
Stagiunea de marți seara. Recital de pian – De la Budapesta la București. Ionuț Diaconu
În 2021, pianistul Ionuț Diaconu a obținut o bursă Erasmus pentru a studia timp de un semestru la Academia de Muzică ,,Franz Liszt” din Budapesta, precum și o bursă acordată de Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România.
Născut pe data de 26 mai 1998, la Focșani, Ionuț Diaconu a început să studieze pianul la vârsta de patru ani în cadrul Colegiului Național de Muzică ,,George Enescu” din București cu prof. Dorina Gorgan, iar mai târziu cu conf. Univ. Dr Constantin Nițu.
În prezent, este masterand la Universitatea Națională de Muzică din Bucuresti, unde studiază cu prof. univ. dr.Vlad Dimulescu.
În anul 2016 și-a făcut debutul ca solist alături de Orchestra de Cameră Radio din București. În anii 2015, 2016, 2018 și 2020 a fost bursier al Fundației Regale ,,Margareta a României”.
În 2019 Ionuț Diaconu a obținut Premiul I la Concursul de Pian din cadrul Forum Internacional de Musica “Ciudad de Orihuela”(Spania) și la Concursul Internațional de Pian ,,Alto Minho” (Caminha,Portugalia).
E o bucurie că Stagiunea de marți seara poate oferi un recital al tânăruluiși talentatului muzician, marți, 14 decembrie, la ora 19 în Sala mică a Ateneului Român.
În program: Franz Liszt – Sonata în si minor; Les Jeux d’Eaux à la Villa d’Este; Ionuț Diaconu – Pour ma Chérie; Maurice Ravel – Jeux d’Eau, Alborada del Gracioso și La vallée des cloches din Suita Miroirs.
