1200x630

La mulţi ani, Radu Gheorghe!

Apreciat încă de la debut pentru talent, rafinament şi expresivitate, Radu Gheorghe rămâne un artist unic, special care ne cucereşte cu rolurile comice, abil învăluite într-o emoţie discretă şi autentică. Astăzi, la aniversare îi dorim cât mai multe vise împlinite, sănătate şi bucurii!

ziua-culturii-nationale

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale, nu doar un pretext pentru a ne aminti de Eminescu

Poemul „Luceafărul” este inclus în Guiness Book of Records. Universalitatea creaţiei eminesciene a fost recunoscută de UNESCO. Până şi un crater de pe Lună poartă numele poetului nostru naţional. Mihai Eminescu se năştea într-o zi de 15 ianuarie şi se stingea fix după 39 de ani şi 5 luni. Poet, prozator, filosof, jurnalist, eseist, pamfletar, spirit liber. Azi – prin lege – ne amintim de el şi sărbătorim cultura română.

Nu-mi dau seama în ce măsură o sinceră cerebrare a culturii naţionale reclamă o zi stabilită prin lege. Poate nu e neapărat rău. E, în orice caz, ceva mai mult decât nimic. Iar dacă izbutim să nu închidem totul în ambalajul de plastic al festivismului, cu atât mai bine pentru noi, şi pentru cultură cu atât mai bine.

Cred că nu ar fi rău, ca într-o asemenea zi, să cădem puţin pe gânduri, să ne asumăm (fie şi de principiu) – cât ne lasă mintea, pregătirea, exerciţiul şi sufletul – dimensiunea spirituală a actului de cultură, să medităm asupra necesităţii respectului faţă de creator şi creaţia sa. Eminescu însuşi spunea. „Fiecare om e întrebare pusă din nou spiritului Universului”. Înainte de a aparţine unei naţiuni, suntem individualităţi, entităţi şi – cei mai norocoşi dintre noi – rezultatul fericit al asumării unei vocaţii.

O zi a culturii naţionale ar trebui să evidenţieze continuitatea, personalitatea, forţa mesajului şi a actului creator aşa cum s-au manifestat ele şi se manifestă în acest spaţiu geografic şi uman. Însă, aşa cum ştim, talentul nu are nici paşaport, nici certificat de deces. El aparţine umanităţii, se tezaurizează plenar şi se împarte cu generozitate. Eugene Ionesco nu e numai român sau francez, aşa cum Michelangelo nu e exclusiv italian. Ei – şi atâţia alţii – nu sunt proprietatea unui stat sau produsul unor anumite epoci.

O zi a culturii naţionale este în acelaşi timp şi un bun prilej de a milita pentru drepturile autorilor, pentru o justă apreciere a muncii lor, în fond un obligatoriu apel la bun simţ şi dreptate. E timpul să gândim legi care să protejeze efortul, originalitatea şi să respecte demnitatea creatorilor de frumos, sublim, emoţie. Tot Eminescu spunea: „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii”. Nu ne-ar strica să reflectăm. Şi dacă nu ne plac concluziile la care ajungem, dacă ne nemulţumeşte starea de fapt, să încercăm să o schimbăm. În fiecare zi.

sub-cerul-liber-markus-torgeby-frida-torgeby-editura-publica-publica-extra

Semnal editorial: Sub cerul liber. Ghid practic despre cum să trăieşti în natură de Frida Torgeby şi Markus Torgeby

Pentru orice persoană căreia îi place viața în aer liber sau care vrea să scape de limitările impuse de birou și de casă, această carte este alegerea perfectă – o poveste plină de inspirație despre evadare și aventură, despre dragostea pentru natură și dorința de a trăi o viață simplă.

În urmă cu 20 de ani, Markus Torgeby a renunțat la stilul de viață urban agitat și a ales traiul într-o cabană mică, așezată în mijlocul pădurilor din nordul Suediei. A trăit aici patru ani, în singurătate și într-o armonie perfectă cu natura. În prezent, el, soția sa Frida și cei trei copii ai lor trăiesc într-o casă pe care Markus a construit-o singur în vecinătatea locului în care odată a supraviețuit doar cu fulgi de ovăz, apă de izvor și ce a găsit în „cămara” pădurii.

Ilustrată cu fotografii uluitoare făcute de Frida, Sub cerul liber este povestea călătoriei lui Markus, a trecerii sale de la o tinerețe grea la traiul solitar în pădure și, în final, la viața de familie. Torgeby este dovada puterii revitalizante a naturii, iar poveștile pe care le spune despre traiul sub cerul liber combină părerile sale filosofice și pline de inspirație cu sfaturi practice despre cum se aprinde un foc, despre cele mai bune tehnici de cioplire a buștenilor și despre cele mai bune metode de a căuta hrană. Deopotrivă un ghid practic despre cum să trăiești în natură și o reflecție despre nevoia umană de a stabili o legătură cu lumea naturală,

Sub cerul liber este o exemplificare fermecătoare a modului în care dorința de a avea o existență simplă a ajutat un om să găsească mulțumire și să stabilească o legătură cu lumea din jurul lui. În plus, autorul vorbește cu multă simplitate despre lucrurile pe care le-a învățat din această experiență.

sub-cerul-liber-markus-torgeby-frida-torgeby-editura-publica-publica-extra

Pasoptisti

Expoziţia „Pașoptiști moldoveni, pașoptiști munteni” la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” – Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Argeș, în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, organizează expoziţia foto-documentară „Pașoptiști moldoveni, pașoptiști munteni”.

Valorificând bunuri culturale aflate în patrimoniul instituţiilor partenere, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului un număr de 12 panouri cu fotografii și documente, oferind informații despre generaţia de aur a veacului al XIX-lea. Reprezentată strălucit, deopotrivă, de moldoveni şi munteni, fii ai unor boieri bogaţi, prima generaţie instituţionalizată şi-a desăvârşit educaţia în mari centre europene de cultură devenind un vector important în sincronizarea românilor cu civilizaţia modernă europeană: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, fraţii Golescu, Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu.

Revoluţia română de la 1848, ai cărei „uneltitori” au fost „optsprezece veacuri de suferinţă şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi”, a însemnat începutul trezirii sentimentului naţional în rândul românilor. În saloanele din Bucureşti şi de la Iaşi, chiar dacă nu se auzea decât franţuzeşte, se vorbea mult despre viitorul României. Revoluţionarii români de la 1848 s-au declarat purtătorii de cuvânt ai întregii naţiuni. Dovedindu-se pătrunsă nu de patriotism muntenesc sau moldovenesc, ci de patriotism românesc, generaţia de la 1848 nu vorbea decât de „români” şi de „România”. Mişcarea naţională românească a căpătat, în „vălmăşagul veacului al XIX-lea”, noi coordonate, dimensiuni şi conţinuturi care tindeau să depăşească formulările teoretice din documentele programatice ale anului 1848.

Expoziţia va putea fi vizitată, cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei, în spaţiul Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, strada Mihail Kogălniceanu la nr. 11, în perioada 23 decembrie 2020 – 30 ianuarie 2021, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet). Curatorii expoziției sunt muzeografii Mihaela Tudose (Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”) și Cristina Boțoghină (Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Argeș).

Pasoptisti

icr-tel-aviv-filmul-meandre-saucan

Festivalul Filmului Românesc în Israel

O nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, în sistem VOD pe platformele online ale Cinematecilor din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Hertzliya și Sderot, este organizată de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în format online, în perioada 30 decembrie 2020 – 30 ianuarie 2021.

Programul va include o serie de filme aparținând patrimoniului cinematografiei românești, semnate de regizori precum Lucian Pintilie, Ion Popescu-Gopo, Mircea Daneliuc, Andrei Blaier, Radu Gabrea și Mircea Săucan.

Curator al ediției 2020 a Festivalului Filmului Românesc în Israel este Iris Lackner, critic de film, conferențiar și director al MovieMania.

Fiecare film va beneficia de proiecții online cu subtitrare în limba ebraică, fiind disponibil spre vizualizare doar în Israel. Festivalul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Arhivei Naționale de Film și DACIN SARA.

În cadrul programului, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza evenimente online dedicate patrimoniului de film românesc și a producțiilor de film care au pus bazele istoriei cinematografiei românești pe plan național și internațional, cu participarea unor specialiști români și israelieni din domeniul cinematografiei.

Evenimentele vor fi transmise pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv și pe canalul oficial de Youtube.

Astfel, vor fi prezentate următoarele filme româneşti: Reconstituirea, regia Lucian Pintilie (1968, 100 min., subtitrare în limba ebraică), Scurtă istorie, regia Ion Popescu-Gopo (1956, 10 min.), Prea mic pentru un război atât de mare, regia Radu Gabrea (1969, 77 min., subtitrare în limba ebraică), Meandre, regia Mircea Săucan (1966, 94 min., subtitrare în limba ebraică), Ilustrate cu flori de câmp, regia Andrei Blaier (1975, 86 min., subtitrare în limba ebraică), Iacob, regia Mircea Daneliuc (1988, 117 min., subtitrare în limba ebraică).

socaciu1

La mulţi ani, Victor Socaciu!

Talent veritabil, personalitate puternică, o voce iubită şi admirată de publicul de toate vârstele, Victor Socaciu – indubitabil unul din corifeii folk-ului românesc – îşi aniversează azi ziua de naştere. Îi dorim ani mulţi, sănătoşi, norocoşi şi insipraţi!

Underground Iași - Istorii redescoperite

Expoziția „Underground Iași – Istorii redescoperite” la Palatul Culturii

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul la Palatul Culturii pentru a vizita în perioada 12 ianuarie – 3o iunie 2021 expoziția „Underground Iași – Istorii redescoperite.

Realizată în cadrul proiectului cu același titlu, expoziția „Underground Iași – Istorii redescoperite” își propune să valorifice patrimoniul local descoperit în urma cercetărilor arheologice efectuate în zonele limitrofe ale centrului istoric al Iașului cu ocazia realizării în ultimele decenii și chiar în ultimii ani a unor proiecte edilitare. Excursul expozițional propriu-zis este completat cu informații documentare referitoare la acest spațiu, organizate interactiv, elementele inovatoare regăsindu-se, cu precădere la nivel de concept. În general, perioada medievală în spațiul est-carpatic este cunoscută prin prisma moștenirii religioase, a edificiilor de cult care s-au păstrat de atunci și a patrimoniului mobil care le este specific și, într-o mai mică măsură, în baza a ceea ce a rămas sau a ceea ce se știe din documente sau din mărturiile călătorilor străini.

Prin acest proiect expozițional, pentru prima dată, accentul este pus nu pe viața religioasă, nu pe viața de la curte, despre care există informații mai numeroase și mai consistente, cu posibilitatea coroborării datelor din documente cu cele arheologice, ci pe zona limitrofă a curții, în care își duceau viața și își derulau activitatea meșteșugari și comercianți, după un ritm propriu, dependent doar într-o anumită măsură de cel al Curții domnești.

Patrimoniul selectat tematic este supus filtrelor spațiale și cronologice, cu accent pe a doua jumătate a secolului al XVI-lea și secolul al XVII-lea, adică perioada ce a urmat mutării capitalei Țării Moldovei de la Suceava la Iași, fapt ce a atras o dezvoltare urbană specifică.

Pe de altă parte, la nivel de muzeotehnică și materiale complementare, precum și la nivel de implementare a mesajului expozițional, discursul tematic implică integrarea de tehnici și tehnologii de ultimă generație, pentru a aduce mai aproape de publicul larg trecutul și modul în care trăiau oamenii acelor vremuri. Pe scurt, putem afirma că expoziția este concepută ca o experiență submersivă, de tip spectacol.

Spațiul expozițional nu a fost ales la întâmplare. Sub podeaua vitrată care cuprinde aproximativ un sfert din suprafața sălii sunt conservate in situ mai multe fundații și structuri constructive edificatoare pentru evoluția arhitectonică a spațiului fostei Curți Domnești, spațiu pe care este ridicat actualul Palat al Culturii. Acest spațiu – conservat exact ca în momentul realizării unei cercetări arheologice – este integrat tematicii expoziționale. Astfel, un proiector, montat sub podeaua de sticlă, facilitează pentru vizitator evidențierea vizuală – cu mare acuratețe istorică – a diferitelor etape de construcție ale zidurilor și fundațiilor surprinse în săpătură. Această „reconstituire istorică” este completată cu una din piesele restaurate expus alături de instrumentarul folosit de către arheologi pe șantier. O astfel de modalitate de expunere aduce în atenția vizitatorilor tehnicile și metodologia de specialitate care sunt puse în aplicare în contextul săpăturilor arheologice.

Vitrinele interactive au două zone de interes: exponatul fizic și ecranul din partea superioară pe care rulează un conținut video care vine să explice și să completeze prin text, imagine statică și imagine dinamică/animație, exponatul fizic. Mai detaliat, exponatul fizic, evidențiat prin dirijarea precisă a iluminatului, este plasat pe o suprafață rotativă care intră în acțiune în momentul în care un vizitator ajunge în dreptul acesteia.

Expoziția prezintă astfel câteva caracteristici inovative pentru spațiul expozițional românesc: în primul rând, faptul că vitrinele „prind viață” în momentul în care cineva se apropie de ele, completat de sincronizarea prezentării exponatului fizic cu animarea informațiilor complementare de pe ecranul din partea superioară; în al doilea rând, conținutul informațional este semnificativ îmbunătățit prin prezentarea exponatelor la 360 de grade și suplimentarea de informații vizuale animate pe ecranele din partea superioară. Această modalitate non-formală de transmitere a unor cunoștințe mărește accesul vizitatorilor la informația transmisă de obiectele expuse și ajută la transpunerea lor în perioada respectivă.

Vitrina centrală adăpostește o piesă specială, un ceas solar de buzunar, realizat la 1591, ce poartă semnătura renumitului creator Hans Trӧschel din Nürnberg, descoperit în Iași în 1996, dar și replica sa mărită, care înlesnește înțelegerea modului de funcționare a respectivului instrument de măsurare a timpului. Astfel, în conexiune cu această vitrină a fost proiectat un braț robotic care simulează lumina solară și care, practic, reconstituie maniera în care ceasul solar indica ora. Prin proiectarea și amplasarea centrală a vitrinei, atât ceasul solar cât și replica sa robotizată pot fi observate de către vizitatori pe toate laturile dar și de deasupra.

Expoziția este realizată în cadrul Proiectului ”Underground Iași – istorii redescoperite”, implementat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași în parteneriat cu Fornleifastofnun Islands (Institutul de Arheologie din Islanda), cu sediul în Reykjavik. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul programului RO-CULTURA , apelul „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”, iar valoarea totală a proiectului este de 617.288,12 Ron.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Underground Iași - Istorii redescoperite

FOTO Top titluri 2021

Cele mai așteptate 21 de cărți ale Grupului Editorial Corint pentru 2021

București, 29 decembrie 2020 – 2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

Din colecția Corint Istorie – Autori Români vă dezvăluim patru titluri pentru 2021.

Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș. Este o carte de amintiri din perioada în care autorul, în prezent jurnalist la Radio România, a fost corespondent de război în timpul Războiului din Irak și a evenimentelor din Afganistan, din perioada 2003–2008. În același timp, este și o lucrare de analiză despre geopolitica Orientului Mijlociu, domeniu în care autorul este unul dintre cei mai buni specialiști din România. Are un stil plăcut, alert, comparabil cu al lui Richard Engel, autorul american publicat recent în Colecția Istorie.

Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană de Gheorghe Onișoru. O lucrare monumentală, o adevărată „frescă” a României între anii 1918 și 1947, bazată pe documente inedite provenind de la Arhivele Naționale ale României și de la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, articole din presa timpului, memorii și jurnale, cele mai recente lucrări de specialitate din domeniu publicate de autori români și străini. Autorul analizează cele mai importante momente din istoria României, cu accent deosebit pe evenimentele legate de 23 august 1944 și pe procesul de comunizare și de instaurare a regimului comunist.

Ceaușescu și epoca sa și Faraoana, ambele de Lavinia Betea, sunt două biografii ale cuplului Ceaușescu, Elena și Nicolae. Lucrarea despre Elena Ceaușescu este prima biografie a „Tovarășei”. Autoarea este o bine-cunoscută specialistă în istoria regimului comunist, care a publicat o serie de interviuri cu foști demnitari de dinainte de 1989, precum și cărți din domeniul psihologiei politice. Ultima carte a Laviniei Betea a apărut tot la noi: Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu.

Colecția Istorii Urbane ne aduce lucrarea Au fost odată două orașe. O paralelă între New Yorkul și Bucureștiul anilor 1900 de Mariana Neț. După cum reiese din titlu, este vorba despre o paralelă între orașele New York și București, realizată de doamna prof. univ. dr. Mariana Neț, specializată în studii culturale și mentalități. Autoarea caută asemănări și diferențe pentru perioada cuprinsă între 1865 și 1914. Aceste două oraşe sunt reprezentative pentru ţările din care fac parte, dar sunt importante şi în sine, ca oraşe. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea este perioada în care ambele oraşe au fost reconstruite şi au început să-şi afirme identitatea, când au devenit conştiente de propriile atuuri şi au început să vorbească despre ele. Cartea se centrează pe relația fiecăruia dintre cele două orașe cu cele cinci simțuri, arătând cum este aceasta mediată de texte: ghiduri de călătorie, cărți de bucate, coduri comportamentale, muzică.

Din colecția Corint Future ne vom delecta anul viitor cu Us vs. Them: The Failure of Globalism de Ian Bremmer. Conform Kirkus Reviews, cartea este „o analiză lucidă a fenomenelor concomitente Trump/Brexit şi un avertisment sumbru asupra viitorului… o carte provocatoare”. Ian Bremmer, profesor la New York University, editorialist la publicaţia Time şi preşedinte al Eurasia Group, explorează felul în care dezvoltările economice, politice şi tehnologice ale globalismului contribuie la divizarea popoarelor. Foloseşte un volum amplu de date pentru a surprinde similarităţile şi diferenţele în privinţa modalităţii în care dinamica de tip „noi versus ei” evoluează în diverse contexte locale, inclusiv în Statele Unite, Europa şi ţările în curs de dezvoltare, şi în care guvernele pot fie exacerba, fie atenua această chestiune.

„Ian Bremmer oferă o avanpremieră frapantă a evenimentelor de mâine. Un avertisment oportun, dar şi o sursă de speranţă, NOI versus EI este o lectură obligatorie pentru cei care sunt preocupaţi de viitorul lumii noastre.” – Nouriel Roubini, profesor de economie la Stern School of Business din cadrul New York University şi preşedinte al Roubini Macro Associates.

În colecția Corint Fiction, mult așteptată este o carte care a câștigat The Booker Prize în 2019. Girl. Woman. Other de Bernardine Evarist este un cântec de dragoste adresat Britaniei moderne și feminității de culoare. Romanul urmărește viețile a 12 personaje, majoritatea femei britanice de culoare, care povestesc despre familiile, prietenii și iubiții lor de-a lungul anilor și de-a latul Regatului. Un roman polifonic, plin de viață, vibrant contemporan, dinamic și irezistibil.

Colecția Leda Bazaar ne aduce, printre altele, romanul Daisy Jones & The Six de Taylor Jenkins Reid. O poveste cuceritoare despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani 1970. O poveste despre sex, droguri, rock’n’roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor.

Din colecția Leda Edge dezvăluim acum doar patru romane delicioase ce vor fi publicate în 2021.

Aleșii de Veronica Roth este primul roman fantasy pentru adulți semnat de autoarea seriei „Divergent”. Ce se întâmplă cu eroii după ce salvează lumea? Cu cincisprezece ani în urmă, cinci adolescenți obișnuiți au fost aleși printr-o profeție să învingă o forță malefică nemaiîntâlnită, numită Întunecatul, care a aruncat în haos întreaga Americă de Nord, distrugând sute de orașe și curmând mii de vieți. La împlinirea a zece ani de la marea victorie împotriva Întunecatului se întâmplă însă ceva neprevăzut: unul dintre Aleși moare. Când se întâlnesc la înmormântare, prietenii lui descoperă că țelul suprem al fostului dușman era cu totul altul…

Good Girl, Bad Blood de Holly Jackson este al doilea volum al seriei „Crima perfectă”. Pip Fitz-Amobi a renunțat la ideea de a fi detectiv. Cu ajutorul prietenului ei, Ravi Singh, adolescenta a lansat un podcast despre cazul pe care l-au rezolvat împreună în urmă cu un an. Deși podcastul devine viral, Pip insistă că nu va mai încerca să elucideze niciun mister. Însă tânăra va trebui să-și încalce promisiunea când o persoană apropiată dispare.

Chain of Gold de Cassandra Clare este primul volum al seriei „The Last Hours”. Un nou roman din universul vânătorilor de umbre, care continuă povestea din bine-cunoscuta serie „Dispozitive infernale”. Cordelia Carstairs călătorește împreună cu fratele ei la Londra pentru a se întâlni cu prietenii din copilărie, dar, curând, vor fi siliți să țină piept demonilor care atacă orașul aflat în carantină.

The Betrothed de Kiera Cass este un nou roman scris de autoarea seriei „Alegerea” – care va fi ecranizată în curând la Netflix. Când regele Jameson își declară iubirea, Lady Hollis Brite e deopotrivă șocată și încântată peste măsură. La urma urmei, a crescut la castelul Keresken, concurând alături de celelalte fiice de viță nobilă la inima regelui. O viitoare regină. Un rege tânăr și chipeș. O pereche perfectă… sau nu?

Din colecția CorinTeens nominalizăm două romane foarte așteptate de iubitorii genului.

Sânge și miere de Shelby Mahurin este al doilea volum al seriei „Șarpe și porumbel”. Lou și Reid sunt din nou împreună. Dar, după ce au scăpat ca prin urechile acului de pumnalul lui Morgane, acum sunt vânați din toate părțile. Împreună, erau convinși că vor putea depăși orice obstacol. Când însă Morgane îi momește într-un joc letal de-a șoarecele și pisica, cei doi sunt siliți să apeleze la ajutorul lui La Voisin, Regina Vrăjitoarelor Roșii și inamica declarată a clanului lui Lou.

În Lovely War de Julie Berry, zeii țin în mâinile lor soarta și inimile a patru muritori. Povestea lor, pe care zeița Afrodita trebuie să o depene, altminteri va fi judecată pentru infidelitate pe Muntele Olimp, este plină de speranță și sensibilitate, de prejudecăți și pasiune, și dezvăluie că, deși Războiul este o forță formidabilă, nu se poate măsura nicicând cu puterea transcendentă a Dragostei. Un roman cuceritor, a cărui acțiune este plasată pe fundalul celor două conflagrații mondiale.

La Corint Junior, în colecția Aventură și Mister, urmează să apară În roșu marțian de Christopher Swiedler. Cartea propune o aventură pe Marte, o provocare care ne scoate din spațiul confortabil de zi cu zi. O poveste despre supraviețuire, prietenie și tenacitate. Christopher Swiedler mixează știința și imaginația într-un thriller SF care va rescrie ideea romanului de aventuri pentru copii, cu doi prieteni, Michael și Lillith, pe post de eroi care se iau la trântă cu necunoscutul, în costume spațiale, departe de casă, mereu aproape de pericol.

În aceeași colecție, Extraordinarele culori ale lui Auden Dare, romanul de debut al lui Zillah Bethel, este un fantasy emoționant, un regal imaginativ, o poveste detectivistică înțesată de pagini de știință, de poezie și de istorie care se topesc în detalii, indicii și răsturnări de situație neașteptate. Auden Dare nu distinge culorile. Are însă prieteni care o pot face pentru el, chiar și într-o lume complicată cum e a lui, o lume în care toate familiile trăiesc din rații săptămânale și accesul la apă e motiv de război. Lucrurile se complică atunci când unchiul lui Auden moare în condiții suspecte și lasă în urmă un mister cu multe nuanțe de rezolvat.

Addison Cooke și inelul destinului de Jonathan W. Stokes, al treilea volum al seriei Addison Cooke, ține la fel de sus ștacheta suspansului. Arheologul Addison Cooke pleacă într-o călătorie demnă de Indiana Jones, împreună cu sora lui, Molly, și cu cei doi prieteni ai săi, Raj și Eddie. Londra, Parisul și Istanbulul sunt pe harta peregrinărilor neobositei echipe care are de înfruntat vânători de recompense, de rezolvat dileme și de aflat secrete de familie. Nu lipsesc umorul, tensiunea narativă și ritmul cinematografic care au consacrat seria semnată de Jonathan W. Stokes.

O altă carte mult așteptată la Corint Junior este Max Einstein: Salvează viitorul de James Patterson și Chris Grabenstein, a treia din serie. James Patterson, cel mai bine vândut autor de cărți pentru copii, considerat și cel mai de încredere povestitor, și Chris Grabenstein sunt un duo imbatabil când vine vorba de imaginat aventuri pe bandă rulantă, comic de limbaj și de situație, personaje amuzante și povești absolut irezistibile! În acest al treilea volum al seriei Max Einstein, Max e azvârlită, la propriu, în mijlocul unei descoperiri senzaționale care implică drone, călătorii în timp și amenințarea constantă a unei răpiri. Între Londra și New York, între prezent și viitor, între lumea reală și cea secretă, peripețiile ei nu vor înceta să-i uimească și să-i țină cu sufletul la gură până și pe cei mai reticenți cititori.

Ice Wolves de Amie Kaufman, primul volum al seriei Elementals, este o carte plină de magie și de ființe fantastice, care-și schimbă forma și te țin captiv în pagină, unde confruntarea dintre haită și familie crește cu fiecare rând. Anders și Rayna sunt gemeni. Sunt și capabili de transformări în elemente care, în mod surprinzător pentru ei, se dovedesc a fi în opoziție, pentru că dragonii și lupii ghețurilor sunt în război dintotdeauna în Vallen. Așa că, atunci când Rayna devine dragon, Anders trebuie să-și adune forțele și să încerce să o salveze, deși i se cere, de-acum, loialitate față de tabăra opusă.

În The House On Hoarder Hill #1, Mikki Lish și Kelly Ngai rescriu Crăciunul într-o variantă delicios de neliniștitoare pentru o familie atipică, blocată într-o casă care emană magie. Un bunic magician, un Crăciun care-ți îngheață sângele-n vine, o bunică dispărută, mesaje enigmatice și o casă care pare că încearcă să le vorbească. Hedy și Spencer nu au nici cele mai liniștite Sărbători și nici cea mai obișnuită familie, dar împreună fac o echipă grozavă, care nu se sperie cu una, cu două, când vine vorba de rezolvat mistere și de pus piesele de puzzle cap la cap.

În colecția Smart Age, The Kid Who Came From Space de Ross Welford propune o cursă fără precedent în care Ethan încearcă să-și recupereze sora, pe Tammy, dispărută în chip inexplicabil din satul lor din Northumberland. Ross Welford construiește o aventură interstelară înduioșătoare și amuzantă deopotrivă, cu extratereștri, călătorii neașteptate, mirosuri respingătoare și personaje cu un apetit sănătos pentru încălcarea metodică a oricărei reguli.

FOTO Top titluri 2021

Brukenthal

2021 – Anul Brukenthal. 300 de ani de la nașterea Baronului.

În acest an se vor împlini 300 de ani de la nașterea Baronului Samuel von Brukenthal. Cu această ocazie Muzeul Național Brukenthal pregătește un plan cultural aniversar.

”Anul 2021 are o importanță deosebită pentru Muzeul Național Brukenthal în special, dar și pentru orașul Sibiu, pentru România și pentru instituțiile muzeale în general. Sărbătorirea celor 300 de ani de la nașterea întemeietorului muzeului ce îi poartă numele ne obligă la realizarea unei agende culturale deosebite. Deja am început anunţarea acestui an prin bannerele de pe drumurile publice și europene, în planul media, la sediile muzeului, vom începe și în câteva zone din Sibiu și apoi vom organiza expozițiile și celelate evenimente pe care le vom realiza cu partenerii noștri. Și în acest an, se va continua Stațiunea Muzicală Brukenthal pe care o va derula Filarmonica de Stat Sibiu, căreia îi mulțumim pentru implicare. Suntem în discuții cu Rotary Club Sibiu pentru ridicarea unei statui Brukenthal și amplasarea acesteia în Piața Mare din Sibiu”, a declarat dr. Alexandru Chituță, șef secție Marketing.

La începutul acestui an prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca, Directorul General al Muzeului Național Brukenthal a adresat un mesaj:

„Născut în 1721, Baronul Samuel von Brukenthal – Guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei (1777 – 1787) – a rămas în memoria colectivă nu atât prin rolul politic și administrativ pe care istoria i l-a conferit, ci prin realizările culturale pe care și le-a asumat. Înainte de toate, von Brukenthal este întemeietorul primului muzeu public deschis pe teritoriul de astăzi al României – Muzeul Brukenthal, o instituție a cărei activitate bicentenară am sărbătorit-o în anul 2017. Rodul activității sale de colecționar reunește peste 1.000 lucrări de pictură (sec. XV – XVIII), aproximativ 1.000 stampe (gravură europeană sec. XVI – XVIII) și 2.000 planșe incluse în albume, un fond de carte de aproximativ 16.000 volume, impresionante colecții de numismatică, minerale și antichități dăruite publicului, pe care l-a considerat moștenitorul său spiritual. Protector al cercurilor artistice locale, de la pictori la muzicieni, Samuel von Brukenthal a așezat tiparele mediului cultural sibian ce avea să se concretizeze, în anul 2007, în cea dintâi Capitală Culturală Europeană a țării noastre. Standardizarea supraviețuirii umane, în vremurile actuale, privește indicatori ce țin de calitatea fizică și socială a vieții. Supraviețuirea valorilor culturale, produse de marile spirite ale omenirii, se datorează unor personalități precum Samuel von Brukenthal, prin grija căruia putem vorbi astăzi în România de Tițian, Veronese, Cranach, Van Eyck, Brueghel, Memling, ca să numim doar câțiva din maeștrii ce pot fi admirați în expoziții. Vasta moștenire lăsată de Baronul Samuel von Brukenthal ne îndeamnă să omagiem, în anul 2021, importanța activității sale de colecționar și întemeietor de instituții de cultură, cu prilejul împlinirii a trei secole de la nașterea sa”.

Brukenthal

Vizual Scena Digitala

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu lansează serviciul de abonamente pentru vizionarea producțiilor online

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului posibilitatea de a viziona în sistem de abonament producțiile online, pe www.scena-digitala.ro. Pe parcursul anului 2021, spectatorii pot urmări 30 de spectacole de teatru, teatru-film și filme, dintre care 22 de premiere. Prin acest demers, Naționalul sibian devine primul teatru din această categorie cu platformă integrată video-on-demand, care poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual.

Spectacolele prezentate în cadrul Scenei Digitale (www.scena-digitala.ro) sunt înregistrate sau produse special pentru mediul online, în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii, pentru a oferi cea mai bună experiență de vizionare.

În prezent, pe website pot fi urmărite spectacolele de teatru: “Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Văzduh”, regia Victor Olăhuț, „Opinia publică”, regia Theodor Cristian-Popescu, „Maternal”, regia Radu Nica, „LIVE”, regia Bobi Pricop, mini-seria de teatru-film „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu și filmul „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr.

Începând cu luna februarie, vor fi lansate două noi producții lunar, titluri precum: „O zi frumoasă”, regia Ofelia Popii, „Sunt o babă comunistă”, regia Mariana Mihu Plier, „Contra democrației”, regia Alexandru Dabija, sau „Femei”, concept spectacol Raluca Iani.

Vizual Scena Digitala

Sarbatori de iarna BMB

Expoziția „Sărbători de iarnă în colecţiile Bibliotecii Metropolitane București”

Primăria Municipiului Bucureşti prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) surprinde publicul bucureștean până în luna februarie cu o expoziție foto documentară din colecţiile speciale ale BMB despre sărbătorile de iarnă din Bucureştii de odinioară.

Expoziţia „Sărbători de iarnă în colecţiile Bibliotecii Metropolitane București” poate fi admirată la Sediul Central Mihail Sadoveanu, str. Tache Ionescu 4. Cele 10 postere expuse oferă bucureştenilor o experienţă deosebită reamintindu-le, prin intermediul izvoarelor documentare, despre obiceiurile şi tradiţiile vechi.

Cu acest prilej, BMB îşi propune promovarea moştenirii culturale din Bucureşti în rândul publicului bucureştean şi nu numai.

Sarbatori de iarna BMB

afis expo MicroFotoArt2020_1

Expoziția de tehnică fotografică „Micro Foto Artˮ, la Muzeul „Poni – Cernatescu”

Muzeul Stiinței și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldovaˮ Iași organizează, la sediul Muzeului „Poni – Cernătescuˮ, expoziția temporară de tehnică fotografică „Micro Foto Artˮ. Tema propusă este ilustrată prin diversitatea materialelor expoziționale vintage existente în colecția muzeului, precum: album de epocă, fotografii de epocă (calotipie, ferotipie), aparate de tehnică fotografică de excepție.

De la cele mai populare aparate de fotografiat produse la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX de marile firme de profil din S.U.A, Germania, Anglia ș.a, între care se disting: Eastman Kodak, Zeiss Ikon, Voigtlander, Agfa, ș.a. până la cele care utilizau ca suport de înregistrare pelicula pe celuloid, realizate în Germania (Practiflex), Rusia ( Zorki, Kiev) și România (Optior), piesele reprezentative prezente în expoziție exemplifică evolutiv perioade importante care au marcat istoria tehnicii fotografice.

Expoziţia va putea fi vizitată, cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei, în spaţiul Muzeului „Poni-Cernătescu” (strada Mihail Kogălniceanu la nr. 7B), în perioada 29 decembrie 2020 – 31 ianuarie 2021, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet). Curator expoziție: muzeograf Camelia Elena Pralea – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.

afis expo MicroFotoArt2020_1