Afis-Lampio-1

Teatrul Stela Popescu lansează premiera toamnei, Lampio şi grăuntele de lumină

Lampio şi grăuntele de lumină este noua premieră prezentată în această toamnă de Primăria Municipiului Bucuresti prin intermediul Teatrului Muzical „Stela Popescu”. Lampio şi grăuntele de lumină este o poveste delicată şi plină de sensibilitate, o istorie originală, adaptată şi dramatizată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătraşcu şi cu o scenografie semnată de Cristian Marin. Îşi dă concursul corpul de balet al Teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf  Ioana Macarie.

Lampio este un licurici care şi-a pierdut lumina. Nu ştie unde şi când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumină? Şi uite aşa apar miracole, magie, prieteni, provocări , iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu îşi descoperă menirea în viaţă, pentru că el asta caută, de fapt.  Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent şi descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări. Alături de Lampio veţi cunoaşte şi alţi licurici, dar şi pe monstrul deznădejdii şi pe uimitoarea Hope, pasărea speranţei. Esenţiale sunt, însă, lecţiile de viaţă pe care fermecătorul  nostru prieten, Lampio, trebuie să le înveţe ca să ajungă în Cetatea Viselor, locul unde poate afla care îi este menirea.

Lampio şi grăuntele de lumină inspiră, înalţă şi schimbă.  Copiii îşi vor găsi un nou supererou care reuşeşte să-şi atingă scopul prin cunoştere şi perseverenţă. Lampio este în fiecare dintre noi şi oglindeşte căutările noastre, ale tuturor. Iar deviza sub care se petrec toate acestea este: “Poţi străluci doar atunci când faci ceea ce îţi place cu adevărat!”

Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 23 şi 24 octombrie, la ora 10,00, pe 10 noiembrie, ora 10,00  şi pe 11 noiembrie, ora 11 :00, la sala mică a Palatului Naţional al Copiilor. (R.N.)

 Afis Lampio (1)

About Author

Connect with Me: