
Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, dă startul unui nou Proiect cultural: ÎNTÂLNIRI TEATRALE / NottDependent
În contextul crizei mondiale, generată de noul coronavirus, care a dus la prelungirea Stării de Alertă în România, și după jumătate de an de la suspendarea activității cu public a teatrelor, se întrezărește posibilitatea redeschiderii sălilor de spectacole.
Toate instituțiile de spectacol / companiile teatrale independente din România au resimțit din plin efectele pandemiei! Fără venturi proprii, fără producții noi (repetându-se mai ales spectacolele care urmau să se joace în aer liber, pentru a putea fi adaptate noilor condiții), teatrele de stat ies vlăguite din această confruntare fără leac, într-o lungă vară fierbinte. Mai mult, companiile independente, nemaiputându-și plăti chiria pentru spațiile de joc, riscă să rămână închise în continuare și/sau să dispară definitiv.
ÎNTÂLNIRI TEATRALE / NottDependent reprezintă o premieră în peisajul cultural bucureştean / național, fiindcă reuneşte, pentru întâia dată, într-un cadru organizat și pe o perioadă (mai) lungă, forţe creatoare ce s-au afirmat, în ultimii 30 de ani în mediul independent. „În felul acesta, sperăm că vom ajunge la o uniune de breaslă, care nu are decât un singur scop: susținerea creațiilor teatrale valoroase, sprijinul real și promovarea artiștilor independenți într-o perioadă în care cultura pare a fi ignorată / uitată / eludată”, declară iniţiatorii.
Manifestarea se va desfășura din septembrie până la sfârșitul lui decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii pe toată perioada pandemiei. În acest timp, vor fi invitate să joace, pe cele două scene ale teatrului, șase companii independente: Teatrul de Artă, Teatrul Apropo, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul Coquette, Doctors Studio, Four Atitude Explorer SRL.
Prezenţa trupelor independente alături de un teatru de stat conferă o atmosferă de emulaţie creativă, pe care Nottara a susţinut-o întotdeauna, fiindcă ea este propice unor abordări scenice noi, care împiedică intrarea discursului teatral în rutină.
Iniţiativa Teatrului Nottara este urmarea firească a programului de succes Nocturne, care a oferit, mai bine de 15 ani, companiilor independente şi tinerilor artişti, oportunitatea de a juca pe o scenă de stat, cu o istorie de peste 70 de ani de existență.
„Tot cu acest prilej (mai) intenţionăm să punem serios în discuție afirmaţia (ades formulată în peisajul teatral românesc, cel mai adesea chiar de către unii colegi de breaslă) că ar exista un conflict ireconciliabil între teatrele de stat şi cele independente”, declară iniţiatorii.