
Teatrul Ion Creangă lansează PovesTIC – aplicaţie mobilă de poveşti pentru copii
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Ion Creangă, în colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic, lansează luni, 02 aprilie, în ziua dedicată în mod tradiţional celebrării cărţilor pentru copii şi tineret, ora 18:00, la Teatrul Ion Creangă – Sala Mică, aplicaţia mobilă de poveşti pentru copii „PovesTIC”.
Prin noua aplicaţie, disponibilă în App Store şi Google Play, vechile basme româneşti, care au fermecat imaginaţia a nenumărate generaţii de tineri cititori şi spectatori, sunt acum chiar mai aproape de cei mici.
Astfel, „PovesTIC” aduce laolaltă cincisprezece poveşti clasice, într-o nouă interpretare, fiecare dintre acestea fiind rezultatul interacţiunii dintre basm şi fantezie, dintre noua tehnologie şi cele mai exigente cerinţe ale tânărului public.
În cadrul evenimentului, Teatrul Ion Creangă invită copiii cu vârsta peste 4 ani, dar şi părinţii pasionaţi de lumi fantastice, să i se alăture pentru o călătorie iniţiatică în universul aplicaţiei. Aceştia vor deveni, pe rând, ascultători şi povestitori, ilustratori şi actori, programul comprimând pe durata unei ore şi jumătate o discuţie moderată de actriţa Alexandrina Halic – pe înţelesul celor mici – despre importanţa poveştilor, un atelier de desen şi ilustraţie de carte, susţinut de artista Alexia Udrişte-Olteanu – şi o surpriză, care va transforma sala de spectacole într-un spaţiu inedit. (R.n.)