afis 60x80 02

Expoziția Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal, găzduită de Muzeul de Artă Contemporană, str. Tribunei nr. 6

Muzeul de Artă Contemporană găzduiește marți, 16 decembrie 2025, de la ora 14:00, vernisajul expoziției „Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal”. De mai bine de opt secole, Sibiul inspiră artiștii din toate domeniile. Chiar dacă astăzi numărul lucrărilor de pictură sau grafică este mai redus în defavoarea fotografiei, orașul are o atracție magică.

„Expoziția Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal este realizată cu prilejul aniversării zilei orașului în 20 decembrie, din dorința de a face cunoscută istoria urbei prin valorificarea impresionantei colecții a Muzeului Național Brukenthal. Astfel, expoziția Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal se înscrie în cea mai importantă expoziție dedicată orașului din ultimele decenii și oferă imagini interesante despre viața și comunitatea sibiană, unele dintre lucrări fiind prezentate pentru prima dată. De la primele reprezentări ale orașului, vedutele din secolul al XVIII, expoziția își continuă discursul prin gravura lui Hans Jakob Schollenberger din Nürnberg, la reprezentările fascinante ale lui Böbel, la mărturiile documentare ale lui Glatz și Krabs. Secolul al XX-lea este reprezentat în expoziție prin lucrările lui Hans Hermann, Karl Closius, Anna Maria Dörschlag, Juliana Fabritius Dancu și prin lucrările de pictură ale lui Schweitzer Cumpăna și Incze Ferencz. După 1990 avem expuse reprezentări sau alegorii ale orașului realizate de Gheorghe Pârcălăboiu și Eugen Tăutu. Un element distinct în expoziție este prezentarea lucrărilor lui Ștefan Orth din seria Qui Tempus Habet Vitam Habet. Această notă distinctă a expoziției marchează și împlinirea vârstei de 80 de ani de către artistul care s-a preocupat îndelung de imortalizarea istoriei și a vieții orașului – artistul Ștefan Orth” a declarat curatorul expoziției, dr. Alexandru Constantin Chituță.

În decursul timpului, Sibiul a cunoscut o seamă de nume: Caedonia, Cibinium, Vila Hermanni, Hermannsdorf, Hermanopolis, Hermanmstadt, Nagy Szeben și Sibiu sau Sighii, Sighiu sau Sibii, cum îl numeau românii din jurul urbei.

Sibiul este un oraș cu o vechime de peste opt secole. Un document semnat de Papa Celestin al III-lea atestă existența prepoziturii din aceste locuri în anul 1191. Un an mai târziu, în 1192 este menționat și numele de Cibinium, adică localitatea de pe râul Cibin. Documentul facsimil din colecția Vaticanului a fost adus la Sibiu prin intervenția domnului Alexiu Tatu și a fost expus, pentru prima dată, la Sibiu, în cadrul expoziției organizate cu prilejul împlinirii a 825 de ani de existență a orașului. De la acest început al orașului, Muzeul Național Brukenthal deține în colecție lucrarea lui Georg Bleibtren – Emigrarea sașilor în Ardeal, prezentă în expoziție.

Așezarea Cibinium a fost amintită în legătură cu prima etapă a colonizării sașilor, odată cu chemarea regelui Geza al II-lea (1141-1161), când s-a întemeiat Villa Hermanni și atunci când regele Bela al III-lea (1173-1196) aprobă acordarea unei mărci proprii, din argint, așezării Cybinium (Hermannsdorf), convoiul coloniștilor s-a oprit pe podișul de deasupra luncii Cibinului.

Expunerea unor importante lucrări cu reprezentarea orașului Sibiu este deosebit de importantă pentru cercetarea evoluției și istoriei orașului. Muzeul Național Brukenthal este depozitarul celei mai importante colecții de reprezentări de grafică, pictură și fotografie. Este important faptul că astăzi mai mult de o zecime din totalul imaginilor istorice ale orașelor României sunt reprezentări ale Sibiului.

Pictura se instalează la Sibiu ca un adjuvant într-un mecanism care vorbește și denunță faptul că prin creația artistică vorbește și bunăstarea. Orașul avea oameni bogați care își puteau comanda lucrări, iar artiștii puteau să trăiască din pictură. Lucrul acesta începe prin venirea baronului Samuel von Brukenthal la Sibiu, fapt ce aduce numeroși intelectuali din Viena la Sibiu. Vorbim de un centru al imperiului la marginea acestuia.

După perioada secolelor XVII-XVIII, când avem câteva reprezentări schematice ale cetății, de tipul vedutelor, sfârșitul secolului al XVIII-lea marchează începutul centrului artistic de la Sibiu. De la finele secolului al XVIII-lea se face trecerea de la reprezentarea vederii urbane la spații mai restrânse și la monumente reprezentative din oraș, importanța detaliilor arhitecturale fiind predilectă.

Secolul al XIX-lea aduce o seamă de artiști locali sau pictori călători fapt ce duce la o explozie de peisaje citadine. De la piețe și străduțe în care se zăresc doamne elegante pline de farmec, case îngrijite, la zidurile și turnurile cetății, toate acestea sunt parte din istoria orașului.

Peisajul arhitectural al orașului a oferit o seamă de elemente inspiraționale pentru artiști: de la bisericile orașului, la străzile medievale sau noile fabrici care încep să aducă un aspect industrial.

afis 60x80 02

 

Concert suplimentar „Madrigal Christmas Mood” la București

Concert suplimentar „Madrigal: Christmas Mood” la București

După succesul extraordinar din debutul Turneului Național Madrigal de Crăciun 2025, la Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sibiu, și epuizarea biletelor la toate spectacolele din București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță suplimentarea programului cu încă un concert „Madrigal: Christmas Mood” la București. Noul concert va avea loc pe 17 decembrie, ora 19:00, în Aula Magna a Universității Politehnica din București.

Dirijat de Anna Ungureanu, concertul propune o adevărată sărbătoare a muzicii dedicate Crăciunului, într-un concept semnat de Emil Pantelimon. Programul cuprinde colinde internaționale consacrate, atât lucrări sacre din repertoriul Madrigalului, dar și reinterpretări moderne cu accente de jazz, într-o atmosferă festivă completată de Abel Corban la pian, Joo Sandor Sebestyen la chitară bass și Iulian Nicolau la percuție.

Ca în fiecare an, copii din corurile Cantus Mundi se vor alătura Corului Madrigal, iar publicul va fi invitat să cânte alături de ei, celebrând împreună bucuria Crăciunului. Spectacolul va fi întregit de o scenografie impresionantă și de grafică LIVE în sincron cu muzica Madrigal, create de scenograful Vladimir Turturica.

Încă de la înființarea sa, Corul Madrigal aduce în luna decembrie bucuria Sărbătorilor pe marile scene din întreaga țară, reunind românii în jurul muzicii și a emoției Crăciunului și transformând fiecare întâlnire într-o sărbătoare a comunității.

Turneul de Crăciun al Corului Madrigal se înscrie în programul aniversar „Marin Constantin 100”, prin care ansamblul sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său.

Concert suplimentar „Madrigal Christmas Mood” la București

cobza

Cobza a fost inclusă în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat azi înscrierea elementului „Cobza – cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale”, nominalizare comună a României și Republicii Moldova, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al umanității.

Decizia a fost adoptată în cadrul Reuniunii Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, desfășurată la New Delhi – India, în perioada 8 – 13 decembrie, unde au fost analizate 54 de nominalizări ale unor elemente de patrimoniu cultural imaterial propuse de state membre UNESCO pentru înscrierea pe această renumită listă.

Reprezentanții celor 24 de state membre ale Comitetului Interguvernamental au decis prin consens, ca dosarul „ Cobza – cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale ”, elaborat în comun de Ministerele Culturii din cele două țări mai sus menționate, să se numere printre elementele de patrimoniu acceptate în acest an pentru includerea în Lista reprezentativă.

România și Republica Moldova au demonstrat membrilor Comitetului că acest instrument tradițional este creator de repertoriu muzical transmis din generație în generație, devenind, astfel, un simbol identitar cu rezonanță universală, capabil să îmbogățească patrimoniul cultural al umanității și să stimuleze creativitatea umană prin vitalitatea și valoarea sa comunitară.

Înscrierea în Lista Reprezentativă subliniază valoarea artistică și culturală a cobzei, precum și rolul său social. Făurită de meșteri locali, folosită ca instrument muzical de bază, alături de vioară, în comunități rurale și urbane, de interpreți din generații diferite, cobza contribuie la coeziunea comunitară, la transmiterea intergenerațională a repertoriului muzical tradițional și la consolidarea identității culturale.

ib

La mulţi ani, Ioan Bocşa!

Născut în prag de colind, solistul împătimit de muzică tradiţională şi profesorul universitar doctor Ioan Bocşa este unul dintre interpreţii cântecului popular care nu au vârstă. Glasul său spune poveşti ce vin din eternitate şi însoţesc însăşi veşnicia. Uneia dintre cele mai spectaculoase şi demne personalităţi artistice de la noi îi spunem azi Mulţi ani, tihnă, bună înţelegere şi voie bună!

Afis-NICIO-PASTILA-jpeg-WEB_2

TNB marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și anunță premiera spectacolului „Nicio pastilă magică”

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București s-a alăturat, pe 3 decembrie, campaniei naționale „Purple Night România”, derulată de Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC), în parteneriat cu Ministerul Culturii, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.

În seara de 3 decembrie, fațada Teatrului Național București a fost iluminată în culoarea mov – culoarea internațională asociată luptei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități – iar vizualul oficial al campaniei va fi prezent în spațiile de comunicare ale TNB și pe canalele online ale teatrului. Prin acest gest simbolic, TNB se alătură instituțiilor culturale din întreaga țară care transmit un mesaj comun de deschidere, respect și responsabilitate față de persoanele cu dizabilități, în cea de-a cincea ediție a campaniei „Purple Night România”.

Pentru Teatrul Național București, accesibilizarea nu este un demers punctual, ci o direcție firească și asumată: cultura devine cu adevărat publică abia în momentul în care este accesibilă tuturor, indiferent de barierele cu care se confruntă fiecare persoană.

De asemenea, Teatrul Național București anunță pe 13 și 14 decembrie 2025, la Sala Atelier,  primele două reprezentații, care marchează premiera oficială a spectacolului „Nicio pastilă magică” de Christian O’Reilly, regia Laurențiu Rusescu. Este primul demers teatral autohton dedicat persoanelor cu dizabilități motorii care adună pe scenă atât actori profesioniști, cât și cinci actori-amatori cu dizabilități motorii, care își asumă cu curaj propriile experiențe de viață.

Inspirat din povestea reală a activistului irlandez Martin Naughton, spectacolul aduce în fața publicului istoria unor oameni care luptă pentru a-și păstra demnitatea și independența într-un sistem care le testează permanent limitele. „Nicio pastilă magică / No Magic Pill” este montat pentru prima dată în afara Irlandei, iar tema incluziunii – abordată cu luciditate, umor și multă căldură umană – transformă întâlnirea cu publicul într-un dialog necesar despre normalitate, acces și respect.

În distribuție, alături de actorii Raluca Aprodu, Marius Manole și Mihaela Velicu, se vor găsi: Alexandru Tache, Ariana Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Notrețu și Alexandru Calițoiu, cu participarea (video) actorilor Alexandru Potocean, Cosmina Olariu și Vitalie Bichir. Scenografia este realizată de Andreea Koch.

Prin iluminarea clădirii pe 3 decembrie și prin susținerea unor proiecte artistice dedicate persoanelor cu dizabilități, TNB își reafirmă angajamentul de a transforma accesibilitatea în cultură dintr-un subiect de campanie într-o practică normală, integrată în viața de zi cu zi a instituției.

Afis-NICIO-PASTILA-jpeg-WEB_2

Conditia-umana

Eveniment editorial: Condiția umană de Hannah Arendt

Condiția umană este una dintre cele mai profunde și mai vizionare reflecții asupra existenței umane și a vieții comunitare moderne.

În această operă esențială, Hannah Arendt propune un vocabular nou pentru a înțelege relația dintre gândire și acțiune, influența tehnologiei, erodarea intimității, înstrăinarea și pierderea libertății în lumea contemporană. Ea distinge între muncă, lucru și acțiune, cele trei forme fundamentale ale activității umane, și arată cum echilibrul dintre acestea s-a schimbat radical odată cu modernitatea. Este o invitație la gândirea sensului vieții active și a condiției noastre de ființe care, trăind împreună, creează o lume comună.

Prin finețea analizei și actualitatea ideilor, Condiția umană rămâne o carte indispensabilă pentru toți cei care caută să înțeleagă sensul libertății, al acțiunii și al responsabilității în epoca noastră.

Hannah Arendt s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa. În 1941 a ajuns în SUA, unde iniţial a scris pentru ziarul de limbă germană Aufbau şi a lucrat la Editura Schocken Books, ocupând în acelaşi timp poziţii-cheie în diverse organizaţii evreieşti.

A fost una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, abordând în lucrările sale cele două mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. În 1951 a apărut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, în care analiza mecanismelor ce au făcut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigură menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează.

În 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienţă descrisă în cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), în care formulează celebra teză a „banalităţii răului“. În anii ’60 şi ’70 a ţinut cursuri la mai multe universităţi (Berkeley, Princeton, Chicago) şi la New School for Social Research (New York).

A scris pentru numeroase ziare şi reviste, între care Review of PoliticsJournal of PoliticsThe New YorkerSocial Research. A murit la New York în 1975. La Editura Humanitas au mai apărut Scrisori. 1925- (corespondenţa cu Martin Heidegger, 2007) şi Făgăduinţa politicii (2010).

Conditia-umana

Opera christmas Market_lat

Bucharest Opera Christmas Market

Primăria Municipiului București, prin CREART, anunță deschiderea târgului de Crăciun „Bucharest Opera Christmas Market”, pe esplanada Operei Naționale București. Acesta va completa evenimentele organizate de Municipalitate, care transformă Bucureștiul în Capitala Sărbătorilor de Iarnă, până pe 28 decembrie 2025.

Organizat de Primăria Capitalei prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București în parteneriat cu Opera Națională București, Bucharest Opera Christmas Market transformă esplanada Operei într-un spațiu festiv, unde muzica și decorurile rafinate creează o experiență culturală unică. Căsuțele vor oferi delicii culinare și vor găzdui ateliere pentru copii, iar un brad împodobit tematic va întregi atmosfera de sărbătoare. Scenografia Târgului de Crăciun București este realizată de scenograful Dragoș Buhagiar, asistent scenograf Vladimir Iuganu, atât pentru Piața Constituției, cât și pentru esplanada ONB.

Bucharest Opera Christmas Market aduce o formulă extinsă de evenimente, concerte și activități, gândită să transforme spațiul din fața Operei într-o zonă dedicată sărbătorilor de iarnă. Bucureșteni și turiști se vor bucura de concerte susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, iar programul scenei de pe esplanada Operei cuprinde concerte, recitaluri și spectacole de muzică clasică, inclusiv producții din repertoriul Operei Naționale București, transmisiuni live ale spectacolelor Operei Naționale București, zone gourmet, căsuțe cu daruri inedite, ateliere creative și decorațiuni festive care vor contribui la un decor vizual spectaculos.

Decorurile transformă întreaga esplanadă într-un univers dedicat Crăciunului și muzicii, iar atmosfera este întregită de zone culinare, căsuțe cu cadouri unicat și spații tematice pentru copii, oferind o experiență culturală integrată și accesibilă.

Intrarea este liberă.

Opera christmas Market_lat

Am venit să colindăm florile dalbe

Am venit să colindăm florile dalbe

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” invită vizitatorii în perioada 13-14 decembrie 2025 la Festivalul de datini și obiceiuri „Am venit să colindăm florile dalbe”, eveniment de tradiție organizat anual cu scopul de a prezenta publicului tradițiile de Crăciun și Anul Nou.

Vechi de secole, colindul reprezintă trăirile profunde ale popoarelor de pe aceste meleaguri, trecând testul timpului și mișcând sufletele celor care le ascultă. Colindele aduc speranță față de anul care vine, perioada lor culminând cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, prin care bucuria a intrat în lume.

În data de 13 decembrie a.c., începând cu ora 13:00, pe scena din Sala Victor Ion Popa vor fi prezenți colindătorii Grupului folcloric Perinița din Otopeni (Ilfov), Petronela Axintioaiei și Grupul de colindători Glasul satului Știrbey, Cristina Diaconescu, Ansamblul „Dor, lior dor” al Școlii de Muzică Populară Românească din București (coordonator, Narcisa Baleanu). De asemenea, va fi lansat volumul „De-un călin mălin”, folclor poetic din satul Călărașii Vechi, jud. Călărași, o culegere realizată în teren între anii 1987 și 1991 de către Vasile Marian Ghica, Tezaur Uman Viu.

Pe 14 decembrie, de la ora 12.00, pe platoul de la intrarea în clădirea Arhondaric (Șos. Kiseleff nr. 28) va avea loc adunarea cetelor pentru parada obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou. Vor fi prezenți colindători din toată țara: grupul de datini Cetinița din Focșani (Vrancea), grupul de datini  Ceplenița din Iași, grupul de colindători Gorjeanca  din Tg. Jiu, Gorj , Căiuţii din Tudora, Ansamblul de datini şi obiceiuri Tudoreanca al Căminului cultural Tudora, Botoşani, ansamblul de datini și obiceiuri Străjerii din Dolhești, Suceava, Ansamblul de obiceiuri Datina – Vălăret, Deleni, Vaslui.

În cele două zile ale evenimentului va avea loc și un târg al meșterilor populari cu obiecte realizate de aceștia, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, precum și produse bio. Puteţi degusta dulceţuri şi şerbet, turtă dulce şi colaci, miere şi cozonaci. Târgul va fi deschis între orele 9:00 și 17:00, iar accesul se face prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu.

vizual site

OUG propusă de Ministerul Culturii pune în pericol drepturile artiștilor interpreți. CREDIDAM trage un semnal de alarmă.

În iunie 2025, Comisia Europeană a transmis României un Aviz motivat, în care a semnalat că art. 145  indice 1 din Legea nr. 8/1996 (Legea Dreptului de Autor) nu respectă legislația europeană. Ţara noastră era obligată ca până la 18 noiembrie a.c. să opereze corecturi exclusiv pe acest articol. În chip absolut de neînţeles şi nejustificat, Ministerul Culturii a iniţiat o Ordonanţă de Urgenţă în care pe lângă modificările obligatorii pe articolul 145  indice 1 au apărut tot felul de reglementări care au fost insuficient dezbătute şi superficial tratate. Ele pot provoca nu numai confuzie şi decizii arbitrare, dar şi blocaje majore pe fluxul de activitate al organismelor de gestiune colectivă şi al utilizatorilor, în cele din urmă artiştii interpreţi fiind cei care vor avea cel mai mult de suferit.

Ordonanţa Ministerului Culturii avea o singură urgenţă de rezolvat: articolul semnalat de Comisia Europeană în vară. Reglementarea heirupistă, pe repede-înainte într-un domeniu complex, riscă să lase artistul şi opera sa descoperite, la discreţia producătorilor. De altfel, organizații precum AEPO-ARTIS și SCAPR – care reprezintă la nivel european și global organizații de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți – și-au exprimat oficial îngrijorarea față de proiect, considerând că unele modificări pot afecta drepturile artiștilor, inclusiv pe cele ale artiștilor străini reprezentați pe teritoriul României.

Aici nu e vorba de control, de putere sau orgolii mărunte. E vorba de necesitatea unei predictibilităţi, de gestionarea cu maximă responsabilitate şi coerenţă a unui sistem desigur perfectibil dar care funcţionează. Ordonanţa Guvernului aruncă zeci de ani de muncă în haosul improvizaţiilor inerent tuturor tranziţiilor. În loc să acceptăm necesitatea unor discuţii pe îndelete, argumentate riguros, în loc să privim spre soluţiile care şi-au demonstrat eficienţa reflectată şi în valoarea veniturilor la bugetul de stat, preferăm degringolada unei tranziţii la care nu ne-a obligat nimeni.

CREDIDAM a făcut şi face în continuare toate demersurile legale pentru continuarea comunicării transparente şi loiale cu toţi partenerii implicaţi.

Povești și basme de iarnă

Povești și basme de iarnă, în Sala cu arcade a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu

Muzeul Național Brukenthal, găzduieşte în Sala cu arcade (Piața Mare nr.4), expoziția Mihai Dascălu. Povești și basme de iarnă, curator: Alexandra Postelnicu.

Expoziția Povești și basme de iarnă va cuprinde o serie de lucrări din colecția personală al artistului, o parte fiind lucrări realizate în trecut, dar și lucrări mai noi, din ultimii ani. Autorul a împlinit anul acesta 41 de ani de când pictează în stil naiv, astfel, această expoziție se poate considera că este o retrospectivă a activității sale picturale în stil naiv.

Mihai Dascălu a participat la peste 120 de expoziții de grup din mai multe țări, lucrările sale fiind prezente în Romania, Franța, Spania, Italia, Germania, Portugalia, Grecia, Norvegia, Olanda, Belgia, Turcia, SUA, Canada, Columbia, etc. Autorul a primit mai multe premii pe plan național și internațional de-a lungul anilor, fiind și publicat în mai multe albume de renume pe plan internațional despre arta naivă.

Expoziția va rămâne deschisă până la 11 ianuarie 2026.

Povești și basme de iarnă

Măşti de Anul Nou realizate de meşterul popular Bogdan Bârzu

Expoziția „Măşti de Anul Nou realizate de meşterul popular Bogdan Bârzu” la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei organizează, în perioada 29 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026, expoziţia temporară „Măşti de Anul Nou realizate de meşterul popular Bogdan Bârzu”.

Manifestarea îşi propune să readucă în atenţia publicului tradiţiile specifice cumpenei dintre ani, valorificând şi promovând patrimoniul cultural material şi imaterial local specific acestei perioade temporale. Confecţionate din material textil, păr, blană, hârtie colorată, mărgele, obiectele meşterului popular Bogdan Bârzu din Hârlău – Iaşi reflectă tipologia măştilor umane prezente în cadrul alaiurilor complexe ce performează în ajunul Anului Nou.

„Misiunea noastră este să păstrăm și să promovăm patrimoniul local, iar colaborarea cu meșteri dedicați precum Bogdan Bârzu confirmă continuitatea valorilor autentice”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău, de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 17.00.

Măşti de Anul Nou realizate de meşterul popular Bogdan Bârzu

Karina Şabac

Karina Şabac: Recital de pian

Concert | Anul comemorativ Bach (275 de ani de la moartea sa)

Anul acesta se împlinesc 275 de ani de la moartea lui Johan Sebastian Bach. În memoria celui mai desăvârşit maestru baroc, Institutul Goethe vă invită vineri 12 decembrie, orele 19:00, la o seară de pian cu o selecţie din cele şase Partite ale sale pentru pian în interpretarea Karina Şabac.

Cele șase Partite BWV 825–830 au fost compuse de J.S. Bach în perioada după 1723, în care era Director muzical al oraşului Leipzig şi Cantor la Thomaskirche. Publicate individual între 1726–1730 și apoi reunite în 1731 în Clavier-Übung I, ele marchează primul său proiect tipărit dedicat instrumentului cu claviatură şi reprezintă o sinteză strălucitoare a stilurilor baroce francez, italian și german. Fiecare partită are o structură proprie, dar toate pornesc de la modelul suitei de dans, extins și reinterpretat cu rafinament. Partitele se disting printr-o complexitate contrapunctică sporită, un limbaj armonic expresiv și o varietate impresionantă a caracterelor: de la Partita I în Si bemol major, luminoasă și elegantă, cu momente de tandrețe lirică, până la Partita VI în Mi minor, dramatică și solemnă, cu care se încheie ciclul.

Karina Şabac, pianistă de origine română, este o personalitate complexă dedicată artei interpretative și modurilor de relaționare interculturale și interdisciplinare pe care muzica le oferă. Majoritatea activităților sale academice și interpretative s-au desfășurat în Germania, Statele Unite și Olanda începând cu vârsta de 15 ani când a fost cel mai tânăr student admis la Universitatea din Berlin unde a absolvit studiile universitare în același timp cu bacalaureatul la București. Experiența ei ca pianistă concertistă pe scenele internaționale ca și cea de curator muzical, de director artistic şi de management de proiecte internaționale şi actualmente de cercetător și cadru didactic asociat la Universitatea de Muzică București, definește pasiunea și interesul pentru calitatea realizării întregului act muzical.

A fost primul artist român care a cântat la celebra sală Walt Disney Concert Hall din Los Ageles în 2005 după deschiderea acesteia. În Europa pianista a susținut concerte alături de orchestrele London St. John’s, Berlin Symphonie, Staatsphilharmonie Nürnberg, Sinfonieorchester Aachen, Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională Radio, Orchestra Filarmonică Kharkiv și Orchestra de Cameră St. Petersburg. A susţinut recitaluri şi concerte cu orchestră pe scenele Concertgebouw Amsterdam, Berlin Philharmonie şi Konzerthaus, München Gasteig, Ateneul Român din Bucureşti, Sala Jora a Orchestrei Naţionale Radio cu instrumentiști principali ai Filarmonicii din Los Angeles şi New York, Bamberger Symphoniker. A susținut masterclasuri și conferințe la Universitățile Clark, Rutgers (SUA) Central Normal University Wuhan (China), Durham (Marea Britanie). Un fir constant în proiectele recente pe care le crează este prezența pianelor istorice în recitaluri și proiecte (CD-ul ”Muzici uitate ale unui secol” a fost realizat în Atelierul celebrului Gert Hecher din Viena – restauratorul pianelor lui Brahms, Liszt, Beethoven).