Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
grzegorz-jarzyna-2

Un nou proiect la Naţionalul din Târgu-Mureş

Şi dacă am petrece câteva zile cu un artist esenţial al teatrului contemporan? Să-i înţelegem căutările, să-l auzim cum se raportează la ce a făcut, să ne împărtăşească întrebările ce-l ghidează. Să-l vedem la lucru. Să ne angajăm împreună într-un schimb de idei. Evenimentul UN NUME, inițiat de regizorul Theodor-Cristian Popescu, creează condiţiile ca aceste lucruri să se întâmple. Un showcase, dar şi un laborator. Primul invitat este regizorul polonez Grzegorz Jarzyna, directorul artistic al unuia dintre cele mai importante teatre europene, TR Warszawa.

Astfel încât numele complet al ediţiei-pilot a acestui eveniment este un nume: Grzegorz Jarzyna. Între 29 august şi 1 septembrie 2019, regizorul polonez va conduce atelierul Căutând adevărul corpului, alături de coregraful rus Ivan Estegneev, cu actorii celor două companii (români şi maghiari) ai Teatrului Naţional din Târgu Mureş. În fiecare seară, o proiecţie a câte unui spectacol major al lui Jarzyna, începând cu cel de debut, Nebunie tropicală, continuînd cu Macbeth şi Între noi e totul bine şi încheind cu unul dintre cele mai recente, G.E.N (ce va putea fi urmărit în Realitate Virtuală) va da seamă de etapele principale din creaţia acestui artist.

După fiecare proiecţie Grzegorz Jarzyna se va angaja într-un dialog cu noi. Dramaturgul Roman Pawlowski va susţine conferinţa Teatrul viitorului – Grzegorz Jarzyna şi TR Warszawa incluzând proiectarea unor fragmente înregistrate din spectacole de teatru realizate în teatrul varşovian în mandatul artistic al lui Grzegorz Jarzyna. Şi încheiem cu un dialog public între mine, iniţiatorul şi curatorul acestui eveniment şi Grzegorz Jarzyna.

Un proiect al Companiei Liviu Rebreanu, director artistic Nicu Mihoc. La Teatrul Naţional din Târgu Mureş, din 29 august în 1 septembrie 2019.

About Author

Connect with Me: