traduceri ro

Peste 100 de volume semnate de autori români vor fi traduse în 2021 cu sprijinul Institutului Cultural Român

Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Gabriel Chifu, Matei Vișniec, Tatiana Țîbuleac și Aura Christi sunt câțiva dintre autorii ale căror opere vor beneficia de traducerea și publicarea în spațiul european și internațional, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în anul 2021. Toate proiectele editoriale se vor desfășura prin programele Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania, din cadrul direcției ICR Centrul Cărții.

În 2021, un număr record de 119 volume românești vor fi traduse și promovate internațional, atât prin parteneri editoriali, cât și prin cele 18 reprezentanțe ale ICR din lume. Comparativ cu anii precedenți, numărul cărților traduse aproape că s-a dublat.

Vestea bună vine ca urmare a încheierii Sesiunii de primire a dosarelor de candidatură în cadrul programelor TPS și Publishing Romania 2019 – 2020. Această sesiune s-a organizat pentru primirea solicitărilor de finanțare din partea editurilor și organizațiilor culturale străine care doresc să traducă și să publice lucrări de ficțiune și non-ficțiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, fie aparținând autorilor români, fie dedicate culturii și civilizației românești. Perioada de desfășurare a fost 15 noiembrie 2019 – 15 iulie 2020. O comisie de experți independenți a evaluat dosarele de candidatură înregistrate, membrii acesteia fiind Răzvan Voncu (cadru didactic universitar, critic și istoric literar), George-Valentin Volceanov (cadru didactic universitar, traducător literar) și Coriolan-Dan Pleșa (scriitor și editor).

TPS – Translation and Publication Support Programme, programul de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români, lansat în anul 2006, îşi propune să faciliteze accesul publicului străin la cultura română şi să sprijine prezenţa autorilor români pe piaţa internaţională de carte, prin finanţarea costurilor de traducere (şi editare, atunci când este cazul). TPS sprijină traducerea şi publicarea în lume a operelor relevante de ficţiune şi non-ficţiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, aparținând autorilor români.

vizual Alcobendas3

Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie

Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas (Madrid) şi cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti, organizează expoziţia în aer liber Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, care va putea fi văzută în perioada 16 decembrie 2020 – 16 ianuarie 2021 la Casa Filipescu-Cesianu din Bucureşti (Calea Victoriei, 151).

Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato. Toţi aceşti artişti au fost distinşi de-a lungul timpului cu Premiul Naţional de Fotografie acordat an de an, încă din 1994, de Ministerul Culturii din Spania.

Prin lucrările selectate, expoziţia scoate în evidenţă calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea acestora de a inova şi de a experimenta în limbajul fotografic, precum şi diversitatea tehnicilor şi a discursurilor abordate în acea perioadă.

Publicul va avea ocazia să admire unele dintre cele mai cunoscute fotografii realizate de Joan Colom, considerat unul dintre pionierii fotojurnalismului în Spania şi un adevărat cronicar vizual al Barcelonei. Imaginile sale, realizate în mod clandestin, fără ştirea celor fotografiaţi, de o spontaneitate şi autenticitate extraordinare, prezintă un tablou al vieţii cotidiene a acestui oraş, Fotografiile sale surprind perfect spiritul şi freamătul oraşului, vitalitatea cartierelor mărginaşe, drama, bucuria, umorul şi sinceritatea personajelor înfăţişate.

Expoziţia include, de asemenea, câteva dintre faimoasele portrete realizate de Alberto Schommer unor mari personalităţi ale vremii. Schommer construieşte mari puneri în scenă, realizând astfel imagini elocvente, pline de poezie. Artistul obişnuia să creeze cu meticulozitate scenografii şi să îşi înconjoare personajele de elemente simbolice. Dorinţa sa permanentă de a experimenta îl face să oscileze în timp de la suprarealism la un limbaj mai sobru.

Opera lui Eugeni Forcano, fotograf autodidact, intuitiv şi plin de vitalitate, acoperă multiple şi varíate genuri. Lucrările sale, renumite pentru expresivitatea deosebită, dezvăluie priorităţile clare ale artistului: înainte de toate trebuie să fie emoţia, apoi tehnica şi compoziţia.

În cazul lui Rafael Sanz Lobato, creaţia sa denotă un tip de observaţie antropologică şi o abordare documentară. Istoria şi memoria multor sate spaniole, cu tradiţiile, obiceiurile şi festivităţile sale, continuă să existe prin intermediul imaginilor acestui maestru. Sărbători şi ritualuri pierdute de-a lungul vremii sau altele practicate până în zilele noastre pot fi situate în timp prin intermediul operei fotografice a acestui autor.

Expoziţia Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, fără a fi exhaustivă, are un puternic caracter evocator. Imaginile alese constituie adevărate documente istorice extrem de importante pentru a cunoaşte şi a înţelege perioada şi societatea în care aceşti mari artişti au trăit şi au creat.

Fotografiile au fost selectate din colecţia Centrului de Artă din Alcobendas (Madrid), instituţie culturală de referinţă la nivel naţional. Înfiinţat în 1994, centrul reuneşte lucrările a peste 170 de artişti, colecţia instituţiei însumând aproximativ 900 de fotografii.

Centro de Arte Alcobendas 01

chopin

Expoziția despre Fryderyk Chopin la București

Cu ocazia aniversării anul acesta a 210 ani de la nașterea lui Fryderyk Chopin, Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în limba română a expoziției Institutului Fryderyk Chopin despre viața și creația compozitorului, care poate fi văzută în timpul iernii pe gardul Muzeului Municipiului București (Palatul Suțu).

Fryderyk Chopin, născut pe 1 martie 1810 (sau 22 februarie 1810), este considerat unul dintre cei mai mari pianiști și compozitori ai epocii romantice. Un element caracteristic al operelor lui Chopin îl reprezintă exprimarea aprofundată și inspirația din modelele stilistice ale muzicii populare poloneze. Talentul său a fost descoperit când avea doar câțiva ani – mențiunile despre copilul genial au încântat rapid aristocrația din Varșovia.

Pe 5 noiembrie 1830, Chopin a părăsit Polonia pentru totdeauna. După ce a rătăcit îndelung, a plecat, în cele din urmă, la Paris. Pe drum, Chopin a scris un jurnal în care și-a dezvăluit starea sufletească din timpul șederii la Stuttgart, unde a fost copleșit de disperare din cauza înfrângerii răscoalei din noiembrie. Conform tradiției, atunci au fost create primele schițe pentru Studiul „Revoluționar”. Piesele din această perioadă sunt pline de dramatism care, încetul cu încetul, a început să domine opera compozitorului.

În ciuda faptului că a trăit în străinătate, Chopin a rămas tot timpul cu inima și mintea în Polonia. A început să trăiască viața emigranților polonezi, menținând relații strânse cu principalii intelectuali polonezi (Adam Mickiewicz, Julian Ursyn Niemcewicz, Ciprian Kamil Norwid).

Aflat în pragul morții, Chopin a cerut ca, după ce va muri, trupul să-i fie deschis, iar inima, trimisă la Varșovia. Borcanul cu inima compozitorului afundată în alcool a fost transportat clandestin în Polonia, în ianuarie 1850, de către sora sa mai mare, Ludwika Jędrzejewiczowa. La Varșovia, aceasta a păstrat-o în apartamentul său o vreme, iar ulterior a încredințat-o preoților misionari ai Bisericii Sfintei Cruci, care era, de altfel, biserica parohială a familiei Chopin. Placa comemorativă poartă inscripția lui Fryderyk Chopin, compatrioți. Deasupra, se află citatul din Evanghelia după Matei: Acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Expoziția dedicată compozitorului polonez poate fi văzută pe gardul Muzeului Municipiului București (Palatul Suțu) până la sfârșitul lui ianuarie 2021.

1989

În curând în librării:1989. Prăbuşirea imperiului sovietic de Victor Sebestyen

La începutul anului 1989, Cortina de Fier mai diviza încă Europa. Ea însemna mai mult decât cei 300 de kilometri de ziduri din beton şi sârmă ghimpată. Era graniţa dintre Occident şi ţările estice, dintre capitalism şi comunism, dintre două sfere de putere aflate de 50 de ani într-un conflict mut, Războiul Rece. Şase state europene estice se aflau la acea dată în spatele Cortinei şi sub influenţa sovietică. Până la sfârşitul anului, însă, Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Ungaria şi Bulgaria au răsturnat dictaturile care le guvernau. În doar câteva luni, revoluţiile au pus capăt deceniilor de opresiune şi, cu excepţia cazului particular al României, ele au fost „de catifea“, fără victime şi vărsare de sânge.

La peste 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Victor Sebestyen oferă o analiză lucidă a anului 1989, moment decisiv din istoria noastră modernă. Sunt conturate portretele marilor actori ai acestui moment şi ne sunt puse la dispoziţie sute de documente şi interviuri, într-un stil concis şi obiectiv.

O povestire care trebuie citită… Naraţiunea minunat scrisă a lui Sebestyen se derulează în episoade scurte şi palpitante.

1989

Bulandra – lecturi online

Bulandra – lecturi online. Vă rugăm să vă deschideţi telefoanele!

Chiar şi atunci când scena este închisă, spectacolul continuă. Teatrul este, în primul rând, actul în desfăşurare, este interpretarea, acţiunea şi abia apoi el este locul în care se desfăşoară. Ştim că teatrul nu se opreşte în lipsa decorului, costumelor, luminilor sau sunetului clar şi curat specific sălii de spectacol. Teatrul există în texte, există în actori, există în regizori. Și există, chiar ca fapt, în actul interpretării.

De sărbători, la Teatrul Bulandra, spectacolul continuă. Izolarea și distanțarea ne vor fi scenă și decor, totodată. Difuzoarele laptopurilor, ale computerelor sau ale telefoanelor dumneavoastră vor crea ”atmosfera”. Atunci când sălile sunt închise, spectacolul e pretutindeni.

Sunteţi invitaţi, așadar, să asistaţi la naşterea unui nou proiect: „Bulandra – lecturi online. Vă rugăm să vă deschideţi telefoanele!” – o serie inedită de spectacole-lectură destinate să conecteze trupa de actori ai Teatrului Bulandra cu texte de referinţă ale teatrului contemporan, sub îndrumarea unora dintre cei mai apreciaţi regizori ai noului val.

Primul regizor invitat în proiect este Theodor-Cristian Popescu iar prima noastră propunere este „KRUM – Ectoplasmă”, textul dramaturgului israelian Hanoch Levin.

Regia se va face de la distanță, prin intermediul unei platforme online, fiecare din cei 16 actori aflându-se acasă. Un efort uriaș, pentru că este o provocare grea. Regizorul va trebui să simtă, să intuiască, să corecteze și să regleze interpretările actorilor filtrate de un mediu mai degrabă nefiresc actului teatral, aşa cum sunt platformele destinate activităţilor la distanţă.

Din distribuţia spectacolului-lectură „KRUM-Ectoplasmă” fac parte actorii: Alexandra Fasolă, Constantin Dogioiu, Mirela Gorea, Lucian Ifrim, Alin State, Dan Aștilean, Profira Serafim, Mihai Bisericanu, Rodica Lazăr, Silvana Negruțiu, Daniela Nane, Marius Chivu, Romeo Pop, Adrian Ciobanu, Cătălin Babliuc şi Maria Veronica Vârlan.

Spectacolul-lectură va fi transmis în regim live streaming pe pagina de Facebook şi pe site-ul teatrului şi va rămâne la dispoziţia publicului o săptămână, până sâmbătă, 26 decembrie, la ora 19:00.

Bulandra – lecturi online

!!!!24.12 afis spargatorul.cdr

„Spărgătorul de nuci”, transmis online de Opera Națională București în Ajunul Crăciunului

Joi, 24 decembrie, în Ajunului Crăciunului, Opera Națională București va transmite online spectacolul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în cadrul proiectului intitulat #DordeONB din seria Opera online.

Spectacolul de balet ce ne va aduce mai aproape magia sărbătorilor de iarnă va fi transmis online pe site-ul instituției, în link-ul https://operanb.ro/operaonline/ și pe canalul de Youtube a Operei Naționale București, în link-ul https://www.youtube.com/OperaNationalaBucurestiONB.

În așteptarea lui Moș Crăciun, vă propunem o poveste despre sărbătorile de iarnă și vă invităm în lumea basmelor pentru a viziona împreună „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, începând cu ora 17:00. Celebrul balet „Spărgătorul de nuci” a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc în decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiție lirică ce continuă să anunțe și astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare și pe partituri fermecătoare.

Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes  în filme artistice, desene animate sau balet pe gheață, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas. Povestea de iarnă ne aduce în atmosfera de basm în care dansul, emoția și simfonia se întregesc într-un vals de vis.

Înregistrarea va fi disponibilă în site-ul oficial al instituției, în link-ul https://operanb.ro/operaonline/ și pe canalul de Youtube al Operei Naționale București, în link-ul https://www.youtube.com/OperaNationalaBucurestiONB;  fiind accesibilă publicului doar pe durata difuzării spectacolului.

!!!!24.12 afis spargatorul.cdr

Mecena Art

MECENA.ART. Cum au reușit patru tineri să transforme un depozit într-o galerie de artă

Patru tineri au reușit să transforme un vechi depozit într-un spațiu expozițional imersiv, în plină pandemie care a afectat profund artiștii din România. Tinerii au adus un nou concept pe piața de artă contemporană din România, care își propune să creeze o relație autentică între creatorii și iubitorii de artă. Dezvoltarea proiectului a necesitat o investiție de 20.000 de euro și 4 luni de muncă continuă. Galeria MECENA.ART este deschisă vizitatorilor în incinta hub-ului Fabrica – strada 11 Iunie 50, București. Începând din 15 decembrie, extensia online a proiectului devine disponibilă pe platforma mecena.art.

Alin Popa, Silvana Dulamă-Popa, Diana Scurtu și Dragoș Pârgaru au decis să deschidă o galerie atipică pe piața autohtonă. Cei patru tineri, au organizat împreună mai multe expoziții, ocupându-se și de managementul artistic al artiștilor, iar în 2020 au decis că este momentul potrivit să își concentreze toată munca într-un brand unic, din dorința de a crea o comunitate autentică de creatori și consumatori de artă, care să cuprindă toate valorile și principiile colaborării lor.

”Dorim să conturăm o comunitate care să se bazeze pe niște principii clare, cel mai evident fiind crește unul, creștem toți. Toți cei din jurul nostru au considerat un gest nebunesc deschiderea unei galerii în acest an, dar cred că tocmai acum trebuie să ne unim și să sprijinim artiștii, pentru că ei sunt o categorie extrem de afectată de pandemie. Pe de altă parte, publicul are mai multă nevoie ca oricând de o zonă de evadare mentală și emoțională, o zonă pe care opera de artă a oferit-o întotdeauna. Ne dorm ca platforma asociată galeriei să vină cu un nou grad de transparență apropo de piața de artă, în care artiștii să vândă la prețul și la valoarea lor reală, dar să fim și prietenii colecționarului, cu care să lucrăm împreună și să îi spunem și ce să facă cu o colecție de artă, nu doar cum să o cumpere” a declarat curatorul Silvana Dulamă-Popa.

Galeria și-a deschis porțile în luna noiembrie 2020, găzduind seria de picturi „She Was Here” ale artistei Sabina Elena Dragomir. Folosind lumină, sunet, miros, scenografie și efecte speciale, expoziția introduce vizitatorii într-o lume imaginară, desprinsă direct din opera de artă, îmbinând realul cu fantasticul și arta plastică cu noile tehnologii. În primele două săptămâni de la lansare, 30% dintre lucrările expuse au fost deja vândute, iar peste 250 de vizitatori au trecut pragul expoziției în condiții de siguranță. Expoziția poate fi vizitată până pe 9 ianuarie 2021, numai după rezervarea în prealabil a biletului și a zilei de vizită, conform reglementărilor în vigoare.

MECENA.ART – Not your usual gallery găzduiește artiști diferiți în fiecare lună și creează o comunitate a oamenilor care evadează din cotidian prin crearea sau achiziționarea de artă, un spațiu sigur pentru artiștii contemporani și iubitorii de artă deopotrivă. Proiectul pune un accent special pe consolidarea relației între artist și privitor. Structurat ca o platformă omnichannel, MECENA.ART este atât un spațiu expozițional imersiv, cât și un canal online care pune cumpărătorul de artă în contact direct cu artistul. Ambele spații vor găzdui o selecție de lucrări din mai multe stiluri, de la abstract și expresionism la figurativ, și din mai multe medii – pictură, sculptură, grafică, urmând ca în lunile următoare site-ul să se extindă și către fotografie, bijuterie și obiect de artă.

Oracol-locatie2-scaled

Expoziţie „Oracol, prevestire, prezicere, profeție”

Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în perioada 17 decembrie 2020  – 15 ianuarie 2021, la sediul din Calea Griviței 64-66, Sala „Petru Creția”, expoziţia colectivă Oracol, prevestire, prezicere, profeție, ca un ecou al Bienalei de Carte-Obiect,  o reluare a  preocupării pentru scriitură, obiect şi carte, pornind de la căutări şi introspecţii legate de sensul şi importanţa actului de creaţie şi, nu în ultimul rând, de la dorinţa de a cerceta obsesii și tabuuri, tărâmuri binecuvântate și prăpăstii negre, de la nevoia noastră de cunoaştere a zilei de astăzi şi de mâine, de ancore încremenite în prietenii, de încredere şi certitudine, de amăgiri şi cireșe amare.

Beatrice Anghelache, Anca Boeriu, Ana Chiorean, Raluca Ilaria Demetrescu, Dorothea Fleiss, Luminița Mihai, Elena Basso Stănescu și Mirela Trăistaru vor lucra şi vor căuta întrebări şi răspunsuri pentru propriul Oracol, iar cinci dintre artiste vor realiza împreună o instalaţie, vor împrumuta gesturi, semne şi cuvinte şi se vor susţine, în cadrul unui film making off.

Expoziția va conține instalații, tapiserii, cărți-obiect, intervenții pe print.

Cele opt artiste vor pune împreună toate aceste cuvinte într-un caiet imaginar, o rememorare a celor pe care le inventau tinerii din anii ’70, ’80, cele pe care le putem gândi ca primele pagini de Facebook şi care vor descifra noi sensuri pentru Oracol: enigmatic, sentenţios, loc sacru, amăgirea unui viitor previzibil, interpretare şi vis, nevoie de concret, de a-ţi pregăti sufletul şi inima pentru mâine, pentru ce urmează, pentru ce nu ştii şi vrei să ştii, pentru locuri ferecate şi pentru cunoaştere.

Cei doi vulturi eliberați de Zeus s-au întâlnit acolo unde a fost construit Oracolul din Delphi, templu distrus şi refăcut de mai multe ori, dar rămas în memoria culturală ca locul sacru, unde învăţai să te cunoşti şi să înţelegi viitorul legat de trecut şi de prezent, iar firul gândului ajunge până acum, în zilele noastre, când totul pare să se răstoarne şi să încurce ceea ce este cu ceea ce a fost sau o să fie…

Proiect curatoriat de Anca Boeriu şi Mirela Trăistaru.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 17 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Intrarea este liberă și se face în baza unei programări la numărul de telefon 0762 671 698. În perioada sărbătorilor de iarnă,  programul de vizitare se adaptează programului de funcționare al muzeului.

Oracol-locatie2-scaled

Conferinta FDI UNMB Centrul de cercetare_foto Virgil Oprina 0

Inaugurarea primului centru de cercetare a muzicilor de secol XIX din centrul și estul Europei la UNMB

Inaugurarea la mijlocul lunii decembrie 2020 a Centrului de studii asupra muzicilor secolului al XIX-lea/ Centre for Nineteenth-Century Music Studies (CNCMS) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti este un eveniment care concretizează fizic şi on line rezultatul unor luni de muncă susținută, coordonată de muzicologul Nicolae Gheorghiță, prorector cu cercetarea și relațiile internaționale și director al Direcției de Cercetare, Inovare și Informare (DCII) din UNMB.

În timpuri tulburi în care întreaga lume artistică și academică se confruntă cu mari dificultăți, cu adaptări și reinventări, CNCMS își propune să contribuie cu un mic pas la consolidarea comunității internaționale de cercetare, prin inițierea și susținerea unor colaborări științifice și educaționale de mare valoare pentru domeniul muzical.

Centrul (https://unmb.ro/cncms) pune la dispoziția membrilor, partenerilor și colaboratorilor, cursanților și comunității academice a UNMB un fond digital de carte, partitură și manuscrise și o bază de date bibliografică ce cuprinde peste 6000 de titluri și documente de referință pentru cultura muzicală românească și internațională pe secolul al XIX-lea.

Centrul de studii asupra muzicilor secolului al XIX-lea (CNCMS) este o unitate de cercetare-dezvoltare de profil creată prin proiect FDI în anul 2020, cu scopul dezvoltării capacității de cercetare a Școlii Doctorale și a Direcției de Cercetare, Inovare și Informare (DCII) din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

În numai 8 luni, s-au pus bazele unei platforme instituționale care promovează cercetarea de vârf din domeniul muzical și al studiilor conexe, axată pe secolul al XIX-lea, prin cooperarea științifică și educațională cu parteneri din țară și din străinătate.

Inițiativa CNCMS a luat naștere pentru a aduce partea noastră de Europă la standardele de cercetare în domeniu din occident: nicio universitate sau unitate de cercetare din centrul și răsăritul Europei (inclusiv România) nu avea un centru axat pe studierea muzicilor secolului al XIX-lea. Singurul consorțiu de acest tip în Europa este inițiat de Durham University, iar parteneriatul include alte 5 instituții: Centre d’Histoire du XIX siècle (Sorbonne), University of Birmingham, Aarhus University – Danemarca, McGill University – Canada și Monash University – Australia. În noiembrie 2019, directorul consorțiului, prof. Bennett Zon, a fost prezent la conferința organizată de UNMB, Elites and their musics, iar în urma acesteia, UNMB (rector prof. dr. univ. Diana Moş) a fost invitată să adere, începând cu anul 2020, la consorțiul celor 6 universități ce studiază muzicile secolului al XIX-lea. CNCMS este organismul care ne facilitează accesul către acest important orizont de cercetare.

Proiectele derulate de UNMB în ultimii trei ani și, în mod special, cele două congrese de muzicologie și etnomuzicologie organizate de DCII și Școala Doctorală în toamna anului trecut (Musical and cultural osmoses in the Balkans – www.ims2019bucharest.ro; Elites and their musics. Music and Music-Making in the 19th-Century South-Eastern Europe Salons, proiect finanțat prin CNFIS-FDl), precum și numeroasele dezbateri tematice cu cei peste 180 de specialiști prezenți la evenimente, provenind din 23 de țări, au evidențiat necesitatea stringentă a înființării CNCMS în această parte a Europei.

Inaugurarea CNCMS și totodată încheierea proiectului derulat de UNMB anul acesta au fost marcate printr-o conferință internațională interdisciplinară desfășurată online, în perioada 10-11 decembrie 2020. Sub genericul Music, Multiculturality and Sociability in the 19th-Century Central and South-Eastern European Salons, conferința a pus în discuție impactul determinant al salonului occidental și al muzicilor acestuia asupra instituției similare din Europa Centrală și Balcani, ca unul dintre instrumentele esențiale de apartenență la modernitate, de transfer și de construcție a identității sociale și culturale a elitelor din aceste zone în secolul al XIX-lea, în dorința lor intensă de sincronizare cu gusturile Occidentului. Au participat 16 invitați din 7 țări, iar keynote speakers au fost Walter Zev Feldman – Senior Researcher în cadrul New York University, Abu Dhabi, Bennett Zon – director al consorțiului Centre for Nineteenth-Century Studies de la Durham University și Ralf Martin Jäger de la Institutul de Muzicologie din cadrul Westfälische Wilhelms-Universität Münster.

Unul dintre obiectivele principale ale CNCMS constă în crearea unei rețele de colaborare internațională care să ofere studenților doctoranzi și personalului didactic și de cercetare din UNMB resurse științifice și expertiză managerială în vederea inițierii și derulării de proiecte interdisciplinare la nivel național și internațional, având ca subiect muzicile secolului al XIX-lea. În acest sens, au fost deja încheiate nu mai puțin de 16 parteneriate cu instituții prestigioase din România și din străinătate: Academia de Arte – Universitatea din Novi Sad, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române, Academia de Științe și Arte din Croația, Muzeul Național „George Enescu”, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” (Academia Română), Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Centrul de Interpretare și Cercetare a Muzicii din Era Otomană (Universitatea din Istanbul), The Centro de Estudos de Sociologia e Estética Musical (CESEM) – Lisabona, Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Colegiul Noua Europă, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Universitatea București, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș aflată sub patronajul Casei Regale a României.

Parteneriatul cu Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș a fost semnat chiar în timpul Conferinței Inaugurale CNCMS, în data de 10 decembrie, în cadrul unei reuniuni găzduite de UNMB.

Nu în ultimul rând, în cadrul proiectului CNCMS au fost editate deja două publicații: Simfonia a IV-a de George Enescu (finalizată de Pascal Bentoiu) a fost publicată în premieră într-o ediție cu prefață bilingvă la Editura UNMB (https://unmb.ro/cncms/publicatii/simfonia-nr-4-g-enescu/), cu un studiu introductiv de Dan Dediu, iar volumul colectiv ce reunește Muzici ale saloanelor din Balcanii secolului al XIX-lea este în curs de apariție la aceeași editură.

Muzeul Satului Restaurare

Restaurarea bunurilor cultural-artistice – o datorie de suflet

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” organizează în fiecare an – începând din 2006 -, Conferința Națională de Conservare-Restaurare “Doina Darvaș”, cu acronimul CONScience. Conferința constituie un bun prilej de întâlnire a specialiștilor din întreaga țară, pentru a face schimb de experiență, pentru a prezenta cazuri reale și soluții concrete de rezolvare a problemelor specifice lor. Rezultatele cercetării, conservării și restaurării patrimoniului cultural prezentate în cadrul Conferinței sunt publicate în Buletinul de Conservare-Restaurare Restitutio.

Buletinul Restitutio nr.13, publicat anul acesta cuprinde un număr de douăzeci și șase de lucrări prezentate de către specialiști în cadrul celor trei secțiuni ale Conferinței “Doina Darvaș”: Cercetarea științifică de laborator; Studii de caz în conservarea și restaurarea patrimoniului construit; Metode moderne de conservare și restaurare a patrimoniului cultural mobil.

În contextul Conferinței “Doina Darvaș”, specialiștii Laboratorului de profil al Muzeului Național al Satului prezintă și expoziția de obiecte conservate și restaurate. Anul acesta evenimentul este organizat sub genericul Restituiri – pământ, apă, aer, foc și cuprinde un număr de peste două sute cincizeci de bunuri culturale din patrimoniul instituției noastre, care au fost supuse unor intervenții de specialitate, cu diverse grade de dificultate. Bunurile expuse prezintă o mare diversitate, sunt foarte  valoroase și au fost atent selectate din colecțiile muzeului, pentru a ilustra cele patru principii fundamentale ale existenței – pământul, apa, aerul și focul, elemente definitorii pentru viața satului românesc. Cei interesați vor avea prilejul să descopere în expoziție bunuri etalate în premieră, care fac dovada preocupărilor permanente ale cercetătorilor, conservatorilor, restauratorilor și investigatorilor de a cunoaște patrimoniul cultural și de a-i prelungi existența.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 decembrie 2020 – 31 martie 2021, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00, la Sala ”Gheorghe Focșa”, intrarea din Kiseleff 28.

Muzeul Satului Restaurare

Vieți paralele.

În curând în librării: Vieți paralele. Cinci căsnicii victoriene de Phyllis Rose

Căsnicia, afirmă Phyllis Rose, se aseamănă cu o estetică a puterii. Iubirea ar putea fi refuzul momentan sau prelungit de a gândi despre altă persoană în termeni de putere. O căsătorie se termină prost nu pentru că dragostea dintre cei doi soți dispare, ci fiindcă ea nu mai este suficient de puternică pentru a inhiba lupta pentru putere.

În Vieți paralele, autoarea examinează căsniciile unor scriitori celebri din perioada victoriană care au scris cu onestitate despre propria viață (Charles Dickens, John Ruskin, Thomas Carlyle, John Stuart Mill și George Eliot), încercând să descopere cum apare fericirea sau nefericirea în căsnicie și ce arată acest lucru despre „proiectul narativ” sau „ficțiunea subiectivă” pe care o creează cuplurile.

Phyllis Rose (n. 1942) este critic literar, biografă, eseistă și profesoară. Și-a luat doctoratul la Harvard și a predat pentru scurtă vreme la Harvard și Yale, apoi la Wesleyan University și Berkeley University of California. Dintre principalele lucrări publicate: Woman of Letters: A Life of Virginia Woolf (1978), Writing of Women: Essays in a Renaissance (1985), The Year of Reading Proust: A Memoir in Real Time (1997), Alfred Stieglitz: Taking Pictures, Making Painters (2019).

Vieți paralele.

Spectacole lectură ale Naţionalului sibian

Alte două spectacole lectură ale Naţionalului sibian până la finalul lunii decembrie

Seria evenimentelor online din cadrul Spectacole lectură „Virgil Flonda”, prezentate gratuit de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS și Secția Germană a TNRS dar și canalul de YouTube al TNRS continuă cu alte două titluri prezentate până la finalul anului 2020: „Bolnavul închipuit“ de Molière și „Limbi adorabile”, de Neil LaBute.

Miercuri, 23 decembrie 2020, ora 19:00

„Bolnavul închipuit“ de Molière, tradus și adaptat de Martin Heckmans / Peter Licht, cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Ali Deac. Spectacol coordonat de Johanna Adam și Yannick Becker. Spectacol lectură prezentat de Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Centrul Cultural German Sibiu.

Miercuri, 30 decembrie 2020, ora 19:00

„Limbi adorabile”, de Neil LaBute cu Cristian Stanca și Ioana Cosma, coordonat de regizorul Bogdan Sărătean.