PORTRET DE ARTIST: Cornelia Marinescu
„Cella Delavrancea mi-a zis: Nu renunţa la harpă! Chiar ai ceva de spus.”
Asta se întâmpla în 1962, când doamna Cornelia Marinescu, una dintre cele mai versatile harpiste de la noi, reuşea la examenul de admitere la Conservator. În comisie se mai afla şi Florica Musicescu, fosta profesoară a marelui nostru pianist Dinu Lipatti. O tempora! O mores! A urmat un prim an la Iaşi, revenirea la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din capitală şi întâlnirea cu maestra Liana Pasquali, cea care fusese studenta renumitului compozitor, harpist şi profesor Marcel Tournier, la Conservatorul de Muzică din Paris.
În anul în care a absolvit studiile universitare, Cornelia Marinescu a şi fost angajată ca solistă a Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei. Ca membră a acestui prestigios ansamblu, condus de celebrul dirijor şi compozitor, generalul Dinu Stelian, a prezentat nenumărate recitaluri solo dar şi cu solişti vocali sau instrumentişti, atât în ţară cât şi în străinătate, din Bulgaria până în îndepărtata Chină. În 1985, participă la Festivalul Internaţional „George Enescu”, unde, alături de flautistul Virgil Frâncu, înregistrează un deosebit succes cu piesa „Cantabile şi Presto” de George Enescu.
De-a lungul timpului, Cornelia Marinescu va acompania faimoase voci româneşti precum: sopranele Mioara Cortez, Svetlana Sâcencova, Felicia Filip, Irina Ionescu, mezzosopranele Viorica Cortez, Adriana Alexandru sau tenorii Ionel Voineag, Nicolae George Arnăutu, baritonul Emil Matei, basul Paul Basacopol etc. În plus, pasionată admiratoare a repertoriului preclasic, clasic şi romantic pentru pian, ca şi a lied-ului şi a operei, Cornelia Marinescu – încă din anii ’90 – şi-a îmbogăţit portofoliul personal, realizând transcripţiile multor capodopere din patrimoniul muzical universal. Lor li se adaugă o mulţime de piese laice şi religioase. Un exemplu de creativitate, deschidere şi hărnicie.
Gama interpretativă a Corneliei Marinescu cuprinde cea mai mare parte a repertoriului clasic universal, o veritabilă istorie a muzicii: J. S. Bach, G. B. Pergolese, T. Albinoni, G. F. Handel, J. Haydn, G. W. Gluck, W. A. Mozart, R. Schumann, C. Maria von Weber, Franz Schubert, L. Van Beethoven, Fr. Chopin, P. I. Ceaikovski, Edward Grieg, J. Brahms, Isaac Albeniz, Carlos Salzedo, H. Ch. Bochsa, G. Verdalle, G. Puccini, G. Verdi, Ernesto De Curtis, Eduardo di Capua, Perez Freire, E. Toselli, Francis Lai, Nino Rota, Vangelis, Paul de Senneville, F. M. Bartholdy, Cesar Franck, Georges Bizet, A. Adam, C. Debussy, J. Massenet, Paolo Tosti, C. Saint-Saens, Vittorio Meglio, S. Cordillo ş.a.
Fie că vorbim de recitaluri remarcabile pe scene importante sau în studiourile de televiziune, spectacole emoţionante dedicate Crăciunului sau lui Mihai Eminescu, vernisaje, seri de gală, momente artistice în spaţii mai puţin convenţionale şi în prezenţa unui auditoriu extrem de variat, fiecare eveniment construit de şi în jurul acestei minunate interprete s-a dovedit a fi o sărbătoare deopotrivă muzicală şi spirituală.
Cornelia Marinescu se confesează: „Harpa, instrument de esenţă divină, prin posibilităţile sale armonice, polifonice, este contorul perfect al bătăilor inimii noastre”. Nu întâmplător, harpa îi este solistei cel mai fidel partener de scenă şi de viaţă. Hector Berlioz însuşi, creatorul „Simfoniei fantastice”, spunea: „La Musique et l’Amour sont les deux ailes de l’ame” (Muzica şi Dragostea sunt cele două aripi ale sufletului).
Harpa, acest instrument plenar, complex, pretenţios, exigent, aproape exclusiv feminin, are şi azi în Cornelia Marinescu un slujitor devotat, un profesionist riguros, o veşnică perfecţionistă şi un incontestabil caracter. Sub aparenţa unei fragilităţi concurată de eleganţă şi discreţie, prodigioasa solistă camuflează cu farmec o impresionantă rezervă de tenacitate, pasiune şi forţă creatoare. Încă o dovadă că numai artiştii hăruiţi se pot reinventa, îşi pot prezerva inocenţa şi curiozitatea specifice eternului început.
Regele biblic David îşi acompania solitudinea şi credinţa cu muzica strămoşului harpei. Azi, solişti precum Cornelia Marinescu ne reamintesc, cu răbdare şi tandreţe, că muzica nu îmbătrâneşte şi nu oboseşte niciodată, ea rămâne o poveste fără sfârşit, cel mai la îndemână mijloc de a atinge nemurirea.
Răzvana Niţă
