Photo by Vlad Cupsa | fb.com/vladcupsafotograf

Vara începe la Centrul de Interes cu 9 expoziţii noi

Expoziţia ”Usual Suspects” de la SPAŢIU INTACT, semnată de artistul clujean Mircea Suciu şi curatoriată de Florin Ştefan, conţine lucrări care reflectă aerul problematic al acestui secol. Nu totul e alb şi negru, însă în acest caz poate aici ne situăm. Dezamăgire, ratare, experiment, politică şi poezie, toate conturate într-un contrast abisal. O viziune post-traumatică a anilor petrecuţi în dorinţa perfecţionării limbajului vizual într-o societate imperfectă. Amară, profundă şi reflexivă, aşa se descrie această înfăţişare eclectică. Lucrările expuse intenţionează să descrie o stare mentală împovărată de politici corupte, de o dezvoltare inexplicabilă a artei, a esteticii şi a valorii.

Galeria SABOT prezintă a treia expoziţie personală a artistei americane Aline Cautis, ”Searchers”. Întreaga expoziţie e gândită în jurul călătoriei, aproape iniţiatice, pe care artista o face împreună cu familia ei în România părăsită de aceştia în urmă cu mai bine de 40 de ani. În cele câteva picturi expuse, periplul e văzut prin ochii câinelui vagabond, un alter-ego pe care artista şi-l însuşeşte ca metaforă a omului rătăcit, care nu caută sensul, ci visarea acestei lumi.

Expoziţia “I am losing my beauty together with my interest in beautiful things” de la galeria BARIL, face cunoştinţă publicului român amator de artă contemporană cu lucrările artistei Petra Feriancová. Artista lucrează în principal cu imagini existente, texte pe care le interpretează şi pe care le schimbă metodic, principala ţintă a acestei forme de manipulare fiind aceea de a oferi spectatorilor o reacţie afectivă genuină. Printre numeroasele expoziţii pe care le-a făcut se distinge în 2013 prezenţa ei la Bienala de la Veneţia, în pavilionul Cehiei şi al Slovaciei.

Artist-run space-ul CAMERA găzduieşte prima expoziţie a artistei germane Franziska Holstein în România, ”Paperworks”. Cele două lucrări care se găsesc în spaţiu gravitează în jurul noţiunilor de culoare şi volum. ”untitled (36)” e o lucrare de perete bidimensională ce include 36 de colaje, fiecare din ele variind formal 6 cutii de carton colorate diferit, care acaparează atenţia publicului prin magnitutidine şi intensitatea culorii, în timp ce ”untitled (folding map 3D)” e o cutie simplă de carton care are o faţă albastră şi un spate alb, dar al cărei volum în spaţiul galeriei e extins de hărţile care se pot desface din interior.

BAZIS Contemporary aduce în premieră la Cluj o lucrare-instalaţie a artistului german Markus Butkereit, prezentată sub numele ”OBFUSCATION”. În lucrările sale, artistul experimentează interferenţele între sanşă şi determinism, ordine şi dezorganizare, cunoştinţă şi speculaţie. BAZIS Project Space prezintă prima expoziţie personală a tânărului artist George Semeniuc, proaspăt absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj. ”Blackjack” ni se prezintă ca asamblaj realizat dintr-o serie de picturi compuse într-o structură unică, artistul înţelegând să caute echilibrul compoziţional chiar şi în afara lucrării de artă, în relaţia acesteia cu spaţiul gol, inexpresiv al galeriei.

Expoziţia ”Relativity” de la Galeria Nano, semnată de artistele Andreea Anghel şi Ada Muntean, se conturează ca un duo complementar de viziuni artistice cu puncte în comun în demersul vizual, însă cu rezolvări tehnice şi conceptuale diferite. După vernisajul din 19 mai de la SPAŢIU INTACT, expoziţia ”The Colour of Time – Anarchive” a artistei canadiene Erin Manning a fost reinstalată la ATELIER INTACT, situat la etajul 1 al Centrului de Interes. (R.N.)

About Author

Connect with Me: