
Muzica din Bucureştiul de altădată: concert Trei Parale
Luni 27 mai, de la orele 19:00, suntem invitaţi la Cercul Militar Naţional la un eveniment muzical dedicat Bucureştiului de altădată, în cadrul căruia vom savura ritmurile antrenante ale muzicii laice de la curţile domneşti şi boiereşti din Valahia şi Moldova în epoca fanariotă, care împletesc într-o formă spectaculoasă tradiţiile populare locale cu sonorităţi orientale mai îndepărtate.
Această muzică de acum două secole îşi păstrează prospeţimea şi aduce în faţa publicului amorurile, nostalgiile, glumele şi parfumul seducător dintr-un Bucureşti oriental care azi ne pare exotic, în care lumea ştia să savureze fiecare clipă prin cântec, petrecere şi dans.
În prima parte a evenimentului, muzicologul Nicolae Gheorghiţă şi istoricul de artă Roxana Coman vor face o incursiune fermecătoare în varietatea muzicilor din ţările române, de la curţile domneşti şi boiereşti, precum şi o sugestivă descriere a atmosferei şi obiceiurilor de la petrecerile vremii.
În a doua parte a călătoriei muzicale, Trei Parale ne va purta în atmosfera muzicală din secolul XIX. Membrii grupului alătură muzicii tradiţionale româneşti influenţa altor popoare, care au participat la scrierea identităţii Bucureştiului interbelic.
Trei Parale înseamnă: Florin Iordan (fluiere, caval, cobză), Daniel Pop (voce, fluiere, caval, drâmbă, percuţie), Beatrice Iordan (cobză, voce), Mihai Balabaş (vioară, contrabas).