Cazzavillan 21

Cazzavillan 21, debutul literar al producătoarei de film și televiziune Cristina Hoffman

După o lungă carieră în care a construit proiecte ambițioase în televiziune și cinema, în special, în cultură, în ansamblu, fiind membru al comitetului de selecție sau delegat oficial pentru prestigioasele festivaluri internaționale de film de la Cannes și Berlin, producător de filme TV și documentare multipremiate internațional, realizate în propriul atelier – unic în Europa – Aristoteles Workshop, sau fiind organizator de festivaluri de film sau evenimente culturale de amploare la Paris, Berlin, dar și în România, Cristina Hoffman lansează la final de decembrie cartea sa de debut, eseul Cazzavillan 21, publicat de Editura Oscar, un „jurnal al neuitării”, cum îl numește autoarea însăși.

„Nu știu dac-aș putea să scriu.”/„Scrie, scrie, scrie!” – o îndemna Rodica Mandache pe Cristina Hoffman, atunci când romanul nu era nici măcar gândit. Iubita actriță vorbește cu mult drag despre Cristina și despre scrierea cărții: „Pe măsură ce povestea, am realizat că ea trebuie să scrie. Avea atâta farmec povestirea. În casă, pe neașteptate, mirosea a parfum, a cafea, a levănțică și a frumos. (…) Nu a scris niciun rând toată viața. Scrie, scrie, scrie! Vocile lor, te-au ales. Sau poate casa din Cazzavillan vorbește. (…) De-ar avea banii, ar cumpăra-o! Să-și ție amintirile în ea. Pe Irina, pe Carmen, pe Vintilă, pe Papucaș, pe bunica, pe tata, și pe toți ceilalți.” (Rodica Mandache)

Încântată de scriitură, Rodica Mandache și-a împrumutat vocea pentru înregistrarea cărții în format audio, care va putea fi astfel ascultată și în lectura marii actrițe, scanând codul QR de pe coperta romanului. Un fragment din carte se regăsește aici, pe site-ul Editurii Oscar Print.

Onorată anul acesta cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, Rodica Mandache a jucat în zeci de piese de teatru, în regia lui Alexandru Dabija, Dragoș Galgoțiu, Dinu Cernescu, Radu Afrim, Răzvan Mazilu, Carmen Lidia Vidu, Alexa Visarion, Gelu Colceag sau Tudor Mărăscu, printer alții. A interpretat roluri de neuitat în filme reper pentru cinematografia românească, precum Un surâs în plină vară (1963) și Astă seară dansăm în familie (1972), în regia lui Geo Saizescu, Iarba verde de acasă (1977), regia Stere Gulea, Semnul şarpelui (1982), regia Mircea Veroiu, Buletin de Bucureşti (1983), regia Virgil Calotescu sau Telefonul (1991), în regia Elisabetei Bostan. Unul dintre cele mai îndrăgite roluri ale sale este cel al Mariei Panait (Doruleț), din Visul unei nopți de vară, de Tudor Mușatescu, la Teatrul Naţional de Televiziune. Rodica Mandache a primit, de asemenea, Premiul onorific de popularitate pentru rolul din spectacolul Trei generaţii, la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană (Braşov, 2017), Premiul Confidenţial pentru spectacolul Un tramvai numit dorinţă, regia Dinu Cernescu (2013), Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului (2009) și Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru Adel din joi.megaJoy, de Katalin Thuroczy (2007).

Postfața romanului Cazzavillan 21 este semnată de Andrei Pleșu: „Trăim preponderent în urgențele prezentului și în proiecte de viitor, când utopice, când apocaliptice. Cartea Cristinei Hoffman reușește, în acest context, să ne ispitească spre o experiență mult mai sănătoasă, mai utilă: experiența memoriei. Cititorul e invitat să-și amintească de un tip de lume, de un tip uman, de un model de viață la care nu trebuie să ne raportăm doar nostalgic, ci și restaurator. Cartea e plină de farmec, dar și de repere posibile ale unei sănătoase revigorări interioare. Lectura paginilor oferite de autoare va fi, sunt sigur, o sursă de plăcere, de reflecție și de speranță”.

Nepoată a marii actrițe Irina Răchițeanu Șirianu, care a întruchipat, pe scena Teatrului Național, zeci de eroine celebre din literatura română și universală, Cristina Hoffman își pune sufletul pe hârtie parcă dintr-o singură respirație, și vorbește despre Mama sa, despre Vila Cazzavillan, în care a locuit până la 16 ani, despre Bunica, Familia, Tata, Unchiul, Mătușa, pentru a încheia așa cum a început: cu Mama.

„Am așternut pe nerăsuflate un soi de Jurnal al neuitării, amintirile mi-au umplut paginile, amintirile mi-au dezvăluit lumini și umbre, amintiri depozitate într-o cameră închisă cu un lacăt mare, a cărei cheie o rătăcisem în miile de bagaje, trenuri, avioane, case, țări, meleaguri străine”, scrie Cristina Hoffman. „Oare mi-am amintit lucrurile așa cum s-au întâmplat ele în realitate, fără denaturările minții mele? Fără traumele trecutului? Sau am reținut doar acele lucruri pe care am vrut să le păstrez? Am avut convingerea că experiențele pe care le-am trăit m-au făcut mai înțeleaptă. Dar dacă toate aceste experiențe nu au fost decât… amintiri?” (Cristina Hoffman)

Publicat de Editura Oscar Print, romanul Cazzavillan 21 poate fi găsit în Librăriile Cărturești, în rețeaua Companiei de Librării București, pe site-ul editurii Oscar Print, alături de stream audio-ul în interpretarea Doamnei Rodica Mandache, precum și în țară, atât în librării, cât și online.

Producător de film și televiziune, Cristina Hoffman a fost membru al comitetelor de selecție și delegat oficial pentru prestigioasele festivaluri internaționale de film de la Cannes și Berlin, fiind, totodată, de-a lungul carierei sale, organizator, coordonator de colocvii şi workshopuri. A organizat timp de 15 ani Festivalul de Film German din Paris și este membru fondator al Asociației Aristoteles Workshop, unde a produs 80 de filme documentare, multe premiate internațional la festivaluri de prestigiu. Inițiatoare a proiectului Green Planet-Blues, centrat pe filme despre ecologie, Cristina Hoffman a fost membru în Panelul Thessaloniki Film Festival, fiind totodată prezentă la Banff TV Market, MipTv, Monte Carlo TV Festival, Coproduction Market NRW, Köln, Düsseldorf, Varșovia, Sofia, München, Sunny Side of the Doc sau Sarajevo. A organizat, de asemenea, întâlnirile anuale franco-germane de la Lyon, München, Hamburg, Versailles, Paris – Paris Projects, fiind membru în jurii internaționale de film. În ultimii ani, Cristina Hoffman a lucrat în diplomația culturală, la Berlin.

Cazzavillan 21

Bucurestiul-fanariot-3

Semnal editorial: Bucureștiului fanariot. Viață cotidiană, divertisment, cultură de Tudor Dinu

Volumul de față, „Viață cotidiană, divertisment, cultură“, încheie trilogia Bucureștiului fanariot. Tudor Dinu a adunat în cele 1500 de pagini ale acestei monografii roadele a zece ani de documentare în biblioteci, în arhive și pe teren, în depozitele muzeelor, inaccesibile publicului, și în colecții particulare. Pe lângă inventarierea și analiza exhaustivă a surselor scrise, fotografiile reproduse în cele trei volume alcătuies cun spectacol vizual somptuos și readuc la viață această lume scufundată de care ne leagă încă atâtea fire.

Tudor Dinu (n. 1978) este profesor doctor abilitat la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia). A susţinut prelegeri şi conferinţe ca profesor invitat la universitățile din Atena, Tracia, Cipru, Berlin, Hamburg, Lund, Kiev, Brno, Sofia și Plovdiv, precum şi la mai multe societăţi ştiinţifice din Grecia. În ultimii ani a participat la cele mai importante congrese internaţionale de studii neoelene (Atena, Salonic, Ioannina, Chania, Chios, Paros, Komotini, Nicosia, Paris, Granada, Lund, Veliko Tîrnovo, Tbilisi). În 2014 a fost ales și în 2018 reales secretar general al Societăţii Europene de Studii Neoelene.

Lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din Țările Române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. Totodată, Tudor Dinu a publicat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât şi moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Embirikos, Hristos Yannaras etc.). Este fondatorul şi redactorul-şef al primei reviste româneşti de studii neoelene, Neograeca Bucurestiensia.

La Editura Humanitas a publicat volumele Mihai Viteazul, erou al eposului grec (2008), Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII (2011), Bucureștiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie (2015), Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț (2017), Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei (2018), lucrare distinsă, în varianta greacă, cu premiul Academiei din Atena. În duminica de Florii a anului 2018 a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.

Bucurestiul-fanariot-3

unnamed

La mulţi ani, Mihai Dinvale!

Un actor iubit, reuşind să acopere atât partiturile mai degrabă comice, cât şi cele traversate de dramatism, Mihai Dinvale îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere. Ne face mare bucurie să îi dorim ani mulţi, sănătoşi şi generoşi!

Paula-Seling-dieta3

La mulţi ani, Paula Seling!

O voce puternică, un munte de sensibilitate şi emoţie, un profesionist desăvârşit, Paula Seling îşi aniversează azi ziua de naştere. Îi dorim ani mulţi cu sănătate, cât mai multe bucurii pentru fani în anul ce vine, cadouri frumoase şi spectaculoase!

2.rodica_negrea

La mulţi ani, Rodica Negrea!

Aparent fragilă, cu o discreţe şi delicateţe aparte, Rodica Negrea este una din actriţele care ştie să umple scena printr-o explozie de talent şi o cuceritoare gingăşie. În teatru sau în film, a creat de-a lungul unei cariere prodigioase, personaje admirabile care au rămas în mintea şi sufletul spectatorilor români. Ani mulţi, în sănătate şi numai bucurii!

Hollywood Vampires in concert la Romexpo

Hollywood Vampires în concert la Romexpo

Pe 31 august 2021 suntem aşteptaţi la Romexpo pentru un eveniment de zile mari cu Hollywood Vampires. Supergrupul din care fac parte Alice Cooper, Johnny Depp şi Joe Perry revine la Bucureşti. Primele 500 de bilete din fiecare categorie au preţ earlybird.

Hollywood Vampires este un supergrup ale cărui baze au fost puse de Alice Cooper, Johnny Depp şi Joe Perry. Scopul formaţiei era de a aduce un tribut tuturor artiştilor din scena rock care au murit din cauza exceselor.

Numele formaţiei este preluat de la clubul de băutori „The Hollywood Vampires” ale cărui baze au fost puse de Cooper în anii 70 şi din care făceau parte diferiţi artişti precum John Lennon, Ringo Starr, Keith Moon sau Micky Dolenz. Formaţia a lansat două albume până acum, albume la care au colaborat cu artişti precum Paul McCartney, Dave Grohl, Joe Walsh sau Cristopher Lee.

În momentul de faţă, celor trei membri fondatori li se adaugă şi Tommy Henriksen, basistul lui Alice Cooper. De-a lungul timpului, The Hollywood Vampires au urcat pe scenă alături de artişti ca Duff McKagan, Matt Sorum (ambii Guns n’ Roses), Brad Whitford (Aerosmith) sau Robert DeLeo (Stone Temple Pilots).

Expo-Avangarda_15-decembrie-scaled

„Avangarda românească – Avangardă europeană” – Expoziție MNLR în București Mall – Vitan

Muzeul Național al Literaturii Române vă așteaptă în București Mall – Vitan (Calea Vitan 55-59), în perioada 15 decembrie 2020 – 12 ianuarie 2021, să vizitați prima expoziție a avangardei literare și artistice într-un mall din România. O lume aparte, în care se întâlnesc umorul, parodicul și desenul original, este redată prin portretele celor mai reprezentativi scriitori, prin fragmente literare și pagini din revistele avangardiste. Manifestările literare și artistice au fost numeroase și diverse, încep cu manifestele dadaiste ale lui Tristan Tzara și invitația sa de a scrie un poem dadaist având la îndemână un ziar, niște foarfeci și un săculeț, la „Manifestul activist către tinerime” din 1924, semnat de Ion Vinea și Marcel Iancu, și ajung până la suprarealismul lui Gellu Naum.

Ce înseamnă Dada? „Un cuvânt internațional”, O mișcare, o reacție, o inovație fabuloasă, care apare în 1916, la Zürich, datorită unui român, Tristan Tzara. Împreună cu Hugo Ball, care deschisese în orașul elvețian „Cabaretul Voltaire”, Tzara creează aici curentul anti-artă!

Contextul apariției? În primii ani Primului Război Mondial, scriitorii avangardiști se manifestă împotriva absurdității războiului, a îngrădirii libertății, a cenzurii.

Cum arată peisajul avangardist? Scuturat de convenții, de locurile comune, de rutină, de „tot ce este drăguț și corect, limitat, moralist” și de sentimentalism. Într-unul dintre manifestele Dada, Tristan Tzara afirma că este împotriva manifestelor și că mai importantă decât literatura și arta este viața. Firește, se referea la literatura tradițională și la arta convențională. Așadar, peisajul avangardist este străbătut de umor absurd, parodie și este îndreptat spre realul imediat.

Aşadar, sunteţi invitaţi să explorați invențiile plastice și verbale ale celor mai reprezentativi artiști (Marcel Iancu, Victor Brauner) și scriitori ai avangardei românești (Tristan Tzara, Gherasim Luca, Sașa Pană, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Benjamin Fondane și Urmuz), spirite libere și originale, care au extins expresivitatea artistică și care au contribuit, alături de alte mari nume ale spațiului european, la schimbarea majoră a evoluției artistice a secolului XX.

Expo-Avangarda_15-decembrie-scaled

invata-cu-inima-tony-wagner-editura-publica

Semnal editorial: Învață cu inima. O educație neconvențională de Tony Wagner

Unul dintre experții mondiali în educație ne oferă o carte optimistă, în care își rememorează propriile eșecuri și succese în încercarea de a deveni un învățăcel și un profesor bun.

Tony Wagner a predat la toate nivelurile, de la liceu până la facultate, a lucrat la Harvard, a dezvoltat proiecte importante pentru Fundația Bill & Melinda Gates și ține conferințe peste tot în lume. Dar înainte să aibă succes, Wagner a fost dat afară din gimnaziu, exmatriculat din liceu și a renunțat la două facultăți. Învață cu inima este povestea impresionantă a anilor lui ca elev și profesor.

După zbuciumul prin care a trecut în ambele ipostaze, a învățat să creeze experiențe de învățare pline de sens, în pofida constrângerilor sistemului școlar convențional – inițial pentru el însuși și apoi pentru studenții săi –, pornind de la înțelegerea intereselor adevărate ale fiecărui elev și de la consolidarea factorilor săi motivaționali. Povestea lui Wagner scoate la iveală aspectele critice cu care se confruntă părinții și educatorii în zilele noastre și ne aduce aminte că încercarea și eroarea, perseverența și respectul pentru individ sunt la baza tuturor proceselor de predare și de învățare.

invata-cu-inima-tony-wagner-editura-publica

afis 20201211 etno tansa_1

Expoziția temporară „Ceramica de Tansa din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei”

Deținător al unei valoroase colecții de ceramică, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 11 decembrie 2020 – 24 ianuarie 2021, la Palatul Culturii din Iași, expoziția temporară „Ceramica de Tansa”.

Situat în Podișul Moldovei, în zona de contact administrativ dintre județele Iași și Vaslui, satul Tansa a fost, la sfârșitul veacului XIX – începutul secolului XX, un important complex meșteșugăresc, produsele de olărit, rotărit, butnărit, dulgherit, pietrărit, fierărit, cojocărit realizate în această așezare fiind apreciate și cumpărate de negustorii din Roman, Negrești, Băcești, Vaslui și Iași.

Centrul de ceramică țărănească de la Tansa s-a constituit într-un reper al acestei ocupații în regiunea de Nord-Est a Moldovei, ceramica utilitară de tipul celei roșii smălțuite folosite în gospodărie fiind principala categorie lucrată. Formele întinse, precum străchinile, talgerele ori castroanele aveau cea mai mare căutare, iar cănile mari și mici, cu cioc sau fără, precum și lăptărețele completau inventarul casnic al gospodăriei țărănești. Între produsele cu o deosebită importanță economică se regăsea cărămida pentru sobe sau pentru pereți, care se producea atât pentru localnici, cât și pentru locuitorii altor sate.

afis 20201211 etno tansa_1

Carte franceza

Carte franceză din colecţia lui Samuel von Brukenthal

Până la finalul lunii decembrie, Cabinetul de Cartografie al Palatulului Brukenthal, aflat în Piaţa Mare, nr. 4 din Sibiu găzduieşte expoziţia Carte franceză din colecţia lui Samuel von Brukenthal.

În secolul al XVIII-lea, pentru Europa se desenează o hartă ideală. În centru, ţara care dădea mai mult decât primea, a cărei limbă oferea diferitelor popoare mijlocul de comunicare pe care îl doreau, a cărei gândire uimea: Franţa.

Franceza înlocuia italiana, vorbită încă mult până atunci şi, treptat, latina savantă. Curţile erau toate organizate integral după modelul francez. Oamenii corespondau între ei numai în această limbă. Ea a devenit şi pentru intelectualii burghezi, şi pentru comercianţi, limba străină ce trebuia învăţată. Expresia orală şi scrisă a cosmopolitismului era de acum înainte franceza şi nu latina.

Samuel von Brukenthal a avut în biblioteca sa un număr de cărţi în această limbă a culturii europene, inclusiv traduceri ale Coranului, opere ale autorilor antici şi multe altele. Expoziţia „Carte franceză din colecţia lui Samuel von Brukenthal” oferă publicului câteva dintre cele mai frumoase şi valoroase ediţii de cărţi franceze pe care le-a avut fostul guvernator al Transilvaniei.

Carte franceza

mircea-diaconu-saracul-bogat-de-la-prezidentiale-1-1280x720

La mulţi ani, Mircea Diaconu!

Chiar în ajun de Crăciun sărbătorim unul dintre cei mai valoroşi şi iubiţi actori români de teatru şi film, Mircea Diaconu. Cu o carieră prodigioasă, răsplătită cu admiraţia şi dragostea mai multor generaţii de public, Mircea Diaconu a ştiut să facă din fiecare personaj interpretat unul emblematic şi memorabil. Îi dorim ani mulţi, cu sănătate şi numai bucurii!

tururi virtuale MNTR

Muzeul Național al Țăranului Român relansează tururile sale virtuale

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre primele muzee din România care a făcut trecerea către spațiul virtual, putând fi vizitat de către oricine și de oriunde, din fața unui calculator. Astfel, în septembrie 2010 acesta a fost lansat turul virtual al expoziției permanente a muzeului. În 2012 a fost finalizat turul virtual pentru bisericile din lemn aflate în custodia MNȚR, iar în 2013 a fost realizat Muzeul virtual al Copilăriei.

După 10 ani, în decembrie 2020, toate aceste proiecte au fost reînnoite, odată cu perimarea tehnologiei flash și migrarea către limbajul html5, astfel încât publicul vizitator poate accesa tururile virtuale nu numai de pe desktop, varianta recomandată de vizitare pe internet, ci și de pe smartphone ori tabletă.

Expoziția permanentă a Muzeului beneficiază de un tur virtual deosebit de bogat, fiecare sală fiind reprezentată prin mai multe panorame foarte detaliate, însoțite de explicațiile bilingve română/engleză ale audioghidului. MŢR vă propune un tur virtual interactiv, conceput în dialog cu vizitatorul, așa cum a fost gândită dintru început și expunerea. Turul virtual este disponibil online la adresa www.360.muzeultaranuluiroman.ro/.

Turul virtual al bisericilor Muzeului Țăranului cuprinde panorame ale celor cinci biserici din lemn care se află în custodia Muzeului, clădite în afara incintei: Groșii Noi, Julița și Troaș din județul Arad, și Lunca Moților și Bejan din județul Hunedoara. După cum probabil știți, două sunt aduse la București și expuse, cea de la Mintia, în sala Reculegere, pe care o puteți vedea în turul expoziției permanente, și cea de la Bejani, aflată în curte. Celelalte patru, restaurate, păzite și îngrijite sunt conservate in situ. Le puteţi vizita virtual, accesând biserica.muzeultaranuluiroman.ro.

De asemenea, vă îndemnăm să copilăriți împreună cu familia prin Muzeul virtual al copilăriei: childhoodmuseum360.eu/ro. Explorați imaginarul copilăriei de la sat și de la oraș și aflați despre sărbători, jocuri și jucării tradiționale, boală și vindecare, nume de băieți și fete, texte scrise de și pentru copii, și câte altele!