
Spectacol-lectură la Teatrul Odeon
Teatrul Odeon prezintă joi, 28 februarie 2019, de la ora 19.30, la Sala Studio în cadrul proiectului european FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE spectacolul lectură
YOU SAY TOMATO de Joan Yago, traducerea Florin Galiş, regia Radu Iacoban, cu: Mădălina Ciotea, Cezar Antal, Ioan Batinaş
Spectacolul lectură are loc în prezenţa autorului şi este urmat de discuţii cu publicul. Intrarea este liberă. Partener Institutul Cervantes.
Cu o oră înainte ca uşile să se deschidă la sala în care vor cânta diseară, Santi şi Rosó vor descoperi că nu le place muzica. Nu le place să lucreze în industria muzicală, nu le place să o asculte. Urăsc ideea de a fi “muzicieni”, dar nici nu pot renunţa. “Ştii care e cel mai rău lucru la criza de patruzeci de ani? Că este o repetare a crizei de la treizeci de ani. Ai aceleaşi îndoieli, aceleaşi temeri … Dar eşti cu zece ani mai în vârstă.”
”Ceea ce mă interesează cel mai mult în teatru – acum şi de când am început – este întâlnirea: coexistenţa unui grup format din oameni necunoscuţi într-un spaţiu şi timp determinate. Este o întâlnire fără obiective pe termen lung, fără convocări viitoare: agenda nu merge mai departe de întuneric şi aplauze. Cu toate acestea, nimeni nu ştie care dintre aceste întâlniri va declanşa următoarea revoluţie. Fiecare seară la teatru – îmi place să mă gândesc la asta aşa – configurează o mişcare politică efemeră.
Eu scriu comedii pentru că nu sunt optimist. Cred în simţul umorului ca singură alternativă viabilă la optimism. Piesele mele sunt întotdeauna autobiografice, dar niciodată nu-mi dau seama de asta, decât la câteva luni după ce le-am scris.” (Joan Yago)
Joan Yago s-a născut în 1987, la Barcelona. A absolvit Regie şi Scriere Dramatică la Institutul de Teatru din Barcelona. Este autorul următoarelor piese: Interviuri scurte cu femei excepţionale/ Entrevistes breus amb dones excepcionals, Fairfly, You Say Tomato (2016, Premiul Serra d’Or), Un loc comun/ Un Lloc Comú (2014, Premiul Ciutat d’Alzira), Bluf (2014, Premiul Quim Masó), Despre fenomenul slujbelor de rahat/ Sobre el fenomen de les feines de merda, Aneboda, Corabia nebunilor/ La Nau dels Bojos (2012, Premiul Adrià Gual), Edictul bulgăresc/ L’Editto Bulgaro, Martingala, Nu sunt Dean Moriarty sau Oribila boală şi trista moarte a reginei Isabel I/ No sóc Dean Moriarty o Feísima enfermedad y muy triste muerte de la reina Isabel I (2010, Premiul Escènia). Este membru fondator al companiei La Calòrica.
Radu Iacoban (n. în 1982) este actor, regizor şi dramaturg. A absolvit Facultatea de Teatru, secţia Actorie în 2005, Master-ul în arta actorului în 2007 şi Master-ul de regie în 2017 la UNATC Bucureşti.
A scris următoarele piese de teatru pe care le-a şi regizat: Carpathian Garden (2013), Box Fm (2014), În parc (2014) la Godot Cafe Teatru, Casa cu pisici (2015) la Teatrul Mic, After Hours (2016) la TNB, Emancipare (2016) la Teatrul de Comedie, Politik.on (2016) la Point, Procesul caprei cu un ied (2017) la Teatrul Metropolis. A regizat la Green Hours – Pounding nails in the floor with my forehead de Eric Bogosian (2011), la Godot Cafe Teatru – Asta-i tinereţea noastră de Kenneth Lonergan (2012), la Teatrul Act – O intervenţie de Mike Bartlett (2016 ) şi Constelaţii de Nick Payne (2018), la Teatrul Evreiesc de Stat – Lobby Hero de Kenneth Lonergan (2017), la unteatru – Îngrijitorul de Harold Pinter (2017), la Teatrul Mic – Viata şi Moartea lui Richard al II-lea după W. Shakespeare (2018), la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” din Arad – Tatăl de Florian Zeller (2018), la Teatrul ”Maria Filotti”, Brăila – Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco (2018) şi la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, Iaşi – Marjorie Prime de Jordan Harrison (2019).
Fabulamundi. Playwriting Europe: Beyond Borders? este un proiect de colaborare între teatre, festivaluri şi instituţii culturale din 10 ţări europene (Italia, Franţa, Germania, Spania, România, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia şi Cehia), co-finanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Reţeaua urmăreşte să sprijine şi să promoveze dramaturgia contemporană în Europa, cu scopul de a consolida şi îmbogăţi activităţile şi strategiile profesioniştilor şi ale artiştilor care activează în domeniu, şi a oferi autorilor dramatici posibilităţi de conectare, întâlniri multiculturale şi dezvoltare profesională.
În cadrul acestui proiect, aflat la a treia ediţie, la Teatrul Odeon au fost realizate în perioada 2012-2016, opt spectacole lectură din dramaturgia tuturor ţărilor partenere. Piesele traduse au fost publicate în 2015 şi 2016 în volumele Dramaturgie italiană contemporană şi Dramaturgie europeană contemporană, la editura Cheiron şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”. Kepler-438b de Guillem Clua, regia Bobi Pricop, a fost prima producţie realizată în cadrul acestui proiect, urmată în 2018 de Gardenia de Elzbieta Chowaniec, regia Zoltán Balázs (Ungaria).
