
Piotruşka, romanul lui Benő Karácsony în dramatizarea lui Elemér Kincses în repertoriul Companiei Tompa Miklós
”Minunatul roman al lui Benő Karácsony este imaginea ironică, dulce-amăruie, dar mortal de riguroasă, a Ungariei interbelice. Cei trei protagonişti – în felul lor propriu – se învârt în Iad, în timp ce se pregătesc pentru Rai. Momentele acestei pregătiri constituie de fapt scenele spectacolului. Pjotruska este unul dintre romanele mele preferate, şi îmi oferă o mare fericire şi mândrie pentru că, în cazul acestei montări, numele meu este separat de numele lui Benő Karácsony de o singură liniuţă”, mărturiseşte regizorul Elemér Kincses.
Romanul Piotruşka al lui Benő Karácsony în varianta scenică a lui Elemér Kincses a fost deja prezentat ca spectacol lectură cu ocazia Zilei Dramaturgiei Maghiare în septembrie 2017.
Premiera spectacolului are loc în Sala Parking a Teatrului Naţional Târgu-Mureş
Distribuţia: Bálint Örs, Kádár L. Gellért, Gecse Ramóna. Regizor: Kincses Elemér. Decor: Huszár Kató; Costume: Sikó Doró. Următoarea reprezentaţie este programată miercuri 23 mai, ora 19.00. Spectacolul recomandat spectatorilor de peste 12 ani va fi supratitrat în limba română. (R.N.)
