Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
salonul de proiecte

Partea asta care parcă are nevoie să iasă printr-un loc al corpului meu

Expoziţia de faţă este o propunere care îşi testează propria abordare şi metodologie şi care îşi asumă natura inevitabil fragmentară, indusă de condiţionări de ordin instituţional, dar şi de volatilitatea intrinsecă subiectului. Ea se compune ca o reflecţie legată de un fenomen prea puţin analizat în contextul artei contemporane din România – acela al migraţiei artiştilor români în Occident în perioada socialistă, concentrându-se mai ales asupra intervalului cuprins între sfârşitul anilor ‘60 şi decada următoare. E important de precizat – ceea ce introduce o ulterioară limitare – că sunt evidenţiate traiectorii ale unor artişti care au activat în Bucureşti, şi au emigrat în diverse momente ale parcursului lor profesional în spaţiul occidental. Unii dintre ei sunt figuri cunoscute internaţional – chiar dacă încă nu pe deplin asimilate de canoanele istoriei globale a artei; în acelaşi timp, sunt aduse în atenţie practici artistice, episoade, contexte insuficient cunoscute, care îndeamnă la reevaluări necesare. În anumite situaţii, cei/cele cărora le urmărim traiectoriile au decis să rupă aproape complet legăturile cu mediul artistic autohton şi/sau cu preocupările lor anterioare, pe când în alte împrejurări continuităţile sunt evidente, iar legăturile cu cercurile artistice şi cele cu prieteni din ţară s-au menţinut timp de decenii. Există uneori şi circumstanţe când un contact prelungit cu realităţile occidentale a prilejuit reconsiderări ale deciziilor iniţiale de a „rămâne” acolo.

Această multiplicitate de poziţii întăreşte, o dată în plus, dimensiunea complexă a acestei teme şi dificultatea de a o fixa în cadre rigide. Însă oricât de complicată s-ar putea dovedi o altfel de iniţiativă, ea este menită să atragă atenţia asupra unui fenomen social şi cultural vast – acela al emigraţiei şi exilului în perioada Războiului Rece –, fenomen determinant în înţelegerea felului în care s-a configurat câmpul artistic în România, cu efecte indiscutabile asupra stadiului său actual. În era migraţiei globale, când mobilitatea şi interacţiunile umane se desfăşoară pe cu totul alte coordonate, este important să ne amintim de o perioadă în care posibilitatea de a face o călătorie în străinătate putea schimba complet şi ireversibil traiectoria unei vieţi. Reactivarea în prezent a memoriei acelor decade devine cu atât mai necesară cu cât o proximă aniversare ne poate îndemna să reflectăm asupra schimbării de regim politic din 1989. În ceea ce priveşte intersecţia de priviri Est-Vest, pe care un astfel de proiect o revelează, o linie importantă care uneşte mai multe poziţii constă în articularea unei percepţii critice şi lucide despre Occident, reliefând şi problema inadaptării – însoţită uneori de refuzul conştient de a o face – la mecanismele artistice din lumea „liberă”.

Metoda aleasă continuă o cale deschisă deja Salonul de proiecte prin organizarea unor expoziţii istorice care mobilizează un material divers, legând într-o strânsă colaborare demersul curatorial cu cel de recontextualizare şi producere a unor naraţiuni istorice. Este vorba de un tip de explorare vizuală care se compune ca un câmp deschis de cercetare, aducând în prim plan documente, texte şi mărturii, dar care – cel puţin în această instanţă – ajunge să îşi reveleze, fie şi indirect, propriile inconsistenţe. Puţinătatea surselor, a urmelor materiale, dificultatea aproape insurmontabilă de a conferi formă unor experienţe umane, psihologia complexă a exilului sunt elemente integrante din această ţesătură de voci şi poziţii artistice care articulează un mesaj percutant despre prezent şi despre nevoia de a gândi noi construcţii istorice.

O parte din cercetarea care stă la baza acestei expoziţii va fi prezentată într-un proiect expoziţional mai amplu curatoriat de Salonul de proiecte la Centrul Cultural Strombeek, Belgia, în cadrul festivalului Europalia.

Contribuţii de: Horia Bernea, Andrei Cădere, Florina Coulin, Jindřich Chalupecký, Andrei Gheorghiu, Ion Grigorescu, Octav Grigorescu, Pavel Ilie, Matei Lăzărescu, Julian Mereuţă, Paul Neagu, Simona Runcan, Decebal Scriba, Emil Simiu. Expoziţia va rămâne deschisă până la 4 august.

Fraza din titlu provine dintr-o scrisoare a lui Andrei Gheorghiu către Ion Grigorescu din 1987.

Mulţumiri speciale: Irina Bitzan, Sandra Demetrescu, Ion Grigorescu, Marian Ivan, Radu Manelici, Ioana Măgureanu, Anca Oroveanu, Mihai Pop, Tomáš Pospiszyl, Raluca Romanescu, Decebal Scriba, Emil Simiu, Ovidiu Şandor, Diana Ursan

About Author

Connect with Me: