Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Intalnirile (3)

Întâlnirile Internaționale de la Cluj – ediție aniversară online

Întâlnirile Internaționale de la Cluj au fost gândite ca o scenă turnantă a celor mai noi producții din fiecare stagiune, deschisă la 360 de grade către spectatorii clujeni și către invitații din țară și străinătate. Ele s-au afirmat ca un spațiu al cunoașterii, al recunoașterii, al criticii constructive, al plăcerii de a fi spectator, actor și cronicar de teatru, al căutării și al înnodării unor noi legături între artiști și instituții teatrale. S-au conturat astfel noi și ambițoase proiecte culturale, lărgindu-se constant cercul de integrare internațională a Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Anul acesta, în timp de pandemie, festivalul Naţionalului clujean – Întâlnirile Internaționale de la Cluj – marchează un deceniu de existență. De-a lungul celor zece ani, temele propuse spectatorilor au fost dintre cele mai variate: la prima ediție (2011), ne-am întâlnit cu personalitatea lui Gellu Naum, următorul an a fost rezervat întâlnirilor Est-Vest (2012). Apoi a urmat o întâlnire specială cu marele critic de teatru George Banu (2013), continuată cu Căile libertății (2014), Europa noastră (2015) și În căutarea autorului (2016). Ne-am plimbat și printre Extreme (2017) și Viziuni (2018), iar în 2019 am sărbătorit Împreună Centenarul Teatrului Național clujean. Anul acesta, între 26-28 noiembrie, ni se propune o Ediție aniversară online, aflată sub semnul Căutării, pe care o puteţi urmări online: pe platforma Entertix, pe siteul oficial www.teatrulnationalcluj.ro și pe pagina de Facebook a Teatrului.

Căutarea și-a pus amprenta asupra producțiilor din perioada 2020-2021, pe care vi le prezentăm în cadrul acestor Întâlniri Internaționale. De la căutarea încarnării celei mai potrivite a personajului dostoievskian, în Demonii. Spovedania lui Stavroghin, la căutarea autorului și a unui spațiu de joc adecvat în cazul celor Șase personaje… pirandelliene, ambele în regia lui Tudor Lucanu. Apoi, căutarea drumului spre recunoașterea și acceptarea de sine În oglindă, de Radu F. Alexandru, în regia Andreei Iacob, sau jocul de-a v-ați ascunselea și căutarea energiilor noi, vitale, chiar explozive ale comicului clasic în Cartoforii lui Gogol în regia lui Ionuț Caras. Și nu în ultimul rând, căutarea depășirii ridicolului, a frustărilor nejustificate și a prostiei umane, prin spectacole de teatru muzical și teatru-dans. Astfel, societatea mârlanilor cu care ne confruntăm zi de zi apare privită printr-o lupă muzicală și poetică ironică, caricatural-umoristică, în Singur printre mârlani, pe texte de Florin Bican, regia și coregrafia Andrea Gavriliu, pe muzica lui Mihai Dobre; lumea politică e reprezentată comic, cu absurditățile sale, stupiditatea, vulgaritatea și monstruozitatea sa grotescă în Ubu în concert de Ada Milea, după Alfred Jarry și Gábor Tompa; iar nerespectarea regulilor, veșnicul fals spirit de independență, refractar la toate legile, inclusiv cea a bunului simț, sunt întruchipate de faimoasa Chiritză, de data aceasta …în carantină, satirizare muzicală semnată de Ada Milea și Anca Hanu.

Pe lângă aceste spectacole, în cadrul ediției aniversare va exista și o secțiune retrospectivă (cu accesare gratuită pe siteul oficial www.teatrulnationalcluj.ro și pe pagina de Facebook a Teatrului), care va conține montaje de fotografii, un grupaj de mesaje din partea prietenilor teatrului clujean din țară și de peste hotare, dar și filmările unor întâlniri frumoase din edițiile precedente, cu personalități marcante ale culturii române

Intalnirile (3)

About Author

Connect with Me: