Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
slider-adakale

Poveşti din comunitatea Ada-Kaleh, în prim plan la Istanbul

O întâlnire culturală dedicată comunităţii foştilor locuitori ai insulei Ada-Kaleh va fi organizată, conform tradiţiei, sâmbătă, 13 aprilie, la Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul.

Evenimentul va avea loc de la ora 13.30 şi va aduce în prim plan şi un film documentar relevant – „Adakale Sözlerim Çoktur/ Povestiri din Ada-Kaleh”. După vizionare, va urma o sesiune Q&A, în prezenţa regizorului Ismet Arasan.

Producţia “Adakale Sözlerim Çoktur/ Povestiri din Ada-Kaleh” a obţinut premiul pentru cel mai bun documentar la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film „Portocala de Aur“, de la Antalya, din anul 2008.

Succesul remarcabil al filmului se datorează nu numai talentului regizorului, dar şi sentimentului de puternică nostalgie după „paradisul pierdut”, pe care-l trezeşte evocarea fermecătoarei insule aflată acum sub ape: un cadru natural de excepţie, un trai tihnit, scutit de stres şi poluare, şi, cu deosebire, relaţii interumane – interetnice şi interconfesionale – calde şi deschise, pline de înţelegere reciprocă.

Ismet Arasan este cineast, scriitor şi producător independent. İsmet Arasan s-a născut în anul 1959, la Çatalcaşi este absolvent al Universităţii de Arte Frumoase Mimar Sinan, Facultatea de Cinema şi Televiziune (1985). İsmet Arasan a lucrat ca regizor secundar sub îndrumarea unor nume de rezonanţă, precum Halit Refiğ, Okan Uysaler şi Suha Arin şi s-a specializat în filmul documentar. Este apreciat pentru realizările sale culturale având subiecte mai puţin cunoscute şi care au în prim plan oamenii.

Filmele sale au fost premiate şi difuzate la numeroase festivaluri şi posturi de televiziune din ţară şi din străinătate. İsmet Arasan a predat cinematografia la diferite universităţi, devenind cunoscut după ce a realizat materiale despre Balcani şi este,

Numele filmului “Povestiri din Adakale” are la bază o relatare din popor (notă traducător: o interpretare aproximativă pentru numele iniţial al filmulul este “Deţin multe cuvinte specifice limbii Adakale, limba pe care doar vorbitorii ei o înţeleg”). Cu o durată de 54 de minute, filmul vine cu o istorie a altor timpuri. În urmă cu aproximativ 50 de ani, insula Adakale era ingropată în apele unui baraj construit pe Dunăre. Acest film este, de fapt, o poveste despre Dunăre, un omagiu adus ca să aline durerea pierderii tărâmului natal. İsmet Arasan semnează, în 2008, regia, producţia şi scenariul. Muzica originală îi aparţine lui Ersen Kutluk, iar narator este Murat Nişancalı. Realizarea acestei producţii a avut parte de susţinere din partea mai multor instituţii: Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia; İnstitutul Naţional de Istorie şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci.

ICR Istanbul întreţine o strânsă relaţie cu membrii comunităţii Ada-Kaleh din Republica Turcia şi, în special, din Istanbul. Aceştia sunt prezenţi constant la evenimentele organizate de reprezentanţă. De altfel, Institutul de la Istanbul a fost mereu un spaţiu deschis memoriei insulei şi amintirilor insularilor, încercând să conserve şi să promoveze, prin toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie, o mare parte din moştenirea culturală a fostei insule de pe Dunăre.

Proiectul urmăreşte să menţină vie, atât în istorie, cât şi în memoria afectivă şi colectivă a insularilor, emoţionanta imagine a insulei dispărute, a locuitorilor ei, a tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţii, a condiţiilor geografice şi socio-economice care au impus dezvoltarea unor meşteguri specife lumii orientale.

About Author

Connect with Me: