelor interumane și interetnice dintre acestea, fără lezarea libertăților și a drepturilor este să ne apropiem unii de alții prin cultură. Să deschidem ochii și să ne cunoaștem vecinii, să înțelegem cât de asemănători suntem.

SPATE

POSTER_MNAR_expo_Cruci_web

O nouă expoziție temporară deschisă la MNAR

Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină, deschisă publicului până în iunie 2021.

Aceasta este realizată de curatorul Lucreția Pătrășcanu, din cadrul Secției Artă Veche Românească a MNAR și propune un registru expozițional contural prin elemente de spiritualitate și cult, cu trimitere către sărbătorile de iarnă ce se apropie.

Intitulată Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină, expoziția prezintă publicului aproximativ 60 de lucrări din colecția de Artă Veche Românească, majoritatea inedite. Cele mai multe dintre lucrările expuse sunt cruci sculptate și ferecate în argint aurit, care au fost folosite în cult (cruci de procesiune, de mână și pentru masa altarului), alături de care sunt etalate și obiecte de devoțiune privată, precum icoane sculptate și pandantive de forme diverse (circulare și rectangulare, mici diptice sau triptice).

Realizate în perioada cuprinsă între începutul secolului XVI și mijlocul secolului XIX, piesele conturarează evoluția acestui gen artistic în Țările Române. Astfel de piese se regăsesc pe toată aria de influență bizantină, din sudul Dunării și până în Rusia. Între piesele prezentate se disting câteva cruci ferecate de mari dimensiuni, de o calitate artistică excepțională și o însemnătate cu totul specială, ce au fost dăruite de voievozii Alexandru Lăpușneanu, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu celor mai importante dintre ctitoriile lor – Mănăstirile Slatina, Cotroceni și Hurezi.

Expoziția poate fi vizitată până în iunie 2021, conform programului muzeului, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2.

Accesul este gratuit, în baza biletului de vizitare pentru Galeria de Artă Veche Românească, de la sediul central.

POSTER_MNAR_expo_Cruci_web

scena_nr50_cop_v1.indd

Revista de artele spectacolului Scena.ro împlinește 12 ani de existență și 50 de numere publicate

Revista de artele spectacolului Scena.ro s-a născut ca proiect independent în 2008, în plină criză financiară globală și a continuat să apară în print an de an, inclusiv în 2020, când o pandemie fără precedent a lovit lumea. Timp de 12 ani și 50 de numere, dintre care cel mai recent este lansat chiar în aceste zile, Scena.ro a fost puntea de legătură între scena românească și scena lumii, între universuri artistice diferite, dar și între breasla artistică și spectatorii ei cei mai fideli. Din 2010 Scena.ro poate fi găsită și online, iar din 2018 site-ul www.revistascena.ro a devenit o platformă digitală complexă, cu o ofertă de conținut în exclusivitate, de la știri, comentarii și interviuri, la Podcastul Scena.ro pe teme teatrale și la Arhiva Digitală a primilor 10 ani de apariție.

Numărul 50 al Scena.ro apare la sfârșitul unui an extrem de complicat pentru lumea teatrală și aruncă o privire înspre viitor, incluzând gândurile unor artiști și producători de teatru despre cum va arăta această artă și relația sa cu publicul anul viitor în Dosarul special ”Teatru și public: reimaginarea unei relații în 2021”. Un interviu în exclusivitate cu dramaturgul kosovan recent premiat Jeton Neziraj despre tensiunile culturale și politice reflectate în opera lui, un articol inedit despre relația cunoscutului actor Mircea Albulescu cu Securitatea, precum și rubricile obișnuite ale colaboratorilor permanenți ai revistei, multe dintre ele despre starea teatrului în pandemie, completează sumarul. Pe coperta acestui număr se află una dintre cele mai longevive trupe de teatru independent din țară, Auăleu din Timișoara, în semn de admirație pentru rezistența demonstrată de artiștii freelanceri într-un an în care teatrul independent din România se află într-o gravă criză financiară.

E momentul în acest an de cumpănă să ne întrebam din nou Cine are nevoie de teatru?, spune co-fondatoarea revistei, criticul de teatru Cristina Modreanu în editorialul numărului 50 intitulat UPDATE și RESTART. ”E o întrebare pe care e absolut necesar să ne-o punem măcar din când în când. E posibil să nu ne placă răspunsul, dar e cu siguranță mai sănătos să descoperim, cu ocazia recentei crize, care e procentul real din populație pentru care teatrul chiar intră în lista de necesar existențial”.

scena_nr50_cop_v1.indd

Von Suffrin

Rendezvous@Goethe cu scriitoarea Dana von Suffrin

Rendezvous @ Goethe este un eveniment online organizat periodic de Goethe-Institut București în care oameni de cultură germani, români și europeni sunt aduși față în față pentru a discuta pe diverse teme.

În cadrul următorului interviu este invitată Dana von Suffrin, autor și istoric german. Romanul ei de debut, „Otto” (2019) a obținut până în prezent șase premii literare.

Dana von Suffrin, actual cercetător asociat și coordonator al grupului de cercetare DFG „Cooperare și concurență în știință”, a crescut la München, a studiat științe politice, istoria și cultura evreiască, precum și literatură universală și comparată în München, Napoli și Ierusalim. În 2017 și-a încheiat doctoratul pe tema „Plantele pentru Palestina! Științe ale naturii în Yishuv 1900-1930”.

În 2021, Dana von Suffrin va avea un turneu în România și va lectura în București, Brașov și Sibiu.

Dr. Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București, va discuta cu doamna Suffrin despre activitatea ei literară și despre relația ei cu România, întrucât părți ale romanului „OTTO” au loc în Transilvania.

Conversația poate fi urmărită live online pe pagina de Facebook: Goethe-Institut Bucuresti joi, 17 decembrie 2020 de la 19:30.

Spectatorii sunt îndemnați să folosească funcția de comentarii pentru a pune întrebări pe parcursul evenimentului. Conversația se va desfășura în limba germană.

Eveniment realizat în colaborare cu Centrul Cultural German Sibiu și Centrul Cultural German Brașov.

???????????????????????????????

Instalație inovatoare în Turnul cu Ceas al Palatului Culturii: „Hora Unirii” și ora exactă pot fi ascultate de la Iași, oriunde în lume

Ceasul cu carillon din Turnul Central al Palatului Culturii redă, la fiecare oră exactă, melodia „Hora Unirii”, compusă de Alexandru Fechtenmacher, pe versurile poetului Vasile Alecsandri, ce marchează în mod simbolic Unirea Principatelor de la 1859.

Melodia are o rezonanță specială pentru ieșeni, din 1925, când a fost instalat în Turn orologiul comandat de arhitectul Ion D. Berindei, special pentru a conferi o încărcătură istorică Palatului Administrativ și de Justiție (destinația inițială a clădirii), dar și o conotație romantică edificiului înălțat pe „platoul de aur al orașului”.

Inițial, „Hora Unirii” se auzea pe o rază de 1 – 2 kilometri în jurul Palatului, iar în anii ’60 ai secolului trecut era transmisă, prin unde radio și un sistem de difuzoare, în câteva puncte importante din oraș – în Piața Unirii, la Primărie, la Gară, la „Fundație” și chiar în capătul Copoului, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Instalația nu a mai fost folosită după 1990, iar echipamentul cu dimensiuni considerabile a fost preluat în patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.

Din 2016, după redeschiderea Palatului Culturii, în urma celui mai amplu proces de restaurare din existența clădirii, zeci de mii de vizitatori s-au bucurat de spectacolul oferit de ceasul cu carillon, accesul fiind posibil în „camerele ceasului”, aflate în Turnul Central, la trei etaje succesive: Camera Greutăților, Camera Mecanismului și Camera Clopotelor.

Conf.univ. Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și expertul Ion Cristea, restaurator în cadrul Centrului de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, au realizat o instalație capabilă să capteze și să distribuie, prin intermediul internetului, sunetele originale emise de clopotele ceasului din Turn. Instalația este montată în zona clopotelor, de unde sunt redate la calitate superioară sunetele emise de ansamblul de opt clopote, acționat de mecanismul ceasului din Turn, atât la ora exactă, când „ceasul cântă”, cât și la trecerea fiecărui sfert de oră.

Pentru captarea și distribuirea sunetului pe internet este folosit un ansamblu de programe gratuite, configurate special într-un computer dedicat, plasat foarte aproape de clopote și supravegheat de la distanță, pe internet. În versiunea experimentală actuală, stream-ul este de 96 kbps și sunt disponibile până la 200 de conexiuni simultane. Altfel spus, 200 de localități de oriunde din lume și-ar putea regla ceasul, ascultând stream-ul „Hora Unirii”: Palatul Culturii din Iași.

Adresa de unde poate fi ascultat și preluat sunetul: http://s2.myradiostream.com:4268/listen.mp3 sau http://s2.myradiostream.com:4268

„Hora Unirii” redată de ansamblul de clopote din Turnul Central al Palatului din Iași este un simbol al Iașului. Sunetul din Turnul Palatului rămâne unic prin patina vremurilor care au „șlefuit” acest ansamblu al cesului cu carillon în mod natural, prin uzura mecanismelor, prin modificarea notelor (modificări ce apar la nivelul fiecărui clopot – îmbătrânire, pierderi de greutate sau depuneri de materiale străine sub forma unor filme subțiri, temperatura, umiditate etc.) sau prin modificări ce țin de restaurare și întreținere, prin grija expertului restaurator Ion Cristea.

Proiectul este, la această dată, unul experimental, iar calitatea infrastructurii va putea fi îmbunătățită pe parcurs.

Animest.15

În culisele Animest.15: din ce orașe s-au văzut filmele de animație ale anului?

București, orașul care a găzduit primele 14 ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, s-a aflat și în 2020 în topul localităților din care spectatorii de toate vârstele au urmărit cele mai noi și mai premiate producții animate ale anului. Organizat pentru prima dată în mediul online, cel mai mare eveniment cinematografic dedicat filmelor de profil a atras un număr impresionant de spectatori, proiecțiile virtuale din programul ediției cumulând un număr de 3741 de accesări. La acestea se adaugă peste 10.000 de accesări ale discuțiilor, meselor rotunde și masterclass-urilor transmise live pe Facebook. Clasamentul regiunilor în care magia filmelor de animație și-a făcut simțită prezența în perioada 9-15 noiembrie continuă cu județele Cluj, Brașov, Timiș, Prahova, Mureș și Iași.

Vestita invazie a urșilor în Sicilia (r. Lorenzo Mattotti), lungmetrajul care a deschis cea de-a 15-a ediție a festivalului, s-a aflat în topul preferințelor publicului, urmat îndeaproape de scurtmetrajele din Competiția Românească și de poveștile bizare cuprinse în secțiunea Creepy Animation Night. Programele speciale dedicate Competiției Internaționale au adunat un număr total de 795 de spectatori, iar peste 300 de spectatori au urmărit filmele incluse în secțiunea cu filme din arhivă, dedicată celebrării celor 100 de ani de animație românească.

Creatorii internaționali ai momentului și personalitățile marcante pentru industria animației autohtone au acceptat invitația de a intra în legătură directă cu publicul Animest, prin intermediul transmisiunilor difuzate live pe pagina de Facebook a festivalului. Aproximativ 1400 de utilizatori au accesat discuția moderată de criticul de film Mihai Fulger, la care invitații Dana Duma și Radu Igaszag au discutat despre istoria celor 100 de ani de animație autohtonă. Cinefilii au participat în număr impresionant și la discuția cu artistul canadian Aaron Long, unul dintre regizorii seriei animate legendare BoJack Horseman, iar cel mai mare număr de vizualizări a fost înregistrat de discuția moderată de Andreea Pietroșel, la care au participat reprezentantele Tricky Women, primul festival dedicat exclusiv femeilor din industria de animație.

Singurul eveniment offline din programul ediției, expoziția dedicată celor 100 de ani de animație românească, găzduită de Rezidența BRD Scena9, a atras aproximativ 600 vizitatori, iar o versiune mapată 3D este încă disponibilă online și poate fi vizitată din întreaga lume: https://www.animest.ro/expozitie-100-de-ani.

 ,,Ediția din 2020 a fost una inedită pentru Animest, mediul online fiind singurul în care festivalul s-a putut desfășura și proiecta filmele. A fost o ediție greu de organizat, însă de care ne-am bucurat, o ediție in care am sărbătorit cei 100 de ani de animație românească cu ceea ce am putut face în condițiile date, dar și o ediție în care am aflat că Animest are mulți fani nu numai în București, ci și peste tot în țară. Cu siguranță de acum încolo varianta online va rămâne o componentă de bază a edițiilor viitoare. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit ediția aceasta și sa ne vedem la anul și în cinematografe”, subliniază Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Animest.