
Prima ediție a festivalului de muzică și artă stradală, st.ART, va avea la Bucureşti
st.ART, festivalul de muzică și artă stradală care aduce oamenii împreună, va avea loc în zona Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului, mai exact vecinătățile Muzeului Național de Istorie a României. În perioada 21-22 mai 2022, străzile Ilfov și Inginer Guglielmo Marconi din Capitală vor fi închise circulației și transformate în ring de dans.
st.ART este o celebrare a bucureștenilor și a spiritului creativ. Printre artiștii care vor urca pe scena st.ART întâlnim artiști locali precum ROA, Bogdan Simion, Gramofone, Dobrican, K-LU, KOV, Du Mad, Bross. Aceștia sunt împărțiți pe parcursul celor două zile de festival: sâmbătă vom asculta muzica celor de la ROA, Du Mad, Kov, iar duminică pe Bogdan Simion, Gramofone, Klu și Dobrikan. Întregul line-up va fi completat cu artiști surpriză.
Pe lângă muzică, st.ART constituie o scenă pentru artă, în toate formele ei. Artiști din scena locală vor reinterpreta spaţiul public şi ne vor face să (re)descoperim oraşul aşa cum nu l-am mai văzut până acum. Pentru această ediție, Obie Platon, unul dintre cei mai activi artiști vizuali și stradali din România, Europa și China, a pregătit un art perfomance, o instalație la care va lucra în cele două zile ale festivalului, iar participanții vor putea vedea rezultatul la finalul evenimentului. De asemenea, studenții de la UNArte, sub îndrumarea lui Ionuț Anghel, Lector Universitar Doctor, vor propune, cu ajutorul unor instalații inedite, propriile lor viziuni artistice asupra orașului.
“După o perioadă în care am învățat valoarea prezenței umane, ne dorim să aducem oamenii împreună în cadrul acestei petreceri, punându-le la dispoziție o scenă, pe care să danseze, să se bucure, să se manifeste creativ, să se lase văzuți și admirați. Pentru că st.ART e despre oameni, ei sunt arta orașului,” a declarat Cristina Grigore, co-fondator st.ART.
În ceea ce privește opțiunile culinare, zona de street food va oferi variante pentru toate gusturile participanților la eveniment.
