Prima noapte_1

“Prima noapte”, marele câştigător al competiţiei naţionale la Dresda Filmfest

Filmul Prima noapte/ First Night, scris şi regizat de Andrei Tănase, a câştigat marele premiu al Competiţiei naţionale la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Dresda – Filmfest, unul dintre cele mai importante festivaluri europene dedicate filmului scurt. Co-producţia româno-germană a obţinut trofeul în valoare de 20.000 de euro, oferit de Ministry for Science and the Fine Arts Promotion al landului Saxonia.

„Un moment special din viaţa unui tânăr. Unul pe care ni l-am fi imaginat cu totul altfel. Iar el, neajutorat, reacţionează exagerat. Regizorul dezvăluie cu multă sensibilitate fragilitatea identităţii masculine în procesul maturizării şi aruncă din când în când un ochi la un mediu social anume. Un film care surprinde autentic un moment. Un film care rămâne cu tine”, argumentează juriul Filmfest Dresden.

Prima noapte_2

Intriga filmului este scurtă, însă complicaţiile ei – multiple. Ziua de naştere a lui Alex se apropie, iar tatăl său, Călin, i-a pregătit o surpriză foarte specială: prima noapte de dragoste cu o fată. În distribuţie: Alfredo Minea şi Cristiana Luca, alături de Mimi Brănescu şi Elvira Deatcu.

Anul trecut, Prima noapte a concurat şi pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secţiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneţia. Prima noapte este un scurtmetraj independent, realizat fără sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Filmul este co-produs de Deutsche Exotik Filmproduktion GmbH, Libra Film Productions, Commitet şi ARTE/ SWR Germania. În aceeaşi formulă de co-producţie, Andrei Tănase a mai regizat Claudiu şi crapii (2014) şi Vacanţa la ţară (2015). Imaginea filmului este semnată de Barbu Bălăşoiu (Sieranevada).

Prima noapte_4

Andrei Tănase (născut în 1982) a studiat filmul la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti. A regizat scurtmetraje selecţionate şi premiate în festivaluri: Vacanţa la ţară (2015), distins cu Premiul Luna la NexT Film Festival şi selecţionat la TIFF, Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, Timishort, Filmfest Dresden, Claudiu şi crapii (2013), proiectat la Cottbus, TIFF, Namur sau Molodist (Kiev), Kings of the Castle (co-regizat cu Vlad Ilicevici, scurtmetraj documentar, 2010), Mc Russia (scurtmetraj documentar, 2008), Love Forever (2006), Myriapod (2004). (R.N.)

EXPO

Ceruri de purpură. Văluri liturgice cu tema Plângerii, la Galeria de Artă Veche Românească

În perioada 12 aprilie – 30 iulie a. c.  Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) vă invită să vizitaţi expoziţia Ceruri de purpură. Văluri liturgice cu tema Plângerii deschisă în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească.

Expoziţia este oferită în dar, cu prilejul sărbătorilor pascale, vizitatorilor muzeului care au prilejul de a re-descoperi capodopere ale artei medievale româneşti conectate prin semnificaţie şi funcţionalitate de ciclul liturgic al Patimilor şi Învierii.

În cadrul expoziţiei vor fi prezentate prezentate 20 de icoane, broderii şi piese de orfevrărie medievală decorate cu scene ce ilustrează diferite momente ale dramei christice. Alături de acestea, publicul va avea acces pentru prima oară – cu ajutoul unui film documentar, dar şi prin texte de sală ample plasate în cele 7 săli ale Galeriei de Artă Veche Românească – la întreaga colecţie de văluri liturgice cu tema Plângerii Domnului din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României. Prin utilizarea materialelor fastuoase şi apartenenţa pieselor la cele mai ilustre şcoli artistice ale lumii bizantine şi post-bizantine, acestea constituie partea cea mai valoroasă a tezaurului naţional de broderii medievale.

Expoziţia oferă, totodată, posibilitatea de a viziona eseul cinematografic « Soarele Negru » realizat în 1968 de regizorul Slavomir Popovici ce va rula pe toată perioada expoziţiei. Acest poem vizual de excepţie invită spectatorul să caute dincolo de frumuseţea şi fastul  broderiilor bizantine sensurile profunde ale vieţii şi morţii.

Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României este unica expoziţie cu caracter permanent din ţară ce prezintă într-o manieră unitară evoluţia fenomenului artistic manifestat în spaţiul românesc între secolele IX şi XIX. În acest spaţiu expoziţional pot fi admirate cele mai valoroase lucrări de artă medievală păstrate în patrimoniul cultural naţional. (R.N.)

EXPO

Argentango_12_2016_05_09

Al doilea turneu naţional ArgEnTango duce visul mai departe

La a doua ediţie ca turneu naţional, proiectul ArgEnTango – Piazzolla, o poveste autentică va ajunge la Cluj Napoca, Sinaia, Ploieşti, Iaşi şi Timişoara. Cele cinci concerte se vor desfăşura între 19 şi 27 aprilie 2017 şi au în centru aceeaşi puternică tripletă argentiniană, formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de imensă valoare, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). Aranjamentele au fost realizate de Mariano Castro special pentru acest proiect.

În primăvara trecută, Argentango s-a lansat ca un proiect unic în România şi a umplut sălile în toate concertele prezentate la prima ediţie. De atunci, artiştii au fost invitaţi să susţină alte 10 concerte în întreaga ţară.

Analia Selis declara la finalul turneului trecut: “A fost totul foarte frumos. Obositor, dar  foarte  frumos. Asta este ceea ce străluceşte, frumuseţea. Am avut peste tot un mare succes. Sunt oameni deschişi. Cântăm, totuşi, un repertoriu destul de pretenţios, melodiile sunt în limba spaniolă, dar publicul român tot timpul primeşte foarte bine ceea ce oferim noi. Spectatorii au rezonat foarte bine cu tangoul. Publicul român simte această muzică, iar asta este cel mai important.”

Cvintetul româno-argentinian are acum în spate experienţa a zeci de concerte împreună, aşadar noile recitaluri ArgEnTango – Piazzolla, o poveste autentică se anunţă deja a fi evenimente de mare succes.

Artiştii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranţei există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor şi adulţilor cu boli incurabile.

Itinerariul turneului

19 aprilie – Cluj Napoca – Auditorium Maximum

22 aprilie – Sinaia – Castelul Peleş

23 aprilie – Ploieşti – Filarmonica Paul Constantinescu

24 aprilie – Iaşi – Aula BCU

27 aprilie – Timişoara – Sala Capitol (R.N.)

 digita ArgEnTango editia 2

afterimage

“Afterimage”, ultimul film al lui Andrzej Wajda, în deschiderea Cinepolitica 2017

Imaginea de Apoi / Afterimage, ultima capodoperă a unuia dintre cei mai mari maeştri din istoria cinematografiei, Andrzej Wajda, va deschide cea de-a şasea ediţie a Cinepolitica, festival care va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, în Bucureşti, la Cinema Elvira Popescu şi Institutul Balassi.

Subiectul ales pentru acest ultim film, înainte de trecerea autorului în nefiinţă, întregeşte cum nu se poate mai potrivit opera marelui regizor european. Povestea biografică a celui mai important artist plastic polonez al secolului XX, Władysław Strzemiński, prilejuieşte o paralelă subtilă cu propriul său destin. Wajda recreează lumea plină de zbucium şi oprelişti a unui artist de avangardă sufocat de socialism-realismul stalinist, în era puterii depline a acestuia. Filmul are multe ecouri şi trimiteri către spiritul contemporan al societăţii poloneze şi al lumii postcomuniste în general. Refuzul de a capitula în faţa unei ideologii impuse şi tribulaaiile existenţei unui artist aflat cu mult înaintea timpurilor sale construiesc o naraţiune plină de emoţie şi înţelesuri adânci. O ultimă mare poveste despre demnitate, integritate şi nesupunere. O operă ce intră direct în posteritate.

La drum cu tata, debutul Mirunei Lăzărescu în lungmetraj, completează programul Cinepolitica. Un road movie a cărui acţiune se petrece pe fundalul invaziei sovietice în Cehoslovacia, când doi fraţi româno-germani trebuie să îşi ducă tatăl bolnav de la Arad spre Dresda, cel mai apropiat loc unde acesta poate beneficia de operaţia care l-ar putea salva. Contextul politic destul de instabil le deturnează însă planul. Pe drum întâlnesc tancurile sovietice care se îndreaptă spre Cehoslovacia şi sunt forţaţi să ajungă într-o tabără temporară din RDG. Cu graniţa germano-cehoslovacă închisă, singura modalitate de a fi repatriaţi este să primească viză de tranzit prin Republica Federală Germană.

Tot din estul Europei vine şi documentarul Trump vs. Clinton, o producţie românească în regia lui Trevor Poots, prezent şi în competiţia Cinepolitica cu un alt documentar despre Regele Mihai I al României, Războiul Regelui. Trump vs. Clinton se concentrează asupra chestiunilor esenţiale pentru SUA cu un impact major asupra centrului şi estului Europei. Printre acestea se numără Putin şi securitatea în domeniul apărării, NATO, refugiaţi, post-Brexit şi supravieţuirea UE sau un război cibernetic între UE şi Rusia. Personalităţile care apar în film au fost şi sunt elemente importante în jocurile de putere: ambasadorul James Woolsey – şeful CIA pe timpul mandatului lui Bill Clinton, Dr. Richard Haass – preşedintele Institutului pentru Relaţii Externe, Fred Drasner – fostul editor al NY Daily News, guvernatorul Terry McAuliffe – un apropiat al soţilor Clinton. (R.N.)

Poster Cinepolitica LR

audience award

Vino să cânţi în sala de cinema la Audience Award Film Festival, ediţia sing-along! Concert Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov şi Alex Neagu, în deschidere

Între 21 şi 23 aprilie, Audience Award Film Festival te invită să cânţi la Cinema Muzeul Ţăranului la o ediţie specială sing-along cu trei dintre cele mai apreciate filme musical recente: “La La Land”, “Once”, “Mamma Mia!”. Cea de-a doua ediţie  a festivalului revine cu o selecţie de filme premiate de publicul marilor festivaluri ale lumii dar şi seri speciale de muzică la Clubul Ţăranului din capitală. 

audience award

“La La Land” în regia lui Damien Chazelle, recompensat cu şase premii Oscar în 2017, printre care cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă sau cea mai bună coloană sonoră, deschide seria proiecţiilor musical de la Audience Award Film Festival. Vineri, 21 aprilie, de la ora 20:00, spectatorii au ocazia să vizioneze filmul cântând, pe versurile celebrei piese “City of Stars” care a adus filmului şi Oscarul pentru cea mai bună melodie. Recompensat cu Premiul Publicului la Festivalul de la Toronto, “La La Land” surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri, Mia (Emma Stone) şi Sebastian (Ryan Gosling) în încercarea lor de a-şi îndeplini visele.

Proiecţia filmului va fi urmată de un concert special Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov şi Alex Neagu, la Clubul Ţăranului, de la ora 22:00.

lala land

Unul dintre preferatele regizorului Steven Spielberg din 2007, “Once”, regizat de John Carney, este la rândul său deţinătorul premiului Oscar pentru cea mai bună melodie. Piesa “Falling Slowly” a fost scrisă, compusă şi interpretată de Glen Hansard şi Marketa Irglova, protagoniştii filmului care „ar putea fi considerat cel mai bun film muzical al generaţiei noastre” după cum aprecia Michael Phillips de la Chicago Tribune. “Once” a câştigat Premiul publicului la Sundance şi la la Festivalul de la Dublin şi va fi proiectat la Audience Award Film Festival pe 22 aprilie, de la ora 20:00. Shannon Ceili Band şi invitaţii Ştefan Orheanu şi trupa Irish Way continuă seara iralndeză, de la ora 21:30, la Clubul Ţăranului, cu muzică şi dansuri tradiţionale.

once

Duminică seara, publicul va putea cânta “Honey, Honey”, “Dancing Queen”, “Voulez-Vous” sau alte piese celebrele ale trupei ABBA, alături de personajele interpretate de Meryl Streep şi Pierce Brosnan, la proiecţia sing-along “Mamma Mia!”. “ABBA-solutely fabulous” scria Daily Mail despre filmul care a fost recompensat cu premiul publicului la People’s Choice Awards, 2009 şi nominalizat la Globurile de Aur. Filmul este programat pe 23 aprilie de la ora 20:00 ţi va fi urmat de un Karaoke Party cu melodii celebre din filme, la Clubul Ţăranului, de la ora 22:00. (R.N.)

mamma-690x388

roth_miksa_2

Raze de soare colorate – expoziţie jubiliară Róth Miksa (1865-1944)

Pe data de 19 aprilie 2017, la sediul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti se vernisează expoziţia Raze de soare colorate. Vor fi expuse fotografii mărite, schiţe originale, fotografii de epocă şi mai recente, care oferă o imagine amplă a operei atât de variate a lui Róth Miksa.

Róth Miksa devenise încă în timpul vieţii sale cel mai cunoscut şi recunoscut designer maghiar a primei părți a secolului XX. Un adevărat star care, la expoziţiile mondiale, câştiga premiu după premiu cu vitraliile sale. Creaţiile sale unice ornează, printre altele, palatul reginei olandeze din Copenhaga, cea mai mare biserică din Oslo, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Teatro Nacional din Mexico City, şi tot el a realizat proiectul şi modelul pentru „perdeaua din cristale”, executat de firma lui Tiffany.

Róth Miksa a fost fondatorul şi conducătorul celui mai cunoscut şi mai prolific atelier de vitralii cu inserţie din plumb şi de mozaicuri, o artă care la răscruce de secol XIX-XX îşi trăia renaşterea. A proiectat şi a executat lucrări de artă care evidenţiau importanţa şi rolul clădirilor noi, cu funcţii economice şi administrative, culturale, precum şi a clădirilor cu destinaţie de locuinţă, construite după încheierea compromisului austro-ungar. Clădiri reprezentative, precum Parlamentul din Budapesta, sunt ornate cu vitralii cu inserţie din plumb, realizate în atelierul lui.

Secretul atelierului Róth constă de fapt în nivelul ridicat calitativ şi tehnic al produselor. Prin utilizarea sticlei Tiffany a inovat arta maghiară a vitraliilor şi mozaicului. Róth Miksa se considera un meseriaş, un designer care trebuie să ţină cont de stilul şi funcţia clădirilor. Avea o relaţie excelentă atât cu arhitecţii – cu Steindl Imre, pe care îl considera maestrul său, cu Maróti Géza, Horti Pál -, cât şi cu pictorii care proiectau vitraliile – Székely Bertalan, Vajda Zsigmond şi mentorii şcolii coloniei de artişti din Gödöllő, în special cu Nagy Sándor.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti aduce – după Târgu Mureş – şi la București expoziţia intitulată Raze de soare colorate. Descoperim creaţia atât de variată şi valoroasă a atelierului lui Róth Miksa cu ajutorul fotografiilor mărite, a schiţelor originale, a fotografiilor de epocă şi mai recente; prezentăm principalele etape ale carierei sale şi cele mai importante lucrări.

Majoritatea creaţiilor sale în realitate se găsesc în clădiri în care accesului publicului larg este restrâns. Numeroase vitralii se află în locuri greu accesibile (ex. capela privată a abatelui de la Pannonhalma, Banca Naţională a Ungariei sau clădirea Reprezentanţei Comerciale Ruse). Cu ajutorul unor fotografii de artă însă prezentăm şi vitraliile care din motivele menţionate sunt „invizibile”.

Expoziţia va fi vernisată miercuri, 19 aprilie 2017, începând cu ora 19.00, la Institutul Balasi – Institutul Maghiar din București (str. Gina Patrichi nr. 8). Cu ocazia vernisajului vizitatorii vor fi întâmpinați, în calitate de gazdă, de KÓSA András László, directorul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Expoziţia va fi vernisată de NÉMETH Zsolt, președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei.

Vernisajul va fi urmat de proiecţia filmului Pictorul pe sticlă – Arta lui Róth Miksa / Az üvegfestő – Róth Miksa művészete (2015, 69 min., regia, imaginea și editor: Tóth Péter Pál, expert: Gellér Katalin), un documentar subtitrat în limba engleză, care prezintă cariera și evoluția artistică a lui Róth Miksa de la începuturi până astăzi, când aceste clădiri necesită deja restaurare. (R.N.)

 ROTH NEW INV RO

nezd_RO_logo

„Ia uite cine s-a întors!” – noua premieră a Companiei ”Tompa Miklós”

Următoarea premieră a Companiei ”Tompa Miklós” în stagiunea 2016/2017 cu piesa IA UITE CINE S-A ÎNTORS! / NÉZD, KI VAN ITT  în regia lui Theodor Cristian Popescu va avea loc în Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Spectacolul este dramatizarea romanului omonim al lui Timur Vermes, dramatizare realizată de Mihai Ignat, text tradus în limba maghiară de Demény Péter.

Timur Vermes este scriitor, publicist şi traducător german, de origine maghiară, născut în 1967 la Nuremberg. Romanul său „Ia uite cine s-a întors!” evaluat „ca o satiră-Hitler “,  publicat în 2012 şi tradus în 28 de limbi, a devenit cel mai notabil succes european de carte al anului 2013 – numai în Germania s-au vândut un milion de exemplare. Filmul realizat pe baza romanului de succes, al cărui scenariu a fost scris de Vermes însuşi, a început să ruleze în cinematografe din 2015.

Regizorul Theodor Cristian Popescu are o carieră profesională uimitoare, cu peste cincizeci de montări acasă şi în străinătate, inclusiv la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, la ambele Companii (Piesă cu repetiţii de Martin Crimp, Aripi de Arthur Kopit, Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne, Măsură pentru măsură de William Shakespeare, Eu când vreau să fluier, fluier… de Andreea Vălean, Ping Body de Radu Macrinici, Doi sărmani român vorbitori de polonă de Dorota Masłovska, Cloaca de Maria Goos, Martiri de Marius von Mayenburg).

În 2017, pune în scenă împreună cu artiştii Companiei ”Tompa Miklós” satira IA UITE CINE S-A ÎNTORS! Piesa, în care Hitler este plasat în secolul XXI, caută răspuns la întrebarea: oare s-ar putea întâmpla astăzi, oriunde în lume ca un dictator de calibrul lui Adolf Hitler să ajungă la putere, să devină popular?

Protagonistul spectacolului, cel care joacă însuşi rolul Führerului, este actorul Bíró József, cunoscut de publicul târgumureşean din mai multe spectacole importante ale Companiei ”Tompa Miklós”: PUCK – Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, regia: Eszter Novák (2000), DOMNUL CHESWICK – 3: 1 în favoarea dragostei, regia: Eszter Novák (2001), ORGON – Tartuffe de Molière, regia: Attila Keresztes (2015), DORN – Pescăruşul de A.P.Cehov, regia: Attila Keresztes (2015), HAMM – Sfârşit de partidă de Samuel Beckett, regia: Gábor Tompa (2016).

Din distribuţie mai fac parte actorii: Benő Kinga, Korpos András, Bokor Barna, Varga Balázs, Ördög Miklós Levente, Moldován Orsolya, B. Fülöp Erzsébet, Tollas Gábor, Varga Andrea, Kovács Botond, László Csaba, Fülöp Bea, Szabadi Nóra, Csíki Szabolcs, Ruszuly Ervin, Henn János, Nagy Dorottya; studenţii UAT: Máthé Zsolt, Tóth Jess, Demeter Márk Christopher şi copiii: Harsányi Simon, Henn Domahidi Sámuel, Ördög Magor Levente.

Premiera va avea loc marţi, 18 aprilie 2017, ora 19.30 în Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. Următorul spectacol: duminică, 23 aprilie, ora 19.30. (R.N.)

nezd_RO_logo

Afis Camille Claudel

Fugato labile pour Camille Claudel la Muzeul Naţional de Artă

În conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei de artă “Sculptorul Rodin, pictând”, de Camille Claudel (1 martie – 4 iunie 2017) în cadrul programului de conferinţe OPERE ÎN PRIM-PLAN, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o piesă de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, menită a pune în valoare personalitatea unei artiste mai puţin promovată pe scena artistică modernă din pricina apartenenţei acesteia la genul feminin.

O punere în scenă a piesei lui Georgette Garbès Putzel intitulată “Fugato labile pour Camille Claudel”, interpretată de Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/DACĂ …PENTRU FEMEI, va avea loc în Sala Auditorium în două reprezentaţii distincte în ziua de vineri, pe 21 aprilie, orele 19.00, respectiv 12 mai, orele 19.00, 2017.

Piesa va prezenta publicului român o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.

,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare – a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei… devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi. (R.N.)

 Afis Camille Claudel

Omara & Damian

Damian Drăghici lansează ”The Gypsy Cuban Project” alături de artista cubaneză Omara Portuondo, în concert la Sala Palatului

După succesul celui mai recent concert susţinut la Sala Palatului, DAMIAN DRĂGHICI revine pe 25 aprilie, în prezenţa publicului spectator alături de faimoasa cântăreaţă de origine cubaneză, Omara Portuondo.

Damian Drăghici îi va surprinde încă o dată pe admiratorii săi cu un nou proiect muzical la superlativ, plin de originalitate, prezentat sub titulatura – ”The Gypsy Cuban Project”. Una dintre surprizele de proporţii va fi cu certitudine piesa de rezistenţă de pe album, intitulată ”Serenata en Batanga”, interpretată într-o maineră inedită de Damian Drăghici, la nai, în duet cu Omara Portuondo.

În vara lui 2016, Damian Drăghici decide să plece într-o călătorie itinerantă în Cuba, în căutarea legăturilor dintre  cultura  Romă / Gypsy şi cea afro-cubaneză, căutare ce urma a fi materializată prin înregistrarea albumului ”The Gypsy Cuban Project” – un album de world music, care îmbină într-un mod absolut inedit cele două vechi culturi.  Piese ca Şaraiman, Ileană, Ileană sau Chan Chan capătă astfel sunete noi, gitano-cubaneze, nemaiauzite până acum.

”The Gypsy Cuban Project” a fost creat, produs şi coordonat în întregime de Damian Drăghici. Producătorii generali sunt Universal Music Romania şi Gypsy Productions România, iar producătorii executivi sunt  Damian Drăghici, Paula Rosenberg şi Toby Gough. Înregistrările au avut loc în celebrele Abdala Studios din Havana, Cuba, în iulie 2016. Albumul va fi lansat şi va fi pus în vânzare pe 25 aprilie 2017, în cadrul concertului de la Sala Palatului.

Diva Buena Vista Social Club, supranumită şi ”Edith Piaf a Cubei”, deţine un premiu Grammy şi este ambasador artistic al tării sale. Din luna octombrie 2016, Omara Portuondo celebrează muzica şi viaţa în cadrul unui turneu amplu în jurul lumii, evoluând pe marile scene alături de band-ul său dar şi de nenumăraţi invitaţi speciali.

Turneul Omarei Portuondo din 2017 le va oferi spectatorilor privilegiul unic de a descoperi povestea incredibilă din spatele carierei sale artistice de succes, concretizată într-o călătorie muzicală memorabilă, pornind de la magia anilor din tinereţe şi continuând cu dragostea pentru cabaret, urmată de perioada marcantă alături de orchestra Buena Vista Social Club şi, poposind, în final, la melodiile fermecătoare cu aromă de havană, din prezent. (R.N.)

Omara 85 tour

Paste credidam

Paște fericit!

Mai este puțin până când, cu lumânări aprinse și sufletul curat, vom spune împreună HRISTOS A ÎNVIAT!
Dar până atunci, încă mai avem timp pentru gesturi de bunătate, iubire și grijă față de semenii noștri. Să ne deschidem sufletele, să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să petrecem sărbătorile pascale în armonie și pace!
Vă dorim un Paște fericit!
Inscrieri Ideo Ideis XII (2)

S-au deschis înscrierile pentru trupe de teatru tânăr la IDEO IDEIS XII

S-a dat startul înscrierilor pentru secţiunea non-competitivă „Spectacole de Teatru Tânăr”, din cadrul celei de-a XII-a ediţii a festivalului IDEO IDEIS, care va avea loc între 7 şi 13 august, la Alexandria. Apelul este deschis până pe 15 mai 2017 şi se adresează tuturor trupelor de teatru de liceeni din ţară.

Celor opt trupe din ţară alese în urma selecţiei li se va alătura o trupă locală, câştigătoarea festivalului “Pauza_de_teatru” din Alexandria.

Pe lângă prezentarea spectacolelor cu care au fost selectaţi la festival, liceenii vor lua parte la un program intensiv de ateliere de dezvoltare personală (actorie, dans, scriere creativă, muzică, film, fotografie), vor avea posibilitatea să vadă spectacole de teatru profesionist şi să participe la toate activităţile care se vor desfăşura la Alexandria pe perioada IDEO IDEIS (masterclassuri, Seara Povestitorilor, Cinemateca Târzie). De asemenea, fiecare trupă participantă va avea alături  un profesionist din lumea teatrului care o va ghida şi va oferi feedback aplicat. Acesta îi va fi desemnat dintre invitaţii festivalului, şi anume: Pavel Bartoş, Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlu, Ofelia Popii, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu.

Selecţionerii trupelor sunt Andreea Borţun (regizor/scenarist, co-preşedinte IDEO IDEIS), Alexandru Ion (actor, co-preşedinte IDEO IDEIS), Lavinia Cioacă (scenarist, co-director IDEO IDEIS), Carmen Dumitrescu (manager cultural, co-director IDEO IDEIS) şi Gabriela Piţurlea (jurnalistă, coordonator al departamentului relaţii trupe IDEO IDEIS).

IDEO IDEIS este un festival de teatru pentru comunitate şi, în acelaşi timp, un eveniment dedicat procesului de educaţie alternativă pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din ţară şi are rolul de a-i ajuta pe participanţi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să capete încredere în ei înşişi şi să interacţioneze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională. (R.N.)

 Inscrieri Ideo Ideis XII

Horatiu_Malaele_editite_speciala_02

”Ediţie Specială”: Horaţiu Mălăele şi Bogdan Mălăele, pe aceeaşi scenă, într-un nou spectacol

Horaţiu Mălăele, maestrul ironiei şi al hazului ascuţit,  va fi secondat de fiul său, Bogdan Mălăele şi de muzicianul Radu Captari,  într-un nou spectacol fascinant: ”Ediţie Specială”. Avanpremiera noului proiect marca Horaţiu Mălăele va avea loc, marţi, 18 aprilie, la Cinema PRO, începând cu orele 19:30.

Spectacolul are o dinamică deosebită, Mălăele tătăl şi fiul având momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator să treacă prin stări afective intense, pornind de la lacrima emoţiei şi ajungând, în mod evident, la râsul în hohote. Noul spectacol are la bază texte puternice, pline de emoţie, pigmentate cu momente “Best of Horaţiu”, culese din cele mai aplaudate reprezentaţii ale actorului, un act artistic ce va demonstra încă o dată că nu poţi să nu îl iubeşti pe Horaţiu Mălăele, atunci când metamorfozele scenice comunică simple adevăruri.

Muzica, special aleasă de Radu Captari şi melodiile noi compuse pe texte ce aparţin maestrului Horaţiu Mălăele, vor întregi universul în care spectatorul va râde cu poftă timp de o oră şi jumătate.

Ediţia Specială a serii de 18 aprilie, va fi urmată de proiecţia filmului „Funeralii Fericite“, o comedie cel îl aduce în prim plan pe Horaţiu Mălăele atât în ipostaza de actor, cât şi în cea de regizor. Spectatorii vor beneficia în mod gratuit de vizionarea peliculei.

Filmul ilustrează o lume populată de personaje ciudate în care comedia neagră imbină satira socială cu drama psihologică, pe muzica marelui compozitor Vladimir Cosma. (R.N.)

Horatiu_Malaele_editite_speciala_02