Istoria creațiunii – concert de orgă Pálúr János

Distins cu Marele Premiu al Orașului Paris, organistul Pálúr János, prezent la București în 2025 în cadrul Festivalului Internațional de Orgă Cantus Ecclesiae, propune marţi 17 martie, orele 20:00, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, un concert de improvizații pe marginea a șapte citate selectate din Întâia Carte a lui Moise, Geneza.

Pálúr János este profesor la Academia de Muzică Liszt Ferenc și organist al Bisericii Reformate Fasor din Budapesta din 1998. La împlinirea vârstei de 50 de ani, în 2017, a primit cea mai înaltă distincție a culturii muzicale din Ungaria, Premiul Liszt.

Studiile le-a urmat la Academia de Muzică din Budapesta și la Conservatorul din Paris, absolvind în 1991, respectiv 1997. A avut ca profesori pe Baróti István, Lehotka Gábor și Olivier Latry. Pe lângă aceștia, în Ungaria a învățat de la Gergely Ferenc și Karasszon Dezső, iar în străinătate a participat la cursurile de măiestrie ale lui Daniel Roth, Camille d’Hoeghe, Chris Dubois, Jean Boyer și Philippe Lefèbvre. A câștigat trei premii I la competiții internaționale: în 1990 la Concursul Flor Peeters din Mechelen (Belgia), în 1991 la Concursul Gárdonyi Zoltán din Budapesta și în 1997 la Concursul Internațional de Orgă de la Paris, unde a primit și Marele Premiu al Orașului Paris și Premiul Landowski pentru interpretarea muzicii contemporane.

Concertul său cu numărul 700 l-a susținut în 2018, la Festivalul de Pian V4 din Sárospatak (Ungaria). A fost invitat să concerteze în 17 țări din Europa, în Statele Unite, Canada, Japonia, Rusia, Australia și Coreea de Sud. După recitalul său de absolvire susținut în Sala Mare a Academiei de Muzică din Budapesta, s-a întors aproape în fiecare an să concerteze în Biserica Matthias și la Academia de Muzică din Budapesta.

De-a lungul carierei sale, a avut momente artistice deosebite, printre care concertele transmise în direct de Radio Ungaria, Radio France și Radio Slovacia. A concertat la Catedrala Notre-Dame din Paris în 2007 și 2019, cel mai recent recital având loc cu doar trei săptămâni înainte de incendiul devastator.

Este un profesor apreciat la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, dar și un invitat frecvent la cursuri internaționale de improvizație, predând la academii și festivaluri din Debrecen, Eger, Nagyszombat, Zsolna, Subotica, Zenta, Sankt Petersburg, Brisbane, Granollers, Nagybecskerek, Belgrad și Ljubljana. În cadrul Programului Erasmus, a susținut cursuri la conservatoarele din Cagliari și Ljubljana.

Din 1991 a realizat 26 de înregistrări pe CD, printre care integrala lucrărilor pentru orgă de Schumann, înregistrată la Zirc (Ungaria), și integrala lucrărilor pentru orgă de Duruflé, înregistrată la Esztergom (Ungaria), care încă nu a fost lansată. În 1999, a realizat două înregistrări pe orga Cavaillé-Coll din Bazilica Saint-Sernin din Toulouse, cu lucrări de Vierne și improvizație. A lansat un album aniversar, „200 Improvizații”, dedicat bicentenarului Liszt, un set de 17 ore de înregistrări în format mp3. Cel mai recent proiect discografic al său, intitulat „Feltámadás ünnepén” („De sărbătoarea Învierii”), urmează să apară la editura Harmat într-un format inovator, combinând muzica și textul într-o carte muzicală.

Cele mai importante proiecte ale sale includ seria de concerte „Református Énekek” („Cântări Reformate”), lansată în 2002 la Academia de Muzică din Budapesta, precum și restaurarea orgii din Biserica Reformată Fasor din Budapesta, un proiect realizat sub coordonarea sa.

Din 2004, este directorul artistic al seriei de concerte „Fasori Zenés Esték” (Serile Muzicale din Fasor), unde au concertat artiști internaționali precum Olivier Latry și Francesco Finotti.

Pe canalul său de YouTube sunt disponibile peste 500 de înregistrări, care au strâns peste 850.000 de vizualizări. În timpul pandemiei, a publicat 54 de ore de conținut educațional, contribuind la învățământul online universitar. Improvizațiile sale din cadrul slujbelor sunt disponibile online, oferind o resursă valoroasă pentru organiștii din întreaga lume.

A fost distins cu Medalia Károli în 2013, iar în 2017 i-a fost acordat Premiul Liszt pentru aproape 30 de ani de activitate artistică și pedagogică.

În 2025, în cadrul Nopții Orgilor – cu sprijinul Filarmonica Ungaria (Filharmónia Magyarország) și organizat de institutul nostru – a susținut un concert de mare succes la Catedrala Sfântul Iosif din București, care a făcut parte din Festivalul Cantus Ecclesiae.

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, pianista Lilya Zilberstein, violoncelistul Arto Noras, violonista Mihaela Martin și compozitorul Zygmunt Krauze vor conduce juriile ediției aniversare din 2026, alături de personalități marcante ale vieții muzicale internaționale, precum Nelson Goerner, Frans Helmerson, Enrico Dindo, Claudio Bohórquez, Alissa Margulis, Nemanja Radulović, Gabriela Ortiz, Errollyn Wallen și Mark Simpson, precum și de reputați artiști români cu cariere internaționale, între care Marin Cazacu, Liviu Prunaru, Raluca Știrbăț, Valentin Răduțiu, Doina Rotaru și Dan Dediu.

Cea de-a XX-a ediție a concursului va avea loc la București, în perioada 23 august – 19 septembrie 2026, va cuprinde patru secțiuni — violoncel, vioară, pian și compoziție — și se va desfășura sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

Concursul Enescu este recunoscut drept una dintre cele mai prestigioase competiții de muzică clasică la nivel global și reprezintă o veritabilă rampă de lansare pentru noile generații de artiști ai scenei internaționale.

De-a lungul istoriei sale, Concursul Enescu a marcat debutul unor cariere artistice de excepție, laureații săi fiind invitați ulterior să concerteze pe cele mai importante scene ale lumii și să colaboreze cu orchestre de prim rang.

Competiția atrage, la fiecare ediție, sute de tineri muzicieni din întreaga lume, consolidându-și rolul de platformă globală de descoperire și afirmare a noilor talente.

Alături de Arto Noras, președintele juriului secțiunii Violoncel, se vor afla Enrico Dindo, Marin Cazacu, Valentin Răduțiu, Dan Prelipcean, Frans Helmerson și Claudio Bohórquez, cărora li se vor adăuga, începând cu semifinalele, Inbal Segev și Elena Dubinets (director artistic al Royal Concertgebouw Orchestra). Etapele secțiunii de violoncel se vor desfășura între 29 august și 7 septembrie 2026.

Președinta juriului secțiunii Vioară, violonista română de talie internațională Mihaela Martin, va juriza alături de Liviu Prunaru, Vladimir Nemțanu, Bujor Prelipcean, Alissa Margulis, Kathleen Winkler și Ida Kavafian. Violonistul Nemanja Radulović, el însuși laureat al Concursului Enescu, și Nora Pötter, Managing Director al agenției de impresariat Dr. Raab & Dr. Böhm și al SCHMID RAAB & BOEHM, se vor alătura juriului începând cu semifinalele. Etapele secțiunii de vioară vor avea loc între 4 și 13 septembrie 2026.

Celebra pianistă Lilya Zilberstein va fi și la această ediție președinta juriului secțiunii Pian, alături de Marie-Ange Nguci, Dana Borșan, Raluca Știrbăț, Nigel Boon, Rena Shereshevskaya și Vovka Ashkenazy. În etapele de semifinală și finală, juriului i se vor alătura Didier de Cottignies, delegat artistic al Orchestrei Filarmonice din Monte Carlo, și celebrul pianist Nelson Goerner. Secțiunea de pian se va desfășura între 10 și 19 septembrie 2026.

Secțiunea de Compoziție va fi prezidată, și la această ediție, de renumitul compozitor și pianist polonez Zygmunt Krauze. Acesta va juriza alături de Dan Dediu, Adrian Pop, Adrian Iorgulescu, Doina Rotaru, Elsa Vautrain (director artistic al editurii muzicale Durand Salabert Eschig), Gabriela Ortiz, Sarah Kirkland Snider, Steven Mackey, Errollyn Wallen și Mark Simpson, unele dintre cele mai importante voci ale creației contemporane internaționale.

Înscrierile pentru ediția din 2026 a Concursului Internațional George Enescu sunt deschise până la data de 10 mai 2026 pentru secțiunile pian, vioară și violoncel și până la 30 iunie 2026 pentru secțiunea compoziție, eligibili fiind artiștii născuți după 1 august 1991.

Ediția 2026 marchează cea de-a XX-a ediție a competiției, un moment aniversar care confirmă rolul esențial al Concursului Enescu în peisajul cultural internațional și continuitatea unei tradiții dedicate excelenței.

Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte culturale strategice ale României dar și un reper major al vieții muzicale internaționale, contribuind la promovarea valorilor artistice și la susținerea noii generații de muzicieni.

Premiile Gopo, ediția 20. Organizatorii anunță membrii juriilor. 124 de producții românești se află în cursa pentru nominalizări.

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță membrii celor două jurii care vor decide până în luna martie nominalizații – producții și artiști – la Premiile Gopo 2026. Câștigătorii vor fi anunțați și sărbătoriți în cadrul Galei Premiilor Gopo de luni, 4 mai, la București. Ediția 2026 este aniversară: Premiile Gopo sărbătoresc a 20-a ediție de când recompensează realizările cele mai remarcabile ale cinematografiei românești.

Anul acesta, 124 de filme românești lansate în 2025 intră în etapa de jurizare: lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

Două jurii vor stabili nominalizările pentru categoriile de lungmetraj respectiv documentar și scurtmetraj.

Juriul de preselecție care va stabili nominalizările pentru lungmetraje este alcătuit din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. Jurații de anul acesta sunt criticii de film Irina Margareta Nistor, Alin Ludu Dumbravă, Andrei Șendrea, regizorii Bogdan Mureșanu și Andrei Tănase, actrița Elvira Deatcu, producătoarea de film Oana Iancu, directorul de imagine Alexandru Sterian, monteurul Eugen Kelemen, scenograful Cristian Niculescu și creatoarea de costume Dana Anghel.

Din juriul de documentare și scurtmetraje fac parte 5 profesioniști din industrie: Redactor-șef Films in Frame Laura Mușat, regizorii Isabela Tent și Paul Negoescu, monteurul Tudor D. Popescu și Cătălin Anchidin, promotor film.

38 de lungmetraje se regăsesc pe lista propusă pentru nominalizările la categoria Cel mai bun film. Printre acestea se numără: Cravata galbenă (r: Serge Ioan Celebidachi), Kontinental ’25 și Dracula (r: Radu Jude), Dinți de lapte (r: Mihai Mincan), Ink wash (r: Sarra Tsorakidis), Interior Zero (r: Eugen Jebeleanu), Nu mă lăsa să mor (r: Andrei Epure), Pădurea de molizi (r: Tudor Giurgiu), Rusalka (r: Claudiu Mitcu), sau Cursa (r: Anghel Damian, Millo Simulov) și Vecina (r: Cristian Ilișuan, Eugene Buică).

Printre cele 14 producții înscrise la categoria documentar în urma apelului lansat în luna ianuarie se numără: După cioate (r: Radu Mocanu, Mihai Dragolea), O familie aproape perfectă (r: Tudor Platon), Viitor luminos (r: Andra MacMasters), TWST – Things we said today (r: Andrei Ujică), Tata (r: Radu Ciorniciuc, Lina Vdovîi) și Little Syria (r: Reem Karssli, Mădălina Roșca).

La categoria scurtmetraj au fost înscrise 77 de titluri – filme de ficțiune, documentare și animații. Lista scurtmetrajelor românești înscrise la această ediție cuprinde producții precum Magicianul (r: Bogdan Mureșanu), Dragostea e în aer (r: Claudiu Mitcu), Nebunul (r: Igor Cobileanski), Fata care plânge (r: Octav Chelaru) sau Ajutoare (r: Valentin Fogoroș).

Perpessicius – 55 de ani de posteritate

Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I” – Casa memorială „Dumitru Panaitescu-Perpessicius”, expoziția „Perpessicius – 55 de ani de posteritate”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 13 martie 2026, ora 13.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8.

Invitați: Gheorghe Chivu, Lucian Chișu, Zamfir Bălan. Moderator: Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române.

În istoria culturii române, numele lui Perpessicius este asociat, înainte de toate, monumentalei ediții a operei lui Mihai Eminescu. Critic și istoric literar de prim rang, Perpessicius rămâne însă o personalitate plurivalentă: poet, prozator, publicist și fondator al Muzeului Național al Literaturii Române. Despre poetul Perpessicius se știe încă puțin, iar despre prozator aproape nimic – demersul nostru își propune să recupereze și aceste dimensiuni mai puțin cunoscute ale operei sale.

Expoziția „Perpessicius – 55 de ani de posteritate” aduce în fața publicului manuscrise, pagini de corespondență, fotografii, cărți, publicații periodice, obiecte personale și opere de artă, ilustrând etapele biografice majore și contribuțiile sale fundamentale la cultura română, în calitate de poet, prozator, istoric și critic literar, eminescolog.

Prin acest demers evocator, Muzeul Național al Literaturii Române reafirmă rolul fondator al lui Perpessicius și invită publicul să redescopere o personalitate care a modelat decisiv istoria literaturii române. Așa cum anticipa însuși cărturarul: „Posteritatea nu se înșală. Poate pentru că nu are nici un interes să o facă.”

Dumitru Panaitescu-Perpessicius – pe numele său adevărat Dimitrie Panaiot – s-a născut pe 21 octombrie 1891, la Brăila. Numele de familie i-a fost schimbat în repetate rânduri (Panait, Panaitoiu, Panaitescu). Cel din urmă apare începând cu documentele Școlii primare nr. 4 din Brăila. Cu pseudonimul Perpessicius a semnat prima dată în revista Cronica (1915), condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Fascinat încă din studenție de „farmecul manuscriselor” eminesciene, avea să-și dedice o mare parte din viață cercetării și editării operei poetului național.

După absolvirea facultății a lucrat, pentru scurt timp, ca funcționar la Biblioteca Academiei. A fost mobilizat în 1916 și a luat parte la luptele din Dobrogea, în timpul cărora a fost rănit. În urma unei intervenții chirurgicale (rezecția cotului drept) s-a văzut nevoit să scrie cu mâna stângă. După război, Perpessicius și-a continuat activitatea didactică și de cronicar literar. A predat în Ardeal, la Târgu Mureș și Brăila, iar din 1921 s-a stabilit la București, unde a fost profesor la mai multe instituții de învățământ, între care Liceul „Matei Basarab”.

Colaborator al unor importante reviste culturale interbelice, Perpessicius a construit, prin volumele de Mențiuni critice, Lecturi intermitente și Jurnal de lector, o amplă radiografie a literaturii române, marcată de echilibru, finețe analitică și deschidere critică.

Membru al Academiei Române (1955) și director general al Bibliotecii Academiei (1957), el a fondat Muzeul Literaturii Române, instituție pe care a condus-o începând din 1957, sub egida căreia a apărut, la sfârșitul anului 1970, primul număr al revistei Manuscriptum.

Perpessicius a murit la 29 martie 1971, lăsând în urmă o operă și o moștenire instituțională esențiale pentru cultura română.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 – 30 martie 2026, de marți până duminică, între orele 10:00-18:00. Pentru costul biletelor, consultați https://mnlr.ro/contact/. Intrarea la vernisaj este liberă.

Spectacol grandios de dans pe muzica lui Ennio Morricone la TIFF.25: Notte Morricone

Cu ocazia celei de-a 25-a ediții, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF.25, 12 – 21 iunie 2026) a inclus în program un spectacol unic – Notte Morricone – care îmbină coregrafia, muzica și cinematografia într-un omagiu adus legendarului compozitor italian Ennio Morricone. Produs de Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto din Italia și semnat de coregraful spaniol Marcos Morau, spectacolul Notte Moricone va avea loc marți, 16 iunie 2026, de la ora 19:00, la Teatrul Național Cluj-Napoca.

Construit ca o experiență coregrafică totală, Notte Morricone reunește 16 dansatori într-o producție care transpune pe scenă universul muzical al unuia dintre cei mai influenți compozitori din istoria cinematografiei. Muzica lui Ennio Morricone, reorchestrată și adaptată sub direcția muzicală a lui Maurizio Billi, devine punctul de plecare pentru o incursiune vizuală în memorie, imaginație și emoție colectivă. Spectacolul imaginează o noapte din viața unui creator, un spațiu al inspirației în care muzica prinde formă, iar amintirile și filmele renasc ca apariții scenice. „Notte Morricone este darul meu, un tribut adus frumuseții pe care el a oferit-o lumii”, spune coregraful Marcos Morau. „Nu este vorba despre a explica muzica lui, ci despre a compune o nouă melodie care rulează în paralel cu prezența ei în viețile noastre”. Pentru Morau, muzica lui Morricone face parte din memoria afectivă a mai multor generații: „Melodiile lui au fost, pentru mulți dintre noi, nu doar muzica filmelor, ci și coloana sonoră a copilăriei noastre”.

Considerat unul dintre cei mai influenți compozitori din istoria cinematografiei, Ennio Morricone (1928–2020) a semnat peste 500 de coloane sonore pentru film și televiziune, definind sonor universuri cinematografice memorabile. Muzica sa pentru westernurile lui Sergio Leone – The Good, the Bad and the Ugly, Once Upon a Time in the West sau A Fistful of Dollars – a devenit iconică, la fel ca partiturile pentru Cinema Paradiso, The Mission, The Untouchables, Malèna sau Once Upon a Time in America. Distins cu două premii Oscar – unul onorific (2007) și unul pentru muzica filmului The Hateful Eight (2016) – Morricone a lăsat în urmă un repertoriu care continuă să influențeze atât cinemaul, cât și muzica contemporană.

Marcos Morau se numără printre cei mai apreciați coregrafi europeni ai momentului. Decorat de Ministerul Culturii din Franța cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor și desemnat „cel mai bun coregraf al anului” de revista germană Tanz, artistul creează universuri scenice în care dansul, teatrul, filmul și artele vizuale se intersectează. Este fondatorul companiei La Veronal și colaborator al unor instituții majore precum Nederlands Dans Theater, Lyon Opera Ballet sau Royal Danish Ballet.

Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto este prima instituție desemnată oficial Centru Coregrafic Național al Italiei. Compania, fondată în 1977 și devenită ulterior Fondazione Nazionale della Danza, are sediul la Reggio Emilia și reunește 16 dansatori permanenți care lucrează cu coregrafi de prim rang ai scenei contemporane. Activitatea sa îmbină producția de spectacole, cercetarea artistică și proiecte dedicate dezvoltării culturii dansului la nivel internațional.

Lea Ypi își lansează cea mai recentă carte la București

Luna aceasta, Lea Ypi, vocea care a captivat lumea cu povestea sfârșitului istoriei, vine la București, ca invitată a The Power of Storytelling 2026.

Cu această ocazie, cunoscuta teoreticiană politică își va lansa și ediția în limba română a celei mai recente dintre cărțile ei: Dezonoare. O viață reconstituită, o poveste captivantă despre poliția secretă, familii destrămate și loialitate, o reflecție profundă asupra modului în care se scrie istoria și a destinelor celor lăsați în urmă.

Evenimentul va avea loc pe data de 20 martie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, în prezența scriitorului și jurnalistului cultural Marius Constantinescu și a scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Anansi. World Fiction.

Volumul Dezonoare. O viață reconstituită, tradus recent în cadrul Anansi. World Fiction de la Editura Trei, pornește de la o întâmplare aparent banală și contemporană: descoperirea unei fotografii pe rețelele de socializare.

Imaginea o surprinde pe bunica autoarei, Leman, în luna de miere în Alpi, în 1941, alături de soțul ei, Asllan Ypi. Pentru Lea, șocul nu vine doar din frumusețea și eleganța cuplului, ci din faptul că, în copilărie, i se spusese că toate fotografiile din tinerețea bunicii fuseseră distruse în primele zile ale comunismului din Albania. Dintr-odată, trecutul pe care îl credea închis reapare, viu și tulburător, iar întrebările încep să se înmulțească.

Cine este, de fapt, Leman Ypi? Ce destin a purtat-o de la lumea aristocrației otomane târzii la Tirana frământată de ideologii și alianțe fragile? Cum a ajuns să se căsătorească cu un tânăr socialist care simpatiza cu Frontul Popular, în timp ce socrul său conducea un guvern colaboraționist? Și, mai ales, de ce zâmbea în iarna anului 1941, în plin război mondial? Aceste întrebări nu sunt doar biografice: ele devin poarta către o vastă reconstituire istorică ce traversează destrămarea Imperiului Otoman, formarea Greciei și Albaniei moderne, criza financiară globală, ororile celui de-Al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului în Balcani.

Cartea îmbină cercetarea arhivelor cu memoria fragmentară și reflecția filosofică, transformând investigația familială într-o meditație asupra identității și a dreptului de a spune o poveste. „O realizare literară magică și una dintre cele mai emoționante cărți pe care le-am citit anul acesta… Mi-a amintit în diverse feluri de Kafka și Bulgakov în momentele lor cele mai vulnerabile”, notează The Spectator, surprinzând tocmai această tensiune dintre absurdul istoriei și fragilitatea individului. La rândul său, Philippe Sands vorbește despre „o călătorie captivantă a imaginației și dorului, și o dezvăluire delicată a unei istorii adânc îngropate, care ajunge până în miezul identității, printr-o narațiune strălucită”.

Pe măsură ce Lea Ypi înaintează în ancheta ei, trecutul nu se lasă ordonat ușor. Apar umbrele poliției secrete, ale familiilor destrămate, ale loialităților care supraviețuiesc schimbărilor de regim. „O poveste captivantă despre poliția secretă, familii destrămate și loialități nemuritoare”, scrie David Runciman, subliniind că volumul este și „o reflecție remarcabilă asupra modului în care se scrie istoria și asupra a ceea ce se întâmplă cu oamenii care sunt lăsați în urmă”. Istoria mare – a ideologiilor, a războaielor, a frontierelor redesenate – se împletește astfel cu istoria mică a unei familii care încearcă să supraviețuiască fără a-și pierde demnitatea.

În același timp, există în paginile cărții o intensitate emoțională care evocă literatura sud-europeană a intimității și a conflictelor de clasă. The New York Times observă că volumul „evocă opera Elenei Ferrante prin invocarea adolescenței febrile, a căsătoriei, a prieteniei și a dezbaterilor intelectuale în contextul familiei, al luptei de clasă și al politicii”. Această combinație de introspecție și analiză istorică transformă Dezonoare într-o carte despre moștenire – nu doar moștenirea sângelui, ci și a ideilor, a tăcerilor și a compromisurilor.

În cele din urmă, fotografia din Alpi devine un simbol: o clipă de lumină prinsă în mijlocul unei epoci întunecate. Zâmbetul lui Leman nu mai este doar un detaliu enigmatic, ci o provocare adresată nepoatei sale și cititorului deopotrivă: cât din trecut poate fi recuperat și cât rămâne, inevitabil, pierdut? Prin această întrebare, Lea Ypi reușește să transforme istoria unei familii într-o meditație universală despre memorie, adevăr și fragilitatea identității.

Născută în 1979 la Durrës, într-o Albanie izolată de regimul lui Enver Hodja, Lea Ypi a crescut într-o societate în care „libertatea” și „egalitatea” erau lozinci oficiale, dar rareori realități trăite. Din această tensiune dintre ideologie și viața cotidiană s-a format una dintre cele mai puternice voci ale gândirii politice contemporane.

Astăzi, profesoară de teorie politică la London School of Economics și specialistă în Kant, marxism și justiție globală, Lea Ypi îmbină rigoarea academică cu o scriitură literară accesibilă. Volumul care a consacrat-o în afara mediului universitar, Free: Coming of Age at the End of History / Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei (Anansi, 2024), este o meditație asupra copilăriei trăite la finalul comunismului albanez și asupra anilor haotici ai tranziției. Cartea, premiată și tradusă în peste treizeci de limbi, evită atât nostalgia, cât și entuziasmul necritic față de capitalism, punând în centru întrebarea: ce înseamnă, de fapt, să fii liber?

În 2025, a publicat Indignity: A Life Reimagined / Dezonoare. O viață reconstituită, unde, pornind de la istoria propriei familii, reflectează asupra demnității și a modului în care judecăm alegerile făcute sub presiunea extremelor politice ale secolului XX. Ambele cărți poartă semnătura traducătoarei Bertha Savu.

Prin cărțile și intervențiile sale, Lea Ypi transformă ideologiile în destine și ne provoacă să regândim sensul libertății într-o lume instabilă.

A plecat dintre noi Iulian Vrabete, vicepreședinte al CREDIDAM și basist al trupei Holograf

Cu profundă durere am aflat vestea trecerii în neființă a lui Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf și vicepreședinte al CREDIDAM.

Plecarea sa lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut, ale colegilor de scenă și ale tuturor celor care au iubit muzica sa. Pentru noi, cei din comunitatea CREDIDAM, pierderea este cu atât mai dureroasă cu cât Iulian Vrabete a fost nu doar un artist remarcabil, ci și un om care a crezut cu tărie în solidaritatea și în drepturile artiștilor interpreți.

Născut la 14 octombrie 1955, la Craiova, Iulian „Mugurel” Vrabete a ales muzica drept limbaj al vieții sale. Deși a absolvit Facultatea de Arhitectură, destinul său a fost strâns legat de scenă. În anii ’70 a pus bazele grupului Basorelief, orientat spre jazz-rock progresiv, iar din 1987 s-a alăturat trupei Holograf, alături de care a scris o parte importantă din istoria muzicii rock românești.

Timp de peste patru decenii, liniile sale de bas au devenit parte din identitatea sonoră a formației. A contribuit la numeroase piese care au însoțit generații întregi și care au rămas adânc întipărite în memoria publicului. Pe scenă, dar și în afara ei, Iulian Vrabete a fost un om discret, echilibrat și profund, respectat de colegi și admirat de public.

În cadrul CREDIDAM, a fost o voce calmă și lucidă, dedicată apărării drepturilor artiștilor interpreți. În calitate de vicepreședinte al organizației, a susținut constant ideea că artiștii trebuie respectați, protejați și remunerați corect pentru munca lor. Pentru mulți dintre noi, a fost nu doar un coleg, ci un prieten și un reper de echilibru.

Moartea sa ne întristează profund. Rămân însă muzica, amintirile și tot ceea ce a dăruit scenei românești.

Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, către colegii din trupa Holograf și către toți cei care l-au iubit și l-au prețuit.

Drum lin, Mugurel.
Nu te vom uita.

Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei: Micro-expoziția „Pe linia frontului. Marele Război în viziunea unui artist ieșean”

Printre piesele de excepție din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, se numără cele 19 lucrări realizate de pictorul ieșean Nicola Jan Alexandrescu, reunite în cadrul micro-expoziției „Pe linia frontului. Marele Război în viziunea unui artist ieșean”.

Organizat în perioada 4 martie – 31 mai 2026, acest eveniment expozițional reprezintă o mărturie vizuală asupra experienței românești din timpul Primului Război Mondial.

Expoziția este propusă în contextul împlinirii a 110 ani de la intrarea României în război (1916), moment decisiv al istoriei naționale. Participarea României la prima conflagrație mondială a reprezentat o etapă crucială în realizarea idealului de unitate statală, desăvârșită în 1918 prin Marea Unire, dar a presupus și sacrificii imense, pierderi umane și distrugeri materiale care au marcat profund societatea românească.

În timpul conflictului, artiștii prezenți pe front au avut un rol esențial în documentarea vizuală a realităților războiului. Înainte ca imaginea fotografică să devină un instrument omniprezent al presei, desenul și schița reprezentau mijloace privilegiate de consemnare a evenimentelor. N. J. Alexandrescu se înscrie în această categorie de martori ai istoriei, surprinzând prin lucrările sale nu doar confruntarea militară, ci și dimensiunea profund umană a războiului.

Executate în tuș negru, compozițiile sale redau scene de pe linia frontului – atacuri de artilerie, posturi de observație – dar și imagini ale localităților afectate de bombardamente. În același timp, artistul surprinde despărțiri dureroase, cortegii funerare și slujbe de pomenire, interioare dezolante, subliniind impactul devastator al conflictului asupra comunităților.

Absolvent al Academiei de Belle-Arte din Iași, în anul 1906, Nicola (Nicolae) Jan Alexandrescu și-a desăvârșit studiile de artă plastică la Milano. Aici și-a stabilit atelierul de pictură și s-a împrietenit cu pictorul italian Paolo Sala, cunoscut în epocă pentru vedutele sale, care a exercitat o influență vizibilă asupra artei pictorului român. În perioada interbelică, Nicola (Nicolae) Jan Alexandrescu a avut peste 30 de expoziții personale în Italia și România. A fost considerat un „fin și delicat interpret al peisajului”, cu cronici extrem de favorabile în ziarele și revistele interbelice.

„Vizitatorii Muzeului de Istorie a Moldovei vor avea ocazia să admire aceste lucrări de o incontestabilă valoare documentară, ce reflectă o perspectivă asupra experienței românești din timpul Primului Război Mondial și ne invită să reflectăm la memoria, sacrificiul și destinul unei generații care a contribuit decisiv la istoria modernă a României”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Micro-expoziția „Pe linia frontului. Marele Război în viziunea unui artist ieșean” va putea fi vizitată în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei, cu biletul aferent acestuia, fiind accesibilă între orele 10.00 – 17.00 (de marți până duminică; accesul ultimului vizitator la 16.30).

Lansare de carte | „Cristina Deleanu – O flacără a Teatrului românesc. Convorbiri și pagini de jurnal”

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 13 martie 2026, ora 17.00, la evenimentul de lansare a volumului Cristina Deleanu – O flacără a Teatrului românesc. Convorbiri și pagini de jurnal, semnat Fabian Anton.

Volumul este dedicat personalității remarcabile a actriței Cristina Deleanu, un nume care a devenit, pentru generații întregi, sinonim cu eleganța artistică, forța interioară și rafinamentul spiritual. Pentru publicul care a descoperit-o în filmele Liceenii, Destine romantice, Orgolii, Eroii nu au vârstă, Declaraţie de dragoste, Extemporal la dirigenţie, Moartea unui artist, Taina jocului de cuburi, și pentru cei care au admirat-o pe scenă, Cristina Deleanu a rămas o prezență incandescentă, o flacără vie a teatrului românesc.

În paginile cărții regăsim confesiuni tulburătoare și reflecții despre artă, viață și poezie. Într-un interviu, actrița mărturisea despre legătura sa profundă cu sărbătoarea Crăciunului, evocând nașterea sa în preajma acestei zile și atmosfera care i-a marcat destinul interior. La fel de revelatoare sunt cuvintele rostite în cadrul podcast-ului „Poezie și creație”, realizat la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în care Cristina Deleanu vorbea despre rolul fundamental al poeziei în devenirea sa: „Mie poezia mi-a înnobilat viața. A dăruit sufletului meu capacitatea de a înțelege și de a accepta natura umană, nemaivorbind de natura mamă. Există însă o zonă mai puțin explorată, lirica populară românească. Singularitatea, dramatismul și filosofia acestei literaturi reprezintă un domeniu cultural de excepție. Este fundamentul literaturii noastre culte, este reprezentarea în cuvinte, alese cu măiestrie, a istoriei evoluției acestui neam. Nu degeaba s-au inspirat din folclor poeți precum Lucian Blaga sau Mihai Eminescu.”

Aceste mărturii conturează portretul unui artist pentru care scena nu a fost doar profesie, ci vocație, iar poezia, o formă de respirație spirituală. Întâlnirea cu Cristina Deleanu înseamnă, pentru cei care au cunoscut-o, întâlnirea cu un „om-poezie”, cu o conștiință vie pentru care arta, dragostea de oameni și emoția autentică sunt forme de mântuire. „Actorii sunt dovezi vii ale faptului că sufletul există”. Doar astfel poate fi definită arta Cristinei Deleanu, o dovadă vie a existenței sufletului, pe scenă și dincolo de ea.

Evenimentul de lansare îi va avea ca invitați pe George Arion, Eugen Cristea şi Loreta Popa. Întâlnirea se va desfășura în Sala Perpessicius (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Publicul este invitat la o seară dedicată memoriei, dialogului cultural și celebrării unei mari conștiințe artistice a teatrului românesc. Intrarea este liberă.

Concert extraordinar Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase la Gala Premiilor Radio România Cultural

Gala Premiilor Radio România Cultural va fi acompaniată sonor de un concert extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase, care va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio. Evenimentul va completa seara dedicată excelenței culturale cu o incursiune vibrantă în patrimoniul muzical românesc, readus la viață printr-o interpretare contemporană.

Cântăreț, cercetător al tradițiilor muzicale și unul dintre puținii cobzari activi din România, Bogdan Mihai Simion este și un colaborator fidel al postului Radio România Cultural, realizând împreună cu George Gâlea și Maria Balabaș emisiunea „Arhechipuri”.

Născut în 1990, la Râmnicu-Vâlcea, artistul a descoperit cobza la vârsta de 15 ani și, din acel moment, și-a dedicat activitatea recuperării și reinterpretării repertoriului lăutăresc autentic. Începând din 2006, a călătorit prin țară pentru a aduna cântece vechi și pentru a învăța direct de la ultimii cobzari ai generațiilor trecute.

De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroși artiști, printre care Mihai Mărgineanu, Taraf de Haidouks, Les Elephants Bizarres, Chimie și Samurai. A semnat, de asemenea, muzica pentru documentarele „Flavours of Romania” și „Wild Carpathia”, realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley.

Albumele „Valahia în Demol” (2021) și „Drum pavat cu bolovani” (2023), produse de Adrian Despot, au avut un impact puternic și l-au poziționat printre cei mai vizibili artiști contemporani ai muzicii tradiționale reinterpretate.

Repertoriul muzical propus în cadrul galei aduce împreună filonul țărănesc, stilul lăutăresc urban și influențe din repertoriul românesc de început de secol XX – valsuri, tangouri și cântece de cabaret – toate filtrate printr-o estetică actuală, care păstrează autenticitatea, dar vorbește sensibilității publicului de astăzi.

Lăutarii de Mătase este un taraf format din muzicieni specializați în interpretarea muzicii lăutărești vechi, fiecare dintre ei având experiență atât în repertoriul tradițional, cât și în proiecte contemporane. Împreună, construiesc un univers sonor care reface legătura dintre trecut și prezent, dintre memoria colectivă și emoția vie a scenei.

În cadrul celei de-a XXV-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural vor fi acordate opt premii pentru cele mai importante realizări din anul precedent în diferite domenii culturale, precum și patru premii speciale.

ICR Budapesta prezintă filmul „Anul nou care n-a fost” în cadrul Zilelor Filmului Francofon, ediția 2026

Institutul Cultural Român de la Budapesta participă la o nouă ediție a Zilelor Filmului Francofon, eveniment de referință desfășurat anual în Ungaria în cadrul manifestărilor dedicate Lunii Francofoniei. Inițiativa, coordonată de Institutul Francez din Budapesta și Ambasada Franței în Ungaria, reunește misiunile diplomatice ale țărilor francofone într-un demers comun de celebrare a diversității culturale. Ediția din acest an va avea loc în perioada 4-14 martie 2026, proiecțiile fiind găzduite de cinematografele Urania și Institutul Francez din capotala Ungariei. Prezența românească în festival este asigurată de ICR Budapesta, sub patronajul Ambasadei României în Ungaria, propunerea pentru acest an fiind o producție multipremiată, relevantă pentru istoria recentă a Europei de Est: filmul „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu.

Proiecția filmului este programată la Cinematograful de Artă Urania, în data de 14 martie 2026, de la ora 17:00. Selecția a fost realizată de ICR Budapesta împreună cu Ambasada României în Ungaria și validată de organizatorii programului francofon, în contextul valorilor promovate de Francofonie. Prin acest demers, ICR își asumă un rol activ de diplomație culturală, aducând în fața publicului maghiar și internațional o producție reprezentativă pentru cinematografia românească contemporană. Filmul va rula cu subtitrare în limba maghiară.

„Anul nou care n-a fost” este o coproducție româno-sârbă din 2024, o dramă tragicomică de 138 de minute ce îi are în distribuție pe Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu și Mihai Călin. Acțiunea se petrece în zilele fierbinți ale lui decembrie 1989, când viețile a șase oameni se împletesc într-un mod neașteptat în timp ce dictatura lui Ceaușescu se prăbușește, iar populația Bucureștiului știe încă foarte puțin despre revolta de la Timișoara. Povestea urmărește destine intersectate: un regizor de televiziune încearcă disperat să salveze programul de Revelion după fuga actriței principale, înlocuitoarea acesteia încearcă să-și contacteze fostul iubit din Timișoara, în timp ce fiul regizorului plănuiește să treacă granița.

În paralel, un ofițer de Securitate vrea să-și convingă mama să renunțe la casa condamnată demolării, iar un muncitor de fabrică trăiește teroarea consecințelor unei scrisori trimise de fiul său lui Moș Crăciun, în care copilul scrie că dorește moartea dictatorului. Acest puzzle narativ conturează o zi tensionată care anunță sfârșitul regimului. Valoarea artistică a peliculei a fost confirmată prin numeroase distincții, filmul fiind premiat la festivalurile internaționale de la Veneția, Cairo și Belgrad și câștigând 10 trofee Gopo în 2024.

Participarea la Zilele Filmului Francofon se înscrie în demersul constant al ICR Budapesta de a susține acțiuni culturale care reafirmă apartenența României la spațiul de valori francofone. România este parte activă a acestei comunități internaționale încă din anii ’90, moment ce a marcat una dintre primele opțiuni strategice de politică externă după schimbările din 1989. Țara noastră a obținut statutul de observator al Organizației Internaționale a Francofoniei în 1991, devenind membru cu drepturi depline în 1993. Această afiliere confirmă o legătură culturală și istorică profundă, pe care evenimente precum Zilele Filmului Francofon continuă să o valorifice și în prezent prin dialog artistic și cooperare instituțională.

Anual, la 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale.

La mulţi ani, Adrian Ordean!

Chitarist, compozitor, animator muzical, Adrian Ordean are în spate o carieră prolifică, impresionantă. Este cel ce a inventat trupa A.S.I.A. și a făcut din Compact un brand pe scena pop-rock-ului.De asemenea a cântat în formații precum Riff, Roșu și Negru, Vocal Jazz Quartet Stereo precum și în Schimbul III și Grup 74. Azi, la aniversare, ne alăturăm tuturor fanilor vechi şi noi care îi urează sănătate, inspiraţie şi noroc(k)!