Premiul Susanna Roth

Premiul Susanna Roth 2021 – Open Call

Rețeaua Centrelor Cehe din lume, alături de Centrul de Literatură Cehă, anunţă organizarea celei de-a șaptea ediţii a Concursului Internaţional de Traduceri Susanna Roth, destinat tinerilor traducători din limba cehă, cu vârste de până la 40 de ani, cu scopul premierii celei mai bune traduceri în proză a unui autor ceh contemporan (anul acesta a fost ales un roman semnat de Lenka Elbe).

Scopul acestei competiții este de a susține tinerii traducători, promovând, tototdată, literatura cehă. Participanții vor avea de tradus un fragment de 20 de pagini dintr-o carte publicată în Cehia între decembrie 2019 – noiembrie 2020, selectată de un juriu de experți.

La ediţia din acest an vor participa 14 ţări, iar premiul pentru cea mai bună traducere constă într-o călătorie de câteva zile în luna iulie a acestui an în Republica Cehă, unde câştigătorul va putea participa la seminarii profesionale din cadrul unui program special.

Data limită pentru trimiterea aplicațiilor este 31 martie 2021. Rezultatele vor fi afișate pe 15 mai 2021.

Romanul scriitoarei cehe Lenka Elbe spune povestea lui Henry Robotham a cărui iubită, Angela, este de negăsit de când a disprărut în august 1968, într-o căutare a strămoșilor săi de origine cehă din orașul minier Jáchymov (Joachimsthal) – oraș cunoscut pentru tratamentele balneare dar și pentru lagărele de prizonieri unde numeroși deținuți politici au fost forțați să muncească în minele de uraniu. Treizeci de ani mai târziu, Henry urmează sfatul terapeutului său și vizitează acest oraș pentru a învinge, odată pentru totdeauna, trauma cu care s-a confruntat timp de trei decenii. Partenerea sa, Suzanne, îl însoțește în aceasta călătorie, iar după o serie de întâmplări comice, cei doi ajung la Hotelul Sklodowska, unde apare în scenă Estela Hans, proprietara hotelului, un personaj carismatic și bizar. Acesta este și momentul în care experimentul narativ începe, un experiment ce îmbină elemente horror, fantastice și absurde, iar cititorul începe să pătrundă, alături de Henry, cele mai întunecate secrete ale trecutului. Și pe tine de tentează ideea nemuririi?

Lenka Elbe (n. 1979) s-a născut în Louny, o așezare istorică din nord-vestul Cehoslovaciei. A studiat jurnalism și comunicare la Universitatea Carolină din Praga. După o scurtă încercare in domeniul jurnalismului, a început să lucreze în publicitate, devenind copywriter și, ocazional, scenarist pentru diverse programe de televiziune. Lucrările sale combină deseori realul cu fantasticul. Fiind influențată de Franz Kafka, Umberto Eco și Haruki Murakami, Elbe explorează tematica libertății și nenumăratele obstacole care se întâlnesc în căutarea acesteia. Pe lângă literatură, Elbe se ocupă și cu designul grafic și cu fotografia. În prezent, locuiește la Praga.

Premiul Susanna Roth

in_umbra_lui_kissinger

În curând în librării: În umbra lui Kissinger de Greg Grandin

Pentru a înțelege criza Americii contemporane, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, Greg Grandin arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și ilegal în Cambodgia.

Crezând că realitatea poate fi supusă prin puterea voinței sale, că intuiția este mai importantă în politică decât faptele reale și promițând că greșelile trecutului nu vor fi niciodată un obstacol în calea acțiunilor îndrăznețe viitoare, Kissinger a pregătit terenul pentru ascensiunea idealiștilor neoconservatori. Grandin reușește mai mult decât o simplă relatare concentrată fie asupra crimelor, fie asupra realizărilor lui Kissinger, oferind o interpretare nouă și convingătoare a influenței încă actuale a acestuia cu privire la modul în care Statele Unite își văd rolul în lumea de azi.

În umbra lui Kissinger de Greg Grandin reprezintă o analiză detaliată a politicii externe americane în umbra lui Kissinger până în zilele noastre.

in_umbra_lui_kissinger

csm_Valie_Export._Import_2020

Premieră în România – „Import”, expoziţie VALIE EXPORT @MARe, la Bucureşti

Un transport de 105 puşti Kalashnikov intra în România pe 10 decembrie. Ştirea a făcut senzaţie dar nu pentru că ar fi fost vorba despre descoperirea unei reţele de trafic de armament, ci de componentele unei expoziţii de artă în premieră în România. Instalația „Kalashnikov“ este o parte a expoziţiei „VALIE EXPORT. Import“ a celebrei artiste austriece VALIE EXPORT, care va putea fi vizitată până la 14 martie 2021, la Muzeul de Artă Recentă din Bucureşti (bulevardul Primăverii 15). Acest proiect este organizat de MARe în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac București.

Expoziția „VALIE EXPORT. Import“ reprezintă cel de-al doilea eveniment de anvergură realizat în colaborare de către cele două instituţii, după expoziția „Rituals/Ritualuri” dedicată unui alt artist iconoclast austriac, Hermann Nitsch (încheiată pe 6 decembrie 2020). Ambele retrospective sunt curatoriate de Erwin Kessler, directorul MARe.

Deși contemporani, Hermann Nitsch (n.1938, Viena) și VALIE EXPORT (n.1940, Linz), reprezintă două lumi diferite care s-au întâlnit, s-au ciocnit și s-au influențat reciproc pe scena artei vieneze din anii 60 și 70. Dacă Acționismul vienez exprimă un discurs eminamente masculin (Herman Nitsch, Otto Muehl, Günter Brus și/sau Rudolf Schwarzkogler), VALIE EXPORT reprezintă una dintre cele mai importante și mai definitorii voci ale feminismului mondial. Ambele „tabere” vor provoca și vor scandaliza, vor problematiza trupul, semnificațiile și codurile lui sociale, politice și ideologice, vor aborda critic relația dintre societate și media și vor folosi aproape toate tehnicile de exprimare artistică (desen, pictură, instalație, sculptură, video, teatru, performance etc.). Și-ntr-o parte și în cealaltă vom descoperi un univers conceptual în care limita, interdicția și normativitatea vor fi atacate frontal, provocând reacții puternice atât în rândul publicului, cât și al autorităților sau al presei.

VALIE EXPORT este, indiscutabil, una dintre figurile care au punctat decisiv în contul artei feministe austriece (dar cu impact la nivel interanțional). Dar a făcut-o fără să pice în cadrul îngust și în stilistica previzibilă a propagandei. Provocând fără menajamente mentalități și prejudecăți, VALIE EXPORT a reușit să fie senzațională, fără a căuta senzaționalismul, a scandalizat, fără a-și dilua discursul în zgomotul scandalului, a fost percepută ca agresivă, tocmai pentru că abordările ei au fost mereu calculate, aproape matematice, lipsite de umoralitate. În mai 2020, VALIE EXPORT a împlinit 80 de ani! Iar expoziția „VALIE EXPORT. Import“ este o capsulă în care opera artistei este sintetizată și revelată publicului în câteva dintre momentele sale definitorii.

„VALIE EXPORT. Import“ este o ocazie rară pentru publicului românesc de a se întâlni cu lucrările uneia dintre pionierele la nivel internațional ale artei feministe. Expoziția lui VALIE EXPORT la MARe, propune o perspectivă compactă, densă, asupra discursului ei. Vor fi prezentate lucrări definitorii ale artistei, precum fotografiile din seria performativă „Action Pants: Genital Panic” (1969) sau cele din seria „Body Signs” (1970), ori desenele delicate, rafinate, din seria Wellen (Valuri), din 2003 și 2004, și – desigur – impresionanta, dar și amenințătoarea instalație „Kalashnikov” (2007), constând într-o piramidă de 105 carabine Kalashnikov (nefuncționale). În Auditorium va fi prezentată o selecție extinsă de lucrări video timpurii ale artistei, care vor putea fi vizionate pe toată perioada expoziției.

csm_Valie_Export._Import_2020

După doisprezece ani

Arta contemporană în direct | Expoziția „După doisprezece ani”, MNAC

Expoziția „După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări” reunește lucrările a 100 de artiști contemporani, radiografiind scena de artă contemporană a momentului și, totodată, încercând să recupereze parte din golurile lăsate de cei 12 ani în care MNAC și-a completat fondul de lucrări de patrimoniu doar prin intermediul donațiilor realizate de artiștii contemporani.

Expoziția realizată într-un timp record, imediat după încheierea procesului de jurizare și după finalizarea negocierilor și înainte de finalizarea procesului de achiziții, prin efortul imens depus de echipa muzeului, propune vizitatorilor un display labirint, inspirat de arhitecta Lina Bo Bardi, în care sunt prezentate toate cele 180 de lucrări intrate în patrimoniul MNAC.

Lucrările selectate acoperă medii artistice și formule de exprimare extrem de diferite și colecția, așa cum se constituie ea, aduce împreună lucrări realizate pe parcursul unei perioade de 50 de ani, din 1970 până în 2020, de artiste și artiști provenind din generații foarte diferite, cel mai tânăr artist achiziționat având vârsta de 23 de ani, iar cel mai vârstnic, 85 de ani.

Pe parcursul lunii ianuarie, vom descoperi expoziția organizată de MNAC Bucharest alături de Magda Cârneci, istoric și critic de artă, Aurora Kiraly, Petru Lucaci, Maria Manolescu, Alex Mirutziu, Romelo Pervolovici, Lea Rasovszky și Bogdan Rața, parte dintre artiștii ale căror lucrări au fost selectate în urma achiziției de opere de artă organizate de MNAC anul acesta ca urmare a bugetului de achiziții acordat de Ministerul Culturii pentru anul 2020.

Corul Madrigal_Discul de Aur

Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Crăciun

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

În toamna acestui an, Corul Madrigal și Roton Music au produs și lansat pe piață trei noi albume ce conțin unele dintre cele mai iubite lucrări  înregistrate live din Concertele Extraordinare de Crăciun ale prestigiosului ansamblu coral, desfășurate cu „casa închisă” în ultimii trei ani. Apreciatul proiect discografic marchează și prima colaborare de succes a Corului Madrigal cu Roton Music, una dintre cele mai longevive case de producție din România.

Acesta este primul proiect discografic de amploare al Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, după aproape două decenii, cu înregistrări actuale și la standarde acustice și grafice deosebite.

De zeci de ani Madrigal aduce muzica de Crăciun în casele românilor și, chiar dacă acest an a fost unul dificil, faptul că avem o echipă foarte puternică, atât artistică, cât și organizatorică și tehnică, spune foarte multe și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Roton Music și îi încurajez, căci ne propunem o perioadă aglomerată pentru ei în ceea ce privește înregistrările și lansările, dar și o perioadă frumoasă pentru noi, pentru că dorim să  fructificăm în continuare potențialul acesta extraordinar, care de 57 de ani se numește Madrigal” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Albumele lansate cu ocazia acestor sărbători conțin atât colinde românești, cât și din repertoriul internațional: „Madrigal de Crăciun”, cu o selecție de 18 colinde autohtone, precum și „Madrigal for Christmas”, cu 14 colinde din registrul clasic și modern, în limba engleză. Al treilea album este un dublu CD, care reunește ambele playlist-uri ale primelor două.

Lucrările de pe cele trei albume au fost special selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal și aduc publicului atmosfera unică a concertelor de Crăciun susținute de faimosul ansamblu coral în ultimii ani la Ateneul Român sau la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă al României.

Premiul a venit chiar în ziua în care Madrigal a lansat o aplicație gratuită, care a permis tuturor românilor să asculte de sărbători Concertul Extraordinar de Crăciun înregistrat în condiții speciale, în luna decembrie a acestui an, în acustica remarcabilă a Sălii Tronului, din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Nou lansata platformă digitală a înregistrat peste 12.000 de vizionări ale concertelor de Crăciun la doar trei zile de la lansare.

Albumele „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul CD sunt disponibile pentru achiționare pe Magazinul Corului Madrigal, precum și în rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara.

 

Citadela artelor

Concursul “Citadela artelor” își mărește zestrea premiilor

Cu câteva zile înainte de finalul primei perioade de înscrieri, un nou partener se alătură primei ediții a Concursului Internațional de Arte plastice “Citadela artelor”. La vernisajul expoziției și premierea laureaților, care vor avea loc la Castelul Pelișor din Sinaia, sâmbătă 21 martie 2021, ora 14, zestrea de premii se mărește prin generozitatea noului partener, care este și Furnizor al Casei Regale – Sonimpex Topoloveni.

Concursul “Citadela artelor” este organizat de Ovalsart, în parteneriat cu Asociația Pro Valores, Muzeul Național Peleș, Centrul Cultural “Aurel Stroe” și este un proiect câștigător al grantului oferit de Petrotel Lukoil.

Competiția cu premii foarte importante se adresează tuturor tinerilor talentați, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație.

Întrecerea artistică se va desfășura on-line, are trei perioade de înscriere (14 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, 11 ianuarie – 10 februarie 2021 și 11 – 28  februarie) și este dedicată tinerilor artiști plastici cu vârste de maxim 25 de ani, care vor fi împărțiți pe trei categorii de vârstă.

În această perioadă complicată, dominată de pandemie, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze prin intermediul artei, al creației, al imaginației și talentului și oferă celor mai valoroși participanți o adevărată șansă de afirmare, pentru că cele mai bune 15 lucrări vor face obiectul unor expoziții care vor fi găzduite succesiv de Castelul Pelișor și Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Bușteni în perioada 21 martie – 17 aprilie 2021.

Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de nume importante ale artelor plastice printre care: artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin sau pictorul Sorin Adam, vor intra în Galeria virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro și vor putea fi licitate în cadrul campaniei “Art for life”. O parte din sumele strânse va fi donată unui centru de plasament din județul Prahova, iar o altă parte se va transforma într-o bursă care va fi acordată unui tânăr artist plastic foarte valoros, care va fi ales în urma unei selecții de dosare.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-citadela-artelor-regulament/

In memoriam Ludovic B

In memoriam Ludovic Bács

Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, vă invită marți, 19 ianuarie 2021, de la ora 19.00 să urmăriţi un recital de flaut susţinut de Pethő Rebeka, in memoriam Ludovic Bács.

Pe data de 19 ianuarie 1930 se năștea reputatul dirijor, maestrul Ludovic Bács, unul dintre inițiatorii Festivalului Muzicii Maghiare organizate de Institutul nostru. Anul acesta, în memoria maestrului vă oferim un recital de flaut susținut de Pethő Rebeka, câștigătoarea la ultima ediție a festivalului concurs a premiului In memoriam Ludovic Bács, acordat împreună cu Fundația ACCUMM.

Concertul lor poate fi urmărit pe pagina de Facebook sau pe canalul de YouTube al Institutului.

În program: Bartók Béla: Trei cântece populare din comitatul Ciuc; Marin Marais: Les folies d’espagne; Wolfgang Amadeus Mozart: Andante în Do major; Claude Debussy: Syrinx; Johann Sebastian Bach: Partita (Allemande-Courante); Arthur Honegger: Danse de la Chevre; Severio Mercadante – W. A. Mozart: Variațiunile La ci darem la mano.

La pian: Termes Rita, profesor acompaniator la catedra de suflători a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta.

Pethő Rebeka este studentă în anul II la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta la anul I. Studiază flaut cu profesoara Oross Veronika. A terminat Liceul de Artă din Târgu Mureș la flaut cu profesoara Geréd Jolán. Este câștigătoarea multor concursuri, olimpiade naționale și internaționale, precum: Olimpiada națională de interpretare muzicală unde s-a clasat pe locul I în anii 2015, 2017 și 2018, iar în anul 2019 a obținut punctajul maxim. Locul I la Concursul internațional Emanuel Elenescu (Piatra Neamț) în 2016 și în 2017.

La concursul de interpretare muzică clasică Virtuózok difuzat la televiziunea publică din Ungaria (MTV) a fost selectată printre primii 9 și a primit premiul special al juriului. În 2019 a participat la concursul International Flute Competition-Jastrzębie-Zdrój din Polonia obţinând un premiu special. A colaborat cu Filarmonica din Târgu Mureș și cu orchestra Camerata Regală cu care a cântat la Ateneul Român. A fost selectată în orchestra European Music Campus, cu care a cântat la Grafeneeg în Austria. În vara anului 2019 a fost acceptată într-un proiect European Youth Orchestra Academy la Mannheim, ceea ce i-a asigurat pregătire orchestrală şi participarea la mai multe concerte.

 În toamna anului 2020 Pethő Rebeka a devenit bursiera Prietenilor Academiei de Muzică (Zeneakadémia Baráti Köre), reușind astfel să achiziționeze un flaut performant. În septembrie a participat la Festivalul Muzicii din Sofia, în formație de duo flaut-chitară, ca invitată a Institutului Cultural Maghiar din Sofia. Și tot în luna septembrie a avut ocazia să cunoască lumea muzicii contemporane de teatru, participând la reprezentația unei drame de Lackfi János.

Face_to_Face

FACE to FACE – expoziție fotografică Bikfalvi Zsolt

Este o tradiție a Institutului Cultural Maghiar din Bucureşti să pornească în noul an cu o expoziție fotografică în semn de omagiu față de artistul fotograf Szathmári Pap Károly (Carol Popp de Szathmáry), cu ocazia zilei sale de naștere (11 ianuarie 1812). Această personalitate captivantă a istoriei artelor era legat de Transilvania. S-a născut la Cluj. Aici și-a început studiile, continuându-le mai apoi la Viena și în Italia. A revenit la Cluj unde a desenat natura, peisaje urbane și din viață, care au fost publicate în 1842–43 într-o serie de litografii intitulate Erdély képekben (Album cu vederi din Transilvania). În 1843 s-a mutat la București unde a devenit pictor și fotograf al curții domnești din Țara Românească și pionierul artei fotografice din zonă. Ziua de naștere a lui Szathmári Pap Károly este Ziua Artei Fotografice din România.

În expoziția FACE to FACE (Față în față) a artistului fotograf Bikfalvi Zsolt sunt expuse fotografii realizate în Transilvania. „Titlul expoziției se referă la modul în care privitorul percepe fotografiile sau modul în care fotograful se raportează la subiect, cum acesta exprimă o confruntare cu o anumită situație. Poate fi interpretat în mai multe moduri și acest lucru este lăsat în seama observatorului.

În arta fotografică un avantaj major îl reprezintă faptul că în spatele realizării fiecărei fotografii există o poveste, și însăși fotografia transmite o poveste. La fel se întâmplă și în cadrul acestei expoziții”, spune artistul fotograf.

Expoziția este vernisată luni 11 ianuarie, orele 19:00 de istoricul Marchut Réka din Budapesta și de Eugen Negrea, președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, în prezența autorului.

Bikfalvi Zsolt s-a născut și trăiește în Carei. Din tinerețe este interesat de fotografie, dar numai în ultimii 10-12 ani s-a ocupat mai profund de fotografiat. În anul 2012, cu câțiva colegi fotografi au relansat viața fotografică din orașul său natal, înființând Fotoclubul Vasile Vénig László, devenind membru fondator, vicepreședinte și director artistic al acestuia. Bikfalvi Zsolt este membru al Asociației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari și al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Din anul 2019 este artist emerit (Excellence FIAP) al FIAP (Fédération Internationale de l’Art Photographique), unica federație mondială a artiștilor fotografi recunoscută de UNESCO. Din toamna anului 2019 este și membru al GPU – Global Photographic Union cu sediul în Iraklion. Este artist fotograf cu clasificarea Crown 2. Fotografiile sale au fost expuse în sute de saloane internaționale de fotografie din aproape șaizeci de țări de pe 5 continente, obținând numeroase premii. A avut 16 expoziții individuale cu diferite teme în România, Ungaria, Ucraina și Slovenia. De asemenea a fost invitat să jurizeze fotografii prezentate la saloane internaționale de fotografii din România și din străinătate.

Fotografiile expuse în cadrul expoziției FACE to FACE au putut fi văzute în Castelul Károlyi din Carei, în spațiile de expoziție ale Filarmonicii de Stat din Oradea, în Casa de cultură Aranytíz din Budapesta și în Cetatea din Ujhorod (Ucraina).

Spectacole online

Prima lună a anului ne aduce spectacole online ale Naţionalului din Târgu-Mureş

După ce 2020 ne-a copleşit cu provocări şi incertitudini şi ne-a forţat să ne adaptăm din mers schimbărilor bruşte, noul an vine cu motive de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea de a ne întâlni în sala de spectacole. Până când autorităţile vor da undă verde reprezentaţiilor la sediu, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş vă invită să urmăriţi în luna ianuarie înregistrările a patru spectacole îndrăgite din stagiunile trecute.

Take, Ianke şi Cadâr

Trei prieteni, doi tineri îndrăgostiţi, conflicte, lacrimi şi împăcare. Mult umor, o poveste de viaţă şi bucate tradiţionale. Toate acestea în „Take, Ianke şi Cadâr“ de Victor Ion Popa, una dintre cele mai îndrăgite comedii româneşti ale ultimului secol. Spectacolul regizat de Nicu Mihoc va fi prezentat online duminică, 17 ianuarie, de la ora 19.00.

Biletele pot fi achiziţionate de pe https://www.eventim.ro/ro/bilete/take-ianke-si-cadar-de-victor-ion-popa-online-teatrul-national-targu-mures-559904/event.html

Steaua fără nume

Fiecare om îşi are steaua lui, destinul lui şi… jumătatea lui. E important să ştie să privească şi să recunoască. Spectacolul „Steaua fără nume“, montat de Erwin Şimşensohn pe textul lui Mihail Sebastian, ne învaţă cum. Urmăriţi-l online duminică, 24 ianuarie, de la ora 19.00.

Biletele pot fi achiziţionate de pe https://www.eventim.ro/ro/bilete/steaua-fara-nume-de-mihail-sebastian-online-teatrul-national-targu-mures-559902/event.html

O scrisoare pierdută. prea multă vorbărie

Să căutăm împreună cu Caragiale „scrisoarea pierdută“ şi să îl redescoperim pe marele dramaturg aşa cum a fost cu adevărat şi cum va rămâne: contemporanul nostru. Spectacolul „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie“, regizat de Gavril Cadariu după adaptarea realizată de Alina Nelega, va fi prezentat online vineri, 29 ianuarie, de la ora 19.00.

Biletele pot fi achiziţionate de pe https://www.eventim.ro/ro/bilete/o-scrisoare-pierduta-online-teatrul-national-targu-mures-559901/event.html

Preţul unui bilet este de 9 lei.

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea după adăugarea codului respectiv. Spectacolul va fi disponibil pentru vizionare timp de 24 de ore începând cu ora 19.00. Codul de acces asigură o singură vizionare în acest interval.

12417836_10206338440644185_7998269191290600320_n

La mulţi ani, Zoia Alecu!

Cântăreaţă, cantautoare, compozitoare şi textieră, pasionată atât de folk cât şi de rock, Zoia Alecu ştie reţeta justă între sensibilitate şi forţă artistică. Personalitate remarcabilă, profesionist desăvârşit, o apariţie veşnic romantică. Ani mulţi cu sănătate, inspiraţie şi noroc!

anna-lesko-onorariu-impresionant-pentru-prezenta-la-Ferma-3-840x500

La mulţi ani, Anna Lesko!

Una dintre cele mai carismatice soliste de muzică pop de la noi îşi aniversează azi ziua de naştere. Anna Lesko a cucerit publicul de pretutindeni prin talent, spectaculozitate, senzualitate şi profesionalism. Îi dorim un an rodnic, plin de realizări şi guvernat de inspiraţie!

646x404

La mulţi ani, Cristi Minculescu!

Vocea rock-ului românesc îşi aniversează azi ziua de naştere. Efervescent, energetic, creativ şi tenace, Cristi Minculescu este admirat de iubitorii acestui gen muzical indiferent de vârsta lor. Să îi fie bine, cu sănătate şi bucurii, oriunde l-ar duce drumul şi curiozitatea!