
Opera Comică pentru Copii anunţă deja surprizele stagiunii viitoare
Nici nu s-a lăsat bine cortina peste stagiunea 2016-2017 şi Opera Comică pentru Copii, a pus deja în vânzare biletele şi abonamentele pentru stagiunea viitoare care se va deschide în toamnă. Aceasta cuprinde peste 400 de spectacole de operă, operetă, teatru, balet, pantomimă, musicaluri, poveşti simfonice şi spectacole interactive, adresate deopotrivă copiilor şi părinţilor. În perioada septembrie 2017 – iunie 2018, cei mici vor putea vedea pe cele trei scene ale Operei Comice pentru Copii 50 de spectacole diferite, dintre care 16 producţii în premieră.
Începând din septembrie, la Sala Mare a OCC, cei mici se vor putea întâlni, în premieră, cu personajele baletului “Lumea Păpuşilor”, adaptare după “Coppelia”, în regia şi coregrafia lui Cătălin Caracaş. În perioada noiembrie-aprilie, alte 4 premiere îi aşteaptă pe copii în Sala Mare: spectacolele de operetă “Noapte la Veneţia” şi “Crai Nou”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul “Veronica”, regizat de Răzvan Popa, şi baletul “Albă ca Zăpada”, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka.
Salonul Mozart îşi aşteaptă micii spectatori cu 5 producţii noi: spectacolele interactive “Orchestra lui Nino” şi “Cu Nino în România”, în regia Irinei Slate, spectacolele de operă “Arlechino şi Colombina” şi “Colombina se întoarce”, în regia Irinei Furdui, precum şi un spectacol interactiv de muzică medievală, prezentat de trupa Truverii.
La Sala UnderGrant copiii îi vor întâlni, în premieră, pe Bastien şi Bastienne din opera cu acelaşi nume, realizată de Irina Crăiţa Mândra şi Bianca şi Sabina Veşteman şi premiată în cadrul concursului de proiecte “Stagiunea UnderGrant”. Lunile octombrie şi noiembrie aduc pe scena Sălii UnderGrant baletul “Mirandolina”, în regia lui Mihai Babuşka, şi spectacolul de teatru cu marionete “Onix sub Cerul Liber” – al doilea câştigător al “Stagiunii UnderGrant”, realizat de Ana Crăciun Lambru şi Ioana Denisa Petre. În februarie, cei mici vor face cunoştinţă cu marele Caragiale, în spectacolul de teatru omonim, regizat de Gabriela Dumitru.
Pe parcursul întregii stagiuni, publicul tânăr va putea vedea şi producţiile deja cunoscute şi îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii: operele “Flautul Fermecat”, “Hänsel şi Gretel”, “Don Pasquale” şi “Răpirea din Serai”, spectacolele de balet “Prinţul Crab”, “Frumoasa Vasilisa”, “Spărgătorul de Nuci”, “Fetiţa cu Chibrituri”, “Pinocchio”, “Cenuşăreasa”, “Jack şi Vrejul de Fasole” şi “Don Quijote” şi musicalurile “Micuţa Dorothy” şi “Peter Pan”, toate la Sala Mare. Salonul Mozart readuce în faţa micilor spectatori mult apreciatele spectacole de operă “Nino Arlechino” şi “Directorul de Teatru”, poveştile simfonice “Petrică şi Lupul” şi “Viaţa lui Mozart” şi spectacolele interactive “Cu Nino la Londra”, “Salonul de Musical”, “Salonul de Percuţie” şi “Salonul de Balet”. La Sala UnderGrant copiii pot revedea poveştile îndrăgite din “Trilogia Creangă 180”, lansată în stagiunea 2016-2017, în regia Gabrielei Dumitru: musicalurile “Punguţa cu Doi Bani”, “Ivan Turbincă” şi “Harap Alb”. (R.N.)