Semnal editorial: Lumea liberă de Louis Menand

Războiul Rece nu a fost doar o competiție pentru putere. A fost o confruntare a ideilor, în cel mai larg sens – economic și politic, artistic și personal. În Lumea liberă, reputatul critic și profesor de la Universitatea Harvard Louis Menand prezintă o panoramă a culturii americane în anii cruciali de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până la Războiul din Vietnam și ne demonstrează felul în care dinamica forțelor sociale, economice și tehnologice și-a pus amprenta asupra creațiilor minții umane în întreaga lume occidentală. Interferențele culturale transatlantice și schimbul bogat de idei și valori între America și Europa au marcat această epocă și au conturat o nouă lume care s-a forjat sub semnul definitoriu al libertății.

Declarată una dintre cele mai bune 100 de cărți ale anului 2021 de New York Times și una dintre primele 50 de cărți de nonficțiune ale anului 2021 de Washington Post. Alegerea editorilor de la New York Times Book Review. Recomandată de Kirkus Reviews și Publishers Weekly

Louis Menand este un foarte apreciat critic și eseist american, în prezent profesor de engleză la Universitatea Harvard și membru permanent în echipa redacțională a revistei The New Yorker. De-a lungul anilor a predat și la alte universități prestigioase precum Princeton, Columbia, CUNY și a colaborat la numeroase publicații importante cum ar fi The New York Review of  Books și The New Republic. Printre lucrările sale de succes se  numără The Metaphysical Club,  pentru care a primit Premiul Pulitzer pentru Istorie și Premiul Francis Parkman acordat de Societatea Istoricilor Americani. În 2016, lui Menand i-a fost decernată Medalia Națională pentru Științe Umaniste de către președintele Barack Obama.

Cartea lui Menand ne poartă într-un periplu pasionant, de la Manhattanul lui Hannah Arendt la Parisul lui Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir, de la studioul din Memphis unde  Sam Phillips și Elvis Presley au creat o nouă muzică pentru generațiile de adolescenți americani la hub-ul artistic de la Black Mountain College care i-a avut rezidenți pe Merce Cunningham și John Cage. Sunt examinate voga postbelică a existențialismului francez, a structuralismului și poststructuralismului, explozia expresionismului abstract și a pop-art, prietenia dintre Allen Ginsberg și Lionel Trilling, evoluția lui James Baldwin într-un purtător de cuvânt pentru drepturile civile, provocările lui Susan Sontag la adresa intelectualilor newyorkezi și ascensiunea  Noului Hollywood cu filme  precum Bonnie și Clyde, Absolventul sau Easy Rider. Cultura americană, cândva desconsiderată, era acum respectată și adorată. Cu o vervă și o anvergură fără precedent, Menand ne explică cum toate acestea au fost posibile.

Breaking Benjamin, la Arenele Romane

Breaking Benjamin va cânta în premieră în România la Arenele Romane, sâmbătă 27 iunie.

Breaking Benjamin vin din Statele Unite, bazele formaţiei fiind puse în 1999 de către Benjamin Burnley şi Jeremy Hummel. Abordează un Alternative Metal cu influenţe de Grunge pe alocuri, lansând până în prezent şase albume care le-au adus patru Discuri de Aur şi trei Discuri de Platină.

Au urcat pe scenele celor mai mari festivaluri de profil din lume precum Download, Rock am Ring sau Nova Rock şi au fost în turnee alături de nume precum Avenged Sevenfold, Five FInger Death Punch sau Korn.

În 2010 formaţia a luat o pauză pentru patru ani, iar din 2014 când şi-au reînceput activitatea line-up-ul a rămas neschimbat, acesta fiind format din Benjamin Burnley (voce/chitară), Jasen Rauch (chitară), Keith Wallen (chitară), Aaron Bruch (bass), Shaun Foist (tobe).

Gabriel „Fluffy” Iglesias revine în România

După succesul fulminant din București, unde show-ul său din 2025 a fost sold-out în timp record, unul dintre cei mai iubiți comedianți ai lumii ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca, pe 4 iunie 2026, la BT Arena.

Pregătiți-vă pentru seara în care umorul la superlativ întâlnește energia fenomenală a lui Fluffy!

Gabriel „Fluffy” Iglesias este unul dintre cei mai de succes comedianți de stand-up din lume și unul dintre cei mai bine plătiți artiști aflați în turneu. Este urmărit masiv online, cu peste 2,4 miliarde de vizualizări pe YouTube și peste 34,7 milioane de fani pe rețelele sociale. În 2024, Billboard l-a desemnat al treilea cel mai bine încasat comediant al anului.

A fost inclus de The Hollywood Reporter în „Top 40 Comedy Players”, alături de Jerry Seinfeld, Chris Rock și Lorne Michaels, și a apărut pe coperta ediției de comedie Variety. Iglesias se numără printre puținii comedianți care au vândut biletele pentru arene iconice precum Madison Square Garden, Crypto.com Arena sau Sydney Opera House.

În 2022, a scris istorie devenind primul comediant ce a performat cu casa închisă pe Dodger Stadium din Los Angeles, în fața a 55.000 de oameni, spectacol care a stat la baza specialului Netflix „Stadium Fluffy”. De-a lungul timpului a lansat patru specialuri Netflix, iar în 2025 a intrat din nou în topurile globale cu „Gabriel Iglesias: Legend of Fluffy”.

Pe lângă cariera de stand-up, Fluffy a fost starul serialului Netflix Mr. Iglesias, a apărut în producții precum Magic Mike, Coco, Ferdinand, Space Jam: A New Legacy și a jucat în seriale de la ABC, NBC și Disney+. În 2026, își va lăsa amprentele pe celebrul Hollywood Walk of Fame.

Stilul său unic, un mix de storytelling, personaje, parodii și efecte vocale, îl face imposibil de confundat și adorat de fanii din întreaga lume.

Pe 4 iunie 2026, Fluffy ajunge în Cluj-Napoca pentru un show care promite să fie memorabil.

Spectacolul se va desfășura exclusiv în limba engleză. Folosirea de telefoane mobile, camere foto / video sau orice alt tip de dispozitive utilizabile pentru înregistrare audio-video nu va fi permisă în sala de spectacole.

După douăzeci de ani – Teatrul Național din Timișoara

Cu cele două noi spectacole ale lunii decembrie – În calea celor vii, dedicat vieții și operei lui Lucian Blaga, spectacol programat în 23.12, la Studio UȚU și Scriitoarea de Ella Hickson (coproducție TNTm – TAM Sf. Gheorghe), a cărui premieră timișoreană va avea loc la Atelierele Fabrica de decoruri în 28.12, Teatrul Național din Timișoara va închide în scurt timp anul 2025.

În același timp, sfârșitul acestui an reprezintă o etapă de bilanț, căci iată, au trecut 20 de ani de când echipa Teatrului Național, condusă de Ada Hausvater, a transformat Naționalul timișorean într-un real exemplu de bune practici artistice și manageriale, la nivel național.

La prima vedere, în cifre, acești 20 de ani însumează 184 de spectacole create și jucate pe scenele sale – inițial o singură scenă, din 2008, două scene, iar din 2009, trei scene – o realizare unică, în sine. Acest număr, însă – 184 – conține în el numeroase vieți dedicate Teatrului Național. Este o realitate incontestabilă faptul că acești 20 de ani au însemnat viziune și construcție: construcție de echipă, în primul rând, căci Teatrul Național din Timișoara a format, în timp, o echipă artistică, tehnică și administrativă sudată, consolidată în termenii profesionalismului și centrată în jurul scenei, cu alte cuvinte, în jurul Spectacolului și al Spectatorului, dar și construcție de structură, căci managementul Teatrului Național, păstrat în permanență în spiritul și litera legii, s-a bazat pe principiile profesionalismului, ale identității integratoare și ale contactului permanent cu educația și cu civismul activ.

Redefinirea și afirmarea personalității și a amprentei identitare a Teatrului Național reprezintă un aspect esențial al construcției sale în acești 20 de ani  – prin asumarea spectacolului modern ca marcă de identitate, prin construcția profilului trupei de actori și prin performanța echipei tehnice de scenă, prin inițiative punctuale în care teatrul devine un factor de dezvoltare culturală, civică, socială și urbană, dacă ar fi doar să amintim celebrul – la vremea respectivă – Atelier Identitate (2018 – 2019), Concursul Național de Dramaturgie (2005 – 2021), proiectele privind îmbătrânirea (Art of Ageing, 2015), proiectele dedicate comunității de persoane cu dizabilități de auz (Central Park – Vocile orașului, 2019 – 2022) sau a adolescenților cu dizabilități neuropsihice și locomotorii (Viitorul copiilor / Future of the children, 2022 – 2023) etc.

În toți acești ani, Teatrul Național și-a propus – și a reușit – să își provoace publicul, să îl facă atent și curios atât față de poveștile construite în sala de teatru, cât și, prin racord la istoriile personale ale fiecărui spectator în parte, să îi crească receptivitatea față de lume și față de propria evoluție intelectuală și spirituală. Acesta a rămas – mai mult decât un obiectiv urmărit cu obstinație – un principiu de bază al Naționalului timișorean.

De altfel, dezvoltarea continuă a definit identitatea acestui teatru care și-a împins limitele tot mai departe, în dorința de a atrage spre teatru publicul tânăr. Recuperarea în cheie contemporană a unor texte majore – Trei surori, Viața e vis, Hamlet, Rinocerii, Anna Karenina, și atâtea altele – a mizat cu succes pe gândul că oamenii zilei de astăzi, cu un accent deosebit pe oamenii tineri, trebuie să regăsească în spectacolul de teatru temele și formele care vor răspunde cel mai bine orizontului lor, problemelor lor, gustului lor estetic și că, asumându-le, își vor lărgi limitele percepției, devenind, astfel, mai bine echipați ca „oameni ai cetății”.

În toamna anului 2005 începea, așadar, nu doar construcția unei echipe, ci și viziunea unui teatru ce paria pe evoluție. Scena clasică, à l’italienne, singura la vremea respectivă, restricționa repertoriul la un anumit tip de spectacole, ceea ce făcea ca un spațiu de joc alternativ, echipat pentru spectacolul contemporan de teatru, să fie nu doar esențial, ci absolut necesar. Din acest vis s-a născut, în anul 2008, Sala 2 – fostul manej imperial, rătăcit, parcă, în mijlocul unui parc cu nume predestinat, Parcul Civic, dar, și el, oarecum ieșit de pe traseul principal și din istoria orașului. Și pentru că actorii din trupa teatrului exersau tot mai mult un tip de spectacol intimist, de proximitate cu spectatorul, în anul 2009, Teatrul Național a deschis sus de tot, la ultimul etaj, o mică sală de spectacole, inițial dedicată experimentului. Succesul de care s-a bucurat acel loc, cunoscut astăzi ca Studio UȚU, încă de la prima reprezentație cu spectacolul Aeroport, a transformat instantaneu spațiul în cea de-a treia sală a teatrului. Iar spectacolul Aeroport se joacă și astăzi, la finalul anului 2025, în aceeași distribuție.

Teatrul Național a inclus în infrastructura teatrală a României două săli noi de spectacol, devenind, totodată, un pionier în reconversia culturală, recuperând pentru teatru fostul manej imperial, parte a vechiului bastion Maria Theresa. Nu mai puțin, Teatrul Național din Timișoara a construit Atelierele Fabrica de decoruri, prima linie profesională de producție de decoruri de teatru. Cu enorm de multă bucurie, o parte din spațiile generoase ale Fabricii de decoruri a devenit spațiu de joc în Anul Capitalei Europene a Culturii și, din nou, anul acesta, pentru două dintre premierele stagiunii – Cântăreața cheală de Eugène Ionesco și Scriitoarea de Ella Hickson.

Deschiderea internațională a Teatrului Național din Timișoara este o realitate probată prin coproducții internaționale cu teatre din Germania, Austria, Italia, Franța, Serbia, Ungaria etc., prin organizarea festivalului de coproducții europene The Art of Ageing, dar și prin invitarea la Timișoara a unor personalități artistice, a spectacolelor unor regizori de primă mărime din Europa și a unor companii celebre – Romeo Castellucci, Pippo Delbono, Alessandro Serra, Luk Perceval, Milo Rau, Oskaras Koršunovas, Kokan Mladenović, Rahim Burhan, Rodrigo Garcia, coregrafii sau coregrafiile lui Gigi Căciuleanu, Pál Frenak, Angelin Prejlocaj și alții, dar și prin prezența la Teatrul Național a celebrei vedete de teatru și film, John Malkovich sau a unor companii celebre – Forced Entertainment sau Schaubühne Berlin, iar lista nu se încheie aici.

Asociația breslei teatrale, UNITER, a acordat multiple nominalizări și premii actorilor Naționalului timișorean, dacă îi amintim doar pe Ion Rizea, Claudia Ieremia (trei nominalizări), Andrei Chifu sau Marin Lupanciuc (o nominalizare), spectacolelor sale – cel mai bun spectacol  – Rambuku, cea mai bună scenografie – Velica Panduru pentru Boala familiei M, Helmut Stürmer pentru Rinocerii și Adrian Damian pentru Viața e vis (nominalizare), cea mai bună muzică – The Bandits pentru Exod (nominalizare), premii pentru întreaga activitate decernate actorilor Irene Flamann Catalina și Vladimir Jurăscu, scenografei Geta Medinski și autoarei Istoriei Teatrului Național din Timișoara, Mariana Voicu, și, în egală măsură a recunoscut public importanța realizării Sălii 2 pentru spațiul teatral românesc a realizării Sălii 2, precum și contribuția Naționalului timișorean la viața multiculturală a Timișoarei.

„Culorile timpului”, filmul de familie de care ai nevoie înainte de Crăciun, acum în cinematografe

Culorile timpului (La venue de l’avenir / Colours of Time), noul film al lui Cédric Klapisch, distribuit de Independența Film, intră în cinematografe și spune cu umor o poveste de familie care începe cu o moștenire neașteptată și se transformă într-o călătorie între două epoci. Între prezent și Parisul Belle Époque, filmul îmbină misterul, emoția și umorul într-o experiență cinematografică caldă și luminoasă, perfectă pentru perioada sărbătorilor.

Patru veri primesc o moștenire neașteptată: o casă veche din Normandia. Praful e gros, dar poveștile sunt încă vii. Printre obiecte uitate și fotografii vechi se conturează treptat o istorie mult mai amplă decât și-ar fi imaginat, iar firul descoperirilor îi poartă înapoi în timp, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

În Parisul anului 1895, aflat la începutul modernității, o tânără femeie ajunge din provincie într-un oraș în plină transformare: apar fotografia, noile forme de expresie artistică, începuturile cinematografului, iar pictura impresionistă schimbă felul în care lumea este privită și reprezentată. În acest Paris efervescent, aflat la începutul modernității, tânăra încearcă să-și găsească locul și identitatea, într-o lume în care arta, tehnologia și viața de zi cu zi se amestecă firesc.

Pe măsură ce trecutul prinde contur, prezentul se schimbă. Ceea ce descoperă cei patru veri nu este doar o poveste de familie, ci o legătură invizibilă între generații: felul în care alegerile, întâlnirile și pasiunile de atunci continuă să aibă ecou astăzi. Culorile timpului vorbește despre ce moștenim fără să știm și despre nevoia de a ne întoarce privirea înapoi pentru a putea merge mai departe.

Culorile timpului reunește o distribuție remarcabilă, din care fac parte Suzanne Lindon, Abraham Wapler, Vincent Macaigne, Julia Piaton, Zinedine Soualem, Paul Kircher, Vassili Schneider, Sara Giraudeau, Cécile de France și Pomme, într-un film despre familie, creație și memorie, spusă cu lejeritatea și umanitatea care definesc cinema-ul lui Cédric Klapisch.

Filmul reconstruiește Parisul anului 1895 prin decoruri realizate special, filmări în studio și în locații reale, precum și printr-o figuratie extinsă. Pentru scenele de epocă, au fost folosiți până la 80 de figuranți într-o singură scenă, îmbrăcați în costume autentice de sfârșit de secol XIX, alături de trăsuri și omnibuze trase de cai.

Unele decoruri-cheie, precum bistroul din Montmartre Le Rat Mort, au fost construite integral în studio. Costumele sunt semnate de Pierre-Yves Gayraud (costume designer pentru filmele Coco Chanel, The Countess), care a realizat o documentare riguroasă pentru fiecare element vestimentar, diferențiind clar epocile și personajele.

Culorile timpului este un film despre legături, memorie și felul în care trecutul continuă să ne însoțească. Un film de familie de văzut împreună, în perioada Crăciunului, care vorbește despre ceea ce ne unește dincolo de timp.

La mulţi ani, Marian Râlea!

„Eu pot. Eu sunt magician”. Toţi cunoaştem această formulă miraculoasă, aşa cum toţi românii – indiferent de vârstă – îl admiră şi îl iubesc pe Magicianul Marian Râlea, stăpânul poveştilor cu miez. E ziua lui aşa că îi dorim sănătate, noroc şi cât mai multe clipe magice în anul ce vine!

„Nelson” de Jean Robert-Charrier, în premieră națională pe scena Teatrului Național din București

Luni, 2 februarie 2026, ora 20:00, Prestige Art Production prezintă premiera națională a spectacolului de teatru „Nelson” de Jean Robert–Charrier, pe scena mare a Teatrului Național București. Regia poartă semnătura lui Daniel Hara, iar scenografia a fost realizată de Monica Alina Păduraru.

Distribuția îi reunește pe actorii pe Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Isadora Băltățeanu, Tudor Istodor, Mihai Munteniță, Denis Hangau și Ciprian Nicula.

„Nelson” de Jean Robert‑Charrier este o comedie de situație care explorează cu umor şi ironie contrastele sociale şi familiale. Protagonista, Jacqueline, o avocată de succes mânată de ambiţie, avere şi aparenţe, este pusă în situaţia de a-şi ascunde adevărata fire. Atunci când fiica ei, Christine, îşi doreşte să plece într‑o misiune umanitară, Jacqueline acceptă să găzduiască o familie militantă ecologistă. Pe durata unui dineu, ea trebuie să îşi asume temporar un rol de vegană convinsă şi protectoare a animalelor pentru a părea pe „linie” cu invitaţii, iar inima sa va fi sensibilizată de un iepure pitic numit Nelson.

Spectacolul devine o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine şi realitate, promisiunile sociale şi ipocrizia cotidiană. Familia „privilegiată”, carnivoră şi preocupată de lux, este pusă faţă în faţă cu o familie vegană, militantă şi cu valori îndreptate spre ecologie, iar situaţiile de tensiune „carnivor versus vegan” servesc drept catalizator pentru farse, revelaţii şi momente de adevăr. Finalul aduce întrebarea dacă această mascaradă va reuşi să ţină până la capăt, iar dacă nu, ce se întâmplă când apar adevăratele sentimente, adevăratele alianţe şi dezvăluirile de sine.

Titlul a avut premiera mondială la Théâtre de la Porte Saint‑Martin din Paris, una dintre sălile importante ale capitalei franceze și s-a bucurat de nu mai puțin de 350 de reprezentaţii în ultimele zece stagiuni.

Duşmance ale poporului, expoziţie deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României și Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței anunță deschiderea unei expoziții-eveniment despre femeile victime ale represiunii comuniste din România.

Ca orice regim totalitar, comunismul nu a ţinut cont de vârsta, de sexul, de starea de sănătate sau de nivelul cultural al persoanelor împotriva cărora şi-a îndreptat represiunea. „Duşmani ai poporului” nu au fost doar adulţi, ci şi copii, nu au fost doar bărbaţi, ci şi femei. O statistică realizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet arată că 5,31% dintre deţinuţii închişi din motive politice în România comunistă au fost femei. Fie că li s-a stabilit pedeapsa printr-o sentinţă a tribunalelor militare, fie că au primit aşa-numitele condamnări administrative, fiind arestate în baza unor liste emise de Ministerul de Interne, mii de femei au îndurat condiţiile de detenţie din închisorile şi lagărele comuniste din România. Lor li se adaugă miile de femei deportate în 1945, ca etnici germani, în 1949, ca moşierese, sau în noaptea de Rusalii a anului 1951, dar şi miile de femei din Basarabia şi Nordul Bucovinei deportate în Siberia ca românce.

Expoziţia aduce în faţa publicului portretele a 71 de femei care au fost reţinute în perioada comunistă din raţiuni politice şi care au fost catalogate de regimul comunist drept „duşmani ai poporului” din cele mai variate motive: pentru că avuseseră legături cu Occidentul, fiind acuzate de „înaltă trădare”, pentru că făcuseră parte din rezistenţa anticomunistă din munţi sau pentru că se opuseseră ca pământurile să le fie confiscate în timpul procesului de colectivizare, iar unele dintre ele au devenit victime pur şi simplu pentru că erau mamele, soţiile, fiicele sau surorile unor persoane considerate periculoase de către regim.

Pe lângă cele 71 de victime-femei, într-o secţiune denumită „Cele mai tinere deţinute” sunt prezentate şi câteva cazuri de fetiţe care au cunoscut detenţia politică în perioada comunistă, pentru că s-au născut în închisoare, mamele lor fiind însărcinate în momentul arestării. De asemenea, în expoziţie sunt redate şi aspecte ale regimului penitenciar din închisorile de femei, folosindu-se fragmente din memorialistica de detenţie sau obiecte realizate în închisoare.

Expoziţia „Duşmance ale poporului” este un proiect al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Curatorul expoziției este Virginia Ion, iar design-ul expoziţional a fost realizat de echipa coordonată de arhitecții Cosmina Goagea și Constantin Goagea de la Zeppelin Design.

Proiectul expozițional a mai fost prezentat la Spațiul Expozițional al Memorialului Sighet din București (2021-2022), în 2023 a fost găzduit de Memorialul Revoluției din Timișoara și de Muzeul Brăilei Carol I, fiind itinerat apoi, la Muzeul Național de Istorie al Moldovei din Chișinău, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet (în 2024), și la Accademia di Romania din Roma, în perioada martie-mai 2025.

Expoziția a obţinut premiul secțiunii „Arhitectura amenajărilor interioare/ expoziții, standuri și scenografie”, decernat în cadrul galei Anualei de Arhitectură organizată de Ordinul Arhitecților din România (Filiala București), în decembrie 2021. Juriul a considerat că este „o expoziție care creează o serie de imagini puternice, viscerale în care tema este exploatată și privitorul este transpus în universul sumbru evocat de aceasta”.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.

„Doctorul” de Robert Icke, în regia lui Andrei Șerban, o premieră incendiară la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara anunță premiera spectacolului „Doctorul” de Robert Icke, în regia lui Andrei Șerban, la Sala „Horia Lovinescu”.

Spectacolul beneficiază de o distribuție remarcabilă, din care fac parte Andreea Grămoșteanu / Ada Navrot, Ionuț Grama / Gabriel Răuță, Cristina Juncu / Ana Radu, Crenguța Hariton / Laura Vasiliu, Isabela Neamțu, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Șerban Gomoi, Andreea Măcelaru-Șofron / Sorina Ștefănescu, Tudor Cucu-Dumitrescu, Ioana Calotă / Raluca Jugănaru.

După 60 de ani, regizorul Andrei Șerban se întoarce la Teatrul Nottara, locul unde a debutat pe o scenă profesionistă, la 21 de ani, când era student în anul II. La final de 2025, Andrei Șerban revine la Nottara cu un spectacol incendiar, o explorare tăioasă a lumii contemporane, o oglindă așezată în față societății actuale, un spectacol despre valoarea umană în secolul 21.

O excelentă adaptare a piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler, care în 1912 oferea un tablou teribil al antisemitismului acelei perioade, „Doctorul”, în versiunea lui Robert Icke, este o privire extinsă asupra (in)toleranței societății contemporane, abordând nu doar problema religioasă, ci și rasa, genul sau identitatea sexuală; un studiu despre felul în care lumea noastră judecă și reacționează.

Spectacolul aduce în prim-plan probleme majore. Este etica medicală mai presus de orice considerente? Cât mai contează valoarea unui specialist într-o lume care duce totul în derizoriu? Ce e mai important: profesionalismul sau sexul, rasa ori genul? Cât de fragilă e limita dintre toleranță și intoleranță?

„De câțiva ani aleg să montez producții folosind adaptările lui Icke în același spirit în care am crezut și eu, de la debutul meu în teatru (pe scena aceluiași Teatru Nottara!), că o piesă fie nouă, fie arhicunoscută, trebuie să surprindă de fiecare dată, altfel nu are rost să fie jucată”, spune regizorul Andrei Șerban. „Icke e atent să ofere fiecărui spectator dreptul să aleagă de partea cui este: Doctorul sau Preotul, medicina sau religia. Autorul se arată neutru. La fel cum, în timpul unei dezbateri televizate, Icke nu ia partea nimănui, ci ne lasă deschisă posibilitatea să fim pentru sau contra avortului, să apăram sau să incriminăm mișcarea woke, să decidem dacă cineva e rasist sau nu. Icke rămâne obiectiv, nu ia partea nimănui, recunoscând că trăim într-o lume extrem de confuză, în care definiția adevărului se află într-o ceață adâncă”.

Echipa de creație a spectacolului include nume remarcabile: Regia: Andrei Șerban; regizor asociat și versiunea de spectacol: Daniela Dima; traducerea: Irina Velcescu; scenografia: Irina Moscu, lighting design: Cristi Șimon; percuție: Luca Șofron / Daniel Varga; asistența de regie: Corina Dragomir; asistența de scenografie: Ada-Maria Zaharia; Cântecul lui Charlie compus de: Cristina Juncu

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 9, 10, 11 și 14 ianuarie.

„Gustav Klimt şi Künstler-Compagnie la Peleș” – expoziție extraordinară la Spațiul Cilindru/Suceava

Expoziția „Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș” își începe la Suceava turneul prin România. Proiectul prezintă în imagini de mari dimensiuni lucrările fixe – și care nu vor putea să fie deplasate vreodată – pictate la Castelul Peleș de către tânărul care avea să devină liderul avangardei vieneze, Gustav Klimt, alături de colaboratorii săi, Ernst Klimt și Franz Matsch. Realizată la inițiativa Forumului Cultural Austriac, expoziția curatoriată de cercet. dr. Antonela Corban prezintă și explică detaliat câteva picturi esențiale ale patrimoniului românesc și european, accesibile exclusiv vizitatorilor Muzeului Național Peleș, doar la fața locului sau prea fragile pentru a fi arătate ca atare publicului. Proiectul poate fi văzut până la 27 ianuarie 2026 la Spațiul Cilindru al Asociației „Un concept Luna” din Suceava (Aleea Dumbrăvii 10).

Textele și fotografiile de pe panouri sunt completate de video-documentarul „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș”, realizat special pentru această ocazie de către regizoarea Carmen Lidia Vidu. Proiectul este rezultatul colaborării Muzeului Național Peleș cu Forumul Cultural Austriac și Asociația culturală „Un concept Luna”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul MINA. Sponsorul oficial al expoziției este Banca Comercială Română.

Realizate între 1883 și 1886, lucrările de tinerețe realizate la Peleș de către frații Klimt și Franz Matsch, reuniți în cadrul colectivului artistic „Künstler-Compagnie”, sunt mai puțin cunoscute publicului român și european, dar la fel de valoroase ca și celebrele creații de maturitate ale lui Gustav Klimt, existente în marile muzee ale lumii. Expoziția de față se dorește o contribuție la eforturile Muzeului Național Peleș de a face mai bine cunoscute operele acestor mari artiști austrieci care împodobesc unul dintre monumentele arhitectonice de referință ale României, opere au fost clasate în categoria „Tezaur” a patrimoniului cultural național.

Expoziția are ca punct de plecare volumul „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” (Ed. Junimea, Iași, 2024), pe care Antonela Corban a elaborat-o în urma unei cercetări întinsă pe mai mulți ani, în colaborare cu Muzeul Național Peleș. Colecția de aici are o importanță aparte, deoarece „este cea mai reușită dintre toate realizările celor trei artiști din aceeași perioadă, având numărul cel mai mare de lucrări, cu o tematică, iconografie și stil de realizare unitare. Și, în egală măsură, deoarece ea vine să completeze imaginea de ansamblu a operei klimtiene, prin alăturarea unor compoziții plastice de tinerețe, existente pe teritoriul țării noastre, celor de maturitate, care sunt atât de bine cunoscute și de apreciate și care au ajuns nu numai în spațiile culturale europene, ci și în colecții muzeale din America sau din Japonia”, spune Antonela Corban, curatoarea expoziției. Picturile de la Peleș sunt o verigă importantă în tabloul general al operei lui Gustav Klimt, ale cărui creații de tinerețe sunt uneori trecute cu vederea, deși înfrumusețează edificii de marcă din Austria, Cehia, Croația și alte țări.

Expoziția este însoțită de un scurtmetraj documentar „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” realizat de bine-cunoscuta regizoare de teatru și film, Carmen Lidia Vidu (alături de doi alți artiști vizuali de marcă – Sabina Costinel, imagine, montaj și animație, și Julien Javions, sunet). Filmul explorează în detaliu creațiile celor trei artiști austrieci la Peleș, explicate de curatoarea expoziției, cercet. dr. Antonela Corban, și directorul pentru Patrimoniu al Muzeului Național Peleș, Mircea Hortopan.

De asemenea, Muzeul MINA al Noii Arte Imersive din București propune o proiecție ce reinterpretează spectaculos elemente din creațiile celebre ale lui Gustav Klimt.

Pentru a înțelege mai bine contextul creației picturilor de la Castelul Peleș, Forumul Cultural Austriac aduce în fața vizitatorilor o nouă versiune a unei alte expoziții documentare de succes – „Gustav Klimt. Precursor al modernității”. Proiectul este curatoriat de Sandra Tretter și este realizat la inițiativa Ministerul Afacerilor Europene și Internaționale al Austriei.

Expoziția „Gustav Klimt. Precursor al modernității” se oprește asupra celor mai importante repere din activitatea artistului. Alături de Josef Hoffmann, Otto Wagner, Joseph Maria Olbrich, Richard Gerstl, Egon Schiele şi Oskar Kokoschka, Gustav Klimt (1862 – 1918) este exponentul unei epoci fascinante, ale cărei ecouri se resimt până în prezent. Gustav Klimt și-a pus amprenta asupra orașului său natal, Viena. Provenit dintr-o familie modestă dintr-o suburbie rurală vieneză, Gustav a urmat urmat Școala de arte aplicate a Muzeului cezaro-crăiesc pentru Artă şi Industrie (astăzi, Universitatea de Artă Aplicată), unde a fost admis la numai paisprezece ani.

După etapa Künstler-Compagnie, care îl ajută să se afirme ca fiind mai mult decât un pictor academic, Klimt operează o tranziție radicală către stilul Art Nouveau de factură austriacă – Jugendstil –, la sfârșitul anilor 1890. Apogeul acestei schimbări este tabloul „Sărutul” din anul 1907, piesa de rezistență a galeriei de pictură din Palatul Belvedere. Celebru, în primul rând, pentru tablourile sale alegorice şi pentru portretele de femei, Klimt se îndreaptă spre finalul carierei către pictura peisagistică. Printre cele aproximativ două sute cinzeci de tablouri cunoscute ale lui Klimt se regăsesc, astfel, numeroase peisaje, majoritatea pictate în zona lacului Atter (Attersee), unde Klimt și-a petrecut verile până în 1916. De la dispariția sa, în 1918, tablourile sale s-au vândut cu sume colosale, culminând cu recordul absolut pentru o lucrare de artă modernă, 236,4 milioane de dolari, pentru care a fost vândut, pe 18 noiembrie 2025, „Portretul lui Elisabeth Lederer” (1914–1916).