Expo Revolutie

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea expoziţiei „1989 – 30 de ani după…”

Prin intermediul acestei expoziţii MNIR îşi propune să rememoreze cele trei decenii trecute de la Revoluţie, punând fragmente ale cultului personalităţii şi ale propagandei, duse până la absurd, faţă în faţă cu fragmente ale vieţii cotidiene a românilor în anul 1989. O viaţă săracă şi tristă, ce pare astăzi o ficţiune.

1989 a fost anul disperării, anul în care cultul personalităţii „tovarăşului şi tovarăşei” a ajuns la paroxism, în care lipsa apei, curentului, gazului, căldurii, alimentelor, bunurilor de larg consum era parte a unei vieţi  de zi cu zi umilitoare.

1989 a fost anul omagiilor fastuoase şi al sloganului obsesiv Ceauşescu reales la al XIV-lea Congres!, slogan care în 22 decembrie s-a transformat în Ole! Ole! Ceauşescu nu mai e!.

Revoluţia Română a izbucnit în acea Românie ternă, flămândă de hrană şi de speranţă, în care românii ascultau Europa Liberă şi Vocea Americii şi sperau că valul schimbărilor central şi est europene va ajunge şi la ei.

1990 a fost anul în care România a devenit un stat liber de dictatură, în care libertăţile fundamentale au fost recâştigate, în care viaţa românilor s-a schimbat radical, în care se putea vorbi despre drepturile omului.  A fost anul în care au apărut opoziţia şi fenomenul „Piaţa Universităţii”, în care mii de mineri au venit la Bucureşti, au devastat pieţe, sedii de partide şi instituţii, au bătut şi umilit cetăţenii Capitalei, în care sute de persoane s-au confruntat la Târgu Mureş, în care simpatia internaţională câştigată s-a transformat în neîncredere. Prin intermediul textelor şi imaginilor am prezentat cele mai importante evenimente ale acestui an al marilor speranţe dar şi al marilor încercări pentru tânăra noastră democraţie, precum şi cele mai importante (în viziunea noastră) repere politice, economice şi sociale din România ultimilor 30 de ani.

În Expoziţia „1989 – 30 de ani după …”, publicul va putea vedea dispozitivul de tipărit şi împrăştiat manifeste realizat de Valentin Hurduc, matriţele ziarului „Luneta”, o parte a cadourilor  primite de către Nicolae şi Elena Ceauşescu în anul 1989, dar şi cărucioare artizanale, reşouri improvizate şi alte mici obiecte, parte a vieţii în comunism. De asemenea, pe baza unui parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, vor fi expuse copii ale unor dosare de urmărire ale unora din tinerii care au protestat împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu în anul 1989, într-o vreme când supravegherea şi turnătoria erau tare ale vieţii cotidiene, iar curajul de a-ţi exprima opoziţia era pedepsit.

Expoziţia include şi lista eroilor de la 1989, cele peste 1100 de persoane care au pierit între 16 şi 27 decembrie 1989 şi de la care ne-au rămas tot atâtea istorii, dintre care unele sunt ilustrate prin obiecte personale ce au aparţinut unora dintre victimele revoluţiei. Nu în ultimul rând, va fi expus, în premieră, costumul de magistrat al colonelului Gică (Gheorghe) Popa, preşedintele completului care i-a judecat şi condamnat la moarte pe Nicolae şi Elena Ceauşescu.

După 30 de ani de la revoluţie, în care nu toate întrebările şi-au găsit răspunsul,  prezentăm evenimentele, comemorăm eroii dispăruţi şi păstrăm memoria faptelor care au legat două epoci – regimul comunist şi tranziţia democratică.

Expo Revolutie

About Author

Connect with Me: