abba-the-show

The Show – a tribute to ABBA, C.C. Catch, Eruption, Gazebo, F. R. David, Joy vor concerta la Discoteca ’80 Cluj 2020

Cu siguranţă cei mai mulţi dintre voi aţi fredonat de nenumărate ori melodii precum Mamma Mia!, Waterloo, Chiquitita (ABBA), Heartbreak Hotel (C.C. Catch), One Way Ticket (Eruption), I Like Chopin (Gazebo),  Words (F.R. David) sau Touch by Touch (Joy), iar în 19 septembrie 2020 veţi avea ocazia să îi vedeţi şi să îi ascultaţi pe artiştii care au fascinat o lume întreagă.

The Ssow – a tribute to ABBA, C.C. Catch, Eruption, Gazebo, F.R. David, Joy vor concerta la Cluj timp de peste 5 ore, iar în pauze atmosfera va fi asigurată de un DJ care vă va încânta cu cele mai dinamice hituri ale perioadei.

“Cea mai bună ABBA de la ABBA încoace” – e doar una din afirmaţiile pline de admiraţie ale fanclubului oficial al legendarei formaţii. Showul care va ajunge și la Cluj, la Discoteca ’80, a fost prezentat cu imens succes în fața publicului de peste 700 de ori, în peste 40 de ţări din întreaga lume. Cel mai mare concert a fost susținut în Sao Paolo, Brazilia, în faţa a nu mai puţin de 70.000 de spectatori. Showul-omagiu include toate marile hituri ale formaţiei – între care Waterloo, Mamma Mia, Dancing Queen, Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight), Take A Chance On Me, Chiquitita, Money, Money, Money, Knowing Me, Knowing You, S.O.S., Super Trouper – într-un concert de 80 de minute. Concertul este susținut de 10 muzicieni, alături de 4 instrumentiști ai London Symphonic Rock Orchestra și cu participarea extraordinară a unui membru original ABBA, Ulf Andersson.

Discoteca ’80 Cluj se află la a patra ediţie. În septembrie 2019, la a treia ediţie a evenimentului, mii de oameni veniţi din întreaga ţară şi din străinătate au dansat şi s-au simţit bine la Sala Polivalentă din Cluj, la concertele susţinute de Thomas Anders & Modern Talking band, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle şi Ottawan. În septembrie 2018, la a doua ediţie, spectatorii s-au distrat la concertele susţinute de Ricchi e Poveri, Boney M, Bad Boys Blue şi Samantha Fox. În septembrie 2017, într-o Polivalentă de asemenea plină ochi, au cântat Alphaville, Sandra, Londonbeat şi Fancy.

 abba-the-show

About Author

Connect with Me: