
Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, turneu naţional în cinci orașe din România. Melodie, Dor, Magie – ediția a doua – 17 – 24 februarie 2026.
Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu reiau, în februarie, proiectul Melodie, Dor, Magie – seria de recitaluri care aduc în prim-plan, așa cum spune mezzosoprana, ”muzică frumoasă, care încălzește sufletele”.
În februarie 2026, cei doi artiști ajung în cinci orașe din țară (Sibiu – 17 februarie, Deva – 18 februarie, Bistrița – 20 februarie, București – 22 februarie, Iași – 24 februarie).
Programul cuprinde lieduri, arii de operă, piese de musical, selectate astfel încât să funcționeze ca o poveste, în care lucrările, deși din stiluri și epoci diferite, curg firesc unele după celelalte.
„Nici la prima ediție și nici acum nu ne-am propus un concert „clasic” în sensul strict. Pentru noi, ordinea pieselor creează un fir, un spațiu de întâlnire cu oamenii. Este important să rămânem exigenți cu repertoriul, dar fără să ridicăm ziduri între scenă și sală. În 2026, avem un program nou, sperăm să fie descoperit cu aceeași curiozitate”, spune Ruxandra Donose.
Pentru mezzosoprana română, turneul a însemnat inclusiv întâlnirea cu un public pe care nu-l mai întâlnise în România: „Pentru mine, în 2025 a fost prima dată când am făcut acest tip de turneu naţional. Am cântat în orașe unde nu mai fusesem și am întâlnit oameni pe care altfel nu aș fi avut cum să îi cunosc. Reacția lor la acest tip de program ne-a încurajat să continuăm”.
Cu o experiență de peste 35 de ani pe scene internaționale, Ruxandra Donose este astăzi una dintre cele mai apreciate mezzosoprane la nivel mondial. A colaborat cu instituții precum Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera New York, Wiener Staatsoper, Opéra Bastille Paris, Staatsoper Berlin sau Bayerische Staatsoper München, celebrele festivaluri britanice de la Glyndebourne sau Grange, iar lista ar putea continua.
Colaborează cu pianistul Sergiu Tuhuțiu de aproape 15 ani, iar în recitaluri, parteneriatul lor pune accent pe respirația comună dintre voce și pian și pe o chimie artistică, despre care pianistul spune că deseori este remarcată de public. Acesta declară: „Am primit de multe ori această remarcă din partea publicului cum că există între noi această chimie care trece dincolo de scenă, ajunge în sală, că există această vibrație comună muzicală, poate și una umană. Ne bucurăm că publicul simte asta pentru că înseamnă că ne-am atins scopul. Pentru mine, acest turneu este despre echilibru între repertoriul clasic și piese care au circulație largă, între rigoare și respectiv libertatea de a comunica direct cu publicul”.
