

La mulţi ani, Mircea Daneliuc!
Exigenţă, rigoare, profesionalism. Mircea Daneliuc este deja un capitol aparte în istoria cinematografiei române şi de câţiva ani buni riscă să intre şi în istoria literaturii. Consacrat sub zodia nonconformismului şi al ieşirii din norme, regizorul rămâne şi azi semnatarul unei opere de o acută actualitate. Cu Mircea Daneliuc a început să se facă film altfel în România.
La mulţi şi sanatoşi ani!

O primăvară cu CinePOLSKA la Târgu Mureş
Cele mai interesante filme poloneze, recent produse în Polonia, vor putea fi vizionate la cinematograful Arta din Târgu Mureş în perioada 7-9 aprilie 2017.
Filmele prezentate anul acesta la ediţia 12 a CinePOLSKA au fost apreciate de juriile multor festivaluri şi de către criticii de film şi, ceea ce este cel mai important, au atras în sălile cinematografelor poloneze şi europene numeroşi spectatori. După proiecţiile de la Bucureşti şi Chişinău desfăşurate în toamna anului trecut, filmele pornesc acum la drum către alte oraşe. În perioada 24 martie-9 aprilie, proiecţiile în România vor avea loc la Iaşi, Piatra Neamţ, Timişoara, Galaţi şi Târgu Mureş, iar în Moldova – la Bălţi.
“Filmele din acest an sunt, în primul rând, istorii captivante despre oameni aflaţi în faţa unor alegeri dificile, care îngăduie spectatorului să se emoţioneze, să reflecteze, dar şi să se amuze. Acţiunea majorităţii lor are loc în zilele noastre”, explică Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din Bucureşti care, în colaborare cu Asociaţia Cineaştilor din Polonia, organizează festivalul. “Motto-ul CinePOLSKA 2017, „Istorii din prezent”, are şi o altă semnificaţie. Aceste filme, care povestesc despre trecut, abordând astfel problematica istoriei, au un mesaj universal şi foarte actual”, adaugă Agnieszka Skieterska.
Spectatorii din Târgu Mureş vor putea vedea trei filme artistice poloneze. Primul dintre ele este filmul plin de umor şi cu o muzică excelentă „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, regizat de Janusz Majewski, unul dintre decanii de vârstă ai cinematografiei poloneze. Pelicula spune povestea unor muzicieni care luptă pentru libertatea lor spirituală în vremurile întunecate ale stalinismului fiind, în acelaşi timp, un imn adus jazz-ului şi pionierilor acestuia.
CinePOLSKA este un bun prilej pentru a vedea şi filmul Małgorzatei Szumowska, intitulat „Trupul”, distins, printre altele, cu Ursul de Argint pentru regie la Berlinală. Aparent o simplă istorie de familie, el devine în mâinile tinerei regizoare o discuţie emoţionantă despre spiritualitate, despre viaţa de după moarte şi raportarea noastră faţă de propriul corp.
Al treilea film din program este pelicula regizoarei Kinga Dębska, cu titlul „Vaci mai sunt fetele mele”, povestea tragi-comică a două surori, Marta şi Kasia, care, în contextul unor grele încercări pentru familie, îşi schimbă total atitudinea faţă de ele însele. Deşi filmul vorbeşte despre momente tragice pentru orice familie, regizoarea a evitat banalitatea unui serial TV, reuşind să facă spectatorii să râdă foarte des în timp ce urmăresc filmul şi să iasă din cinematograf într-o stare de bună dispoziţie, gândindu-se însă la ceea ce este cu adevărat important în viaţă. Distribuţia actoricească de prim rang face ca povestea să fie vizionată cu mare plăcere. Filmul a primit premiul publicului la numeroase festivaluri, printre altele în 2016 la Festivalul „Ceau, Cinema!” din Timişoara.
Proiecţiile CinePOLSKA sunt organizate de Institutul Polonez din Bucureşti şi Asociaţia Cineaştilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică. Partener local: Asociatia K’ARTE. (R.N.)

Concert AG Weinberger la Teatrul Toma Caragiu
Teatrul Toma Caragiu vă invită marţi, 25 aprilie, de la ora 19.00, în sala Teatrului, la concertul extraordinar GRINGOTRONIC, un spectacol multimedia cu AG Weinberger.
Chitarist de excepţie, vocalist, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, supranumit de către critica de specialiate Mr. Blues al României, AG Weinberger vă propune un concept inedit, un spectacol multimedia în cadrul căruia publicul spectator va fi martor la cele mai uimitoare poveşti ale secolului trecut spuse azi, în secolul XXI. Un spectacol care vorbeşte despre una dintre cele mai frumoase călătorii muzicale transpuse în imagine, de la blues-ul tradiţional şi până la electro, de la naşterea patefonului până la noile tehnologii sonore, o îngemănare de stiluri, armonii şi influenţe, pornind de la piesele clasice până la elementele de muzică electronică, însoţite de loopuri de chitară, voce, muzicuţă şi lapsteel guitar.
Nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm împreună de un concert ce combină muzica electronică, jazz, blues, soul, rock într-un minunat recital de virtuozitate, o aventură stilistică inedită şi novatoare care se naşte sub ochii publicului. (R.N.)

14 spectacole selectate la ediţia 2017 a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti
Teatrul Naţional din Timişoara anunţă o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, precum şi finalizarea selecţiei spectacolelor din modulul FDR al FEST-FDR, dedicat spectacolului pe text românesc.
Programată între 14 şi 25 mai, ediţia 2017 a FEST-FDR îşi propune să exploreze, prin spectacolele reunite în cele două module ale sale, o temă proprie umanităţii: IDENTITATEA. Este o temă ale cărei complexitate şi plurivalenţă imprimă direcţii de evoluţie din cele mai variate perspective: identitar, individual, comunitar, social, cultural etc.
În acest context, selecţia din acest an, realizată de teatrologul Oana Borş, urmăreşte diversitatea formelor pe care le îmbracă tema propusă în spectacolul pe text românesc de teatru contemporan.
În continuare, prezentăm selecţia modulului FDR al FEST-FDR2017:
- Aglaja, după Aglaja Veteranyi, dramatizare de Alina Petrică, conceptul şi coregrafia Ştefan Lupu, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicole Bălcescu” Bucureşti
- Artists talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, ARCUB
- Bucureşti 41 – Tur retur, scenariu de Andreea Chindriş, Alexa Băcanu şi Alexandru Berceanu, regia Alexandru Berceanu, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti
- Cealaltă ţară, adaptare după Herta Müller, regia Alexandru Istudor, Teatrul Naţional Craiova
- (D)efectul Placebo, conceptul şi coregrafia Ştefan Lupu, Teatrul Naţional Bucureşti
- Efecte colaterale de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul „Nottara”, Bucureşti
- Fraţi de cruce, un spectacol de Liviu Lucaci, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” Timişoara
- Familii, un spectacol de Eugen Jebeleanu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală şi Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului
- Marţi – un spectacol choirtemporan de Csepei Zsolt & Echipa, regia Sipos Krisztina. Váróterem Projekt, Cluj-Napoca
- Nina de Matei Vişniec, regia Alexandru Maftei, Teatrul de Comedie Bucureşti
- Open de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu. Asociaţia Reciproca în parteneriat cu Federaţia Fabrica de Pensule şi Asociaţia GroundFloor Group
- Obsesii de Claudiu Sfirschi–Lăudat, după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, ARCUB
- Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, textul şi regia Radu Afrim, Teatrul Naţional din Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”
- Pe jumătate cântec, textul şi regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc, Bucureşti. (R.N.)
Hotărârea nr.737/06.03.2017: Curtea de Apel București a respins acțiunea promovată de ARAIEX, precum și cererea de intervenție în nume propriu a UNART, formulate în dosarul nr.7799/2/2015
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, la data de 06.03.2017 a respins ca neintemeiata acțiunea ARAIEX, precum și cererea de intervenție UNART, formulate în dosarul nr. 7799/2/2015 având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 80/2015 (prin care organismul de gestiune colectivă CREDIDAM este desemnat colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor din sursa radiodifuzare/radio).

La mulţi ani, Gheorghe Zamfir!
Într-o perioadă în care se face abuz de conceptul „specific naţional”, Gheorghe Zamfir rămâne cel mai incontestabil simbol al fiorului autentic. Ambasador al doinei, translator al dorului, reper de profesionalism, Gheorghe Zamfir respiră şi crează în propriul anotimp în care toţi cei ce îl admiră se simt spectatori privilegiaţi.
La mulţi şi darnici ani!

Târgul de Florii 7 – 9 aprilie 2017, între orele 10 şi 18 Muzeul Naţional al Ţăranului Român
În fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Ţăranului îşi aşteaptă vizitatorii la primul târg cu meşteri de peste an. De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2017, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să târguiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri.
Timp de trei zile, veţi avea prilejul să-i cunoaşteţi şi să staţi de vorbă cu cei care le-au realizat: încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari.
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi multe altele vor putea fi tocmite şi cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul de la Şosea.
De-ale gurii găsiţi: cozonaci şi plăcinte, fel şi fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă. (R.N.)

SFR 2017: Dorel Vişan şi-un “bulgăre de humă”. Retrospectivă şi amintiri acasă la Creangă
Festivalul Serile Filmului Românesc aduce în atenţie un invitat de onoare al ediţiei a VIII-a, ediţie care va avea loc la Iaşi, în perioada 10 – 14 mai 2017.
Dorel Vişan ajunge în 2017 la vârsta de 80 de ani, iar la Iaşi i se va realiza o scurtă retrospectivă a celor mai importante filme în care a jucat în rolurile principale.
“Un bulgăre de humă” (regia: Nicolae Mărginean) va fi proiectat la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca) din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, iar actorul spune că prin acest eveniment se va marca şi momentul dedicat lui Ion Creangă, de la naşterea căruia se împlinesc 180 de ani. Dorel Vişan joacă în film rolul scriitorului şi reprezintă unul dintre rolurile sale de suflet.
Dorel Vişan mărturiseşte: „Voi veni la Iaşi, la Festivalul Serile Filmului Românesc, cu gândul că arta trebuie din nou să-l înalţe pe om. Publicul din Iaşi să se aştepte la o formă de artă care se poate verifica prin adevăruri. Vom vorbi despre Creangă şi Eminescu, iar alături de regizorul Şerban Marinescu, vom propune câteva filme care trebuie văzute de fiecare generaţie în parte. Sunt bucuros că în perioada 10-14 mai voi veni la Iaşi şi aş putea spune acasă la Creangă”.
În scurta retrospectivă vor mai fi prezentate cinefililor şi filmele “Ticăloşii” (regia: Şerban Marinescu), “Iacob” (regia: Mircea Daneliuc), “O lacrimă de fată” (regia: Iosif Demian), “Cel mai iubit dintre pământeni” (regia: Şerban Marinescu). După vizionarea filmelor propuse în programul festivalului din 2017, spectatorii se vor putea întâlni cu Dorel Vişan, ca să dialogheze despre film, despre roluri şi despre viaţa de pe platourile de filmare.
Evenimentele dedicate actorului Dorel Vişan se vor desfăşura sub titlul: „Portret de artist. O viaţă închinată frumosului”. Actorul spune că-i este aproape de inimă atât Iaşul, cât şi filmul românesc sărbătorit aici în luna mai.
Despre Dorel Vişan
A fost apreciat de cotidianul The New York Times ca fiind un actor extraordinar, a primit numeroase distincţii pentru rolurile din producţiile româneşti şi internaţionale şi a scris poezii religioase continuând „Psalmii” lui David. Iubeşte stupina moştenită de la tatăl său, are grijă de albine şi livezi încercând să înveţe regulile naturii asemeni unui joc de şah. Rolul cu cel mai important impact l-a avut cel din filmul „Un bulgăre de humă” unde îl interpretează pe Ion Creangă. Accentul moldovenesc, mersul legănat şi parfumul vremurilor din Ţicău l-au stăpânit pe actor timp de şase luni, acesta fiind ajutat de un psihiatru să se descotorosească de trăsăturile personajului. De-a lungul vremii, actoria a reprezentat mereu o provocare şi o depăşire a propriilor limite, iar scenele filmate în toiul nopţii într-un cimitir din Predeal sau zilele petrecute alături de mineri în subteran stau drept mărturie.
Evenimentul cu proiecţia filmului Un bulgăre de humă va avea loc cu sprijinul Muzeului Naţional al Literaturii Iaşi, partener instituţional al festivalului. (R.N.)

Expoziţie de grup la Elite Art Gallery
Elite Art Gallery în parteneriat cu Fundaţia Ovio vă invită în perioada 3-12 aprilie la expoziţia de grup ,,Dunăvăţul de jos – Delta Dunării”.
Lucrările reprezintă rezultatul taberei de creaţie desfăşurate în Delta Dunării în perioada 2-11 septembrie 2016, eveniment organizat de către Fundaţia Ovio prin parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi.
“Operele artistice rezultate din tabăra de creaţie ,,Dunăvăţul de jos – Delta Dunării” oferă privitorului ocazia rară de a savura un alt tip de sensibilitate a culorii şi a formei, captată în receptaculul pânzei, în mijlocul naturii. Suprafeţele picturale rezonează, dezvăluie adesea imagini sublime printr-o dinamică viguroasă ori printr-o stare contemplativă. Pe alocuri marginea în sine transcende, fiind dizolvată un moment, ca mai apoi să reinventeze unitatea şi substanţa naturii, a copacilor şi a apei, prin revărsări de lumină ce tind spre imaterialitate”. Maria Bilaşeschi
Expoziţia va fi deschisă publicului în intervalul 3 -12 aprilie, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, Bucureşti
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiştilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum şi ale unor valori deja consacrate. Asociaţia implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar şi proiecte educaţionale. (R.N.)

La mulţi ani, Alexandru Papadopol!
Încă de la debut e mereu pe val (şi nu ne referim numai la noul val al cinematografiei româneşti). Actor de teatru şi film, Alexandru Papadopol a ajuns să reprezinte azi o garanţie a valorii unui produs artistic. Farmec, firesc şi sensibilitate sunt ingredientele cu care fiecare personaj adus la rampă de Papi reuşeşte să cucerească cel mai exigent public.
La cât mai multe surprize plăcute!

Hitchcock pe scenă, în Bucureşti: Iris Spiridon montează Psycho La Teatrul Apollo111 – cu Istvan Teglas în rolul lui Norman Bates -
Teatrul Apollo111 anunţă a treia producţie proprie: PSYCHO, în regia lui Iris Spiridon. După romanul lui Robert Bloch, povestea făcută celebră de ecranizarea lui Alfred Hitchcock va fi pusă în scenă în premieră pentru ţara noastră. Personajele iconice din motelul Bates – Norman, mama lui sau Mary Crane – vor fi interpretate de Istvan Teglas, Vlad Bîrzanu şi Ioana Mărcoiu, într-un spectacol plin de mister, care îşi propune să le ofere spectatorilor o altă cheie de interpretare decât cea din film. Scenografia semnată de Bianca şi Sabina Veşteman îi va transforma pe cei care vor lua loc pe fotoliile din Palatul Universul în nişte voyeuri care trag cu ochiul direct în vieţile celor de pe scenă.
La motelul Bates există mereu camere libere şi o atmosferă intimă. Atunci când Mary Crane caută un refugiu, îl găseşte aici. Norman Bates, proprietarul sensibil şi un pic prea ataşat de mama lui, e dispus să o asculte. Camerele din motel sunt mici şi curate, iar Fecioara Maria ocroteşte clienţii de pe pereţi. Într-una dintre ele, Mary Crane o întâlneşte pe doamna Bates, mama lui Norman. Sau poate pe altcineva. Nu va afla niciodată. PSYCHO este un spectacol despre teama de a recunoaşte ce am fi in stare să facem pentru ceea ce iubim. O poveste poliţistă despre o iubire secretă cu final neaşteptat. Un tribut adus lui Alfred Hitchcock şi unui personaj unic în literatura şi filmul american.
„Este povestea lui Norman Bates aşa cum n-a mai fost spusă niciodată. Dar poţi ajunge cu adevărat să pătrunzi în mintea cuiva? Este o poveste care te forţează să te examinezi pe tine însuţi în raport cu o situaţie stranie în care joci un rol de voyeur. Frica pe care PSYCHO o provoacă în noi nu vine din brutalitatea crimelor, ci din identificarea subconştientă cu personajele”, spune despre spectacol Iris Spiridon.
Din distribuţie fac parte actori tineri, dar deja consacraţi pe scenele din Bucureşti şi din ţară pentru talentul şi versatilitatea lor: Istvan Teglas interpretează inconfundabil rolul lui Norman Bates, alături de colegii săi Vlad Bîrzanu, Ioana Mărcoiu, Andrei Radu şi Ghighi Eftimie. Adaptarea muzicală şi reorchestrarea sunt semnate de Petru Damşa.
Iris Spiridon este una dintre cele mai curajoase tinere regizoare din teatrul românesc de astăzi. A montat spectacole pe cele mai importante scene independente din Bucureşti, dar şi la Teatrul Naţional.
Premiera PSYCHO va avea loc pe 8 aprilie, de la ora 20:00. Biletele pot fi cumpărate online, pe www.Apollo111.ro. Spectacolul se va juca pe o perioadă limitată pe scena teatrului Apollo111, care funcţionează în sistem off-Broadway. (R.N.)






