
Therion confirmaţi la Maximum Rock Festival 2020
Maximum Rock Festival revine în forţă cu cea de-a opta ediţie, de această dată o ediţie Open Air, care promite să fie una de neuitat şi să depăşească toate aşteptările. Aşadar, între 13-14 iunie 2020 ne vedem la Arenele Romane din Bucureşti pentru un weekend demenţial
După o pauză de aproape 5 ani de la lansarea ultimului album, formaţia suedeză Therion a revenit în 2018 cu un nou material discografic „Beloved Antichrist”.
Despre noua „operă metal”, Christofer Johnsson spunea în urmă cu câţiva ani într-un interviu: Înainte de vă da cu părerea, imaginaţi-vă întâi un film care urmează să fie turnat, însă are nevoie de coloană sonoră. Au nevoie de o piesă death metal pentru o scenă, o baladă pentru altă scenă şi o melodie heavy metal pentru cea de a treia scenă.
Sunteţi întrebaţi dacă aceste piese îşi găsesc cumva rostul. Producătorul doreşte să afle dacă fiecare în parte este bună sau nu, nu îi pasă ce fel de gen a fost preluat. Dacă un film are nevoie de o baladă într-un anumit moment, cu siguranţă va fi compusă una singulară.
Aceeaşi poveste se aplică şi opiniilor legate de opera ce trebuie prestată în timpul unui turneu. Ea trebuie să conţină diferite genuri atunci când diferite lucruri se desfăşoară pe scenă. Ar fi incredibil dacă oamenii şi-ar da silinţa să îşi folosească imaginaţia puţin mai mult pentru a vedea cum trei părţi vor suna mai târziu cu mai mulţi solişti şi orchestră reală.