Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
jazz-polonez-la-garana-jazz-festival_ef8652

Jazz polonez la Gărâna Jazz Festival

Talentata formaţie poloneză Maciej Obara Quartet vine pentru prima dată în România pentru a urca pe scena festivalului Gărâna Jazz Festival, care va avea loc în perioada 11-14 iulie.

Gărâna Jazz Festival este cea mai interesantă manifestare jazz din România. La invitaţia directorului festivalului, Marius Giura, un mare cunoscător al muzicii jazz, polonezii susţin concerte în mod regulat. Participarea lor la festival este sprijinită de Institutul Polonez din Bucureşti.

Tânărul şi talentatul saxofonist polonez Maciej Obara pregăteşte pentru publicul din această vară de la Gărâna Jazz Festival un concert deopotrivă liric şi plin de energie, alimentat de o pasiune enormă pentru improvizaţie. A debutat la ECM Records, în 2017, cu albumul „Unloved” pe care-l va prezenta în cadrul festivalului, conceput ca o declaraţie personală, mărturiseşte muzicianul, către oamenii foarte dragi şi locurile care îl inspiră.

Secondat de alte trei personalităţi ale jazz-ului scandinav, norvegienii Håvard Wiik la pian şi Ole Morten Vågan la contrabas şi suedezul Jon Fält la baterie, va compune în timp real un tablou muzical improvizat şi nonconformist. Cele două tradiţii muzicale, ale jazz-ului polonez şi scandinav, şi-au pus amprenta asupra quartetului, rezultatul fiind un sound original, o muzică căreia îi simţi sinceritatea şi spiritul liber.

Maciej Obara Quartet este proaspătul câştigător al premiului BMW Welt Jazz Award 2019 (a concurat în finală cu Rudresh Mahanthappa Quintet), concurs organizat în luna mai.

Concertul va avea loc în ultima zi de festival, duminică, 14 iulie, de la ora 19.00, pe scena principală din Poiana Lupului.

About Author

Connect with Me: