Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
cultura

Scrisoare deschisă către Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

NE-AȚI MINȚIT DOMNULE MINISTRU și ați demonstrat lumii întregi, că pentru voi, artiștii români și din lumea întregă sunt INVIZIBILI.

DIRECTIVA UE 2019/790, numită Directiva INTERNET, prevede dreptul artiștilor la o remunerație proporțională și adecvată pentru utilizarea prestațiilor artistice pe INTERNET (art.18). Aceeași Directivă prevede (considerentul 73) că statele membre pot utiliza mecanisme existente pentru a implementa această remunerație. În Legea nr. 8/1996 avem art. 119 referitor la “împrumut și închiriere”. Inserarea acestei remunerații la acest articol, garanta că acestă remunerație nu poate fi îndepărtată în nici un fel. La votul din Comisia pentru Cultură din Camera Deputaților (comisia decizională), această popunere a CREDIDAM, recomandată de AEPO-ARTIS, a fost respinsă de reprezentantul Ministerului Culturii cu motivația ”este PESTE Directivă”. Dincolo de expresia semidoctă, a fost evidentă reaua credință față de artiștii interpreți. În schimb, ați dat drepturi, cu vârf și îndesat EDITORILOR DE PRESĂ. Deși aceeași Directivă doar menționează editorii de presă drept titulari de drepturi conexe, le-ați dat gestiune colectivă (deși dreptrile lor sunt gestionate individual) pentru a putea lua copie privată din sumele cuvenite ARTIȘTILOR INTERPREȚI.

O altă aberație este EXONERAREA de la plata cuvenită artiștilor, dacă utilizatorul nu primește factură fiscală. Convenția de la Roma/1961, art.12, prevede obligativitatea plății unei remunerații echitabile către artiștii interpreți. Această prevedere a unui Tratat internațional, ratificat de România în 1998, este anulată de modificarea legii. CREDIDAM, dacă emite factură fiscală, trebuie să plătească TVA. Dacă utilizatorul nu plătește, CREDIDAM trebuie să plătească acest TVA din propria cotă de administrare, maxim 15%. Dacă nu plătește, ANAF calculează penalități de întârziere, ceea ce duce la desființarea OGC-ului. Ministerul Culturii a aprobat această propunere.

Tot în acest delir creativ, deputații au propus, și Ministerul Culturii a aprobat, ca facturarea să se facă OBLIGATORIU prin sistemul e-facturare.ro. Acest sistem este doar un proiect, care este prevăzut să înceapă a funcționa din 2023, doar pentru achizițiile guvernamentale, urmând că în anii ce vor urma să fie extins și în zona privată. Îl întrebăm pe ministrul Culturii, cum vom factura, după promulgarea legii, în baza unui sistem inexistent?

Ședința de la Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaților din 09.02.2022 nu a fost anunțată public. Personal, la ora 12,40, am primit un telefon de la domnul Bogdan Ficeac, care m-a întrebat dacă ajung la Parlament, unde urma să se dezbată proiectul de modificare a legii. Am reușit să intru în sală la ora 13,15. În timpul dezbaterilor am aflat că nu se discuta pe baza documentului primit de la Ministerul Culturii, după dezbaterea din 11.01.2022, document ce avea 24 de puncte, ci un document nou, cu 47 de puncte, la care nu am avut acces. Am avut la dispoziție 1 minut să prezint observații/propuneri, toate respinse de reprezentantul ministerului Culturii, asistat de doamna Irina Lucan-Arjoca, fostă angajată la ORDA. În final, domnul deputat Ioan Cupșa, mi s-a adresat cu următoarea frază, citez: “Am două întrebări retorice la care vă interzic să răspundeți”.

Concluzia? O lege distrusă doar pentru a-I ajuta pe cei care refuză să plătească desi folosesc prestațiile artiștilor interpreți. Ce contează că România a ratificat Tratate internaționale, o facem cum vrem noi (adică ei, cei trimiși în Parlament prin votul nostru),”pentru că putem!”.

About Author

Connect with Me: