
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM: Reprezentanții CREDIDAM, la seminarul AEPO-ARTIS de la Bruxelles
Astăzi, directorul general al CREDIDAM, domnul Ștefan Gheorghiu și vicepreședintele CREDIDAM, Iulian Vrabete, se află la Bruxelles, unde participă la seminarul anual AEPO-ARTIS – “Drepturile Artiștilor Interpreți în Europa: provocări și oportunități”, între orele 10:00 și 18:00, la Hotel Thon.
Membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai Comisiei Europene, actori, muzicieni și membri ai AEPO-ARTIS vor fi speakeri la eveniment și vor dezbate împreuna cu participanții cele mai importante probleme aflate pe ordinea de zi la nivel european.
Anul acesta, seminarul este structurat pe trei module:
1. Proiectul de reglementare pentru transmisiunile online ale organizațiilor de radiodifuziune și pentru redifuzarea programelor de televiziune și radio;
2. Gestiunea colectiva a drepturilor artiștilor interpreți: o experiență practică;
3. Reforma drepturilor de autor: remunerația echitabilă a artiștilor într-o piață digitală în expansiune.
Mai multe informații despre seminarul AEPO-ARTIS puteți afla de aici: http://www.aepo-artis.org/en/news/detail/-133-1