Arch Enemy

Suedezii de la Arch Enemy în concert la Bucureşti

Arch Enemy şi Jinjer vor concerta la Club Quantic pe scena Open Air pe 20 septembrie! Concertul face parte din turneul “Will To Power” care ajunge şi la Bucureşti.

Arch Enemy, formaţia suedeză de melodic death metal, activează de aproape două decenii pe scena metalului european, oferind publicului nouă albume de studio ce au devenit materiale de referinţă ale genului. După schimbarea majoră în care solista Angela Gossow i-a predat ştafeta Alissei White-Gluz, Arch Enemy şi-a demonstat din nou profesionalismul printr-ul album perfect, intitulat “War Eternal”, în 2014 şi un material live excepţional, intitulat “As The Stages Burn!”, lansat în primăvara anului 2017. Arch Enemy a concertat pe scenele celor mai importante festivaluri metal din Europa, fiind una dintre trupele care au adus schimbări importante în metalul extrem european.

Formata în anul 2010, după ce Tatiana Shmailyuk a devenit solista trupei, Jinjer şi-a câştigat în scurt timp titlul de cea mai bună trupă de metal din Ucraina. Cu influenţe precum Lamb of God, Pantera, Gojira, Killswitch Engage, Death sau Chimaira, Jinjer abordează un mix inteligent de progressive şi groove metal împodobit cu elemente funk, raggae şi jazz. Dedicaţi în totalitate muzicii pe care o creează, ucrainenii de la Jinjer au lansat trei albume de studio, cel mai recent fiind “King of Everything”, material lansat sub egida casei de discuri Napalm Records. România este un loc în care Jinjer cântă cu nostalgie de fiecare dată, fiind una dintre primele ţări în care le-a fost apreciată munca. (R.N.)

Arch Enemy

1 iunie ziua copilului

Scena deschisă de Ziua copilului la Sala Radio, cu Orchestra Naţională Radio

De Ziua Copilului, Orchestra Naţională Radio propune copiilor, părinţilor şi bunicilor un concert – surpriză la Sala Radio, cu intrare liberă! Joi, 1 iunie 2017, de la ora 11.00, sala de concerte va deveni o scenă deschisă, un spaţiu al dialogului jucăuş între muzicieni şi micii spectatori.

Dirijorul Cristian Oroşanu va fi maestru de ceremonii de la pupitrul dirijoral, iar Orchestra Naţională Radio va interpreta partituri celebre, legate tematic de magia copilăriei: Uvertura operei Wilhelm Tell, de G. Rossini, Selecţiuni din Peer Gynt, de E. Grieg, fragmente din Spărgătorul de nuci, de P. I. Ceaikovski, dar şi fragmente din Aladdin de C. Nielsen, selecţiuni din Simfonia nr. 60 în do major – Il distratto, de J. Haydn, din Simfonia nr. 40 în sol minorde Mozart şi Marşul nupţial din Visul unei nopţi de vară de F. Mendelssohn.

Noutatea absolută a concertului dedicat de Orchestra Naţională Radio Zilei Internaţionale a Copilului este latura sa neconvenţională şi interactivă: micii spectatori vor putea să urce pe scenă alături de muzicieni, din dorinţa orchestrei de a oferi copiilor bucuria contactului prietenos şi natural cu universul muzicii. (R.N.)

1 iunie ziua copilului

FITS

Peste 3200 de artişti şi invitaţi, 503 spectacole şi evenimente, 70 de ţări la FITS 2017

Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în acest an, are loc în perioada 9 – 18 iunie.

Au rămas mai puţine zile până la FITS 2017, ediţie care se va desfăşura sub genericul „Iubire”. Aşa cum spectatorii festivalului s-au obişnuit deja, şi în programul acestei ediţii se regăsesc unele dintre cele mai importante personalităţi ale artelor spectacolului din lume, dar şi unele dintre cele mai dinamice companii de teatru, dans sau circ, pregătite să susţină atmosfera superbă de festival.

Printre reprezentaţiile ale căror bilete s-au pus în vânzare, se află cele ale secţiunii „Întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru şi management cultural” şi alte câteva spectacole de excepţie, din ţară sau din străinătate.

„Rug”, după romanul lui Gyorgy Dragoman, un spectacol al TNRS, este rezultatul unei colaborări deosebite între teatrele din Stuttgart, Dresda, Sibiu şi Budapesta, pentru care regizorul Armin Petras a lucrat la Dresda cu şase actriţe din Germania, România şi Ungaria. Rezultatul va putea fi văzut atât la FITS 2017, cât şi în avanpremieră, la Sibiu, în prezenţa regizorului.

„N-ai tu treabă!” este o adaptare scrisă de Cătălin Ştefănescu după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul ACT, în regia lui Alexandru Dabija. „Pentru mulţi dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările şi ocolişurile sale, se ivesc întrebări valabile de cînd lumea. De ce nu se potriveşte o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, şi pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: N-ai tu treabă!”. (Cătălin Ştefănescu)

„Uau! Pur şi simplu!” (A Simple Space) îmseamnă o oră de circ contemporan brut, frenetic şi delicat în acelaşi timp, şapte acrobaţi care îşi testează, fără rezerve, limitele fizice. Înarmaţi doar cu forţă brută şi agilitate felină, aceşti acrobaţi îşi lasă garda jos şi prezintă o realitate în care oricând pot apărea eşecuri şi slăbiciuni. Fără să aibă unde să se mai ascundă, poveştile fiecărui personaj ies la iveală.

Un alt spectacol de circ, elveţian de această dată, este un one-man-show gândit şi interpretat de David Dimitri. „În aplauzele voastre…Omul Circ!” este manifestul unui artist „de un talent nebun” (apreciere făcută de faimosul Maurice Béjart) care vrea să interpreteze cel mai îndrăzneţ spectacol de circ din toate timpurile. „Circus Man” e o combinaţie inovatoare de acrobaţii, mers pe sârmă, muzică şi trapez realizată de David Dimitri – „Lord of The Wire”, după cum l-a numit New York Times.

Pe lângă reprezentaţiile de teatru, dans, circ şi muzică programate indoor, la FITS puteţi participa la spectacole de stradă (outdoor), spectacole lectură, conferinţe speciale, lansări de carte, ateliere, filme, întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru şi management cultural sau Bursa de Spectacole de la Sibiu. Organizatorii vă propun o experienţă complexă, cu un program de o calitate exemplară şi de o diversitate unică.

La FITS 2017 sunt aşteptaţi peste 3200 de artişti şi invitaţi care vor prezenta peste 500 de spectacole şi evenimente, produse în 70 de ţări ale lumii, care vor fi susţinute în 71 de spaţii de joc. (R.N.)

Shine Fest

Noi confirmări Shine Festival 2017

Shine Festival, cel mai efervescent festival al Capitalei, anunţă încă 6 noi nume pe afişul ediţiei din acest an, astfel cele mai noi trupe confirmate, care şi închid afişul festivalului, sunt: Am Fost la Munte şi Mi-a Plăcut, Jinxy Von D’ers, Umbra, Next Ex, Arthur şi Mouse N Monkeyz. Cele şase nume se adaugă trupelor deja confirmate: Three Days Grace, Subcarpaţi, Alternosfera, Viţa de Vie, Şuie Paparude, E.M.I.L., Coma şi Luna Amară.

Povestea “Three Days Grace” începe timid în anul 1992 sub denumirea de “Groundswell” când temele conflictuale majore ale protagoniştilor ei erau problemele întâmpinate la liceu. După un singur album, Wave Of Popular Feeling (1995), membrii trupei se despart ca mai apoi, în 1997, drumurile lor să se reîntâlnească sub lumina unui nou proiect intitulat Three Days Grace. După două decenii în care au devenit trupa simbol a rockului alternativ din Canada, Three Days Grace se mândresc cu numeroase discuri de Platină câştigate în mod special pentru primele trei albume care le-au definit cariera: Three Days Grace (2003), One-X (2006) şi Life Starts Now (2009).

Cel mai recent album al trupei, Human (2015), a fost clasat pe locul 1 în topurile de peste ocean. Muzica formaţieii “Three Days Grace” este cunoscută în toată lumea datorită unor single-uri precum “Painkiller”, “Riot”, “Pain” sau “I Hate Everything About You”, iar mesajul lor a rămas acelaşi în toţi aceşti ani: “Tu ai putea să schimbi ceva în viaţa ta dacă ai avea la dispoziţie doar trei zile?” (R.N.)

Shine Fest

nicu_alifantis_84268100

La mulţi ani, Nicu Alifantis!

Compozitor, interpret, spirit poetic, sensibil, nuanţat, Nicu Alifantis ne-a prilejuit întotdeauna întâlniri memorabile cu lirica şi muzica de calitate. Profesionalism, rigoare, ludicitate şi multă creativitate sunt secretele unei cariere prodigioase căreia îi dorim un drum cât mai lung. Şi, evident, alăturăm astăzi la aniversare, tradiţionalul „La mulţi, sănătoşi şi norocoşi ani!”.

Afis Cismigiul Copiilor 1 iunie

În Bucureşti deschide sezonul veseliei și distracției de Ziua Internațională a Copilului

Pe 1 iunie, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, celebrează Ziua Internațională a Copilului alături de micii bucureșteni, în Parcul Cișmigiu și în cartierele orașului. Ajuns la ediția cu numărul 16, Cișmigiul Copiilor, sărbătoarea jocului și a bucuriei ce reunește anual peste 8.000 de participanți, se va desfășura între orele 11:00 și 21:00, în Parcul Cișmigiu. Aleile parcului vor fi transformate pentru o zi într-un spațiu al distracției, cu provocări creative și ore întregi de amuzament, atât pentru copii, cât și pentru adulții care îi vor însoți.

În premieră, evenimentului i se va alătura în acest an Caravana Gașca Zurli, cea mai iubită trupă pentru copii din România. Gașca Zurli călătorește cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului în tot Bucureștiul într-o singură zi, la bordul camionului multicolor care răspândește muzică și veselie. Trupa de artiști va susține câte un spectacol în fiecare sector al Capitalei.

Afis Caravana Gasca Zurli 1 iunie

Cișmigiul Copiilor, manifestarea așteptată de toți micuții din Capitală, va aduce în mijlocul orașului aceeași atmosferă ruptă din poveștile copilăriei, cu spectacole de dans, concerte susținute de corurile de copii și atracții interactive. Copiii vor avea parte de ore întregi de distracție și veselie în natură, cu jocuri, piese de teatru și reprize de face painting.

Show-ul de pe scena din centrul Parcului Cișmigiu va fi prezentat de cunoscuții realizatori TV Răzvan Simion și Dani Oțil. Aici vor avea loc reprezentații de dans, recitaluri corale și concerte ale celor mai îndrăgite formații pentru copii. Dintre grupurile artistice prezente, amintim: grupul DoReMi, cu un spectacol de dans și momente artistice vocale, Corul de copii Allegretto, cu o tradițe de peste 40 de ani și cu numeroase participări peste hotare și Corul de copii Radio, înființat în 1945 și distins cu titlul de ambasador cultural al Uniunii Europene. De asemenea, vor mai evolua Grupul vocal Melodia, cu un repertoriu românesc și internațional, dansatorii de la școala Show Dance Art, cunoscuți publicului din aparițiile TV și grupul vocal Sunetul Muzicii, cu soliști de canto laureați în cadrul a numeroase festivaluri naționale.

Ziua de distracție se va încheia cu trei dintre cele mai în vogă nume ale momentului în muzica românească: Formația The Motans, precum și solistele Alina Eremia și Nicole Cherry.

Afis Cismigiul Copiilor 1 iunie

Marionetele și actorii independeți le dau întâlnire tuturor copiilor La Cetate, cu spectacole de teatru, reprize de dans și jocuri antrenante. Printre multe alte reprezentații se remarcă spectacolul “Rapunzel”, pus în scenă de Asociația CREAS, care transpune în teatru de păpuși cunoscutul basm al fraților Grimm. “Ursul păcălit de vulpe” va prinde viață datorită artiștilor din trupa de teatru Mirciolino, iar concertul muzical pop-rock al marionetelor companiei de teatru Pur Anima promite să amuze întreaga asistență. Compania de Teatru Interactiv îi incheamă pe micuții din public în lumea fascinantă a creaturilor marine, iar Trupa de teatru Mușchetarii va spune povestea lui Pinocchio și a aventurilor care l-au făcut iubit în lumea întreagă. Trupa de teatru MagicArt aduce în Cișmigiu broscuțele Georgică și Matilda, într-un spectacol despre proverbe și înțelepciunea populară.

Cișmigiul Copiilor le va oferi celor mici ocazia de a-și exersa abilitățile și de a învăța lucruri noi, într-o atmosferă ludică. Pe aleile parcului, copiii vor descoperi ateliere precum cele de origami, arta actorului, pictură, fun science, reciclare creativă și păpuși de mână, percuție, tobe africane, precum și atelierul de pantomimă.

Maeștrii de la Cortul Magic vor încânta publicul curios cu numerele lor captivante. Vor evolua, începând cu ora 15:00, nume cunoscute precum Teo Magic Show, Ștefania Bănică, Emil Drăgan sau Magi Tot. Celebrul iluzionist Rothini va încheia seara de magie cu trucurile sale ce țin asistența cu sufletul la gură.

După o repriză sănătoasă de amuzament, alături de caricaturiștii și portretiștii de pe Podul Artelor, micuții invitați la eveniment își vor exersa talentul artistic pe Aleea Desenului. Corabia Piraților este locul de unde copiii vor pleca acasă cu figurinele din baloane modelabile, iar jocurile gonflabile din Pajiștea Jocurilor așteaptă doar să fie descoperite.

Ferma Animalelor îi va transpune pe toți copiii în lumea de poveste al vacanțelor la bunici, în timp ce pasionații de face painting și instantanee foto se vor reuni la Foișor. Cei mai talentați dintre micuții melomani vor putea participa la sesiuni de karaoke, organizate la intrarea principală în parc. (R.N.)

1-enescu-mic

Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica Sfârşit de stagiune cu Copilăria lui Enescu

După Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven şi Chopin, la acest început de iunie, a venit rândul celui mai mare compozitor român, George Enescu, să fie subiectul poveştilor amuzante şi mai ales… muzicale spuse, cu atâta dezinvoltură şi farmec, de cei doi şoricei, Sică şi Rică, pisica Lola şi bătranul şobolan Sol care, de şapte ani, au devenit cei mai buni prieteni ai copiilor (bunicilor şi părinţilor!) dornici să păşeasă în minunata lume a muzicii clasice.

Pornind dintr-un mic sat din Moldova, Liveni, George Enescu a ajuns un artist cunoscut şi apreciat în întreaga lume, violonist, pianist, compozitor şi profesor aplaudat şi respectat. Sică, Rică şi Lola i-au fost mereu alături şi pot acum povesti cum a ajuns băieţelul din Liveni unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului XX.

Aşadar duminică 11 iunie, de la orele 11:00 sunteţi aşteptaţi cu mic cu mare la Ateneul Român pentru “Copilăria lui Enescu”. Scenografie si costume: Valeria Cristia şi Sânziana Tarţa. Text: Emanuel Ciocu. Consultant de specialitate: Cristina Sârbu. Regia: Monica Ciuta. În distribuţie: Valeria Cristia, Filip Ristovski, Irina Sârbu, Alexandra Laura Badea, Alexandru Unguru, Monica Ciuta. Interpretează: Monica Buştean – vioară, Raluca Ouatu, Cristiana Mihart-pian, Ioana Balaşa – flaut, Ionel Lazăr – trompetă. Comentează: Cristina Sârbu. (R.N.)

Candice Hoyes afis

Cântăreaţa Candice Hoyes aduce emoţia jazzului newyorkez la ARCUB

Candice Hoyes, una dintre cele mai captivante şi expresive voci de jazz americane, concertează la ARCUB, duminică, 11 iunie 2017, la ora 19:00.  Artista va canta alături de celebrul pianist şi compozitor Cédric Hanriot. Descrisă de publicaţia Jazziz drept  “sublimă şi totuşi romantică”, Candice Hoyes abordează într-o manieră fluidă şi versatilă mai multe genuri muzicale. Artista reuşeşte să îşi transforme cu rapiditate publicul în fani, prin stilul de interpretare clasic, liric şi plin de emoţie.

Cântăreaţa americană de origine jamaicană se consideră un veritabil storyteller, cu o inspiraţie ce vine din surse ce rar sunt combinate. Candice Hoyes şi-a petrecut copilăria ascultând muzica unor artişti ca Ella Fitzgerald, Billie Holiday şi Sade, concomitent cu studiul pianului şi activitatea din corul bisericii. Astăzi, artista creează o muzică atemporală, iar cel mai recent album al ei, “On a Turquoise Cloud”, o dovedeşte din plin.

Materialul discografic lansat în mod independent şi produs de Ulysses Owens Jr. a urcat rapid pe locul 10 în topurile americane de jazz. Albumul cuprinde compoziţii rare ale renumitului compozitor şi pianist american Duke Ellington, reinterpretate sub forma unor cântece de activism şi eliberare.

Candice Hoyes prezintă frecvent un show care o omagiază pe renumita cântăreaţă de jazz Ella Fitzgerald, în cadrul unor evenimente cunoscute precum New York Hot Jazz Festival, Festivalul de Jazz al Femeii de la Centrul pentru Cercetare în Cultura Afro-americană din Schomburg, Music at Google, precum şi pe scenele de la Centrul Fisher de Arte Performantive din New York, Centrul Artistic Yamaha sau Muzeul de Artă Contemporană din Raleigh.

Printre artiştii consacraţi alături de care a evoluat cântăreaţa de jazz se numără nume precum Wynton Marsalis, Philip Glass, Wycliffe Gordon şi Ted Nash. Radioul public american a evidenţiat meritele pe care le are Candice Hoyes în domeniul muzicii şi activismului, iar nominalizarea în cadrul galei Black Girls Rock a confirmat eforturile artistei de culoare.

Mai mult, evoluţia şi creaţia cântăreţei au fost prezentate pe larg într-un reportaj al televiziunii franceze TV 5 Monde, a cărei audienţă globală se cifrează la peste 300 de milioane de telespectatori. Candice Hoyes s-a alăturat speakerilor de la conferinţele TED, cu performance-ul “What Drives Us”. (R.N.)

Candice Hoyes afis

DSC01141

Sonata Kreutzer interpretată de concertmaistrul Filarmonicii din Viena pe scenele din România

Concertmaistrul Filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, poate fi din nou ascultat de publicul din România. Pe o pe o vioară Antonius Stradivarius 1714, care i-a fost pusă la dispoziţie de Banca Naţională a Austriei, violonistul va interpreta binecunoscuta şi îndrăgita Sonată Nr.9 în La major, op.47  –Kreutzer de Beethoven, dar şi alte două sonate compuse de doi dintre marii B din istoria muzicii: Beethoven şi Brahms.

‘’Invit toţi iubitorii muzicii clasice să vină la concertele noastre. Vom cânta pentru a doua oară în România, la Bucureşti, Sibiu şi Timişoara. Anul trecut  am fost foarte impresionat de public, de reacţia lui, de frumuseţea oraşelor  şi a naturii, de felul cum totul se dezvoltă atât de frumos. Sperăm să putem transmite bucurie şi dragoste prin muzica noastră, astfel încât să încălzim inimile celor care ne ascultă”, a declarat Volkhard Steude.

Volkhard Steude va fi acompaniat de pianista Cătălina Butcaru. Născută la Constanţa, a fost admisă la Conservatorul din Viena la numai 16 ani, de unde a obţinut diploma de solist. In 2008 şi-a lansat compact-discul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall – Londra. Albumul, care conţine lucrări de A. Berg, M. Ravel si R. Schumann, a fost primit cu entuziasm de critica internaţională şi prezentat în întregime de Radiodifuziunea Austriacă.

Cei doi muzicieni vor mai interpreta Sonata Nr. 8 în Sol major, op. 30, nr. 3 de Beethoven şi  Sonata nr. 1 in Sol major, op. 78, de Brahms.

Un recital cu un program identic a fost prezentat pe 29 aprilie 2017 publicului din Viena, care a primit cu multă căldură şi entuziasm această provocare muzicală.

Recitalurile se vor incheia cu un bonus: Richard Strauss/ Váša Příhoda – Vals – transcripţie după Cavalerul Rozelor.

Dar publicul timişorean va fi cel privilegiat, pentru că va avea prilejul să îi asculte pe cei doi muzicieni interpretând şi Concertul pentru pian, vioară şi orchestră de coarde nr. 1, în re minor, de Mendelssohn-Bartholdy. Filarmonica Banatul va fi condusă de Radu Popa.

Turneul din 2017 face parte dintr-un proiect de mare anvergură, susţinut de Banca Comercială Română, ce se va desfăşura în următorii cinci ani, încheindu-se în 2021, cand Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană. Acesta constă în concerte şi cursuri de măiestrie suţinute de Volkhard Steude, Cătălina Butcaru şi membri ai Filarmonicii din Viena.

Recitalurile sunt programate după cum urmează: Ateneul Român, Bucureşti (30 mai, orele 20.00), Sala Thalia, Sibiu (31 mai, orele 19.00), Filarmonica Banatul, Sala Capitol, Timişoara (3 iunie, orele 19.00) şi concertul va avea loc la Filarmonica Banatul, Sala Capitol, Timişoara (2 iunie, orele 19.00). (R.N.)

 butcaru 2017

rsz_poster_rdf

Revolve Dance Festival, primul festival pentru perfecţionarea viitorilor profesionişti şi profesorilor din lumea baletului şi dansului contemporan 18-25 iunie 2017, Palatul Universul, Bucureşti

Revolve Dance Festival, primul eveniment din România ce lansează oportunitatea de a crea un hub internaţional de workshop-uri coregrafice, adresat atât tinerilor dansatori profesionişti cât şi profesorilor din domeniul baletului şi dansului contemporan, se va desfăşura în perioada 18 – 25 iunie 2017, în capitală, sub îndrumarea a doi dintre cei mai renumiţi profesori internaţionali de balet profesionist din Rusia, precum, şi a numeroşi invitaţi speciali, profesori, coregrafi şi dansatori de notorietate din România şi Franţa.

Evenimentul se adresează atât publicului tânăr cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19+ ani ce îmbrăţişează dansul ca o viitoare profesie, elevi ai şcolilor de dans din România şi din ţările învecinate, precum Bulgaria şi Moldova, cât şi profesorilor acestora. Pentru cadrele didactice, reprezintă o şansă în plus de a se alinia la standardele de predare ale şcolilor renumite, cu metode de lucru acreditate în întreaga lume, faimoase pentru rezultatele ce au revoluţionat, la vremea lor, lumea baletului sau dansului contemporan. Astfel, profesorii au şansa de a aprofunda noi tehnici şi de a obţine o diplomă de recunoaştere din partea marilor maeştri internaţionali.

Misiunea organizatorilor este aceea de a susţine, promova şi dezvolta arta coregrafică, de a identifica şi sprijini talentele autentice născute pentru dans. Revolve Dance Festival este, aşadar, mai mult decât un festival, este un mediu în care tinerii văd şi sunt văzuţi, în care au oportunitatea de a întâlni personalităţi mondiale ale dansului, de a lucra cu acestea şi de a fi evaluaţi de acestea.

Revolve Dance Festival este un eveniment prioritar şi promite să devină un eveniment anual cu tradiţie, un stimul eficient în pregătirea şi perfecţionarea tinerelor valori naţionale şi a profesorilor şcolilor atât din România cât şi din ţările Europei de Est. Între luna iunie, iubitorii de artă coregrafică vor avea acces facil la cursuri susţinute de nume importante ale prestigioasei Academii de Balet Vaganova, cea mai veche şcoală de balet din Rusia. Practic, valorile care au creat renume şcolior, ce au format şi revoluţionat baletul şi dansul modern, devin misiunea Revolve Dance Festival, căpătând contur numai prin intermediul maeştrilor ce le reprezintă în acest festival. ASIS MAPAMOND îşi propune ca în fiecare an, la fiecare ediţie, să invite astfel de nume valoroase care să contribuie la o educaţie de elită a tinerilor dansatori, care să devină, la rândul lor, o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi, formând astfel generaţii valoroase de dansatori şi un renume al Şcolii Româneşti de Dans, oriunde în lume.

La ediţia din acest an, mari maeştri în domeniu, s-au alăturat iniţiativei organizatorilor: Anastasia Dunets şi Stanislav Belyaevsky, profesori internaţionali invitaţi, specializaţi în pedagogie la cea mai importantă şcoală de balet din lume, Agrippina Vaganova din Sankt Petersburg, cel mai valoros dansator şi coregraf român al ultimelor decenii, Gigi Căciuleanu, Pascal Allio (profesor şi coregraf în cadrul Studioului Naţional de Dans Contemporan din Paris), Corina Dumitrescu (prim-balerină a Operei Naţionale Române Bucureşti), Ioana Marchidan şi Arcadie Rusu (coregrafii şi fondatorii Centrului Independent Coregrafic LINOTIP).

Cursurile se vor de desfăşura în perioada 19 – 25 iunie şi vor fi găzduite de Palatul Universul (Strada Actor Ion Brezoianu nr.23 – 25), o locaţie modernizată, amplasată în centrul Bucureştiului, ce va pune la dispoziţia participanţilor, 3 săli de dans care vor funcţiona în paralel, două dintre acestea fiind Linotip Dance şi Apollo 111.

Cele şapte zile de pregătire intensă, de creaţie şi de descoperire, se vor încheia cu emoţia unui spectacol de gală în cadrul căruia vor evolua cursanţii Revolve Dance Festival, alături de dansatori consacraţi. (R.N.)

Revolve

razboi2

Războiul lui Lars Noren, în premieră, la 9G

“Război”, un nou spectacol în cadrul Programului 9G la TNB, va avea primele reprezentaţii la Sala Mică a Naţionalului bucureştean în zilele de 11 şi 18 iunie 2017, de la ora 20.00. 

Dramaturgul suedez Lars Noren descrie tabloul unui sfârşit de război, fără a preciza timpul sau locul, făcând auzite ecouri ale războaielor mai îndepărtate, dar şi al celor recent încheiate, sau al celor care se întâmplă acum lângă noi.

razboi1

Un bărbat se întoarce acasă dintr-un război, când nimeni nu-l mai credea în viaţă. Găseşte o familie devastată, o lume pustiită, o soţie care nu-l mai acceptă, un frate care l-a trădat. Personajele balansează constant între două lumi: cea reală, în care sărăcia şi disperarea de a supravieţui generează lipsa de compasiune chiar şi faţă de membrii aceleiaşi familii, şi cea imaginată, închipuită ca refugiu într-un spaţiu plin de bucurie şi prosperitate.”Cine ne vrea pe noi?”- o întrebare ca un ecou în acest text şi un strigăt disperat care se aude în prezent dinspre cei care îşi riscă vieţile ca să fugă din calea războiului. Un război al altora, care poartă cu el urme adânci şi mutilează iubiri, familii, încredere, speranţă.

Semira, o fetiţă de 12 ani, obiectivează această lume prin imaginea parcului de distracţii Disneyland, locul basmelor, al prinţeselor şi al castelelor strălucitoare. Forţa ei de a crede într-un loc fantastic al fericirii este speranţa care dă sens vieţii şi mişcă lumea mai departe.

razboi3

Despre acest spectacol, tânăra regizoare Lorena Zăbrăuţanu mărturisea: „Tablou de sfârşit de război. Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, Algeria, Vietnam, Ruanda, Bosnia, Cecenia, Iraq, Siria… Cum mai este posibilă revenirea la normalitatea vieţii după ce s-a încercat distrugerea ei?  Se mai pot vindeca traumele lăsate de frică, umilire, ură, prezenţa continuă a morţii, pentru a trăi aşa ca înainte? Prin ce se regăseşte speranţa în viitor?.” (R.N.)

 razboi4

angela-gheorghiu-silvester-c-cosmin-gogu1-949x466

Soprana Angela Gheorghiu, distinsă de Universitatea din București cu titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea din București a acordat luni, 29 mai 2017, titlul onorific de Doctor Honoris Causa sopranei Angela Gheorghiu, o personalitate remarcabilă a operei internaționale. Ceremonia a avut loc la Palatul Facultății de Drept al Universității din București, în Sala ,,Constantin Stoicescu” (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5).

18816101_1322678437769972_504349959_n

Ștefan Gheorghiu (directorul general al CREDIDAM) alături de Angela Gheorghiu

Vocea unică și uimitoarea prezență scenică au transformat-o pe Angela Gheorghiu într-un superstar al operei internaționale. Și-a făcut debutul internațional în 1992 la Royal Opera House în La Bohème, la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată mult-aclamatul La Traviata în 1994, legendara reprezentație pentru a cărei transmitere TV în direct BBC și-a întrerupt programul.

Angela Gheorghiu este o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă. În 1999 a participat cu mare succes la concertul „Michael Jackson și Prietenii” în Munchen, a cântat la redeschiderea Royal Opera House Covent Garden(decembrie 1999), a Teatrului Malibran din Veneția (23 mai 2001) și la deschiderea noii săli de operă din Valencia în prezența Reginei Sofia a Spaniei (octombrie 2005).

Printre cele mai importante apariții din ultimii zece ani se numără mult-aplaudatele spectacole La Rondine și Pagliacci de la Royal Opera House, Romeo et Juliette la Choregies d’Orange și la Festivalul de la Salzburg, Faust la Metropolitan Opera New York, Royal Opera House și Opera din Monte Carlo, Simon Boccanegra la Royal Opera House.

În 2006 a debutat la Teatro alla Scala în Milano cu un recital, iar în același an a deschis Festivalul de Film de la Cannes. În iunie 2006, a debutat în Tosca la Royal Opera House din Londra, într-o producție nouă creată special pentru ea. În septembrie 2007 a deținut rolul principal în premieră mondială a operei Marius et Fanny de Vladimir Cosma la Opera din Marsilia.

Sezonul de transmisii în cinema 2011/2012 al Royal Opera House a debutat cu trei producții având-o pe Angela Gheorghiu în rolul principal: Faust, în direct, (septembrie 2011), Adriana Lecouvreur (octombrie 2011) și Tosca (noiembrie 2011).

Cele mai recente apariții discografice ale Angelei Gheorghiu includ operele complete L’amico Fritz de Pietro Mascagni și Fedora de Umberto Giordano (ambele CD-uri produse de Deutsche Grammophon). Spectacolele live cu La Rondine de la Metropolitan Opera (2009) și Faust de la Royal Opera House (2004) au fost lansate pe DVD de EMI Classics în 2011.

Albumele au fost foarte bine primite de critica de specialitate și au fost onorate cu numeroase premii cum ar fi Gramophone Awards, Diapason d’Or Awards, Choc du Monde de la Musique în Franța, Premiul Cecilia în Belgia, Deutsche Schallplattenkritik-Preis în Germania, Echo Award, Musica e dischi Foreign Lyric Production în Italia, premiul Criticilor Americani și altele. Angela Gheorghiu a primit titlul de ,,Artista Anului” la Premiile Classical Brit în 2001 și 2010.

Prin oferirea distincției de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti celebrează o personalitate cu totul remarcabilă, soprana Angela Gheorghiu fiind un ambasador cultural desăvârșit al României în întreaga lume.

Sursă: infoub.unibuc.ro