
Platero şi cu mine – despre prietenie – Un spectacol inedit pentru cei mari şi cei mici
Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează în perioada 24.09 – 15.10 un turneu naţional în zone cu acces redus la cultură şi în câteva oraşe mari, aducând în atenţia publicului de toate vârstele o lucrare inedită pentru narator şi chitară, o premieră în lumea muzicală de la noi, însoţită de ilustraţii vizuale.
O poveste încărcată de emoţie dedicată deopotrivă celor mici şi celor mari, spectacolul „Platero şi cu mine – despre prietenie” propune o incursiune în spaţiul sonor/literar a doi importanţi artişti din secolul XX: italianul Mario Castelnuovo-Tedesco, compozitor prolific, cu o carieră de succes în lumea muzicii, şi spaniolul Juan Ramón Jiménez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Publicată în 1914, „Platero şi cu mine” este un omagiu adus prieteniei dintre poet şi măgăruşul acestuia, prilej de reflecţie asupra „bucuriilor şi amărăciunilor, gemene ca urechile lui Platero”. În 1960, compozitorul italian re-imaginează povestea celor doi într-o lucrare pentru narator şi chitară încărcată de frumusețe şi expresivitate.
Protagoniștii turneului, chitaristul Costin Soare şi actorul Ionel Barac, alături de artistul vizual Alex Icodin, ale cărui desene live vor îmbogăţi spaţiul sonor, vor spune celor mici şi celor mari o parabolă emoţionantă, care se va reflecta diferit în sufletele celor prezenţi, oferind chei de înţelegere pentru fiecare vârstă.
Copiii participanți la spectacole vor avea prilejul de a interacționa la final cu protagoniștii și își vor putea exprima emoțiile redactând scrisori (text și desene) în care să povestească experiența avută, o parte dintre acestea urmând a fi publicate pe site-ul proiectului. Organizatorii turneului au pregătit un caiet-program/carte de colorat de care cei mici, mai ales, se vor bucura rememorând povestea lui Platero și a poetului andaluz. La finalul proiectului, spectacolul va fi înregistrat şi se va transforma într-un film care va fi postat pe www.platero.ro, fiind astfel disponibil pentru cei curioşi să descopere întâmplările cu tâlc prin care trec cei doi.
Programul turneului:
- 09 Judeţul Prahova: Ploieşti – Liceul Pedagogic 10:00
- 09 Colegiul Național „Mihai Eminescu” 9:30 / Palatul Suțu 19:00
- 09 Judeţul Prahova: Şcoala Gimnazială Dârvari (com. Valea Călugărească) 9:00/ Chiojdeanca, Școala gimnazială 12:00
- 10 Judeţul Suceava: oraş Vicovu de Sus, Casa de cultură, 12:00 / com. Voitinel, Casa de cultură 18:00
- 10 Judeţul Suceava: Horodnic de Sus, Casa de Cultură 11:00 / oraş Siret, Catedrala Romano-Catolică 18:00
- 10 Bîrlad, Pavilionul „Marcel Guguianu” (Muzeul „Vasile Pârvan”) 18:00
- 10 Mediaş, Colegiul German 11:00
- 10 Judeţul Sibiu: Biertan, Şcoala primară 10:00
- 10 Judeţul Sibiu: Cârţişoara, Căminul Cultural 10:00
- 10 Bucureşti: Institutul Cervantes 19:00
Intrarea este liberă la toate concertele. Cele de la Palatul Suțu și Institutul Cervantes necesită o rezervare prealabilă, scriind la: kitharalogos@gmail.com (pentru 25.09) și cultbuc@cervantes.es (pentru 15.10).
