afis_Expoziție de icoane pe sticlă

Expoziție de icoane pe sticlă la Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă începând de joi, 15 iulie, până duminică 25 iulie 2021, între orele 10.00 şi 18.00, să vizitați o dublă expoziție de icoane pe sticlă realizate de Cristina-Aurelia Ionescu-Berechet şi de Ion Filigean. Intrarea este liberă.

Vernisajul expoziției Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită… va avea loc luni, 19 iulie, ora 16.30, la Sala Acvariu.

Expun:

Cristina-Aurelia Ionescu-Berechet, cadru didactic la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București și membru AFAPPR. În prezent este doctorandă a  Universității Naționale de Arte, având ca temă de cercetare „Icoana transilvăneană din secolele XIX-XX, din perspectivă interconfesională și interculturală”.

Ion Filigean, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, secția Pictură bisericească (2005), pictor autorizat (grad IV def. 2010),  membru UAP-Vâlcea, membru în grupul de iconari vâlceni „Școala de la Vlădești”. Deține numeroase distincții și este o prezență constantă în expozițiile si târgurile de specialitate din țară și străinătate.

Prezintă Luiza Barcan, critic și istoric de arta.

Icoana pe sticlă a fost văzută în ultimele decenii mai degrabă ca un obiect și mai puțin ca o prezență liturgică. De aceea, publicul este invitat să pătrundă într-un spațiu familiar și protector. Punctul central al acestuia îl constituie o serie de lucrări ce pot alcătui oricând iconostasul unei bisericuțe de lemn, dedicate Sfântului Ilie Tezviteanul.

Expoziția se remarcă prin simplitatea naturală a formelor încadrate de liniile ce curg firesc în spațiul delimitat de rame. Limbajul plastic este specific icoanelor pe sticlă și transmite căldură prin chipurile sfinților atât de iubiți cândva de țăranii transilvăneni. Toate acestea au menirea de a ne reconecta cu cele de Sus, de pe un plan în care cheia înțelegerii mesajului poate fi doar întoarcerea la inocență și smerenie, căci ni se spune „…de nu vă veți întoarce şi nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 18:3).

Așadar, această „cămară tainică” în care vom păși ne invită să medităm, chiar și preț de câteva minute, la faptul că suntem cu toții chemați să luăm parte la Masa Raiului.

afis_Expoziție de icoane pe sticlă

Retrospective de autor la TIFF

Retrospective de autor la TIFF: Éric Rohmer, Luis García Berlanga, Iosif Demian și Małgorzata Szumowska

Operele a patru autori emblematici pot fi (re)văzute pe marele ecran în două dintre cele mai apreciate secțiuni ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca). Close-up Éric Rohmer prezintă în copii recent restaurate opt dintre filmele-reper ale unuia dintre cei mai influenți cineaști din istorie, iar în tradiționala secțiune 3×3, TIFF revizitează operele a trei regizori de marcă: românul Iosif Demian, poloneza Małgorzata Szumowska și spaniolul Luis García Berlanga, de la nașterea căruia, în 2021, se împlinesc 100 de ani.

Regizor, scenarist, critic de film și jurnalist, Éric Rohmer (1920 – 2010) este unul dintre cei mai longevivi cineaști din Noul Val francez. „Te apropii de filmele sale cu întrebări, cu mirări și le părăsești captiv al farmecului subteran al secretului, al misterului, al principiului incertitudinii practicat de unul dintre cei mai construiți creatori (i se spunea și Arhitectul), dar și cei mai liberi”, scrie despre el criticul de film Magda Mihăilescu. Stilul său unic, eliberat de constrângerile cinematografiei clasice, explorează natura umană prin intermediul relațiilor romantice, cu o atenție deosebită acordată discrepanțelor dintre aparență și esență. “Rohmer este cel mai bun regizor al zilelor noastre”, declara François Truffaut într-un interviu, în 1973. A fost redactor-șef al prestigioasei publicații Cahiers du cinéma între anii 1957 și 1963 și a regizat peste 20 de lungmetraje, grupându-și majoritatea filmelor în colecții tematice precum Povești morale, Comedii și proverbe sau Poveștile celor patru anotimpuri.

Aprecierea internațională a venit odată cu Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969), nominalizat la două premii Oscar. Următorul său film, Le genou de Claire (Genunchiul lui Claire, 1970), în care joacă și scriitoarea Aurora Cornu, i-a adus numeroase alte premii, printre care trofeul suprem la San Sebastian. Ambele vor putea fi vizionate la TIFF, alături de Les nuits de la pleine lune (Nopțile cu lună plină, 1984), Le rayon vert (Raza verde, 1986, distins cu Leul de Aur la Veneția), și toate cele patru filme din inconfundabila serie a anotimpurilor: Conte de printemps (Poveste de primăvară, 1990), Conte d’hiver (Poveste de iarnă, 1992), Conte d’été (Poveste de vară, 1996), Conte d’automne (Poveste de toamnă, 1998). Close-up Éric Rohmer este prezentat de către Institutul Francez din România.

Creator renumit de satire cinematografice, regizorul spaniol Luis García Berlanga s-a remarcat în lumea filmului printr-o abordare unică a problemelor cu care se confrunta societatea contemporană lui, aducând pe marele ecran subiecte fierbinți precum mascarada politică, ipocrizia religioasă, lașitatea sau intoleranța. În cadrul miniretrospectivei dedicate acestui autor iconoclast, spectatorii vor urmări, în copii proaspăt restaurate digital, debutul său din 1953 cu Bun venit, domnule Marshall (Welcome Mr. Marshall!), dublu premiat la Cannes, Placido (1961), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1962, dar și Călăul (The Executioner, 1963), câștigătorul Premiului FIPRESCI la Veneția.

Cele trei filme prezentate în secțiunea 3×3 fac parte din programul ,,Berlanga, the Bitter Laugh”, prezentat în colaborare cu AECID, Instituto Cervantes, Acción Cultural Española, Instituto de la Cinematografía y de las Artes Audiovisuales (ICAA) și Filmoteca Española, în cadrul Centenarului Luis García Berlanga. Filmele sunt prezentate la TIFF în colaborare cu Ambasada Spaniei la București, în contextul unui amplu program dedicat cinematografiei  spaniole.

Unul dintre cei mai importanți cineaști autohtoni, Iosif Demian (n. 1941) s-a remarcat la început de carieră ca director de imagine, odată cu Nunta de piatră (1972), co-regizat de Mircea Veroiu și Dan Pița. A debutat în regie cu Urgia (1977), realizat alături de Andrei Blaier, iar în 1980 a lansat O lacrimă de fată, proiectat în 1982 în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Producția va fi inclusă în acest an în miniretrospectiva dedicată regizorului, alături de versiunea restaurată a filmului Baloane de curcubeu (1982), cu o istorie profund marcată de cenzura comunistă care l-a împins pe Demian să emigreze în Australia în 1985. Selecția va fi completată de Rondul de noapte, cel mai recent film al autorului, proiectat pentru prima dată pe marele ecran.

Nume proeminent al cinematografiei poloneze contemporane, Małgorzata Szumowska (n. 1973) a semnat până-n prezent nouă lungmetraje, numeroase scurtmetraje și documentare și deține un număr impresionant de trofee obținute la marile festivaluri. Filmele pe care le scrie și regizează cuceresc audiența printr-o abordare intimă și personală a unor subiecte și personaje care-și găsesc rareori locul în media. La TIFF 2021, spectatorii vor urmări Trupul (Body), câștigătorul Ursului de Argint la Berlinale (2015), Mutra (Mug), distins cu Ursul de Argint în 2018, și recentul N-o să mai ningă niciodată (Never Gonna Snow Again), recompensat cu o Mențiune specială la Veneția (2020). Filmele din această secțiune sunt prezentate de către Institutul Polonez.

Expozitie de fluturi exotici la Antipa

Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să „Prindeți din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!”, care va poposi în grădina muzeului în perioada 10 iulie – 12 septembrie 2021!

Cea mai frumoasă expoziție a verii vă oferă prilejul să observați îndeaproape un grup de animale cu un mod de viață fascinant și să admirați bogăția de culori și forme atât de des întâlnită la fluturii din zonele tropicale.

În sera din curtea muzeului își vor întinde aripile fluturele „Împărat”, „Fluturele coada rândunicii de smarald”, „Trandafirul de catifea”, o serie de specii din grupul spectaculoșilor fluturi cap-de-bufniță, dar și câteva specii din fauna africană, cum ar fi fluturele lună african.

Expoziția de la Muzeul Antipa vă oferă prilejul de a putea admira specii care în natură pot fi văzute zburând în partea superioară a coronamentului arborilor, la mulți metri deasupra nivelului solului, cum este fluturele de malachit.

Vizitatorii curioși și iscoditori vor putea descoperi cu surprindere specii de fluturi care prezintă metode extrem de ingenioase de apărare, cum ar fi fluturii frunză, care imită aproape perfect frunzele uscate sau fluturele cu aripi de sticlă, care prezintă porțiuni extinse din aripi lipsite de solzi, transparente. Totodată, vizitatorii vor avea prilejul să urmărească zborul elegant al acestor insecte, dar și privilegiul de a fi martorii unor momente emoționante: „naşterea” unor fluturi, momentul în care insectele adulte părăsesc învelişul crisalidei şi încep o existență complet diferită de cea din cursul perioadei larvare.

Cu toate că nici una dintre speciile prezente în cadrul expoziției nu este amenințată cu dispariția, frumusețea și fragilitatea exponatelor vii atrage atenția asupra necesității conservării acestor insecte delicate prin măsuri specifice, adaptate fiecărui caz în parte.

Expoziția de fluturi tropicali vii poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00 (ultimul vizitator intră la ora 17.30).

Expozitie de fluturi exotici la Antipa

Cine-este-iubita-lui-Florin-Piersic-jr.-Imagini-rare-cu-tânăra-840x500

La mulţi ani, Florin Piersic Jr.!

Florin Piersic Jr. este unul dintre cei mai interesanţi, autonomi şi spectaculoşi actori români de azi. Cu un excepţional simţ al introspecţiei, remarcabil talent de povestitor, o acută percepţie a realităţii umane de dincolo de aparenţe, el reuşeşte să surprindă de fiecare dată prin noi formule de expresie. În acelaşi timp, Florin Piersic Jr. este un artist discret, un „om de treabă” pentru care viaţa rămâne cea mai inepuizabilă sursă de inspiraţie. Astăzi, la aniversare, îi dorim mulţi ani sănătoşi şi norocoşi!

Businesswoman Filling Survey On Laptop

Studiul OMPI cu privire la artiști pe piața digitală de muzică : considerații economice și juridice

În perioada 28 iunie-1 iulie 2021, a avut loc la Geneva reuninea anuală a Comitetului Permanent OMPI cu atribuții în domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe (SCCR).

Cu această ocazie, a fost realizat și studiul cu privire la artiști pe piața digitală de muzică (disponibil aici). Studiul analizează aspectele legale și contractuale specifice, dar și modelele de business existente la acest moment pe piața digitală de muzică, fiind unul din cele mai actuale și complete documente pe această temă. Deși scopul prezentei analizei exclude artiștii din domeniul audiovizual, este evident că aceștia se confruntă cu aceleași probleme, precum artiștii de muzică. Mai mult, analiza este doar un prim pas în această direcție.

Cele mai importante concluzii ale studiului:

  • cea mai bună modalitate de recompensare a artiștilor pentru utilizarea prestațiilor lor prin streaming este introducerea unui drept la remunerație echitabilă care nu poate face obiectul unei renunțări din partea artiștilor, gestionat obligatoriu de organismele de gestiune colectivă (a se vedea pagina 49);
  • importanța sistemului de gestiune colectivă este una majoră: organismele de gestiune colectivă sunt dedicate implementării celor mai bune mecanisme posibile pentru a obține cele mai bune rezultate pentru artiști, cu o experiență de decenii în acest sens.

Prin urmare, concluziile studiului OMPI confirmă faptul că cea mai buna soluție de transpunere a articolului 18 (cel care obligă statele membre UE să asigure autorilor și artiștilor interpreți o remunerație adecvată și proporțională pentru exploatările online) din Directiva DSM, în legislațiile domestice, este introducerea unui drept la remunerație echitabilă care să fie gestionat în mod obligatoriu de organismele de gestiune colectivă, iar remunerațiile cuvenite să fie colectate de la platformele online.

Sisterhood of Young Animation

Sisterhood of Young Animation Auteurs – programul Animest dedicat creatoarelor din industria filmului de animație

Nimic nu e imposibil în lumea filmelor de animație, dar statisticile oficiale privind șansele femeilor din domeniu de a accesa funcții-cheie în echipele de producție tind să contrazică acest fapt. Fidel obiectivului său principal, acela de a susține și de a promova noile voci din domeniu, la cea de-a 16-a ediție, Animest lansează Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), primul și cel mai amplu program de studiu din România dedicat creatoarelor din industria filmelor de animație, co-finanțat de Eurimages. Animatoarele, ilustratoarele, regizoarele și scenaristele din România și Republica Moldova care doresc să demareze propriul lor proiect de scurtmetraj animat, în calitate de autor principal al acestuia, sunt invitate să se înscrie pentru participarea la program până pe 1 august, completând formularul disponibil pe site-ul proiectului: syaa.animest.ro.

La nivel global, aproximativ 60% dintre studenții școlilor și universităților de artă sunt femei, în timp ce doar 20% dintre pozițiile-cheie din domeniile creative sunt ocupate de acestea. O analiză efectuată în România de Asociația Animest indică un dezechilibru și mai vizibil între numărul artistelor care studiază animația (73%) și cel al regizoarelor care au primit finanțare pentru dezvoltarea propriilor proiecte din partea Centrului Național al Cinematografiei (8,22%). Pentru a încuraja talentele feminine și pentru a susține dezvoltarea profesională a femeilor din industrie, începând din acest an, Animest și-a propus să participe activ la stabilirea unui echilibru de gen în domeniul creativ, punând la dispoziția artistelor din România noi resurse profesionale, printr-o serie de workshop-uri, conferințe și întâlniri cu personalități feminine din industria internațională a filmului de animație.

Criteriile de eligibilitate pentru înscrierea în program nu includ o limită de vârstă, iar participarea studentelor este mai mult decât încurajată. Cunoștințele de bază despre producție de film de animație și intenția de a dezvolta în viitor un proiect de scurtmetraj, în calitate de autor principal al acestuia, reprezintă principalele condiții pentru participarea la SYAA. În urma analizării scrisorilor de motivație și a portofoliilor înscrise, 10 creatoare vor fi invitate la workshop-ul hibrid organizat în perioada 7-12 septembrie, la București și online.

Crearea unei comunități de femei care să funcționeze ca o rețea de suport împotriva discriminării din industrie se numără printre principalele obiective ale programului.  Timp de 6 zile, mentorii și speakerii invitați din toată Europa pentru a le oferi participantelor secrete din culisele acestui domeniu, își vor împărtăși propriile experiențe și vor pune la dispoziția celor 10 artiste o serie de instrumentele necesare pentru a-și îndeplini obiectivele profesionale. Programul va consta într-o serie de prelegeri, prezentări, ateliere practice, proiecții și evenimente de networking, în cadrul cărora participantele vor învăța cum să-și elaboreze portofoliile artistice, ce instrumente să folosească în dezvoltarea unei idei, care sunt pârghiile pentru dezvoltarea unei cariere artistice independente și cum poate arăta procesul de înființare a unui studio de animație. De asemenea, ele vor primi sfaturi privind bugetarea, finanțarea, promovarea și distribuția unui proiect cinematografic de gen, chiar de la artistele care au reușit să atingă succesul în industrie.

Toate cele 10 participante vor fi invitate la evenimentele incluse în cadrul celei de-a 16-a ediții Animest (8-17 octombrie 2021), una dintre artiste urmând să fie selectată la concursul de proiecte Pitch, Please!, în cadrul căruia va avea șansa să-și prezinte proiectul de scurtmetraj animat în fața unui juriu profesionist.

Mai multe detalii despre Sisterhood of Young Animation Auteurs sunt disponibile online, pe site-ul dedicat programului: http://syaa.animest.ro/.

Revolta Povestilor_8_Foto_Virgil Oprina_2019_03_31

Pe 18 iulie, Teatrul « Stela Popescu » invită copiii la Teatrul de vară Herăstrău

Teatrul « Stela Popescu » invită copiii la stagiunea estivală din Teatrul de vară Herăstrău al Teatrului de Revistă Constantin Tănase pentru a vedea duminică, 18 iulie, de la ora 10, spectacolul Revolta poveştilor.

Spectacolul Revolta poveștilor de Sînziana Popescu, în regia lui Tony Adam. Revolta Poveștilor este o piesă care vrea să arate atât copiilor cât și părinților că poveștile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate și iubite. Altfel, toate personajele cu care noi, adulții, am copilărit se revoltă, se urâțesc și devin anacronice. Cine rezolvă problema ? Tot niște copii care, atrași în lumea cunoașterii și imaginației, restabilesc ordinea și salvează de la uitare emoțiile întâlnirii cu personajele de basm. Revolta Poveștilor  – o producție a Teatrului « Stela Popescu » pentru publicul tânăr, este o poveste terapeutică  care ne îndeamnă să medităm asupra mesajului pe care îl transmite.

Creatorul lui Lampio (un licurici care cucerește constant publicul Teatrului Stela Popescu), regizorul Tony Adam a făcut echipă cu scriitoarea Sânziana Popescu, scenograful Cristian Marin și coregrafa Ioana Macarie şi au dat viață unei poveşti amuzante, sensibile și pline de nostalgie în cafre se intersectează Vrăjitorului din Oz, Scufița Roșie, Făt Frumos, Cenuşăreasa, Capra cu trei iezi și nu numai.

Afis Mircia Dumitrescu

Expoziţie Mircia Dumitrescu – Tehnici în dialog, sculptură, gravură, pictură

Artistul și academicianul Mircia Dumitrescu poposește la Sibiu în cadrul unei expoziții dedicate împlinirii a 80 de ani. Expoziția de la Muzeul Național Brukenthal – care va putea fi vizitată până la 1 august – face parte dintr-o serie amplă de expoziții Mircia Dumitrescu ce au avut loc la Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, iar în toamnă va fi organizată la Muzeul Național de Artă al României.

Eveniment major în lumea artelor vizuale, expoziţia reuneşte lucrări de grafică, sculptură şi pictură, unele dintre acestea expuse în premieră pentru public.

Pe simeză se vor regăsi sculpturi desenate în lemn cu drujba şi dalta, pe care autorul le numeşte gravuri spaţiale, sculpturi de bronz, lucrări de grafică de mari dimensiuni și lucrări de pictură. Expoziția de la Sibiu este dedicată profesorului Eugen Schileru și poetului Nichita Stănescu.

,,Arta e foarte mare, dar lucrarea e personală. Ca artist, eşti martor al lumii tale, al sentimentelor şi al experienţelor pe care le transpui în lucrare. Eşti un creuzet în care, dacă eşti corect cu tine, tu trebuie să îţi răspunzi la problemele ce trec prin mintea şi sufletul tău. În momentul acela, se naşte şi lucrarea. Nu ştii dacă e bună decât în momentul în care tu crezi că ai răspuns, prin intermediul ei, unor probleme, unor nelinişti”, mărturisea Mircia Dumitrescu în cadrul proiectului „Portret de artist”, lansat de Muzeul Naţional Cotroceni în anul 2020.

Mircia Dumitrescu este grafician, pictor şi sculptor, doctor în Arte Vizuale, profesor universitar, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru corespondent al Academiei Române, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler la categoriile Arte Vizuale şi Literatură.

Mircia Dumitrescu este cel care a coordonat editarea in 36 de volume a manuscriselor eminesciene din colecția Academiei Române.

Afis Mircia Dumitrescu

Drama Room

TIFF lansează Drama Room, un program dedicat creatorilor de seriale

Începând din acest an, regizorii, scenariștii și producătorii din regiune interesați de realizarea de seriale sau miniserii au un program dedicat lor la Festivalul Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Cineaștii din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Republica Moldova, Grecia, Turcia și Georgia sunt invitați să participe la Drama Room, un program prin care vor primi mentorat din partea experților internaționali.

Organizatorii își propun să le ofere cineaștilor din România și din zona Mării Negre resursele necesare pentru a accesa industria producției de seriale, atât de prolifică în ultimii ani, îndrumându-i atât în ceea ce privește dezvoltarea conținutului original, cât și în demersul de finanțare a proiectelor.

Prima ediție Drama Room va avea loc online, în perioada 26 – 28 iulie 2021, și va consta în sesiuni de mentorat pentru 15 participanți, oferite în colaborare cu MIDPOINT Institute. Programul include și un eveniment fizic, organizat cu sprijinul HBO România și deschis tuturor acreditaților festivalului: prezentarea unui studiu de caz despre serialul RUXX, regizat de Iulia Rugină și Octav Gheorghe, al cărui episod pilot va fi prezentat în premieră absolută la TIFF.

Tutorii primei ediții sunt Marike Muselaers, unul dintre liderii Lumière Group, cu o experiență vastă în vânzări, achiziții și co-producții (Fortissimo Films, RTL Olanda), invitată și moderatoare a unor dezbateri dedicate industriei la SerieSeries, Cannes sau Berlin, și Gábor Krigler. După o colaborare îndelungată cu  HBO Ungaria, din poziția de Creative Executive, Gábor a fondat Joyrider, o companie specializată în crearea și dezvoltarea de seriale concepute pentru piața internațională.

kogalniceanu 130_1

Expoziţia „Posteritatea lui Mihail Kogălniceanu – 130 de ani de la moarte”

Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihail Kogălniceanu, personalitate care a aşezat cultura română pe baze moderne şi care a crezut cu tărie într-o Românie liberă şi întreagă.

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Muzeul de Artă și Muzeul Unirii, în parteneriat cu Ateneul Naţional Iaşi, Arhivele Naţionale ale României – Serviciul Județean Iași și Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi organizează în perioada 2 iulie – 31 octombrie 2021 expoziţia „Posteritatea lui Mihail Kogălniceanu – 130 de ani de la moarte”.

Valorificând bunuri culturale şi documente arhivistice aflate în patrimoniul instituţiilor partenere, unele inedite, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului câteva dintre preocupările şi mijloacele prin care, în timp, urmaşi ai lui Mihail Kogălniceanu, dar și instituţii şi autorităţi au cinstit memoria marelui om politic al veacului al XIX-lea.

Expoziția completează seria manifestărilor dedicate comemorării lui Mihail Kogălniceanu la împlinirea a 130 de ani de la moartea sa, organizate sub egida Ateneului Național Iași, în colaborare cu numeroși parteneri instituționali, evenimentul fiind precedat de ceremonia de resfințire a mormântului-monument istoric al lui Mihail Kogălniceanu din Cimitirul „Eternitatea” Iași, și de vernisajul expoziției foto-documentare „Mihail Kogălniceanu și epoca Daciei Literare”, deschisă publicului la Ateneul Național Iași.

Expoziția „Posteritatea lui Mihail Kogălniceanu – 130 de ani de la moarte” va putea fi vizitată, cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei, până pe 31 octombrie 2021, în spaţiul Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).

kogalniceanu 130_1

dupa-40-de-zile

Filmul „După 40 de zile”, din 20 august în cinematografe

„După 40 de zile”, al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 20 august.

Distribuit de AVVA MMIX Studio, producția a avut premiera mondială, în luna aprilie, în cadrul celei de-a 43-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Moscova și va avea avanpremiera națională, luna aceasta, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF.

Lungmetrajul are în centru prietenia dintre Emil și Titi. Acțiunea se petrece într-o comună ca un colț de rai, locuită de oameni dintr-o bucată. Asta, la o primă vedere.  Emil nu crede în spirite. Titi este prietenul lui de când lumea. Iar Smaranda, soția lui Emil, ei bine, ea este la doi metri sub pământ și se pregătește de ziua judecății. După parastasul ei de 40 de zile Titi pare cel mai oropsit om de pe fața pământului și începe să se stingă pe picioare. Emil vrea să reaprindă în el scânteia vieții. Dar eforturile lui sunt inutile. Zilele lui Titi par numărate. Căci Smaranda s-a mutat după parastas în casa lui. De ce îl bântuie Smaranda?, asta e o poveste, dar lui Titi îi e greu s-o zică, pentru că este despre lupta pe care fiecare trebuie s-o ducă pentru a-l înțelege și accepta pe celălalt, într-o prietenie sau într-o poveste de iubire.

„Cei doi protagoniști reflectă cele două tipuri de cunoaștere – cunoașterea pozitivă, analitică, și cunoașterea intuitivă, cea care sporește misterul. În acest film am căutat să alcătuiesc un tip de cinema care observă și înregistrează fapte, acțiuni, experiențe de viață cotidiană, din perspectiva «luptei» care sfidează trecerea timpului. O luptă pentru supraviețuire de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Spre deosebire de orice altă luptă, aceasta nu va fi vreodată câștigată. Dar, ca în orice luptă, se poate capitula sau continua până în pânzele albe, chiar dacă știm finalul. Și mesajul acestei povești este că, indiferent de greutăți, lupta merită dusă”, explică Andrei Gruzsniczki, care semnează și scenariul.

Distribuția este alcătuită din Mircea Andreescu, Valer Dellakeza, Gabriel Spahiu, Marian Negrescu, Simona Urs, Ștefan Mirea, Valeriu Bâzu și Eugen Titu.

Producători Andreea Dumitrescu, Oana Bujgoi Giurgiu (co-producător) și Anamaria Antoci (co-producător).

Montajul este realizat – de Ioachim Stroe, muzica – de Cristian Lolea, imaginea – de Laurențiu Răducanu, designul de sunet – de Ioan Filip, sunet priză directă – de Vlad Voinescu, scenografia – de Andreea Popa, Anastasia Ionescu și Bogdan Bostănaru, machiajul și coafura – de Sandra Pătrăuceanu, iar costumele – de Mia Conea. „După 40 de zile” este o producție AVVA MMIX Studio, în coproducție cu Hai Hui Entertainment și Tangaj Production. Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Absolvent al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti în 1994, Andrei Gruzsniczki a debutat cu „Cealaltă Irina”, care a câştigat Marele Premiu şi Premiul FIPRESCI  la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009 şi a primit Trofeul ANONIMUL în acelaşi an. Al doilea lungmetraj al lui, „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) şi Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014). „Zavera”, cel de-al treilea lungmetraj al cineastului, a avut premiera mondială în noiembrie 2019, în competiția Festivalului Internațional de la Cairo.

„După 40 de zile” a fost filmat în primăvara anului 2019 și finalizat la sfârșitul anului 2020.

Recital Youth of Music

Recital Youth of Music – Bianco Michele (acordeon)

Asociația MuseArt și Muzeul Municipiului București vă invită la recitalul intitulat „Harmonic Breaths – New paths for the classical accordion”, susținut de Michele Bianco (acordeon) vineri 23 iulie 2021, de la ora 18.00, la Palatul Suțu.

Recitalul face parte din seria de concerte din cadrul Festivalului „Youth of Music” găzduite de Muzeul Municipiului București la Palatul Suțu în perioada 23 – 25 iulie 2021.

În program: Viatcheslav Semionov: “Caprice No. 1”; Johann Sebastian Bach: “Prelude and fugue in A minor, BWV 543” 10:00; Leoš Janáček: “Our Evenings”; Jürgen Ganzer: “Silhouettes, IIIrd movement”; Anatoly Kusyakov: Sonata No. 1: II. Ostinato; Corale e Recitativo; Sbordoni: “A.D.C.E”; I. Tchaikovsky / V. Zubitsky: “Finale, after Pyotr Ilyich Tchaikovsky’s Violin Concerto in D Major Op. 35”

Seria de recitaluri de gală a fost programată în urma competiției Internaționale online „Youth of Music 2021”, dedicată tinerilor muzicieni, elevi, studenți sau tineri profesioniști activi în domeniul muzicii clasice, organizată de Asociația MuseArt cu sprijinul Muzeului Municipiului București.

Următoarele concerte din cadrul Festivalului Internațional „Youth of Music”:

Vineri 23 iulie 2021, ora 19.30, Recital de violoncel susținut de Ștefan Cazacu

Sâmbătă 24 iulie 2021, ora 16.30, Recital de saxofon clasic susținut de Timot Magyary. La pian – Diana Ionescu

Sâmbătă 24 iulie 2021, ora 18.00, Recital de pian susținut de Riccardo Gagliardi

Sâmbătă 24 iulie 2021, ora 19.30, Recital de pian susținut de Mia Pečnik

Duminică 25 iulie 2021, ora 18.00, Recital de violoncel susținut de Maksim Fedcenko-Pietsch

Duminică 25 iulie 2021, ora 19.30, Recital de canto susținut de Nikola Uramova

Recital Youth of Music