scenic_view_of_hallstatt_austria

La mulţi ani, Austria!

La 26 octombrie 1955, Austria îşi câştiga independenţa deplină, sub condiţia păstrării neutralităţii. În aceeași zi, Consiliul Naţional (Parlamentul) austriac a adoptat Legea constituţională a “neutralităţii permanente”, componentă esenţială a identităţii de stat a Republicii Austria. Începând cu 1 ianuarie 1995, Austria e membru cu puteri depline al Uniunii Europene.

Sărbătorim azi o ţară prietenă, un partener şi o prietenie îndelungată. Prin acordul bilateral semnat cu LSG (organism similar austriac), CREDIDAM se află într-un permanent schimb de informaţii şi experienţă pentru o cât mai eficientă gestionare a activităţii comune în sprijinul artiştilor interpreţi, membri ai organizaţiilor noastre.

Austriei, austriecilor şi tuturor celor care azi sărbătoresc, le dorim la mulţi ani, în pace şi prosperitate!

madalina

Concert-Jazz und Musical – Mădălina

După o carieră muzicală de 23 de ani în Germania, unde a susţinut recitaluri televizate şi live performance-uri în locaţii de top, Mădălina Mantu se întoarce acasă, pentru a ne bucura cu vocea ei excepţională.

Mădălina a cântat mai bine de 20 de ani în Germania, în locaţii importante precum: Jazz Club Hannover, Jazz Club Bad Pyrmont, Marriott Hotel Hannover şi Arabella Sheraton Hotel Hannover, în celebrul Harry’s New-York Bar, etc.

Este cunoscută şi pentru colaborările cu solistul renumitei trupe HOT CHOCOLATE, dar si pentru apariţiile televizate, mai cu seamă la SAT1, cea mai importantă televiziune din Germania.

Decizia ei de a reveni în ţară, ne bucură pe noi, cei care o ascultăm, o îndrăgim, o iubim!

Pentru prima dată la UNTEATRU, vineri, 27 octombrie, orele 21:00, Mădălina va interpreta melodii cunoscute din jazz-ul standard şi musical-uri de excepţie, având în repertoriu piese precum: New York – New York, Sentimental Journey, Blue Moon, Smile, Fantoma de la Operă şi multe altele. (R.N.)

 madalina

ziuapatrimoniu1-1477544561

27 octombrie – Ziua Mondială a Patrimoniului Audiovizual

Iniţiativa aparţine Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Mai exact, în cadrul Conferinţei Generale din 2005, aceasta a adoptat documentul 33 C/Rezoluţia 53, prin care ziua de 27 octombrie a fost proclamată Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual. Conform www.unesco.org, data de 27 octombrie are o semnificaţie aparte, fiind ziua în care, la rândul ei, cea de-a 21-a sesiune a Conferinţei Generale UNESCO, din 1980, a adoptat Recomandarea pentru salvgardarea şi conservarea imaginilor în mişcare.

După 25 de ani de la amintita Recomandare, UNESCO a considerat că eforturile în sensul păstrării şi îngrijirii documentelor audiovizuale trebuie intensificate. Astfel, scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual sunt: aducerea la cunoştinţa publicului larg a importanţei păstrării documentelor audiovizuale; sublinierea pericolului de deteriorare în care se află o parte a acestui patrimoniu; creşterea prestigiului cultural al patrimoniului audiovizual.

În vederea atingerii acestor obiective, la 27 octombrie se încearcă strângerea de fonduri, încheierea de acorduri naţionale şi internaţionale între autorităţile cu responsabilităţi relevante pentru păstrarea amintitului patrimoniu, punerea pe agenda politică a importanţei conservării materialelor audiovizuale de patrimoniu etc. Evenimentele dedicate Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual sunt organizate de arhivele de sunet şi de film la nivel regional şi naţional, de muzee şi de biblioteci. Printre organismele internaţionale care se implică în celebrarea zilei de 27 octombrie se numără Asociaţia Arhiviştilor de Imagini în Mişcare, Consiliul Internaţional al Arhivelor, Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film, Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune.

(Sursa: Agerpres)

22850093_1453371238034024_1741549840_o

“Artiști pentru bunici” – inițiativa CREDIDAM în sprijinul bătrânilor din Asociația Don Orione

Artiști de renume, precum maestrul Gheorghe Turda, Viorica Flintașu, Carmen Tănase, Petrică Pană sau Aurel Pădureanu, alături de Ștefan Gheorghiu, directorul general al CREDIDAM, și-au dat întâlnire luna aceasta pentru a le bucura sufletele și a le înfrumuseța zilele bătrânilor de la Asociația Don Orione din Voluntari.

Cântecele, voia bună și vorbele de încurajare au fost ingredientele secrete ale acestor întâlniri, care i-au bucurat din plin pe bătrâneii ospitalieri și i-au sensibilizat pe dragii noștri artiști, ce au promis să revină cât de curând la Asociația Don Orione.

Așadar, acesta se anunță a fi doar începutul unui frumos proiect social pe care reprezentanții CREDIDAM doresc să îl demareze în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a îmbucura și anima atmosfera din azile.

 

22831099_1453382954699519_339261843_o

22834529_1453371244700690_1760517324_n

22809766_1453381854699629_138663531_n

22809641_1453371308034017_1661634501_n

22811384_1453381901366291_829292762_n

22834490_1453377381366743_1013497057_n

22835382_1453383018032846_388224064_n

byron

Concert byron – electric

BestMusic Live Concerts te invită în Hard Rock Cafe, vineri, 27 octombrie, începând cu ora 22:30, la un concert cu trupa byron. 

În cei peste 10 ani de activitate, membrii trupei byron au lansat patru albume, au demarat proiecte măreţe pe care le-au şi finalizat (DVD-ul unplugged, DVD-ul de la Salina Turda, concursul byron – Rock Your High School, musical-ul Nevestele Vesele din Windsor), nemaivorbind de numărul mare de concerte susţinute la festivaluri de renume sau în cluburi. Anul trecut byron a pornit şi într-un turneu naţional penru a aniversa cei 10 ani pe scenă.

Băieţii de la byron au susţinut în 2013 turneul naţional intitulat sugestiv “30 de secunde de turneu”, onorând moştenirea bilingvă a celui mai recent album de studio, “30 Seconds of Fame/ 30 de secunde de faimă”. Pe lângă albumul “30 de secunde de faimă”, cu piese proprii şi texte traduse de 6fingers şi Dan Byron, trupa a lansat în 2011 şi albumul “Perfect” şi să nu uităm de “Rămâi cu mine”, colaborarea formaţiei pentrru coloana sonoră a serialului cu acelaşi nume de pe HBO.

byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (voce, clape, chitară), Laszlo Demeter (chitară bass) şi Dan Georgescu (tobe). (R.N.)

 byron

Cantus Mundi - intalnire 2

Cantus Mundi înfiinţează primul cor de copii şi tineri refugiaţi din România

Aflată într-o vizită de lucru în judeţul Constanţa, echipa Programului Naţional Cantus Mundi s-a întâlnit cu autorităţile locale în vederea formării de noi coruri în judeţ.

Unul dintre cele mai inedite coruri înscrise în acest program naţional va fi alcătuit din copii ai refugiaţilor şi cetăţenilor străini din Siria, Yemen, Armenia şi Ucraina, actualmente stabiliţi în Constanţa. Aceştia s-au întâlnit cu reprezentanţii Cantus Mundi în incinta Centrului “My Place” – Centrul Regional de Integrare a Străinilor şi au demarat împreună acţiunea formării corului, care se va contura până la finalul anului 2017.

“Prin componenta sa de integrare socială, Cantus Mundi îşi propune să contribuie activ la incluziunea firească în societatea noastră a acestor copii cărora le-a fost şters zâmbetul de pe faţă. Avem convingerea că prin muzică putem depăşi barierele culturale şi lingvistice ale unui mediu nou, pentru a-i ajuta pe cei mici să-şi recâştige copilăria”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”.

Corul nou înfiinţat va fi găzduit de Centrul “My Place” şi coordonat de un dirijor Cantus Mundi. Specialiştii Corului Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” şi ai Programului Naţional Cantus Mundi vor oferi atât consultanţa profesională, cât şi sprijinul logistic pentru buna desfăşurare a activităţii primului cor de copii refugiaţi din România.

Iniţiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Naţional Cantus Mundi a fost instituţionalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcţie a instituţiei aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educaţia şi dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori şi 250 000 de corişti din cele 41 de judeţe ale României vor face parte din Programul Naţional Cantus Mundi. La 100 de ani de la Marea Unire, Programul Naţional Cantus Mundi, desfăşurat de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, îşi propune să existe coruri în fiecare şcoală din România. (R.N.)

 Cantus Mundi - intalnire

Cantus Mundi - intalnire1

Capace_Vlad Ivanov&Eugenia Bosanceanu (1)

Vlad Ivanov: „Toată lumea mă distribuie în roluri de rău. În “Capace” mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj”

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând cu 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în faţa publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puţin obişnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieşind din zona personajelor negative – ”Capace” este povestea unui bărbat bogat şi puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care îşi conduce afacerile cu autoritate şi fără scrupule. Concurenţa îlatacă pe Bursă şi bărbatul îşi aminteşte de un joc din copilărie. Un joc cu capace de bere. O criză de inimă şi vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlneşte marea, cu oameni simpli şi obiceiuri străvechi.

“Mi-a plăcut povestea, faptul că e povestea unui om de afaceri, un om care încearcă să se regăsească pe sine şi cum toată lumea mă distribuie în roluri de rău, ca să spun aşa, mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj. Şi nu ascund faptul ăsta, mi-a făcut mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Adrian Titieni.”, spune Vlad Ivanov.

O altă întâlnire, la 10 ani distanţă de „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, a fost cea între Vlad Ivanov şi Eugenia Bosânceanu: “Întâlnirea cu mama, cu Eugenia Bosânceanu, a fost o întâlnire extrem de duioasă pentru că, iniţial, ea nu a mai vrut să filmeze în general. Ea fiind mama mea în „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu, în clipa în care Sorin mi-a spuscă îşi doreşte să fie în film, dar că dumneaei nu mai vrea să filmeze, i-am spus că am să vorbesc eu cu dumneaei. Şi am sunat-o şi i-am spus: „Doamna Bosânceanu, vreau să fiu fiul dumneavoastră din nou. Ce spuneţi?”.Ea a spus: „Cu tine, până la capătul lumii!”. Şi s-a întâmplat un miracol. Pur şi simplu am avut mare grijă să nu îi creem un spaţiu care să o crispeze. Am filmat, am repetat acasă la dumneaei… ea e o poezie în sine, e un om foarte deosebit şi mi-a făcut plăcere să lucrez din nou cu ea.”

“Capace” a fost filmat atât la Bucureşti, cât şi în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locaţii şi au durat 25 de zile. Alături de Vlad Ivanov şi Adrian Titieni îi veţi putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiţă, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa şi Andrei Aradits.

Produs de Saga Film şi Fundaţia Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties şi Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production. (R.N.)

 afis capace_web

Afis RÓBERT KÖTELES SOLO SHOW

Róbert Köteles Solo Show din noiembrie la ARCUB

Noua expoziție Róbert Köteles Solo Show de la ARCUB va fi deschisă publicului între 9 noiembrie 2017 și 14 ianuarie 2018, în cadrul Programului Expozițional ARCUB 2017. Organizată de Primăria Municipiului București prin ARCUB, expoziția este îngrijită de Silviu Pădurariu și intenționează să plaseze un nume important, format în mediul artistic timișorean, în fenomenul cultural din Capitală.

Vernisajul va avea loc pe 9 noiembrie, de la ora 18:00 la ARCUB (Str. Lipscani 84-90)

Perioada de vizitare: 9 noiembrie 2017 – 14 ianuarie 2018, zilnic între 14:00 – 22:00

Reprezentant al unei picturi numite de obicei nonfigurative, Róbert Köteles este recunoscut pentru formulele complexe abstractizante și pentru un stil aparte de a provoca receptorul să se debaraseze de stereotipiile culturii vizuale și să experimenteze lumea prin propriile trăiri și percepții.

“Semnele pe care le pictez ar fi ca niște semne de trăit, mai degrabă, nu de înțeles. […] Pictura e o unealtă pentru a vizualiza gândurile, ideile. Dacă aș descrie o lucrare în cuvinte, nu ai înțelege sau ți-ai imagina cu totul altceva decât dacă ai vedea-o. Lucrarea e opinia mea. Arta, în sine, este o unealtă. Apelezi la tehnică, la idei, la lucruri despre care ai fost învățat până la un punct, dar vine momentul digerării tale și, de acolo, trebuie să apară ceva numai al tău. Nu este despre a fi bun sau rău, ci despre a avea un scop. De a încerca, de a compune, de a formula, de a vedea, de a te descoperi. E un fel de adăugare la ceea ce este, dar nu într-un sens de suprapunere sau surplus, ci de lăsare în urmă a unui lucru trăit și atent gândit numai de tine. Iar această artă, imagine sau produs final m-aș bucura să poată fi conectată / conectabilă, dar pentru a deschide mintea”, explică artistul plastic Róbert Köteles.

Originar din Salonta, Róbert Köteles a studiat pictura la Facultatea de Arte Vizuale din Timișoara, unde l-a avut ca profesor de atelier pe Constantin Flondor, iar printre colegi, pe Sorin Neamțu, Andrei Rosetti și alți membri ai grupului Noima. În 1988, încă din ultimul său an de facultate, Róbert Köteles pune bazele conceptuale ale propriei formule creative. Detașat de influențe directe, artistul plastic are un traseu aparte față de congenerii săi. Colaborează cu membrii grupului Noima, participă la rezidențe de creație în Franța, Ungaria, Olanda, Italia, România și Austria. Este promovat constant și expune în expoziții solo sau de grup în Timișoara, Budapesta, Viena, Praga, Marea Britanie și Germania.

Identitatea artistului Róbert Köteles a fost conturată, în ultimii 20 de ani, de elemente precum recurența tematică, vizualitatea în serie, tendința abstractizării, imaginea ca traseu prin timp și producția imaginii ca experiență în lume. “Róbert Köteles nu doar adaugă, strat cu strat, ci dă la o parte, elimină descrierea figurii, păstrând jocul pe terenul suprafeței picturii. Tehnicile clasice devin chiar subiectele de cercetare și fabricare ale imaginii lui – pasta este umbra, incizia este desen, geometria este figura. Róbert Köteles este un martor al propriilor individuări realizate prin interogarea permanentă a legilor și instrumentelor  vechi ale picturii” scrie curatorul expoziției Silviu Pădurariu.

În acest context, expoziția solo a pictorului Róbert Köteles reprezintă o formă de confirmare a unui parcurs artistic, dar și o formă de colaborare între rețeaua instituțională din Capitală și rețeaua din vestul țării.

Róbert Köteles Solo Show este a patra expoziție a Programului Expozițional ARCUB 2017. După ce anul trecut, ARCUB s-a poziționat rapid ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană din Capitală, anul acesta a continuat să aducă în atenția publicului, sub îndrumarea lui Alex Radu, opere valoroase de artă, artiști consacrați și emergenți, dar și seria de conferințe tematice “Ce punem în ramă?”. Programul Expozițional ARCUB 2017 a prezentat, în perioada februarie – martie, expoziția solo Contagiune a lui Dumitru Gorzo, urmată de expoziția unora dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă – Ucenicie printre arte. Sorin Costina, colecționar, în perioada mai – iunie, și de o expoziție de grup a unor artiști emergenți Life is What Happens to You While You’re Busy Making Other Plans, în perioada iulie- august. (R.N.)

Afis RÓBERT KÖTELES SOLO SHOW

poster ouc-01

“Opiniile unui clovn” în Festivalul Internaţional de Monodrame Pafos

În această toamnă, pe data de 28 octombrie, spectacolul “Opiniile unui clovn” este singura producţie din România, selectată să participe în cadrul Festivalului Internaţional de Monodrame din oraşul grecesc Pafos din Cipru, care este în acest an, capitala europeană a culturii.

3T8B8019x1DE

Spectacolul va fi prezentat în limba română cu subtitrare în greacă şi engleză. Într-o recenzie apărută pe site-ul B-critic, Dragoş N. Savu observa atent mecanismul care stă la baza acestui spectacol-eveniment: “Clovnul nimicului trăieşte, respiră, oftează printr-o sumă de contrarii, echilibrate, stabile… E, fără doar şi fără poate, un adevărat performance. E un scaun. E un clovn. E un perete “negru” în spatele căruia se află o altă lume, o lume a cenzurii şi a urii faţă de “ceilalţi” care nu… E o lumină caldă şi jucăuşă. E un chip de clovn, nu o mască. E o artă într-o permanentă desfăşurare.”

În acest an, spectacolul “Opiniile unui clovn” face parte din seria evenimentelor europene dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea scriitorului german Heinrich Böll. Unul dintre cei mai importanţi scriitori ai perioadei postbelice, acesta primeşte în anul 1972 Premiul Nobel pentru literatură iar lucrările sale sunt traduse în peste 30 de limbi. Regia spectacolului este semnată de Anca Maria Colţeanu, muzica de Ovidiu Savu iar costume sunt realizate de Matei Vladimir. În distribuţie: Alex Buescu. (R.N.)

 poster ouc-01

tim.php

Conferinţele Ateneului Român George Banu în dialog cu Ion Caramitru

Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice. Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

conferinta FNT 2015 Ion Caramitru FNT - foto Lucian Muntean_1048

“Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi”, declară Ion Caramitru.

La rândul său, George Banu mărturisea: “Un moment, teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că, dacă el, ca artă, ar putea să-și piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl definește. Shakespeare, continuându-i pe greci și romani, a spus-o constant : „lumea e o scenă” și noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artiști de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru.

Azi, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, vorbim despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic și jocul politic. Ele deseori se confundă și o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: „Cum poate deveni un actor președintele Americii?”, fu el intrebat. „Cum poate deveni cineva președinte fără a fi actor?”, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian. Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată, dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproșează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea și oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii!” (R.N.)

George Banu FNT 2014-¬Mihaela Marin-¬Mihaela Marin

festival-de-film-rus-2017-i140977

Zilele Filmului Rus 2017

Zilele Filmului Rus se deschid la Bucureşti, pe 26 octombrie, la ora 19:00, la Cinemateca Eforie (Strada Eforie nr. 2), cu proiecţia celui mai recent film al lui Karen Şahnazarov, ”Anna Karenina – Povestea lui Vronski”, marcând jubileul de 65 de ani ai regizorului.

Festivalul anual al filmelor ruseşti, care se bucură de un mare interes din partea publicului bucureştean, se organizează deja de câţiva ani buni, fiind parte integrantă a Zilelor Culturii Ruse în România.

Programul festivalului include şi alte filme ale aceluiaşi regizor: “Noi, jazzmenii” (1983); “Călăreţul numit Moarte” (2004); “Vise” (1993); “Curierul” (1986); “Ziua Lunii Pline” (1998); “Noapte de iarnă la Gagra” (1985).

Festivalul Filmului Rus îşi va continua drumul prin ţară în oraşele Ploieşti, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Iaşi. (R.N.)

festival-de-film-rus-2017-i140977

Targ antichitati

Târg de antichităţi ţărăneşti

Pentru că e prilej de tocmeli de Sânmedru, precum şi praznic mare de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureştilor, la Târgul de Antichităţi Ţărăneşti de la Muzeul Ţăranului îşi dau întâlnire 50 de colecţionari din toată ţara.

De vineri, 27 octombrie până duminică, 29 octombrie 2017, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, vă aşteptăm cu fel de fel de obiecte vechi, nelipsite odinioară din gospodăria ţărănească: mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri, ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă, feţe de masă etc.), piese de costum ţărănesc, icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice.

Bunătăţi de-ale gurii puteţi târgui: prăjituri, cozonaci, miere, turtă dulce, plante medicinale, cafea, dar şi ţuică şi vin. Târg (o)rânduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. (R.N.)

 Targ antichitati