Delta

Prima premieră oficială a anului 2026 la Teatrul Mic: Delta de Leta Popescu

Teatrul Mic anunță prima premieră oficială a anului 2026: Delta de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija, cu scenografia semnată de Ioana Pashca.

Evenimentul va avea loc miercuri, 14 ianuarie și joi, 15 ianuarie, la ora 19:00, la Sala Atelier (Strada Constantin Mille nr. 16).

Cea mai recentă producție a Teatrului Mic, Delta, are la bază textul (In)corect, scris și montat de Leta Popescu la Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca. Având premiera în februarie 2020, (In)corect constituie ultima parte a trilogiei de regie Colaj, proiect inițiat de autoare în anul 2018.

În regia lui Alexandru Dabija, Delta propune o perspectivă proaspătă, profundă și actuală asupra modului în care ne raportăm la cei din jur și la noi înșine. Spectacolul devine o introspecție lucidă, traversată de ironie fină, care pune sub semnul întrebării granița fragilă dintre ceea ce este acceptabil și uman și ceea ce depășește limitele convenționale.

O comedie nostalgică, cu accente dulci-amare, Delta surprinde o reuniune aparent banală în Delta Dunării, a unei familii extinse, context în care ies la iveală divergențele și conflictele dintre generații și tensiunile dintre nevoi și priorități – de la dificultăți financiare la frământări emoționale.

Construit ca un ansamblu de voci și perspective, spectacolul urmărește felul în care discursurile intime și cele publice se intersectează, se contrazic și, în cele din urmă, se erodează, dincolo de timpuri. Asemenea deltei, unde apele se amestecă înainte de a se vărsa în mare, spațiul dramatic devine unul al incertitudinii, în care noțiunile de corectitudine și adevăr capătă multiple sensuri.

Scenografia și costumele realizate de Ioana Pashca îmbină realismul cotidian cu simbolul și detaliul banal, transformând spațiul scenic într-un organism viu. Relațiile tensionate, judecățile pripite și tentativele eșuate de comunicare creează pulsul spectacolului, oferind publicului o experiență scenică marcată de umor, emoție și subtilitate. Distribuția: Petrică – Ovidiu Niculescu, Neli – Liliana Pană, Viorel – Tudor Aaron Istodor, Mirela – Diana Cavallioti, Ramona – Ana Bianca Popescu, Reka – Ilinca Manolache, Răzvan – Alexandru Voicu, Ionuț – Marian Olteanu, Turista japoneză – Oana Iamandi.

3 zile în septembrie

3 zile în septembrie, cel mai nou film semnat de Tudor Giurgiu, selectat în secțiunea Limelight a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam

Cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, 3 zile în septembrie, a fost selectat în prestigioasa secțiune Limelight a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), ajuns la ediția 55, care se va desfășura în perioada 29 ianuarie – 8 februarie.

Cu o medie de 275.000 de spectatori și peste 2.000 de profesioniști din industria filmului, provenind din mai mult de 100 de țări, IFFR este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, recunoscut atât pentru dimensiunea sa, cât și pentru relevanța sa artistică. Secțiunea Limelight a festivalului reunește filme premiate, succese de public sau titluri în avanpremieră semnate de autori consacrați. În 2026, aceasta va cuprinde producții precum Father Mother Sister Brother de Jim Jarmusch, No Other Choice de Park Chan-wook, Dead Man’s Wire de Gus Van Sant, Silent Friend de Ildikó Enyedi și L’étranger de François Ozon, precum și filmul românesc 3 zile în septembrie. Selecția confirmă vizibilitatea internațională a cinemaului românesc și poziționează noul proiect al lui Tudor Giurgiu alături de unele dintre cele mai importante titluri ale cinematografiei actuale, într-unul dintre cele mai influente festivaluri de film din lume.

3 zile în septembrie este o comedie romantică explozivă care surprinde parcursul plin de neprevăzut al unei femei către libertate și regăsire. A fost realizat în luna septembrie la Eforie Sud, în cadrul Arome Film Creative Camp, și se remarcă printr-un demers cinematografic ambițios: un plan-secvență de 65 de minute filmat fără întrerupere în grădina Hotelului Arome 22, pe străzile și pe plaja din Eforie Sud, de o echipă formată din peste 70 de membri. Opțiunea de a filma într-un singur cadru plasează publicul direct în spirala emoțională a eroinei, amplificând haosul și încurajând o relație mult mai intimă cu personajele, evenimentele și stările de care aceasta se lovește în periplul său.

În rolurile principale regăsim actori cunoscuți și iubiți de marele public: Andreea Vasile (De ce eu?, Umbre, Ramon), Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Emilia Popescu, Adela Popescu și Maria Junghietu.

Scenariul este semnat de Conrad Mericoffer, Radu Grigore și Tudor Giurgiu, iar imaginea aparține lui Alexandru Dorobanțu, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din zona de publicitate și videoclipuri muzicale, aflat acum la debutul său în lungmetraj. Din echipa creativă mai fac parte Adela Cotimanis (scenografie), Miruna Bălașa (costume), Daniel Soare (sunet), Alex Pintică (montaj) și Raluca Moldoveanu (machiaj).

3 zile în septembrie este o producție independentă, realizată în coproducție de Point Film, StaySharp.Film, Libra Films și Arome 22.

Arome Film Creative Camp este o tabără anuală de creație care își propune să revitalizeze Eforie Sud ca destinație turistică și culturală, valorificând patrimoniul, istoria locală și atrăgând artiști și public nou prin crearea unui film pe durata taberei. Parteneri ai proiectului: Primăria Eforie Sud, Regina Maria, Aqua Carpatica, Jidvei, Iulius Group, Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual (UPFAR)

În România, filmul este distribuit de Transilvania Film și va avea premiera pe 18 septembrie.

rn

La mulţi ani, Rodica Negrea!

Aparent fragilă, cu o discreţe şi delicateţe aparte, Rodica Negrea este una din actriţele care ştie să umple scena printr-o explozie de talent şi o cuceritoare gingăşie. În teatru sau în film, a creat de-a lungul unei cariere prodigioase, personaje admirabile care au rămas în mintea şi sufletul spectatorilor români. Ani mulţi, în sănătate şi numai bucurii!

ps

La mulţi ani, Paula Seling!

O voce puternică, un munte de sensibilitate şi emoţie, un profesionist desăvârşit, Paula Seling îşi aniversează azi ziua de naştere. Îi dorim ani mulţi cu sănătate, cât mai multe bucurii pentru fani în anul ce vine, cadouri frumoase şi spectaculoase!

Why‚We Should All Be Feminists

„Why‚We Should All Be Feminists” – 44 de artiste și artiști austrieci și români la /SAC @Malmaison

Întrebări care modelează viitorul. După succesul din 2024 al expoziției „Touch Nature”, curatorii Sabine Fellner si Alex Ion Radu reunesc lucrările a 44 de artiste și artiști de calibru din România și Austria într-un nou proiect de anvergură care desface tabuuri în bucăți. Expoziția „Why‚ We Should All Be Feminists” („De ce ar trebui să fim cu toții feministe/feminiști”) este o pledoarie – desigur incompletă, dar democratică și depolarizantă – pentru o schimbare a modului în care ne-am obișnuit să răspundem unor dinamici sociale vechi și să ne construim altele noi (individuale, colective, de guvernare, uman-non uman etc.). Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 decembrie 2025-14 februarie 2026 la /SAC @ Malmaison (Calea Plevnei 137C). Expoziția „Why‚ We Should All Be Feminists” este organizată de /SAC – Spațiul de Artă Contemporană și Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Ministerului austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în cadrul programului „Calliope. Join the Dots”.

Artistele și artiștii din cele două țări încearcă să propună soluții și idei pentru comunități mai echitabile, mai sustenabile, care acceptă diversitatea și diferențele, care manifestă mai multă grijă pentru membrii lor – însușiri atât de necesare astăzi mai mult decât oricând. Lucrările lor, toate de mare impact, sunt din cele mai diverse, de la desen și pictură, la artă video și instalație, proiecte de artă contemporană ale secolelor 20 și 21. Expoziția face parte din proiectul internațional „Why ‚We Should All Be Feminists”, conceput de Sabine Fellner și dezvoltat în numeroase țări de pe glob, în colaborare cu rețeaua Forumurilor Culturale Austriece. Bucureștiul a fost ales ca a doua etapă a acestui proiect, având în vedere prestigiul /SAC – Spațiul de Artă Contemporană și impactul expoziției „Touch Nature” (2024). Versiunea de la București este concepută exclusiv pentru România de către Sabine Fellner și Alex Ion Radu.

În 2012, Chimamanda Ngozi Adichie, scriitoare și activistă de origine nigeriană, a ținut în cadrul TEDxEuston din Londra discursul intitulat „We Should All Be Feminists” („Ar trebui să fim cu toții feministe/feminiști”), distribuit online de milioane de ori. Acest manifest feminist pleda pentru o lume mai justă, în care oamenii să fie cu adevărat egali, indiferent de gen și identitate culturală. Textul a făcut înconjurul lumii și a hrănit speranța că umanitatea se îndreaptă, într-adevăr, în acea direcție. Mai bine de un deceniu mai târziu, realitatea pare să fie, însă, cu totul alta la nivel global. Deși la nivel legislativ s-au înregistrat multe progrese în ceea ce privește egalitatea juridică a femeilor, viața de zi cu zi arată că situația concretă este adesea foarte nuanțată și complexă, dacă nu chiar diferită de textele juridice. Răspândit pe rețelele sociale, curentul internațional al „soțiilor tradiționale” propagă, spre exemplu, o viziune retrogradă asupra lumii și se opune, astfel, egalității reale între sexe. Genul influențează în continuare poziția socială, resursele, drepturile, interesele economice și perspectivele.

„Genul contează. Bărbații și femeile percep lumea în mod diferit. Genul influențează modul în care percepem lumea. Dar putem schimba asta”, spune Chimamanda Ngozi Adichie. Artistele feministe au obținut multe în lupta pentru egalitate, dar „realizările generației noastre sunt fragile”, avertizează Annegret Soltau, una dintre cele mai importante artiste feministe ale anilor 1970. Ea subliniază că realizările avangardei feministe internaționale formate în 1968 și ale IntAkt (Grupul internațional de acțiune al femeilor artiste vizuale), fondat în Austria în 1977, trebuie consolidate și susținute în fiecare zi. Așadar, unde ne aflăm azi după aproape o jumătate de secol de când artistele acelor vremuri au reușit să chestioneze/provoace mecanismele puterii în societate și raporturile de gen? Iar întrebarea cea mai importantă în acest context nu poate fi alta decât – ce societate ne dorim, de fapt?

Artiste/artiști: Elisa Andessner, Iris Andraschek, Simona Andrioletti, Suzanne Anker, Stella Bach, Liliana Basarab, Renate Bertlmann, Irina Botea Bucan, Geta Brătescu, Julia Bugram, Codruța Cernea, Sevda Chkoutova, Katharina Cibulka, Alexandra Croitoru, Simona Deaconescu, Andreea Grigoraș, Lăcră Grozăvescu, Markus Hanakam & Roswitha Schuller, Edgar Honetschläger, Nona Inescu, Aurora Kiraly, Claudia Larcher, Maria Legat, Lea Liebl, Monica C. LoCascio, Carola Mair, Marta Mattioli, Mihai Mihalcea, Mihaela Moldovan, Anca Munteanu Rimnic, Monika Pichler, Margot Pilz Beamer, Charmaine Poh, Bogdan Rața, Ness Rubey, Elisabeth von Samsonow, Oana Stanciu, Starsky, Lisa Strasser, Mircea Suciu, Tăietzel Ticălos, Mara Verhoogt, Nives Widauer

Curatori: Sabine Fellner & Alex Radu

Sesign grafic/expozițional: Justin Baroncea, Maria Ghement, Alexandra Müller, Ioana Naniș, Larisa State

Echipa / SAC: Andreea Chircă, Iulian Cristea, Lidia Dobrea, Anne Lolea, Elena Maxemciuc

Why‚We Should All Be Feminists

Pianistul Andrei Gologan prezintă O antologie a iubirii

Pianistul Andrei Gologan prezintă „O antologie a iubirii”, în deschiderea stagiunii Fundației Culturale Gaudium Animae

După succesul extraordinar din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2025, pianistul Andrei Gologan revine în România cu un recital extraordinar, în premieră la Iași. Pianistul născut la Piatra-Neamț și stabilit la Salzburg, în orașul natal al lui Mozart, prezintă un program dedicat iubirii în muzica pentru pian.

Recitalul tânărului pianist deschide stagiunea 2026 a Fundației ieșene Gaudium Animae, pe 19 ianuarie, ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Iași.

O antologie a iubirii este un program despre relația pe care pianul, un veritabil instrument al afectului, o are cu dragostea, datorită capacității sale emoționale și a versatilității în exprimarea sentimentelor romantice. După o introducere hibernală în atmosferă, prin căldura expresivă din Ianuarie, prima parte din Anotimpurile lui Ceaikovski, Andrei își propune o scurtă istorie a dragostei, de la prima iubire, una naivă și înaripată, până la inevitabila decepție și vindecătoarea renaștere ilustrată de pagini de Beethoven și Brahms, cu post-scriptum nemuritoarea Sonată a lunii. Partea a doua a recitalului va exemplifica patru tipologii ale iubirii, sentiment definitoriu al umanității: iubirea metafizică (Bach și Scriabin), iubirea platonică și cea idealizată (Brahms) și, la final, iubirea extatică (Debussy).

Născut la Piatra-Neamț în 1992, Andrei Gologan este absolvent al Universității Mozarteum din Salzburg, unde a studiat la clasa profesorului Pavel Gililov. Din 2017, Andrei Gologan a lucrat cu celebrul pianist Sir Andras Schiff, pe parcursul anilor având ocazia să colaboreze cu multe alte mari personalități ale lumii muzicale precum Daniel Barenboim sau Gidon Kremer. Este laureat a numeroase competiții muzicale, între care Concursul de pian Vladimir Horowitz Kiev și European Lions Club Piano Competition de la Istanbul. Cariera sa numără invitații la unele dintre cele mai cunoscute festivaluri și săli de concert din Europa, inclusiv Herkulessaal din München, Wigmore Hall din Londra, Festivalul George Enescu, Festivalul Schleswig-Holstein și Heidelberger Frühling. Andrei este și co-fondator al Festivalului de Muzică de Cameră Buzz din Obertrum am See, Austria. Anul acesta și-a lansat albumul solo de debut cu lucrări de Brahms la Evidence Classics, un proiect însoțit de un turneu de recitaluri în săli celebre ca Ehrbar Saal Viena sau Konzerthaus Berlin.

Numit de prestigiosul Süddeutsche Zeitung „un poet al pianului”, Andrei Gologan este fericit să poată concerta pe 19 ianuarie 2026, la Iași: „Cu ocazia primului meu recital la Iași, am pregătit un program parfumat, o călătorie muzicală pe tărâmul efemer al dragostei. Fie ea efervescentă, platonică sau metafizică, iubirea reprezintă un izvor inepuizabil pentru artiști și creatori, iar pe 19 ianuarie descoperim secretele ei prin intermediul unor pagini muzicale nemuritoare. Mulțumesc Fundației Culturale Gaudium Animae pentru invitația călduroasă”.

Jaful secolului

„Jaful secolului”/ „Traffic”, în selecția Festivalului Internațional de la Palm Springs

„Jaful secolului”/ „Traffic”, regizat de Teodora Ana Mihai și scris de Cristian Mungiu, face parte din selecția Festivalului Internațional de la Palm Springs 2026 (2-12 ianuarie).

Proiecțiile de la Palm Spring vor avea loc pe 4 ianuarie (Mary Pickford Theater, ora 20:00), 9 ianuarie (Festival Theaters, ora 15:00) și 11 ianuarie (Palm Canyon Theater, 19:45).

Filmul ce reprezintă  propunerea României pentru nominalizare la Premiile Oscar, la categoria Cel Mai Bun Film Internațional, a impresionat deja spectatorii unor festivaluri internaționale, a rulat în cinematografele din România și a fost prezentat în SUA, Marea Britanie și Canada în cadrul unor evenimente importante. „Jaful secolului” / „Traffic” are în palmares Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film Tertio Millennio, Roma, Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, Balkan Film Award (premiul pentru cel mai bun film din competiția balcanică), în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sofia, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia (2024), Premiul pentru Cea mai bună Actriță în rol principal, la Festivalul Internațional de Film de la Tokyo acordat actriței Anamaria Vartolomei.

Din distribuția filmului „Jaful secolului” fac parte: Anamaria Vartolomei, Rareș Andrici și Ionuț Niculae în rolurile principale, alături de Robert Iovan, Macrina Bîrlădeanu, Thomas Ryckewaert, Mike Libanon, Lucian Ifrim, Alexandru Potocean, Mirela Nicolau, Ana Ciontea, Tim Haars, Charlotte Vandermeersch, Janir Izdrăilă, Răzvan Bănică, Geo Dobre, Charlotte De Wulf, Mihai Verbițchi, Truus De Boer, Leny Brederweld, Bart Oomen, Teli Jaloch, Julian De Backer, Safak Karadeniz, Hank Botwinik, Antonia Marin, Sien Eggers, Alice Beatriz Muñoz Mihai, Alexandra Volintiru, Florin Olimp, Alina Natal, Cristian Gavril, Florentina Pană, Cristian Aceleanu, Florin Ivanciu, Ruxandra Bulgaru, Ilie Sauciuc, Gabriel Achim, Mihnea Petrescu, Andrei Radu, Florea Ciocârlia, Lore Gyzels, Mihnea Trușcă, Robert Emanuel, Teodor Drăgan, Robin Kupens, Sebastian Bosoi Diamandi. Directori de casting au fost Cătălin Dordea și Ann Willems.

Marius Panduru RSC este directorul de imagine al filmului, iar Katharina Wartena și Robert Bitay semnează montajul. Scenografia a fost realizată de Simona Pădurețu, iar de costume s-a ocupat Margriet Procee.

Cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei Teodora Ana Mihai (care a debutat cu apreciatul „La Civil”) este o coproducție România-Belgia-Olanda, la realizarea căreia au contribuit mai mulți producători cunoscuți din România (Cristian Mungiu, Tudor Reu, Vlad Rădulescu) și din străinătate (Jean Pierre Dardenne, Luc Dardenne, Annemie Degryse, Jan De Clerq, Delphine Tomson, Jeroen Beker, Linda Van Der Herberg, Sean Wheelan, Kristina Börjeson), ale căror proiecte s-au bucurat de succes internațional.

Teatrul de Operetă

Teatrul de Operetă încheie anul 2025 cu spectacolul „Liliacul”, pe 31 decembrie

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” programează faimoasa operetă a lui Johann Strauss – fiul „Liliacul” chiar în seara de Revelion. Televiziunea Română, partenerul nostru  instituțional, va transmite spectacolul în aceeași zi.

Peste 40.000 de spectatori au asistat la evenimentele din acest an ale Operetei. Unul din trei a pășit pentru prima dată în teatrul din bulevardul Octavian Goga nr. 1. Aproape jumătate din public având vârsta de până în 35 de ani, conform unui studiu intern desfășurat în lunile octombrie și noiembrie pe parcursul celor patru evenimente din cadrul Festivalului „Re:Strauss”, precum și o serie de patru reprezentații ale musicalului „Romeo și Julieta”, nota acordată de public fiind 9,65. Cele 99 de spectacole din cadrul stagiunii de repertoriu au însumat peste 32 de ore de aplauze și ovații la scenă deschisă.

2025 este primul an sub semnul unei noi viziuni instituționale și artistice. Pe 6 februarie, luna în care Franța și România au aniversat 145 de ani de relații diplomatice, a avut loc premiera operei „Vocea umană” de Francis Poulenc, după piesa cu același nume a lui Jean Cocteau. Ulterior, pe 19 iunie, spectacolul a fost completat de piesa de teatru „Frumosul indiferent” a aceluiași Jean Cocteau, într-o dramaturgie comună inovativă, sub forma unui eveniment diptic.

Cel mai important eveniment a fost revenirea, după un deceniu, a musicalului lui Gérard Presgurvic, „Romeo și Julieta”, cu o nouă generație de artiști, în regia lui Kerényi Miklós Gábor  – KERO®. Spectacolul a avut premiera pe 27 martie și a fost programat într-o serie record de 32 de reprezentații până la finalul anului, devenind motorul stagiunii.

Stagiunea de toamnă a stat sub semnul unei duble aniversări: bicentenarul nașterii lui Johann Strauss II (25 octombrie) și 75 de ani de la înființarea Teatrului de Stat de Operetă (7 noiembrie), celebrate prin Festivalului Re:Strauss, în cadrul căruia a avut premiera spectacolului concert „Sânge vienez” (18 octombrie), în regia lui Rareș Zaharia. Festivalul a însumat cinci evenimente, cu un grad de ocupare total de 99,7%, un real succes de public.

„Anul acesta am simțit, poate mai clar ca oricând, că publicul a revenit cu adevărat la Operetă. Într-un context plin de provocări, echipa teatrului a demonstrat că munca, pasiunea și talentul artistic pot aduc succesul. Ne bucură cifrele și energia publicului tânăr, care ne confirmă că drumul ales este cel bun. 2026 va fi un an al consolidării și al unor întâlniri importante cu publicul nostru”, a declarat dl Radu Petrovici, managerul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Anul 2026 celebrează un deceniu de la reînființarea instituției (2016) și este axat pe revitalizarea repertoriului de operetă cu premiera spectacolului „Silvia” de Emmerich Kálmán (în aprilie), în regia lui Kerényi Miklós Gábor  – KERO®. Următoarea premieră va fi cea a unui musical așteptat de public: punerea în scenă a celebrului album „Cantafabule” al legendarei trupe Phoenix, pentru ca finalul anului să aducă pe scenă premiera amânată a musicalului coregrafic „Dance, Ballerina, Dance!”

#NouaOperetă respectă și continuă tradiția impusă de valorile care au pășit de-a lungul anilor pe scena instituției și aduce inovație la nivel artistic, organizând evenimente pentru toate categoriile de public.

Teatrul de Operetă

Muzică de film

Muzică de film – Concert extraordinar la Ateneul Român. O seară cinematografică: Orchestră. Proiecții. Emoție.

Sâmbătă 31 ianuarie, orele 17:00, eşti invitat la o seară în care muzica prinde viață, iar filmul devine emoție pură.

Concertul „Muzică de Film” aduce pe scena Ateneului Român o selecție grandioasă de coloane sonore care au însoțit cele mai memorabile povești ale cinematografiei mondiale.

Orchestra New Hope, sub bagheta dirijorului Laurențiu Muntean, propune o reinterpretare simfonică plină de forță și sensibilitate a unor teme iconice din Gladiator, Titanic, Pirates of the Caribbean, The Phantom of the Opera, The Godfather și multe altele.

O experiență multisenzorială unică, în care muzica live se împletește cu proiecții video ce redau momente reprezentative din filme, amplificând trăirea fiecărei lucrări.

În eleganța solemnă a Ateneului Român, publicul va fi purtat într-un univers de sunet, imagine și emoție — o călătorie cinematografică reinterpretată într-un spațiu simbol al culturii românești.

Evenimentul face parte din direcția artistică a Orchestrei New Hope de a apropia muzica clasică de publicul larg prin concepte moderne, accesibile și profund expresive, dedublate de excelența și profesionalismul ansamblului.

Muzică de film

Art Safari 2026

Din 2026, Art Safari se mută în cea mai efervescentă zonă a Bucureștiului, Amzei, și devine Art Safari New Museum

După 12 ani, 17 ediții găzduite în mai multe clădiri istorice ale Bucureștiului și peste 1 milion de vizitatori, Art Safari își schimbă adresa, începând cu anul 2026, în Piața Amzei din Capitală, într-un nou spațiu expozițional de cca. 4500 mp.

Brâncuși, Mihai Eminescu, Sergiu Celibidache, Felix Aftene, Pop Culture și Nicolae Vermont se numără printre headlinerii expozițiilor din 2026.

Biletele pentru primul sezon, care debutează pe 26 martie, s-au pus deja în vânzare pe site-ul Art Safari, iar până pe 25 martie, este valabilă și o reducere de 50%.

Programul expozițional din anul 2026, care va include două sezoane, marchează aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-o expoziție-tribut inspirată de o amplă cercetare a Doinei Lemny, completată de alte expoziții retrospective de anvergură dedicate pictorului saloanelor elegante, Nicolae Vermont, marelui poet Mihai Eminescu, uriașului dirijor care a fost Sergiu Celibidache, dar și culturii contemporane, începând cu Pop Culture.

În perioada 26 martie-19 iulie va avea loc primul sezon expozițional al anului 2026 care conectează patrimoniul și arta contemporană – picturi, sculpturi, instalații din colecții muzeale sau private, plus scenografii speciale.

Printre expozițiile importante ale acestui sezon se numără Vermont și farmecul Belle Époque (Pavilionul Muzeal) ce readuce în atenție o perioadă considerată de mulți drept cea mai frumoasă – ultima perioadă romantică – din istoria României, R:Eminescu. Poetul rațional (Pavilionul istoric) care îl prezintă pe marele poet dincolo de clișee, Felix Aftene. Jurnal (Pavilionul Contemporan), alături de Pavilionul Internațional și Pavilionul expozițiilor temporare.

Expozițiile pot fi explorate și în cadrul tururilor ghidate dedicate studenților, seniorilor sau publicului larg. De asemenea, au loc și tururi speciale dedicate unor anumite expoziții. Odată cu noua ediție debutează și sezonul de evenimente speciale – Brunch at the Museum, The Art of Yoga, ateliere de artă – Art, Bubbles & Desserts, care îmbină arta cu momente de relaxare și experiențe memorabile. Mai multe detalii despre evenimente și bilete sunt disponibile pe artsafari.ro, la secțiunea Evenimente.

Art Safari anunță și extinderea zonei educaționale și continuarea celor peste 200 de colaborări deja începute cu școli și universități din toată țara. Programul pentru tineri oferă, de asemenea, oportunități de voluntariat, tarife speciale și reduceri la bilete pentru elevi și studenți, dar și evenimente și tururi dedicate școlilor/claselor, pentru ca fiecare vizită să devină o experiență memorabilă de învățare.

Hotărârea Curții de Apel București din data de 19.12.2025 – respinge cererea formulată de Văncica Adrian Nicolae împotriva CREDIDAM

După aproximativ 10 ani de la depunerea acțiunii (fond și apel), Curtea de Apel București, prin hotărârea nr.1062/19.12.2025, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Văncica Adrian Nicolae (reclamat) împotriva CREDIDAM și a obligat reclamantul la plata sumei de 36.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată către Asociația CREDIDAM.

Solutia pe scurt: Evocând fondul: Respinge, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţei de remuneraţie pentru perioada 22.08.2013 -23.08.2016, pentru sursele de colectare externe şi pentru sursele de colectare interne supuse gestiunii colective obligatorii, respectiv sursa copie privată şi retransmitere prin cablu. Admite în parte cererea formulată de experta Andreescu Cristina Angela. Dispune majorarea onorariului de expert de la suma de 5000 lei la suma de 9100 lei în sarcina reclamantului şi obligă reclamantul la plata către expertă a diferenţei de onorariu în cuantum de 4100 lei. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 36.300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat fond şi apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Bucuresti. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor astăzi, 19.12.2025

Raiul. Iadul. Purgatoriul.

Raiul. Iadul. Purgatoriul. – expoziţie colectivă

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită în sala Acvariu, să vizitaţi expoziţia colectivă intitulată Raiul. Iadul. Purgatoriul. Curator: Maria Constantinescu

Tema expoziției propune o incursiune în arhetipurile simbolice care au însoțit umanitatea de-a lungul timpului. Raiul, Iadul și Purgatoriul sunt privite aici nu doar ca locuri mitice, ci ca stări ale ființei, etape ale transformării interioare și repere ale căutării personale.

Alături de Maria Constantinescu expun artiști vizuali preocupați de aceeași temă, fiecare aducând un limbaj plastic propriu și o perspectivă unică asupra celor trei sfere simbolice.

Artiști invitați: Nicoleta Bica Bucșaru, Maria Cioată, Andrei Eferemov, Daniela Frumușanu, Valeriu Gagu, Maria Negreanu, Bogdan Mosorescu, Gheorghe Mosorescu, Gabriel Smoleac, Valeriu Șușnea, Cristina Tăutu, Gavril Zmicală.

Acest demers reunește viziuni personale și tehnici diferite, conturând un mozaic de interpretări asupra unor concepte fundamentale, fiecare lucrare reprezentând o incursiune individuală în imaginarul celor trei lumi.

Expoziția va putea fi vizitată la sala Acvariu, în perioada 20 – 31 decembrie 2025, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.