
“PUNKT.VRT.PLASTIK” – un nou concert de jazz, la Arcub, susţinut de Kaja Draksler Trio
Kaja Draksler, Petter Eldh şi Christian Lillinger prezintă proiectul “PUNKT.VRT.PLASTIK” într-un nou concert vibrant din stagiunea de jazz Artist in Residence de la ARCUB. Artiştii se numără printre cei mai captivanţi, profunzi şi versatili muzicieni care s-au afirmat în Europa, în ultima decadă. Recitalul va avea loc în data de 23 mai, de la ora 20:00, la Sala Mare. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.
“Punkt” înseamnă, în suedeză, un punct de vedere şi afirmarea unei concepţii muzicale, “Vrt” este „grădină”, în slovenă, unde ideile muzicale sunt sădite şi cultivate, iar “Plastik” (din germană) exprimă o viziune sonoră, plasticitatea formelor şi a structurilor muzicale.
„Unele piese sunt complexe şi cer acurateţe, însă, pe de altă parte, nici unul dintre noi nu este foarte pretenţios în această privinţă”, a declarat Kaja Draksler. „Aşadar, există o libertate inerentă… muzica şi energia sunt mult mai importante decât corectitudinea notelor, dar vrem ca totul să sune bine. În plus, există încredere.” – notează Peter Margasak pe booklet-ul albumului.
Muzica artiştilor este rezultatul unei sinteze de personalităţi de neimaginat dacă lucrările interpreţilor ar fi judecate în afara contextului. Kaja Draksler Trio a debutat la October Meeting 2016 de la Bimhuis, Amsterdam.
Kaja Draksler s-a născut în 1987, în localitatea Kranj din Slovenia. A început să cânte la pian de la vârsta de patru ani şi a absolvit Liceul de Muzică din Ljubljana, în 2005. În 2009, a absolvit Conservatorul din Groningen, unde a studiat jazz piano. Până în 2013, a studiat compoziţia sub îndrumarea lui Richard Ayres, la Conservatorul din Amsterdam. În timpul studiilor de la Groningen, Draksler a cântat împreună cu Acropolis Quintet, înfiinţat de ea. Cam în aceeaşi perioadă, a fost cofondatorul BadBooshBand. A cântat împreună cu Susana Santos Silva, la Moers Festival şi la Moldejazz. În 2017, a impresionat publicul de la JazzFest din Berlin, cântând împreună cu Petter Eldh şi Christian Lillinger.
Petter Eldh s-a născut în 1983, la Gothenburg, Suedia. Preocupat de muzică încă de la vârsta de opt ani, Eldh îşi începe educaţia muzicală la Sinclair Music School din Uddevalla, între 1999 şi 2002, şi continuă, între 2002 şi 2004, la Jazz School din Skurup, ajungând mai apoi în Copenhaga, la Rhythmic Music Conservatory. În 2010, colaborează cu Django Bates pentru albumul dedicat lui Charlie Parker, “Conformation”. În 2006, este premiat, împreună cu Marius Neset, la The International Jazz Price Getxo din Spania, pentru albumul “People Are Machines”, iar în 2012, împreună cu Schneeweiss şi Rosenrot, primeşte New German Jazz Award, pentru albumul “Pool”.
Christian Lillinger, născut în 1984, aparţine noii generaţii impresionante de artişti care se afirmă în ultima vreme pe scenele europene de muzică de jazz. A studiat, între 2000 şi 2004, la Academia de Muzică „Maria von Weber Carl” din Dresda, împreună cu Günter Sommer, iar între 2001 şi 2003, a fost membru al Orchestrei Federale de Jazz pentru Tineret. Lillinger a concertat alături de muzicieni proeminenţi, precum Rolf şi Joachim Kühn, Alexander von Schlippenbach sau John Tchicai. Şi-a făcut debutul la Pirouet Records, cu albumul “Grund”, pe care interpretează alături de Pierre Borel, Tobias Delius, Achim Kaufmann, Christopher Dell, Robert Landfermann sau Jonas Westergaard.
