
Recital de poezie Ion Caramitru în cadrul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi
Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) aduce pe scena Sălii Radio un program extrem de atractiv. Ion Caramitru va recita versurile poetului Nichita Stănescu în oratoriul Un pământ numit România, compus de Liviu Glodeanu. În cadrul aceluiaşi concert veţi avea şi ocazia de a asculta suita compusă de Tiberiu Olah pentru banda sonoră a celebrului film istoric Mihai Viteazul, realizat în 1970, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Derulată sub egida Centenarului Marii Unirii, cea de-a XXVIII-a ediţie a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi aduce în faţa publicului lucrări importante ale repertoriului românesc contemporan. Două concerte speciale din cadrul evenimentului se vor desfăşura pe scena Sălii Radio, cu participarea a patru dintre Orchestrele şi Corurile Radio, iar Radio România – Direcţia Formaţii Muzicale ocupă poziţia de co-producător al festivalului.
Astfel, miercuri, 23 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Sebastian Felea, vă invită să ascultaţi lucrarea Patimile mântuitorului – Cantată sacră pentru cinci solişti şi orchestră de cameră, semnată de Diana Simon. Îi veţi aplauda pe soliştii vocali: Ariadna Mihai, Antonela Bârnat, Andrei Mihalcea, Florin Simionca şi Iustinian Zetea. În cea de-a doua parte a serii, veţi aprecia opera concert într-un act The Piano Teacher (Profesorul de pian), compusă de Tudor Feraru, în interpretarea soliştilor: Oana Trîmbiţaş, Antonela Bârnat, Tiberius Simu, Cristian Hodrea.
Vineri, 25 mai (19.00) este rândul Orchestrei Naţionale Radio, al Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu) şi al Corului de Copii Radio (dirijor: Voicu Popescu) să evolueze în cadrul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, sub conducerea muzicală a dirijorului Valentin Doni. Evenimentul propune întâlnirea publicului cu suita din celebrul film istoric Mihai Viteazul, compusă de Tiberiu Olah şi cu oratoriul Un pământ numit România, pe versurile poetului Nichita Stănescu, lucrare semnată de Liviu Glodeanu, compozitor de la dispariţia căruia se împlinesc în acest an patru decenii. Îi veţi aplauda în concert pe soliştii vocali: Irina Iordăchescu, Geanina Munteanu şi Daniel Filipescu, precum şi pe actorul Ion Caramitru.