Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Rebuilding-Europe

STUDIU “REBUILDING EUROPE”: Organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor și artiștilor interpreți au colectat cu circa 35% mai puține remunerații în anul 2020

În data de 26 ianuarie 2021, a fost lansat studiul REBUILDING EUROPE, cu privire la industriile culturale și creative (ICC) din Europa.

Sectoarele ICC analizate cu ocazia studiului sunt cele 10 “acoperite” de studiul precedent, Creating Growth, realizat în anul 2014: publicitate, arhitectură, audiovizual, carte, muzică, presă scrisă, arte ale spectacolului, radio, gaming și arte vizuale.

Studiul Rebuilding Europe prezintă situația existentă înainte de pandemia COVID-19 (cifre/2019) și cea generată de pandemie, impactul crizei asupra veniturilor și locurilor de muncă aferente acestor sectoare (cifre/2020). Raportat la cifra de afaceri globală, ICC reprezentau în anul 2019, un procent de 4,4% din totalul PIB-ul la nivel UE (17% în plus față de anul 2013). Contribuția economică ICC este mai mare comparativ cu cea a unor domenii precum telecomunicații, industria farmaceutică sau cea auto. La sfârșitul anului 2019, 7.6 milioane de persoane erau angajate în sectoarele specifice ICC.

În anul 2020, ICC au pierdut 31% din cifra de afaceri. Toate sectoarele au fost afectate (artele spectacolului și muzica, cel mai mult), cu excepția industriei de gaming, care aparent este singura care încă „rezistă”. Organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor și artiștilor interpreți au colectat cu circa 35% mai puține remunerații.

Un plan de redresare pentru ICC a fost conturat, fiind identificate 3 priorități: suport financiar, un cadru legislativ solid („putere”) și promovarea “forței culturii”.

Cifrele demonstrează faptul că ICC nu reprezintă doar un sector care trebuie „salvat”, ci parte a soluției pentru actuala criză din Europa, generată de pandemia COVID-19.

Studiul este disponibil integral pe pagina web dedicată https://www.rebuilding-europe.eu/.

About Author

Connect with Me: