Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
kreator

Kreator, Decapitated şi Dagoba cântă la Bucureşti

Kreator, Decapitated şi Dagoba cântă la Bucureşti pe 25 ianuarie 2018 la Arenele Romane (cort încălzit) în cadrul primului mare show de metal al anului! Concertul face parte din turneul Kreator – “Gods Of Violence”, nume purtat şi de cel mai recent album al germanilor, turneu care ajunge în sfârşit şi în România!

Kreator se întoarce la Bucureşti după prestaţia de la Metalhead Meeting 2016. Vin cu un nou album, “Gods of Violence” care a fost primit foarte bine atât de fani, cât şi de presa de specialitate. Cu nu mai puţin de 35 de ani de activitate, timp în care şi-au câştigat un loc în careul de aşi numit “Big 4 of Teutonic Thrash Metal” alături de Destruction, Sodom şi Tankard, Kreator va urca pe scena Arenelor Romane unde vor interpreta piese atât de pe cel de-al 14-lea lor material, cât şi de pe albumele intrate deja în istoria Thrash Metalului.

Decapitated revin şi ei în Bucureşti după ce ultima oară au cântat în primăvara lui 2016 în Fabrica. De la ultima lor venire, polonezii au mai lansat un album intitulat “Anticult”. Acest lucru s-a întâmplat pe 7 Iulie. Despre “Anticult” Vogg a declarat că toţi membrii formaţiei au participat activ la compunerea sa, iar rezultatul s-a văzut, discul fiind foarte bine primit de presa de specialitate.

Dagoba împlineşte anul acesta 20 de ani de existenţă timp în care au lansat 7 albume, dintre care ultimul, “Black Nova” a apărut pe 25 August. Bazele formaţiei au fost puse de Pierre “Shawter” Maille în 1997 iar primul album a fost lansat în 2003. Formaţia a continuat să crească atrăgând atenţia mai multor artişti ai scenei metal internaţionale. Ca urmare, pentru albumul “What Hell Is About” francezii au colaborat cu Simen Hestnaes, cunoscut mai bine ca ICS Vortex (Dimmu Borgir, Arcturus, Borknagar). Au urmat apoi deschideri pentru Machine Head şi Metallica şi un turneu alături de In Flames şi Sepultura. În momentul de faţă Dagoba înseamnă: Pierre “Shawter” Maille – voce, Werther Ytier – bass, Jean-Laurent “JL” Ducroiset – chitară şi Nicolas Bastos – tobe. (R.N.)

kreator

About Author

Connect with Me: