Ioan-Bocsa-1

La mulţi ani, Ioan Bocşa!

Născut în prag de colind, solistul împătimit de muzică tradiţională şi profesorul universitar doctor Ioan Bocşa este unul dintre interpreţii cântecului popular care nu au vârstă. Glasul său spune poveşti ce vin din eternitate şi însoţesc însăşi veşnicia. Uneia dintre cele mai spectaculoase şi demne personalităţi artistice de la noi îi spunem azi Mulţi ani, tihnă, bună înţelegere şi voie bună!

scenariul-de-film-

În curând în librării: Scenariul de film. Istorie, teorie și practică de Steven Maras

Scopul declarat al Scenariului de film este de a-l provoca pe cititor să reconsidere felul în care înțelege scenaristica, adică practica scrierii unui scenariu. O altă miză o constituie analiza diferitelor maniere de a gândi filmul în general, procesul de producție, funcțiile pe care le are un scenariu și natura expresiei în cinematografie. Nu este vorba despre un manual care te învață să scrii „scenarii ce se vând” sau un ghid de tehnică a scrierii pentru film, ci mai degrabă de un îndreptar care ridică întrebări despre practica scenaristicii într-un sens mai larg, care depășește aspectele legate de dimensiunile ei „comerciale” și de „artă a povestirii”.

Utilizând ca surse îndeosebi lucrări academice despre istoria filmului, cartea se adresează studenților sau profesorilor de scenaristică, dar și cititorilor interesați de studiile media, precum și cititorilor care manifestă un interes mai general legat de problematica filmului și a industriei cine­matografice.

Steven Maras este profesor asociat de media și comunicare la University of Western Australia. A publicat numeroase articole și eseuri despre practica și etica jurnalismului, precum și despre comunicare și teoria mass-mediei. Este autorul cărții Objectivity in Journalism (2013) și editorul volumului Ethics in Screenwriting: New Perspectives (2016).

scenariul-de-film-

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe/Muzeul de Artă Recentă până pe 22 ianuarie 2024

MARe/Muzeul de Artă Recentă București prezintă una dintre cele mai originale și importante expoziții la nivel mondial, dedicate lui Pablo Picasso, înscrisă în seria de 42 de evenimente care aniversează 50 de ani de la dispariția fizică a artistului spaniol.

„Efectul Picasso” și-a deschis porțile pe 27 septembrie 2023 și a avut un mare impact asupra publicului. Inițial programată până pe 8 ianuarie 2024, expoziția a fost prelungită în mod excepțional, cu concursul autorităților franceze, și va putea fi văzută până pe 22 ianuarie 2024, în Bulevardul Primăverii 15.

Vino sa vezi 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) din colecția de artist a lui Pablo Picasso prezentate în oglindă cu 65 de lucrări  semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.

Artiștii români expuși: Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Mircea Cantor, Eva Cerbu, Vali Chincișan, Darie Dup, Aniela Firon, Marin Gherasim, Ion Grigorescu, Vasile Gorduz, Dumitru Gorzo, Hortensia Mi Kafchin, Kádár Tibor, Kero Zen, Irlo, Victor Man, Tincuța Marin, M.H. Maxy, Florin Mitroi, Valeriu Mladin, Dragoș Morărescu, Nagy Albert, Mihai Olos, Ion Pacea, Radu Pandele, Neculai Păduraru, Pisica Pătrată, Constantin Piliuță, Silvia Radu, Alexandru Rădvan, Alma Redlinger, Wanda Sachelarie-Vladimirescu, Donald Simionoiu, Alexandru Țipoia, Vladimir Zamfirescu, Marian Zidaru.

Expoziția este însoțită de un impresionant catalog, un volum bilingv (Efectul Picasso. Influența lui Picasso asupra artei românești din anii ’60 pînă la ora actuală / © MARe & Vellant, septembrie 2023.) în care sunt reproduse lucrările (peste 100 de ilustrații de mari dimensiuni), analizate în două texte introductive, semnate de istorici de artă români și francezi, precum și un chestionar Efectul Picasso: „Care este efectul lui Picasso asupra creației și vieții proprii?”, destinat artiștilor români.

Pe durata expoziției, MARe/Muzeul de Artă Recentă susține o serie de cursuri pentru copii, în cadrul programului său consacrat, MARe de Mic, calibrate la temele, subiectele, tehnicile, imaginile și experiențele provocate de expoziția Efectul Picasso.

De asemenea, pe 5 ianuarie 2024, Muzeul de Artă Recentă va organiza un simpozion internațional dedicat lui Picasso și influenței sale asupra artei (est) europene după cel de-al doilea război mondial. Vor participa istorici de artă din România, Franța, Germania, Polonia și Cehia.

„Efectul Picasso prezintă ecoul operei și personalității lui Picasso asupra artei românești din anii 1960 până în prezent, prin lucrări realizate de 37 de artiști contemporani.

Ideea nu a fost de a realiza un echilibru, ci de a oferi un sens (artistic, istoric, politic) prin inserția unor artiști români. Privirile lor asupra lui Picasso sunt bogate și diverse. De la imitarea opțiunilor stilistice și iconografice inspirate de Picasso (în special de cubismul său timpuriu), la subminarea nuanțelor politice ale apartenenței sale comuniste și chiar la batjocorirea lui Picasso sau reinterpretarea operelor și a figurii sale într-o direcție cu totul spirituală, un întreg tărâm al materiei picassiene se deschide prin contribuțiile artiștilor români. Aportul lor este frecvent critic și extrem de creativ: pe lângă picturile și desenele artiștilor români, sunt prezente sculpturi, instalații, ceramică, fotografie, artă murală.

Astfel, expoziția se transformă într-o trăire autentică și densă a unei călătorii istorice prin cei peste 50 de ani de interferență fructuoasă a lui Picasso cu lumea artei românești”, declară Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă București și curatorul expoziției.

„Efectul Picasso” este una dintre cele mai impresionante expoziții din Europa de Est și cu siguranță cea mai importantă din România – care se numără printre cele 8 țări participante în programul Célébration Picasso: 1973-2023.

Expoziția Efectul Picasso rămâne la MARe

Dante

Proiecția filmului „Dante” de Pupi Avati

Joi, 14 decembrie 2023, la ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului (Str. Monetăriei 3, București), va fi proiectat, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale, filmul „Dante”. Regia: Pupi Avati. Cu: Sergio Castellitto, Alessandro Sperduti, Enrico Lo Verso, Carlotta Gamba.

Septembrie 1350. Giovanni Boccaccio primește misiunea de a-i duce Beatricei, fiica lui Dante, călugăriță la Mănăstirea Santo Stefano degli Ulivi din Ravenna, zece florini de aur, ca un fel despăgubire simbolică. Dante a murit în exil în 1321, dar a devenit cunoscut pretutindeni datorită răspândirii Divinei Comedii.

Ultimii douăzeci de ani din viața lui au fost groaznici, a fost mereu pe fugă, căutând găzduire la mai multe curți, având o condamnare la ardere pe rug și la decapitare, emisă atât pe numele lui, cât și pe cel al fiilor săi, care fugiseră și ei din Florența. Între timp, în capitala Toscanei, echilibrul de putere se schimbase radical, iar orașul căuta o reconciliere, chiar dacă postumă, cu un concetățean de o asemenea valoare. Cei zece florini ar fi fost un fel de despăgubire simbolică pentru faptul că i se confiscaseră averile și fusese condamnat la ardere pe rug și decapitare, în urmă cu aproape o jumătate de secol, de către autoritățile din Florența. Giovanni Boccaccio acceptă misiunea, împotriva acelei părți a lumii ecleziastice care considera Divina Comedie o operă diabolică, fiind convins că putea să cerceteze viața lui Dante, pentru a relata povestea lui umană și nedreptățile pe care le suferise.

În lunga sa călătorie, Boccaccio o întâlnește pe fiica lui Dante, dar și pe cei care, în ultimii ani ai exilului acestuia la Ravenna, i-au oferit adăpost și găzduire, sau pe cei care, dimpotrivă, l-au refuzat și l-au alungat pe exilat. Parcurgând de la Florența la Ravenna o parte din itinerariul lui Dante, oprindu-se la aceleași mănăstiri, în aceleași orășele, la aceleași castele, deschizând ușile acelorași biblioteci, prin întrebările pe care le pune și prin răspunsurile primite, Boccaccio reconstituie aventura umană a lui Dante, povestindu-ne întreaga lui istorie.

Filmul vorbește despre peripețiile umane ale lui Dante Alighieri, care este cu siguranță personalitatea cea mai importantă și mai cunoscută din lume.

Dante

Benito Román. Deceniul prodigios. Constitutia vie

Benito Román. Deceniul prodigios. Constitutia vie

Institutul Cervantes din București, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României, prezinta expoziția Benito Román. Deceniul prodigios. Constitutia vie. Expoziția este curatoriată de expertul în fotografie Chema Conesa, care a selectat lucrări ale acestui fotojurnalist spaniol care a studiat fotografia la Școala de Arte Aplicate și Meserii din Madrid.

Fotografiile lui Benito Román sunt un portret fidel al unui deceniu prodigios în care spaniolii au descoperit încrederea în ei înșiși. Instrumentul politic a fost promulgarea legii legilor: Constituția, care, chiar și cu diferite criterii de acceptare, a constituit adevărata forță unificatoare a unei societăți dornice de armonie în noul orizont politic. În evoluția istorică a secolului trecut, este greu de găsit o epocă atât de bogată în schimbări sociale, economice și politice. Aceste evenimente au determinat, în mod surprinzător, trecerea de la o perioadă întunecată de dictatură la o perioadă luminoasă, plină de emoții democratice și festive.

În acea perioadă, fotojurnalistul Benito Román s-a străduit să surprindă evenimente cotidiene, aparent neinteresante și care nu se aflau pe primele pagini ale ziarelor, dar care, în timp, au devenit cea mai bună mărturie grafică a schimbării socio-politice din Spania. Imaginile realizate de acest martor între 1975 și 1985 emană emoția pe care trecerea timpului o atribuie oricărui document grafic obținut în mod onest, departe de orice acțiune artistică. Aceste specificități constituie un efect de oglindă care ne permite să reflectăm asupra realității unui timp relativ recent, care acum ne pare incredibil de îndepărtat; cu toate acestea, el conține amprenta a tot ceea ce am fost și a ceea ce suntem astăzi.

Expoziţia este găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României în perioada 14 decembrie 2023– 25 ianuarie 2024.

Benito Román. Deceniul prodigios. Constitutia vie

Pianistul Andrei Irimia concertează la Palatul Bragadiru

Pianistul Andrei Irimia concertează la Palatul Bragadiru

Andrei Irimia revine pe data de 13 decembrie în București (Palatul Bragadiru), cu concertul de final de an, ce cuprinde un program format din piese de pe cele 2 albume lansate, „Nuit Minimaste” și „All Strings Attached”, dar și de pe viitorul album, intitulat „Necessary End”, planificat să ajungă la public în anul 2024.

Prin intensitatea muzicii și a tempo-ului, muzica compusă de Andrei Irimia are rolul de a conecta ascultătorii la propriul sine și de a-i purta într-o călătorie către univers, către trecut și către propria imaginație.

Fiecare piesă este creată din sunete familiare, intime, și spune o poveste pe care și-o construiește fiecare ascultător.

„Cu 2 albume de succes, un EP în colaborare cu Marius Manole, numeroase concerte în săli prestigioase ale filarmonicilor din România și în showcase-uri din Europa, și multe planuri de viitor, Andrei Irimia a devenit unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani de pian din România.

Andrei Irimia va fi acompaniat de violonistul Răzvan Păun și de violoncelistul Thibault Solorzano.

Floarea vieții

Floarea vieții – Expoziția de icoane realizate de Raluca Jurcovan

Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 14 decembrie 2023, de la ora 17.00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției Floarea vieții.

Expoziția reunește un număr de peste 100 de icoane realizate de artista Raluca Jurcovan. Jumătate dintre acestea sunt pictate pe glajă și sticlă, iar cealaltă jumătate cusute cu acul, pe pânză de casă, țesută în război de Mariana și Gheorghiță Neacșu.

Un alt exponat al acestei expoziții este cămașa floarea vieții, creată de artist special pentru această expoziție, o cămașă simbol, ce leagă două lumi: cea a icoanelor pe sticlă și cea a cămășilor tradiționale. Din îmbinarea celor două meșteșuguri au luat naștere icoanele cusute pe pânză, care își au originea în multitudinea izvoadelor caracteristice diferitelor centre de pictură ale icoanelor pe sticlă, dar realizate cu materiale și tehnici specifice broderiei.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Noua Galerie, până în 14 ianuarie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Luni, marți și cu ocazia sărbătorilor legale este închis.

Floarea vieții

Expozitia luminii

Peisajul Luminii din Madrid va străluci în Timișoara, Capitala Europeană a Culturii

Cea de-a doua ediție a Expoziției Luminii ajunge în România prin intermediul unei acțiuni culturale transfrontaliere, prezentă în agenda culturală a Președinției Spaniole al Consiliului Uniunii Europene.

Patrimoniul Mondial al capitalei spaniole se va expune pentru prima oară în afara granițelor, cu ocazia Expoziției Luminii, în urma succesului remarcabil al inaugurării sale de la Westin Palace din Madrid, din vara anului 2022. În cadrul primei ediții, care s-a bucurat de o largă acoperire mediatică, prin apariția sa în cele mai importante mijloace de comunicare, evenimentul a fost remarcat de mai mult de 12.000 de vizitatori.

Expoziția din acest an, compusă din 17 lucrări în format mare ale fotografului madrilen, Antonello Dellanotte, ia naștere din inițiativa Ambasadei Spaniei în România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Orașul gazdă al evenimentului, Timișoara, cunoscut ca și „Mica Vienă a României”, reprezintă unul dintre cele mai importante nuclee culturale din zona Europei Centrale si de Sud-Est.

Expoziția, al cărei curator este doamna Micaela Ossola, șefa secției culturale a Ambasadei Spaniei în România, va fi instalată în perioada 7-21 decembrie la Bastionul Maria Theresia, fostă fortificație militară transformată în centru cultural, declarată Monument Istoric Național, care găzduiește anual numeroase evenimente și expoziții de o mare însemnătate. Curatorul și artistul au făcut o selecție de fotografii, care constituie o splendidă călătorie vizuală, ce ne permite să contemplăm Peisajul Luminii într-un mod unic, relaxat și emoționant: începând cu Fântâna Cibele până la Gara Atocha, trecând pe lângă Fântâna lui Neptun, Muzeul Prado, Mânăstirea San Jerónimo și Grădina Botanică Regală; progresând în paralel cu o altă secțiune extinsă de fotografii realizate în Parcul Retiro.

Antonello Dellanote, artist premiat de nenumărate ori pentru fotografiile sale din Madrid, are peste 150.000 de urmăritori pe rețelele de socializare și este, de asemenea, cronicarul de referință al Parcului Retiro, precum și autorul fotografiilor ale candidaturii Peisajului Luminii la statutul de Patrimoniu Mondial. Totodată, colaborează cu Consiliul orașului Madrid, cu Grădina Botanică Regală, cu diverse universități și instituții.

Organizarea evenimentului cu ajutorul Ambasadei Spaniei și al Consiliului Județean Timiș, este de asemenea responsabilitatea fundației RetiroExperience, fondată în 2015 de către propriul artist, și care, la această ediție a Expoziției Luminii, își consolidează angajamentul față de difuzarea și conservarea patrimoniului madrilen, înscriind opera autorului într-o perioadă încărcată de evenimente importante: procesul de încadrare al Peisajului Luminii în Patrimoniul Mondial Unesco, ce a durat șapte ani din momentul înscrierii până în prezemt, pandemia, furtuna Filomena, cea mai abundentă ninsoare din ultimele decenii.

kimitachi014

Cel mai așteptat anime al anului: Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron, o nouă capodoperă cinematografică de Hayao Miyazaki, din 13 decembrie în cinema

Legendarul autor de anime Hayao Miyazaki revine pe marile ecrane cu o poveste plină de farmec și imaginație: Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron. Filmul va beneficia de un eveniment în avanpremieră în toate cinematografele din rețeaua Cinema City din 13 decembrie și va rula în premieră de vineri, 15 decembrie.

La 10 ani după ce și-a anunțat retragerea, odată cu lansarea The Wind Rises, maestrul animației Hayao Miyazaki își reconfirmă pasiunea pentru arta animației, revenind pe marile ecrane cu o poveste captivantă ce conține elemente autobiografice și a cărei producție s-a întins pe parcursul a aproximativ șapte ani.

Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron spune povestea uluitoare a lui Mahito, un băiat de 12 ani, plin de curiozitate și imaginație, care descoperă o lume misterioasă în adâncul unei păduri fermecate. Împreună cu ineditul său prieten, un stârc cu puteri magice, el se lansează într-o călătorie plină de aventuri, pentru a salva lumea lor și pentru a învăța lecții valoroase despre prietenie și curaj.

Distribuit de Independența Film și Bad Unicorn, Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron va beneficia de un eveniment în avanpremieră în toate cinematografele din rețeaua Cinema City din România din 13 decembrie.

Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron este creat sub îndrumarea artistică a maestrului Hayao Miyazaki și produs de Studio Ghibli, recunoscut pentru animațiile sale remarcabile și influența semnificativă în lumea cinematografiei. Filmul continuă tradiția unică a lui Miyazaki de a îmbina tehnici tradiționale de animație cu o abordare contemporană, creând un univers vizual distins și fermecător. Joe Hisaishi, colaborator de cursă lungă al lui Miyazaki, cu care acesta a lucrat și la filme precum Ponyo, Spirited Away sau My Neighbor Totoro, este responsabil de coloana sonoră a filmului, care adaugă o dimensiune profund emoțională întregii povești.

Cu o filmografie impresionantă și un palmares în care se regăsește Premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film de Animație (pentru Spirited Away, singurul film de animație japonez care a obținut acest prestigios premiu), Hayao Miyazaki, în vârstă de 82 de ani, rămâne un nume de referință în lumea cinematografiei, iar munca sa continuă să inspire generații de cinefili și creatori de animații din întreaga lume.

 

Stagiunea de marți seara

Stagiunea de marți seara. De la Londra la București. Cristiana Achim

Născuta in București, Cristiana Achim este una dintre cele mai căutate pianiste din generația sa. Bursiera a Fundației C. Bechstein, Talent Unlimited si recent câștigătoare a premiului Help Musicians Postgraduate Awards, Cristiana urmează in prezent cursul de Master la Royal College of Music, Londra, alături de mentorul sau, Nigel Clayton.

În 2023 tânăra pianistă a devenit câștigătoarea bursei de studiu oferită de prestigioasa London Symphony Orchestra, alături de care va concerta in 2024.

Invitată adesea să cânte la Queen Elizabeth Hall sau St James’s Piccadilly (UK), în recitalul ei din Stagiunea de marți seara (12 decembrie, orele 19:00, Sala Mică a Ateneului Român), Cristiana dorește a aduce publicului un mix fascinant de interpretare a muzicii clasice cunoscute, dar şi a lucrărilor compozitorilor/compozitoarelor moderne sau mai puțin întâlnite: Alberto Ginastera, Clara Schumann, Samuel Barber, Chick Corea.

Stagiunea de marți seara

Perpetuum Țăndărică la Art Safari

Perpetuum Țăndărică la Art Safari – Ediția de Crăciun

În perioada 6 – 22 decembrie 2023, Expoziția Itinerantă „Perpetuum Țăndărică” poate fi vizitată zilnic în intervalul orar 12:00 – 21:00 la Art Safari, Palatul Dacia – România din strada Lipscani nr. 18 – 20.

Expoziția „Perpetuum Țăndărică” din cadrul Art Safari – Ediția de Crăciun, este cu atât mai specială cu cât aduce în prim – plan o reinterpretare unică a spiritului sărbătorilor, recontextualizând tradițiile într-un cadru contemporan. Această manifestare artistică devine, astfel, o celebrare a creativității și a diversității, captând esența sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, nu puteau să lipsească momentele de teatru de animație, care pot fi vizionate în 16 și 17 decembrie, în intervalele orare 18:00 – 18:30 și 19:00 – 19:30.

Sărbătorește Crăciunul în familie la Art Safari, alături de Teatrul Țăndărică!

afisimpreuna-de-craciun-concert-special-de-colinde-organizat-la-chisinau

„Împreună de Crăciun”, concert special de colinde organizat la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău în colaborare cu Opera Națională din București organizează un concert special de colinde luni, 11 decembrie 2023, ora 19.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Împreună de Crăciun este un spectacol-eveniment ce reunește în capitala Republicii Moldova numeroși artiști consacrați pe plan internațional, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Cu această ocazie, 70 de instrumentiști din cadrul Orchestrei Operei Naționale din București, 40 de muzicieni ai Corului Național Român, alături de șase soliști de operă, pop și crossover propun un concept artistic ce are la bază sublimarea prin muzică a tradițiilor românești și internaționale, reinterpretate pe ambele maluri ale Prutului, respectând principiul european al unității în diversitate, precum și dezideratele universale ale armoniei și păcii, pe care sărbătoarea Crăciunului le aduce, dintotdeauna, în mijlocul oamenilor de pretutindeni.

Programul cuprinde colinde românești și internaționale, cântece în mod tradițional asociate sărbătorilor de iarnă și specifice spațiului cultural național și internațional.

Spectacolul-eveniment Împreună de Crăciun contribuie la armonizarea valorilor spirituale comune României și Republicii Moldova și la integrarea sincronă, în spațiul marii familii europene, a celor două țări separate de râul Prut, dar unite printr-o singură cultură.

În repertoriu se regăsesc lucrări muzicale precum: O, ce veste minunată!, La poartă la Țarigrad, A Christmas Festival, Jingle Bells, A White Christmas Noel, Silent Night, Coroană de trandafiri, All I Want for Christmas Is You, A Merry Little Christmas, Legănelul lui Iisus, Noi umblăm și colindăm, La Viflaim, Let It Snow, Santa Claus Is Coming to Town, Galbenă Gutuie, Once Upon a December, Valsul Florilor (Spărgătorul de Nuci), Tritsch-Tratsch Polka, Uvertura Operetei Liliacul și Ave Maria.

afisimpreuna-de-craciun-concert-special-de-colinde-organizat-la-chisinau